Poezia Maturizare de Nicolae Labiș

MATURIZARE


Ca să iubesc lumina aspră-a zilei
Și tot ce-i omenesc, născut eu îs
Și îs născut s-aprind cu rouă-n ierbiri
Vii lacrimi și cascade vii de rîs.


De cînd mă știu copil, iubeam pădurea
Și mierlele, și vulturi din nori,
Și mieii blînzi, și rîșii iuți și ageri,
Și șerpii cei cu solzii lucitori.


Trecură anii... Rîșii iuți răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
Și-adeseori pe cînd voiam să-i mîngîi,
Șerpii frumoși de mînă m-au mușcat.


Nu înțeleg să plîng acele clipe
Cînd ura încă nu o cunoaștem.
Cînd nu plîngeam chiar de-mi zdreleam geninchiul,
Ci soarele-părinte-i surîdeam.


Acum în piept port o avere nouă
Lîngă iubire - ura ca un scut.
Strugurii-s copți și stors-am mustul dulce,
Și mustul dulce-n vîn s-a prefăcut.

Poezia Noi, Nu ! de Nicolae Labiș

NOI NU !



O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pînă-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii rîd către stelele reci -
Cine-și va pierde credința-n izbîndă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci ?




Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară ?
Cine-o să-și lepede inima-n colb -
Insuportabil de mare povară - ?
Ca un vînt rău, ori ca o insultă
Întrebarea printre rînduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă !
Noi, nu ! Niciodată ! Noi, nu !

Poezia Troia Strîmbă de Nicolae Labiș

TROIA STRÎMBĂ



Strîmbă Troie-a vechii lumi
Între ziduri nu însumni
Hectorii de epopee,
Roditorul tău Enee
În atîția ani de jaf
S-a-ngrășat și zace-n praf
Și prin timpi nu mai putea
Să-ți lungească stirpea ta.


Ți-e Helena-mbătrînită
Cu tentacule moluște
Rod muncit de alții cere
Să înghită și să muște,
Ruginitele lacăte,
Portițe îți sînt surpate -
Lupți cu spasme disperate
În paragini de cetate.


Te supui păstrînd otravă -
Steaguri albe sui spre slavă ;
Steaguri sui chemînd mai iute
Alte Troie să te-ajute,
Iar ostașii tăi cu mască
Umblă-n taină fără cască.


Oaste nouă, frați ai mei
Cîte douăzeci de ani,
Fii de neînfrînți ahei
Armele-nvățăm a prinde
În aceste vremi districte -
Să le-ntoarcem spre dușmani !

Poezia Dans Ritual de Nicolae Labiș

DANS RITUAL


Timpul în preajmă-ne-și zornăie clipele -
Iată-ne inima - focuri teribile -
Încă puțin și irump
Lavele-i - aur și plumb.


Timpul ne umple în grabă pocalele,
Mintea-ne-și scăpară spada și zalele, -
Iată - ne cheamă-n curînd
Clopot ori gong răsunînd.


Nou gătiți cu inimi treze
Și cu plete-n vînt jilave
Vom dansa pe metereze
Cum spartanii-n ore grave ;
Cîmp răsunător de luptă
Sub lumina de amiază-i -
În vîltoarea ne-ntreruptă
Pași-ți către el ritmează-i.


Pentru bărbătească goană
A puterii din artere
Sî dansăm, prieteni, dansul
De învîrtejiri severe,
Pentru bărbăția minții
Să pornim un dans sub stele,
Să sclipească-n reze zimții
Și cupola frunții mele
Pentru cei ce ieri luptară
Dar bătrîni zac azi în corturi,
Să dansăm ca niște flăcări
Îmbrăcate-n albe porturi,
Să dansăm rotind în aer
Fluturări de curcubee
Pentru oastea care-așteaptă-n
Pîntec rodnic de femeie.


Din călcîie, nu, din buze
Nu, și nu din albe clape,
Sunet electrizat aproape.
Dans al mării și al sorții,
Dans de ape, dans de pară
Iată, n-au sfidat proporții
Cînd cu voi ne compară.