Poezia Ileana de Mihai Beniuc

ILEANA


În codrul acesta vrăjit
Stejarii-s de două milenii.
Sub mușchiul de taină așteaptă
Făptura de vis a Ilenii.


Vestiți cavaleri din apus
Umblat-au mereu s-o găsească -
Un blestem ce-apasă pe codru
Schimbatu-i-a-n piatră și iască.



Mari lotri cu nume temut
Cerca-au pe zînă s-o fure -
Cadravele lor putrezesc
În reavăn pămînt de pădure.


Și zîna visează de veacuri
Un tînăr născut în dumbravă
Să vină să-i dea n sărut,
Trezind-o din vraja bolnavă.


1941

Poezia Cîntec de Primăvară de Mihai Beniuc

CÎNTEC DE PRIMĂVARĂ


În zădar vă zbateți și asudă
Fruntea voastră galbenă ca ceară,
Nu puteți, degeaba-i orice trudă,
Să legați cu lanțuri primăvara.


Muguri noi țîfnesc din putregai,
Înfrunzește și-nflorește țara.
Și voi vreți, cînd noi intrăm în mai,
Să legați cu lanțuri primăvara ?


Alte vînturi proaspete, frămîntă
Codrii tineri, zilele-s ca para.
Vouă nu știu ce sticleți vă cîntă
Să legați cu lanțuri primăvara.


Nu simțiți apropiatul freamăt
De furtună ce-npînzește țara ?
În zadar vă opintiți cu geamăt
Să legați cu lanțuri primăvara.


În zădar vă zbateți și asudă
Fruntea voastră galbenă ca ceara,
Nu puteți, degeaba-i orice trudă,
Să legați cu lanțuri primăvara.

1939

Poezia Așteptare de Mihai Beniuc

AȘTEPTARE


Murmurînd adînc și tainic
Cîntă frunzele Sybile :
Nou luceafăr vine crainic
Pentru zorii altor zile.


Am văzut prin cîte-o vale
Tăinuit ascunși în peșteri
Cum, lovind în nicovale,
Lănci ascut piticii meșteri.


În păduri cu veacuri grele,
În inele de stejari
Mormăie citind în stele
Înțelepți solomonari.


Stăpînind, cu trudă încă
Somnu negrului bălăur
Adormit în vrajă-adîncă
Pe grămada lui de aur,


Ei așteaptă, tot așteaptă
Ziua marelui noroc,
Făt-frumos în mîna dreaptă
Cu o sabie de foc.


1942

Poezia Destin de Mihai Beniuc

DESTIN


Ce vă tot învolburați răzmeriți,
Gînduri voi, în tigva mea bețivă ?
Ori tu crezi că soarta nu ți-o meriți,
Inima de-atîtea ori naivă ?


Vezi și tu, nu-i tuturora dat
Să se-mbuibe-n aurul vieții -
Tata-i om sărac la noi în sat,
Mai sărac sînt eu ca toți poeții.


Dar de-aceea strașnica mea liră,
Nu te teme, nu te pun în cui -
Cîntul meu ca mâna se răsfiră
Peste jalea grea a veacului.


Dacă astăzi Blaga sau Arghezi
Sînt mai mult decît Mihai Beniuc,
S-or topi răcelile zăpezii
Cînd va fi de-aicea să mă duc.


Și va fi nu peste mult acesta,
Pomul morții iată c-a-nflorit ;
Umbra lui mi-a-ntunecat fereastra
Ce-am deschis-o cătră răsărit.


Văd mereu cum crucile de lemn
Ca trifoiul umplu zilnic huma -
Prieteni, prieteni ! asta e un semn
C-a sosit timpul meu de-acuma.


Muntele durerilor umane
Mi se-nalță maiestos în față.
Sus pe culme tu, Nazaretane,
Stai învingător peste viață.


Știu că nu mi-i dat să fiu la fel,
Ca tîlharul am trecut prin lume ;
Mulțumit voi fi să pier ca el
Stins în umbra unui mare nume.


Să rostesc de-acum numele tău
În aceste crunte vremi buimace
Nu mă simt chemat și vrednic eu,
O, tu Timp aducător de pace !


Dar în zori cînd va cînta cocoșul
Și vor curge noi lumini, pe frunți,
Stihul meu va fi păunul roșu
Beat de slavă dănțuind pe munți.


Vie-apoi prăpădul peste mine !
Vălmășit în marea tulburare
Doar atît mai am să strig la tine :
Ai și pentru neamul meu iertare !

1942