Existența Cancerelor Iatrogene

EXISTENȚA CANCERELOR IATROGENE

Cancerele iatrogene care apar în urma tratamentelor cu unele
medicamente și care reprezintă sub 1% din totalul cancerelor.
În această categorie se pot enumera agenții imunorepresori
folosiți intensiv în terapia transplanturilor de organ și în
tratamentul cancerului ca : agenții alchilanți sau antibioticele
antitumorale.
Datorită depistării precoce a unor forme de cancer și a creșterii
sficienței terapiei, multe cancere pot fi vindecate sau viața
bolnavilor prelungită foarte mult.
Dar ca o consecință a acestui efect, în literatură se semnelează
din ce în ce mai frecvent apariția celui de-al doilea cancer, atribuit
tratamentelor aplicate.
Astfel, se explică apariția cancerului vaginal la descendentele ale
căror mame au făcut tratament cu dietilstilbestrol pentru menținerea
sarcinii sau au folosit pilule anticoncepționale, sau a cancerului renal
după folosirea intensivă a fenotiazinei.

Existența Cancerelor Profesionale

EXISTENȚA CANCERELOR PROFESIONALE

Cancerele profesionale care apar în urma expunerii de mai lungă
sau scurtă durată, la substanțele chimice și care reprezintă
sub 4% din totalul cancerelor.
Odată cu dezvoltarea și diversificarea industrială, frecvența
tumorilor maligne profesionale a crescut în mod semnificativ,
punîndu-se în evidență noi localizări, ca de exemplu : cancerul
vezicii urinare în industria coloranților de anilină și cauciuc, induse
prin B-naftilamină, benzidină, 2-aminobifenil ; cancerul pulmonar
la minerii din minele de uraniu din Colorado, la lucrătorii de la
cuptoarele de cocsificare a cărbunelui, din fabricile de citostatice din
Japonia, la lucrătorii din S.U.A. expuși, chiar pe o perioadă scurtă,
la acțiunea bis(clormetil)eterului ; osteosarcomul la lucrătorii expuși
la radium și thorium ; cancerul sinusurilor nazale la lucrătorii lemnarii ;
cancerul pulmonar și pleural la lucrtorii izolatoriaști sau constructori
care lucrează cu azbest ; cancerul pancreasului și limfoamele la chimiști
organicieni ; cancerul hepatic ( angiosarcom ) la lucrătorii din industria
clorurii de vinil.

Postare

  ANPC Termeni și Condiții