Poezia Alesul de Lucian Blaga

ALESUL



Voinicelul de șapte ani
se călește lîngă cei bolovani
la marginea satului.
Ca-n marginea lumii și-a vleatului.



O șoaptă trece printre oameni ades,
și-alunecă zvonul pe limbile pomului :
El e cel chemat ? El e cel ales ?
Frunza verde - Fiul Omului ?



Soarta lui scrisă-i pe aripi de vultur,
dar văzduhul încă vrea
să i se adune, să i se-nchege subt zbor.
El se deprinde. Cu o rădașcă. Cu un nor.



Lupta de astăzi fu lungă și grea.
Spada - i s-a tocit de-o stea.

Poezia Oaspeți Nepoftiți de Lucian Blaga

OASPEȚI NEPOFTIȚI



Plecară iarăși voevozii daci
spre miazănoapte, de unde ne veniră,
cu oile și cu bourii.
Și ceilalți, cari din răsărit sosiră
cu arapi și cu cămile
de asemeni se înduplecară
mai tîrzior, pe seară.
Fecioara-n marea zarvă nu se miră
că și-a pierdut condurii.
Vrea liniște Maria
după atîția oaspeți,
vrea liniște de-acu, și bucuria
să fie-a ei, deplină.
Poate mai bine-ar fi
să sufle-n steaua de la poartă,
s-o stingă. Ea singură-i de vină
că sosesc atîția trași-mpinși
din patru vînturi, cu nechez de soartă.
De-aceeași prea senină
părere e și asinul bătrîn,
ce roade-n petice condurii
găsiți prin paie de fin.
Maria n-avu timpul pînă-acum
nici măcar să-și vază pruncul
de atîta solie din atîta drum.
S-apleacă peste iesle
și peste lumină Maria.
De dragoste-i țîșnește laptele
în sîni, și-i umezește iia.

Poezia Bunăvestire Pentru Floarea Mărului de Lucian Blaga

BUNĂVESTIRE PENTRU FLOAREA MĂRULUI



Bucură-te, floarea mărului, bucură-te !
Uite în preajmă-ți pulberi de aur
ca un nor în aer !
Țîșnesc firele ca dintr-un caier
de pretutindeni și de nicăieri ! Nici o făptură
nu-ntreabă. - Polenul căzut în potire
ca un jar în îndură
toate florile, în dulci suferinți
peste măsură
și peste fire.




Bucură-te, floare ca ghiocul
și dumirește-te !
Nu trebuie fiecare
să știm cine-aduce și-mprăștie focul.
Dar vezi, arhanghel sunt, iar tu ești floare,
și dacă-ntrebi, nu pot să tac
și să mă strîng în cingătoare.
Cine-l aduce, caldul, cutremurul ? Iată
această e Vîntul, nimenea altul. E Vîntul,
nevăzutul voevod
Fără trup, fără mîni,
al acestor săptămîni.
Bucure-te floarea mărului
și nu te speria de rod !

Poezia Trezire de Lucian Blaga

TREZIRE



Mocnește copacul. Martie sună.
Albinele-n faguri adună
și-amestecă învierea,
ceara și mierea.



Nehotărît între două hotare,
cu vine trimise subt șapte ogoare,
în văzduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.



Copacul meu.
Vîntul îl scutură, martie sună.
Cîte puteri sunt, se leagă-mpreună,
din greul ființei să mi-l urnească,
din somn, din starea dumnezeiască.



Cine vîntură de pe muncel
atîta lumină peste el ?


Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.
Soare, soare, de ce l-ai trezit ?