Sindromul Intestinului Scurt

SINDROMUL INTESTINULUI SCURT



Ca urmare a unei rezecții întinse a intestinului
subțire, se poate dezvolta o hipergastrinemie, cu
ulcer peptic.
Se pare că această hipergastrinemie este rezultatul
însepărtării unui inhibitor enteral al secreției de
gastrină sau al reducerii catabolismului acesteia.
Boala ulceroasă care complică sindromul intestinului
scurt, se poate ameliora sau vindeca prin
vagotomie+antrectomie.

Sindromul Antrului Restant

SINDROMUL ANTRULUI RESTANT



Se descriu cazuri în care gastreotomia insuficientă,
a lăsat pe loc antrul piloric, loc de aglomerare a celulelor
G secretante de gastrină.
În această situație poate apare o hipergastrinemie, cu
ulcer recidivat, sever.
Simpla rezecție a antrului restant corectează situația.
Diagnosticul de antru restant se pune prin recitirea piesei
provenite de la operația anterioară, pe care nu se va găsi
gulerașul de mucoasă duodenală care arată efectuarea
corectă a gastrectomiei.

Hiperplazia celulelor G

HIPERPLAZIA CELULELOR G




Hiperplazia primară a celulelor G ca o cauză a apariției ulcerului peptic
prin hipergastrinemie.
Hiperplazia primară a celulelor G poate fi demostrată de răspunsul exagerat
al gastrinei la alimente și prin scăderea rapidă a gastrinemiei la administrarea
intravenoasă de secretină.
Tratamentul propus antrectomie cu vagotomie, este justificat prin faptul că
antrectomia îndepărtează sursa de gastrină, iar vagotomia reduce secreția
 acidă din celule oxifilice ale stomacului restant.
S-a descris și hiperplazia secundară a celulelor G, frecvent întîlnită în anemia
pernicioasă, reflectînd pierderea inhibării prin feed-back a secreției acide.
Același efect se obține uneori și după vagotomie.
Este posibil ca hipergastrinemia apărută după vagotomie să fie rezultatul nu
numai al hiperplaziei celuleror G, ci și al dispariției mediatorului de inhibiției
vagală a eliberări de gastrină.

Gastrinomul

GASTRINOMUL


Gastrinomul este tumora endocrino-secretantă cu originea în celulele
G și are ca principal produs de secreție gastrină.
Ocupă locul al doilea între endrocrinopatiile neoplazice din pancreas.
13% din tumorile producătoare de gastrină au fost găsite în duoden,
cca 1%, în stomac și arborele biliar și 85% în pancreas.
Această incidență este în contranst cu aria de distribuire normală a celulelor
originare, care sînt foarte aglomerate în mucoasa antrului gastric, mai
puțin dense în mucoasa intestinală și absențe în cea pancreatică umană.
În urma observațiilor adunate, sindromul Zollinger-Ellison ( SZE ) se
caracterizează prin :
a) Ulcere ( unice sau multiple )  care interesează duodenul, jejunul și/sau
stomacul, ulcere cauzate de hipersecreția acidă considerabilă indisă printr-o
eliberare anormală de gastrită ;
b) Țesutul rensponsabil de hipersecreția hormonală este o tumoră benignă
sau malignă, pancreatică, duodenală,
gastrică sau - excepțional - biliară, de aceea, termenul de gastrinom este la
ora actuală preferat celui de SZE;
c) Din punct de vedere clinic, se poate manifesta paucisimptomatic, printr-o
maladie ulceroasă în aparență banală ( cu hipergastrinemie moderată );
d) Odată cu introducerea în practică a inhibitorilor secreției gastrice acide
( inhibiția receptorilor H2 histaminici ), terapia medicală a acestui sindrom
a căpătat o bază largă de aplicare.
Analizînd 24 de pacienți cu gastrinom, contată că simptomatologia clinică
este următoarea :
Durere abdominală                  100%
Hipersecreție acidă gastrică     100%
Ulcer rebel la tratament             92%
Vomă                                          75%
Diaree                                         65%
Corticosteroizi urinari                58%
Steatoree                                     50%
Nefrolitiază                                 29%
Ulcere cu localizare atipică         21%
Episoade hipoglicemice                4%

Ulcerul se poate prezenta în 4 eventualități :

1). ulcerul unic ( 60-70% din cazuri ) cu localizare bulbară sau imediat
postbulbară ( dintre acestea 75% sînt unice ); foarte rar, localizarea este
gastrică și 10% dintre acestea sînt unice.
Expresia lor clinică este banală.

2). ulcere unice evocatoare pentru SZE sînt cele cu localizare neobișnuite
( duoden distal, jejun ).
Această situație se întîlnește la 21% din cazuri.

3). ulcerele multiple apar la 10-20% din cazurile de gastrinom.
Asocierea cea mai semnificativă este de ulcer bulbar+ulcer duodenal distal
sau jejunal.
Asocierea dintre ulcerul bulbar și cel gastric, deși este o norțiune clasică,
se întîlnește doar în 10-15% din cazuri.

4). Severitatea evoluției ulcerului a fost mult timp considerată elementul
esențial al SZE.
Unul din elementele de diagnostic îl constituia prezența ulcerului peptic
juxta-anastomic postoperator, recidivat după gastrectomia parțială.
Examenul clinic și radiologic practic nu pot fi stabilite leziunii ulceroase.
Pentru evidențierea gastrinomului putem apela însă la o serie de examinări
paraclinice ca:
- Radiografia abdominală pe gol, cînd putem surprinde eventuale calcifieri
pancreatice ce ar sugera prezența pancreatice ce ar sugera prezența gastrinomului
( în contextul clinic ),
- Arteriografia selectivă a arterelor digestive ( trunchiul celiac și artera mezenterică
superioară ), deși face parte din bilanțul sistematic al SZE, rezultatele sale nu sînt
pozitive decît în 50% din cazuri;
- Scintigrafia pancreatică, ca și Wirsungografia retrogradă prin endoscopia și
cateterizarea papilei duodenale, nu au dat rezultatele scontate;
- Se așteaptă mai mult de la tomodensitometrie, care ar putea detecta tumorile
pancreatice de dimensiuni mici.
În prezența ulcerelor rebele, este necesar să ne gîndim și la alte posibilități
de secreție a gastrinei, în afara gastrinomului.