luni, 2 noiembrie 2015

Gelatină din Piure de Mere



GELATINĂ DIN PIURE DE MERE

( o porție = 140 g )

Ingrediente

- Mere 125 g
- gelatină o foaie
- apă 130 g
- zahăr g


Mod de preparare

Merele, curățate se rad pe o răzătoare de sticlă.
Cojite, bine spălate, împreună cu cotoare se pun
la fiert, apoi se strecoară.
În lichidul fierbinte se topește gelatina, spălată
mai întîi sub jet de apă rece.
Se strecoare, se adaugă piureul de mere și zahărul.
Se bate bine, pînă se obține o pastă omogenă, ce
se răstoarnă într-o formă ( ceașcă ) umezită și se
pune la rece.
Se poate servi copiilor peste 9 luni, eventual cu
15 - 20 g frișcă.


Calorii  90/porție





Gelatină de Fructe



Gelatină de Fructe

( 2 porții x 120 )

Ingrediente

- Suc de fructe ( sirop de fructe sau zeamă de compot ) 200 ml
- gelatină o foaie
- apă caldă 30 ml
- zahăr 20 g


Mod de preparare

Se înmoaie gelatină în apă rece și apoi se dizolvă
în 30 ml apă caldă.
Se amestecă cu sucul de fructe și cu zahărul se
toarnă într-o formă și se introduce în frigider.
Cînd compoziția s-a închegat, se răstoarnă pe o
farfurioară.
Dacă se prepară din sirop de fructe, diluat 1/2 cu
apă rece, sau din zeamă de compot, se pune numai
jumătate din cantitatea de zahăr.
Se poate da la copiii peste 9 luni.


Calorii    170/porție




Chisel de Fructe




CHISEL DE FRUCTE

( 4 porții x 140 - 150 g )


Ingrediente

- Fructe 500 g
- zahar 40 g
- amidon de cartofi ( zeamil ) 20 g
- apă 200 ml


Vara se folosesc fructe zemoase, dulci, ca :
fragi, căpșuni, zmeură, mere, caise, piersici,
pere.
Iarna se pot folosi fructe uscate: caise, prune,
mere, care se fierb, iar zeama se strecoară.
Fructele proaspete se storc prin tifon.
Zeama obținută ( cca 200 ml ) se pune, la rece.
Resturile de fructe, rămase pe tifon, se fierb cu
apă.
Cînd începe să clocotească se strecoară lichidul
și i se adaugă zahărul și amidonul, desfăcut în
puțină apă rece.
Se fierb din nou, la foc mic, amestecînd continuu.
Se se strecoară această ultimă compoziție și se
amestecă cu zeamă crudă.
Se servește rece, ca băutură răcoritoare, copiilor
peste 7 luni.


Calorii  cca 120/porție




Orez cu Mere 2




OREZ CU MERE 2

( 3 porții x 120 g )

Ingrediente

- Orez 30 g
- lapte 30 ml
- apă 400 ml
- zahăr 30 g
- mere 300 g
- coajă de lămîie



Mod de preparare


Se fierbe orezul în apa amestecată cu laptele.
Cînd orezul începe să fiarbă, se adaugă merele,
curățate și taiate în felii sau rase, zahărul și
coaja de lămîie.
După ce se răcește, se răstoarnă pe o farfurie.
În loc de mere, se pot folosi caise.
Se dă copiilor peste 7 luni.


Calorii   130/porție