Mineralele

MINERALELE



Organismul uman conține aproape toate elementele chimice din natură.
În cursul proceselor metabolice ele sunt degradate, apoi eliminate ca
deșeuri metabolice prin urină, pe cale digestivă sau cutanată.
Pentru a le înlocui, ele trebuie aduse prin alimente.
Principalele minerale necesare bunei funcționări a organismului sunt :
sodiul, potasiul, clorul, calciul, fosforul, magneziul, fierul, iodul, fluorul,
cuprul, sulful, cobaltul, litiul.
Unele sunt necesare în cantități foarte mici, ”urme”, cum sunt :
iodul, fluorul, magneziul, iar altele în cantități mărusabile în grame :
clorul, sodiul, calciul, fosforul.
Substanțele minerale se găsesc atît în alimentele de origine vegetală :
sodiul, clorul, potasiul, fierul, cît și în cele de origine animală :
calciul și fosforul în lapte și derivate de lapte, fierul în ficat și carne,
fluorul în pește.
Apa este sursa cea mai importantă de iod, fluor, litiu, cobalt.
În organism substanțele minerale se află, în proporți bine definite,
în anumite țesuturi și umori ( lichi intercelular, limfă și sînge ).
Menținerea acestor proporții este una cele mai importante premise
ale bunei funcționări a organismului.
Unele substanțe minerale iau parte și la structura organismului,
astfel calciul și fosforul iau parte la formarea țesutului osos,
fierul intră în contituția globulelor roșii.
La copii, nevoile de substanțe minerale sunt proporțional mai mari
față de adulți, dată fiind folosirea lor în procesul de creștere,
pentru fiecare gram de substanță proteică sintetizată este necesară
și o cantitate de substanțe minerale.
În condițiile de sănătate și alimentație corectă, nevoile în substanțe
minerale, chiar la copii, sunt acoperite de cele aduse prin alimente.
Nu este necesar să se aleagă alimente bogate în anumite minerale,
ci să se asigure, prin rația alimentară, un echilibru stabil între toate
princpiile nutritive.
Absorția și folosirea substanțelor minerale de către organism depind
mai ales de proporția dintre substanțele minerale, de proporția lor față
de vitamine și celelalte principii nutritive ( proteine, grăsimi, glucide ).

Vitamina C

VITAMINA C



Sau acidul ascorbic este vitamina cea mai răspîndită în natură,
mai ales în alimentele de origine vegetală : fructe ( lămîi ),
portocale, măceșe, mere, coacăze, piersici, caise ) și
zarzavaturi ( tomate, morcovi, ardei etc etc. ).
Aproape toate vegetalele o conțin.
În alimentele de origine animală se găsește în ficat, carne, gălbenuș de ou, lapte.
Extrem de răspîndită în natură, ea este sensibilă la acțiunea căldurii,
la oxidare, de aceea păstrarea și prelucrarea tehnică a alimentelor
duc la pierderi mari de vitamina C.
Rolul acestei vitamine în organism este de reglarea a
metabolismului celular, de întărire a capacității de apărare a celulelor
împotriva infecțiilor, de a împiedica producerea hemoragiilor.
Nevoile de vitamina C sunt foarte variate, în raport cu vârsta și starea
generală.
În medie, se apreciază a fi de 50 - 100 mg pe zi.

Vitaminele Hidrosolubile ( Vitaminele din Grupul B )

VITAMINELE DIN GRUPUL B



Cuprind substanțe chimice de natură foarte variată : vitamina B1 ( tiamina ),
vitamina B2 ( riboflavina ), vitamina B6 ( piridixina ), vitamina B12 ( cobalamina ),
acidul folic, vitamina PP ( acidul nicotinic ), acidul paraaminobenzic
( vitamina H1 ).
Vitaminele din grupul B participă la activitatea unor enzime, fără de care unele sinteze
și activitatea celulară nu ar putea avea loc.
Totuși, fiecare din ele își păstrează anumite particularități, ceea ce face
ca semnele de carență ( de lipsă ) să aibă caractere specifice.
Unele vitamine din grupul B au rol important în hematopoieză ( formarea
globulelor roșii ), în special acidul folic și vitamina B12.
Surse de vitamina B sunt atît alimentele de origine animală ( laptele
și derivatele de lapte, în special iaurtul și sana, carnea, ficatul și ouăle )
cît și alimentele de origine vegetală ( cerealele, drojdia de bere ).
Carențe specifice vitaminelor din grupul B sunt rar întîlnite în condiții de
alimentație și îngrijiri normale.
Suplimentarea medicamentoasă nu se va face decît la indicația medicului.

Vitaminele Liposolubile ( Vitaminele D și K )

VITAMINA D



Se mai numește și antirahitică, subliniindu-se rolul ei în metabolismul
calciul și al fosforului, în realizarea procesului de formarea a osului în
creștere ( osteogeneză ).
Surse de vitamina D : organismului poate sinteza vitamina D prin
transformarea provitaminei D ( ergosterolul ) din piele, sub influența razelor
ultraviolete solare sau artificiale, în vitamina d.
Fără să fie neglijabilă, această sursă de vitamină din organism, în
condițiile climei și mediului în ansamblu, cînd între radiația solară
și corpul se interpun elemente poluate, praf, fum, ceață, nu se poate
contra prea mult pe acest aport de vitamină D.
Sursa de vitamină prin alimentație este de asemenea redusă.
Se găsește în cantități mivi în unt, lapte, gălbenuș de ou.
Uleiul de ficat de pește conține cantități mari, dar acesta nu
se utilizează ca aliment, ci ca medicament.
Nevoile de vitamină D sunt de 400 - 500 u.i./zi, în condițiile
unei alimentații corecte și cu expunere la soare.
Cum nou-născutul nu face rezerve de vitamina D, iar expunerea la
soare, în această perioadă, este practic imposibilă, este necesar să se
facă profilaxia rahitismului din primele două spătămîni de viață.
Ea trebuie să se continue pe timpul primului an de viață, fie sub formă
de picături date zilnic ( 1000 u.i./zi, numărul picăturilor depinzînd de
concentrația preparatului, fie sub formă injectabilă, cîte 200 000 u.i,
la 7 - 14 zile de la naștere, doză ce se va repeta din 2 în 2 luni,
pînă la împlinirea vîrstei de un an.
După primul an, tratament profilactic al rahitismului se va face
după necesități, la indicația medicului.
Este singura vitamină recomandată sub formă medicamentoasă,
chiar de la naștere.
Alimentația la sîn nu previne apariția rahitismului.
Administrarea corectă a vitaminei D și notarea acestui fapt în fișa
copilului sunt foarte utile, pentru că o supradoză a vitaminei D
este periculoasă, mai ales atunci cînd administrarea se face în
doze mari, injectabil.


 VITAMINA K


Se mai numește și vitamina antihemoragică, indicînd rolul pe care
îl are în coagularea sîngelui.
Ca surse de vitamina K predominante sunt alimentele de origine vegetală
( cereale, rădăcinoase, morcovi, sfeclă, cartofi, tomate, varză, conopidă, spanac etc )
și mai puține cele de origine animală ( ou, ficat de vită, și de porc )
vitamina K se formează și în intestin, fiind sintetizată de microorganismele
existente aici, în special de colibacili.
Nevoile de vitamina K nu sunt precizate, aportul alimentar plus sinteza la
nivelul untestinului acoperind, în general, aceste necesități.