Poezia Maturizare de Nicolae Labiș

MATURIZARE


Ca să iubesc lumina aspră-a zilei
Și tot ce-i omenesc, născut eu îs
Și îs născut s-aprind cu rouă-n ierbiri
Vii lacrimi și cascade vii de rîs.


De cînd mă știu copil, iubeam pădurea
Și mierlele, și vulturi din nori,
Și mieii blînzi, și rîșii iuți și ageri,
Și șerpii cei cu solzii lucitori.


Trecură anii... Rîșii iuți răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
Și-adeseori pe cînd voiam să-i mîngîi,
Șerpii frumoși de mînă m-au mușcat.


Nu înțeleg să plîng acele clipe
Cînd ura încă nu o cunoaștem.
Cînd nu plîngeam chiar de-mi zdreleam geninchiul,
Ci soarele-părinte-i surîdeam.


Acum în piept port o avere nouă
Lîngă iubire - ura ca un scut.
Strugurii-s copți și stors-am mustul dulce,
Și mustul dulce-n vîn s-a prefăcut.

Poezia Maturizare de Nicolae Labiș

MATURIZARE


Ca să iubesc lumina aspră-a zilei
Și tot ce-i omenesc, născut eu îs
Și îs născut s-aprind cu rouă-n ierbiri
Vii lacrimi și cascade vii de rîs.


De cînd mă știu copil, iubeam pădurea
Și mierlele, și vulturi din nori,
Și mieii blînzi, și rîșii iuți și ageri,
Și șerpii cei cu solzii lucitori.


Trecură anii... Rîșii iuți răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
Și-adeseori pe cînd voiam să-i mîngîi,
Șerpii frumoși de mînă m-au mușcat.


Nu înțeleg să plîng acele clipe
Cînd ura încă nu o cunoaștem.
Cînd nu plîngeam chiar de-mi zdreleam geninchiul,
Ci soarele-părinte-i surîdeam.


Acum în piept port o avere nouă
Lîngă iubire - ura ca un scut.
Strugurii-s copți și stors-am mustul dulce,
Și mustul dulce-n vîn s-a prefăcut.

Poezia Noi, Nu ! de Nicolae Labiș

NOI NU !



O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pînă-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii rîd către stelele reci -
Cine-și va pierde credința-n izbîndă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci ?




Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară ?
Cine-o să-și lepede inima-n colb -
Insuportabil de mare povară - ?
Ca un vînt rău, ori ca o insultă
Întrebarea printre rînduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă !
Noi, nu ! Niciodată ! Noi, nu !

Poezia Noi, Nu ! de Nicolae Labiș

NOI NU !



O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pînă-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii rîd către stelele reci -
Cine-și va pierde credința-n izbîndă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci ?




Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară ?
Cine-o să-și lepede inima-n colb -
Insuportabil de mare povară - ?
Ca un vînt rău, ori ca o insultă
Întrebarea printre rînduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă !
Noi, nu ! Niciodată ! Noi, nu !