Dozarea Estrogenilor

DOZAREA ESTROGENILOR



Dozarea estrogenilor se poate face prin :

a) testul Allen Doisy, pe 12 șoricioaice impubere sau castrate, la
care, după două zile de administrare de urină de cercetat apare estrusul ;

b) testul Astwood folosește 8 - 12 șoboloance, care se sacrifică după
6 ore de de la administrarea urinii de cercetat și se apreciază creșterea
în volum a uterului ;

c) concentrarea estrogenilor din sînge și urină prin diferite metode
( Frank, Kurzrok, Smith ) și apoi dozați fie prin testul estrului Allen
sau testul metrotrofic Astwood ;

d) testele colorimetrice Kober-Jayle sînt dozări colometrice și
fotoelectrice ale fenolsteroizilor urinari, cînd se constată valori de
50 - 250 y.
Metoda Jayle este o dozare prin fluorescență ; cu ea constatăm valori
de 18 - 50 y.
Metoda Jayle dă următoarele valori :
- fetiță impuberă                10 y,
- în cursul pubertății          30 - 50 y,
- în ciclul anovulator         50 - 100 y,
- în ciclul ovulator             80 - 250 y,
- în primul trimestru
al sarcinii                           100 - 250 y,
- în ultimul trimestru
de sarcină                        10 000 - 15 000 y.

Dozările biologice sînt mai valoroase, pentru că estrogenii se elimină
în proporție de 80 90% prin fecale, așa că dozările chimice din urină
au o valoare relativă.

Dozările Hormonale

DOZĂRILE HORMONALE



Tulburările în funcția glandelor endocrine ( hipofiză-ovar )
și modificările echilibrului umoral, pot duce la aspecte
clinice în care sînt necesare investigații de laborator, pentru
precizarea stării funcționale a acestor glande.
Orientarea o putem obține, fie prin cercetarea umorilor
( sînge, urină ) cu ajutorul unor procedee chimice sau
biologice, fie prin studiul citologic al mucoasei uterine,
acesta din urmă fiind un examen indirect.
Datele pe care le obținem au de multe ori o valoare relativă,
dar ele sînt prețioase în orientarea diagnostică
și formularea terapiei.

Bacteriile Patogene

BACTERIILE PATOGENE


1. Baciliul difteric se găsește foarte rar, deoarece difteria organelor
genitale este excepțională ; totuși, această formă poate coexistă
cu o difterie faringiană sau poate există independent de aceasta.
Pentru identificare sînt necesare culturi pe ser sanguin sau pe mediul
Loffler.
Frotiul din cultură sau secreție se colorează cu albastru de metilen
Loffler timp de 2 - 3 minute și se examinează la microscop.
Bacilii difterici apar ca o pîslă, polimorfi, ascuțiți sau îngroșați
la capete, așezați în unghi, ca niște degete îndepărtare între ele,
colorați inegal conținînd corpusculi Babeș-Eenst.


2. Bacillus crassus este socotit de unii ca agentul patogen al ulcerului
vulvar acut Lipschutz, care nu este o boală venerică, dar care poate simula
a osemenea boală.
Ulcerațiile rotunde sau ovale pot acoperi toată pielea și mucoasa organelor
genitale externe, producînd o secreție purulentă.
La examenul microscopic se constată bacili imobili, gram-pozitivi,
a căror mărime este de 10 - 40 u, grupați în lanțuri scurte.
Se pot confunda ușor cu bacilii Doderlein.

3. Gonococul este agentul gonoreei și infectează numai omul.
Se prezintă sub formă de coci, așezați în perechi, sub forma unui rinichi
sau a unui bob de cafea.
Ppot fi găsiți în leucocite și extracelular.
În timpul tratementului cu penicilină, dispar din secreție după 12 - 24 de ore,
sau suferă transformări morfologice.
Germenii se dezvoltă pe mucoasele cu epiteliu cilindric.
La femeie, infecție începe la nivelul glandei Bartholin și vaginului,
extinzîndu-se la mucoasa colului și a corpului uterin și ajungînd
la trompe și la ovar.
Uneori poate interesa uretra și mucoasa rectală.

Substanțele și Chimicale din Țigarea Care o Fumăm

SUBSTANȚELE ȘI CHIMICALELE DIN ȚIGAREA CARE O FUMĂM


Conținutul mediu (%) al principalelor substanțe la cîteva
soiuri de tutun.

Soiuri de tutun și substanțe.

În frunzele tratate pentru fabricarea țigărilor compoziția tutunului
se modifică, așa cum se vede în tabel.

Ce anume se folosește la fabricarea țigărilor.

După tratare, compoziția tutunului devine foarte variabilă în funcție
de procesul de fabricație.
Fumul de tutun conține, pe lîngă majoritatea componenților din tutun
și a celor care apar ca urmare a fabricării sale, compuși care iau
naștere în momentul arderii țigării, așa numiți produși de transformare.
Procesele prin care ia naștere fumul sînt variate : piloliză, oxidare,
hidrogenare ( reducere ), decarbonizare, deshidratare, distilare, condensare
și sublimare.
Într-o țigară care arde se delimitează următoarele 6 zone înfățișate.

Principalele substanțe din tutunul natural prin procedeul uscat ( % )

1. zona stratului de scrum, la capătul aprins,
2. zona de foc, cu o temperatură de 1000 de grade, cînd se trage în piept și
de 700 - 800 grade cînd țigara arde înfundat între aspirații.
Aici arde tutunul în contact cu oxigenul, formîndu-se fumul și scrumul,
3. zona de distilare, cu o temperatură de asemenea foarte ridicată, zonă
în care se formează principalele subdtanțe toxice.
Acestea rezultă sub formă de vapori ( ca urmare a temperaturii foarte ridicate )
și tind să treacă spre capătul neaprins al țigării, în zonele mai reci,

Zonele care se formează în timpul fumării unei țigări.

4. zona de condensare, în care condensează componentele mai grele ale fumului,
5. zona de uscare, unde vaporii de apă formații în timpul arderii se volatilizează
în mare parte,
6. zona rece sau hipertoxică, unde condensează nicotina, hidrocarburile policilice,
amoniacul ( majoritatea substanțelor toxice ).
Unele procese care influențează arderea țigării influențează și compoziția fumului
de tutun.
Spre exemplu, un fumat rapid, adică cu un număr mare de aspirații pe minut, dă
un fum mai toxic, deoarece supra-încălzește țigara prin aportul mare de oxigen ;
astfel dispare zona rece, care atunci cînd există reține o mare parte din substanțele
toxice.
De aceea, pentru a estima mai exact cantitatea de substanțe rezultate din fumul
țigării și a putea face comparații între toxicitatea diferitelor țigări în funcție de
locul de producere, marcă etc.