duminică, 18 octombrie 2015

Pilaf de Orez cu Carne de Vită



PILAF DE OREZ CU CARNE DE VITĂ

( 15 porții x 120 g )

Ingrediente

- Carne de vită 700 g
- zarzavat de supă 150 g
- ceapă 80 g
- ulei 120 ml
- sare 10 g
- orez 400 g
- unt 40 g


Mod de preparare

Carnea se taie bucăți și se pune la fiert în apă cu sare.
După ce se ia spuma, se pun zarzavatul și ceapa
tăiată în patru și se fierbe totul cca 1 1/2 oră, pînă
cînd carnea este fiartă.
Orezul, ales și spălat, se înăbușe în ulei, apoi se strecoară
peste el supa, se sărează și se dă la cuptor, într-un vas cu capac.
Cînd orezul este gata, se amestecă cu bucățile de carne
și se presară deasupra untul.


Calorii   290/porție





Crochete din Carne de Vacă



CROCHETE DIN CARNE DE VACĂ

( 12 porții x 120 g )

Ingrediente

- Carne de vită 700 g
- ceapă 50 g
- sare 10 g
- ouă 2 - 3 buc
- ulei 120 ml
- pesmet 20 g
- făină 20 g

Pentru sos: zeamă de carne ( lapte ) 400 ml, făină 50 g, unt 100 g.


Mod de preparare

Carnea, spălată și apoi fiartă, se taie în bucățele și prin
mașina de tocat, împreună cu ceapa, curățată, spălată
și tăiată.
Se adaugă sarea, 2 ouă întregi și se amestecă bine.
Separat într-o crăticioară se pune untul la încins; cînd s-a
topit, se adaugă făina, apoi zeama de carne ( zeama în care
a fost fiartă carnea ),  sau laptele, amestecînd continuu, ca să
nu se facă cocoloașe.
Se lasă pe foc mic, pînă sosul începe să se îngroașe, apoi se
adaugă carnea tocată și se amestecă bine.
După ce s-a obținut o pastă de consistență vîrtoasă, se răstoarnă
pe un platou și se lasă să se răcească; apoi se modelează cu
mîna crochete, rotunde sau lungi de 4 - 5 cm, care se dau
prin făină, prin ou bătut și, la sfîrșit prin pesmet.
Se prăjesc pe toate fețele, în uleiul încins.
Se servesc cu diverse soteuri de legume ( morcov, mazăre etc ).


Calorii 280/porție



Pasăre cu Sos de Zarzavat și Macaroane



PASĂRE CU SOS DE ZARZAVAT ȘI MACAROANE

( 3 porții x 150 g )

Ingrediente

- Carne de pasăre 300 g
- morcovi 50 g
- pătrunjel 50 g
- țelină 50 g
- ulei 5 g
- făină 5 g
- macaroane fierte 200 g


Carnea se fierbe și se servește cu 50 ml sos de zarzavat,
la care se adaugă o garnitură de macaroane peste care
se pune puțin unt.
Sosul de zarzavat: zarzavat curățat se fierbe în puțină apă
cu ulei: se strecoară și se dă prin sită.
Sosul se amestecă cu făina și se mai dă în 2 - 3 clocote,
împreună cu carne.
La sfîrșit se adaugă pătrunjelul tocat fin.


Calorii   235/porție





sâmbătă, 17 octombrie 2015

Roșii cu Carne de Vită




ROȘII CU CARNE DE VITĂ

( 10 porții x 150 g )

Ingrediente

- Carne de vită 700 g
- ceapă 100 g
- ulei 150 ml
- roșii 1,5 kg
- sare 10 g
- făină 10 g
- pătrunjel 20 g


Mod de preparare

Carnea, spălată, se taie bucăți, se sărează, se înăbușe în ulei.
Cînd este gata, se scoate și în grăsimea rămasă, se face un
sos cu făină, ceapă tocată și sarea, care apoi se stinge cu apă
( supă de legume ) și se adaugă roșiile curățate de pieliță și
tăiate în felii ( sau pastă de bulion 20 g, subțiată cu apă ).
Cînd carnea este aproape fiartă, se adaugă frunzele de spanac,
care în prealabil au fost puțin fierte.
Se adaugă zeama de lămîie ( dacă avem ) și se mai fierbe
30 de minute.
Se dă copiilor peste 1 an.


Calorii    260/porție