OLARII
De veacuri ei ăși au aci lăcașul, de la începutul
cel dintîi, grotești și tîmpi, gușații fără grai.
Olari ei sunt, sortiți să-nmoaie li să coacă lutul.
Ca niște zmei întîrziați și blînzi
cu fețe prelungite în cimpoaie,
arhaici inși, își poartă pe sub plai
un vis fragil prin zilele greoaie.
Se-nvîrte roata, sfîrîind, în orice casă.
De față sunt, în inimă, tiparele bătrîne.
Trudescu-se ca-n somn olarii, și mocnesc lîngă cuptoare.
Numai arar sunt cercetați
de vreo lumină și de zîne.
În văile sublimelor recolte
nu este sat cu duhuri mai încete,
dar nici alt sat în care să se ardă
ulcioare mai frumoase și mai zvelte,
cu mijlocul de păcătoase sfinte fete.
