Poezia Prin Pădurea Blestemată de Mihai Beniuc

PRIN PĂDUREA BLESTEMATĂ


Nu rîde, nu surîde !
Fii crunt ca o mască primitivă,
Și mai ales prefă-te deopotrivă
Cu-aceste suflete hîde.


Taci. O vorbă nu spune.
Nu privi înapoi.
Cu pasul sigur treci printre strigoi
Și printre vrăjitoarele nebune.


Aceasta e pădurea blestemată.
Nu te lasa ispitit de năluci.
'Nainte mereu să te duci
Și numai înainte cată.


Auzi ? te strigă din urmă.
Te-au cunoscut.
Fă-te că n-auzi, fii mut.
Astfel  te curmă...


11 decembrie 1943

Poezia A Fost Odată Unul Horea de Mihai Beniuc

A FOST ODATĂ UNUL HOREA


A fost pe-aici odată unul Horea...
Vi se face pielea de găină ?
De ce ? Doar nu el dobîndi victoria !
Și la urma urmei tot n-o să mai vină !


Mi se pare însă că mai sînt
Ooarecari nepoți prin munte.
Ei ! dar cine-ar îndrăzni azi pe pămînt
Pe voi să vă-nfrunte ?


Sînteți cei mari, deși nu cei mai tari.
Și știți poporul e prost.
Mai spînzurați doi, trei vizionari
Și totul va sta cum a fost.


Ori poate-aceste mari fierberi
Vă dau insomnie ?
Puneți la uși o mie de cerberi
Și încă o mie !


De altfel ( sigur nu sînt însă )
Se poate să vă cruțe.
În orice caz, s-aveți averea strînsă
Toată-n căruțe !


Argintul, aurul, pietrele !
E pusă viza pe pașapoarte ?
Slugilor, păziți-le vetrele,
Boierii pleacă departe !...

5 decembrie 1943

Poezia Durerea Romînească de Mihai Beniuc

DUREREA ROMÎNEASCĂ


Ca în exil mă simt în țara mea !
Idoli străini, mari băutori de sînge,
Turbat s-au apucat aici să bea.
În jurul lor poporul pumni i-și strînge.


Eu, băutor de vin și mare meșter,
În cîntec de iubire și de moarte,
Retrasu-m-am ca schivnicul în peșteră
De zgomotul petrecerii departe.


A trebuit să-mi pun căluș pe coardă,
Pe-a inimii, că prea era nebună -
De-acuma surd în suflet mai răsună
Și-mi biciuiește carnea ca o joardă.


Voi, trecători alăturea de vreme,
Dacă-auziți cum cîntecele plîng,
Să știți că-n miezul muntelui, adînc
Durerea romînească geme !

1943

Poezia Cu Mii de Cai Putere de Mihai Beniuc

CU MII DE CAI PUTERE


Nu-s pui de domn, nu țin să par deștept.
Pe oameni îi privesc în față drept.
Ci-n fața oricui clopul nu-mi ridic -
Părinții mei dau țării bob din spic !


N-ajung nimic ? - De mii de generații
Noi tot muncim, și au ajuns tot alții...
Așa ă fie, dacă-i dat așa
Dar pîn' la urmă tot se va vedea !


Ori nu-i așa ? - Hei, nouă sute șapte...
Îl știm, îl știm ! Și-i drept, e încă noapte.
Dar s-a-nroșit a ziuă-n răsărit.
Umblați ca furnicarul răscolit.


Ați priceput : Cu mii de cai putere
Se crapă zorii unei alte ere !

1939