Jigodia ( Boala lui Carre )

JIGODIA ( BOALA LUI CARRE )



Agentul cauzal: virus
Perioada de incubație: 3 - 7 zile
Manifestări clinice: febră mare, scăderea poftei de
mâncare, vomitări, diaree, catar, faringită, tuse.
Profilaxia: separarea, vaccinarea.
Câinele este cel mai receptiv animal la infecția cu
acest virus.
Receptivitatea este mult influențată de vârstă.
Se îmbolnăvesc mai ales câinii în primul an de
viață și în special între 3 și 12 luni, rareori sub sau
peste această vârstă.
Cățeii sugari sunt protejați de către anticorpii colostrali,
iar câinii adulți sunt de regulă imunizați în urma trecerii
prin boală sau datorită vaccinării.
Rasele ameliorate de câini sunt mai receptive decât
rasele rustice.
Receptivitatea este influențată de asemenea de criza
de adaptare din timpul încărcatului, de inflație
parazitare, alimentație etc.

Forma supraacută este produsă doar de virus, fără
asociații bacteriene.
Se caracterizează prin apariția bruscă a febrei,
secreții seroase sau seromucoase ale ochilor și nasului,
stare depresivă, accelerarea pulsului și respirației,
anorexie, mioclonii.
Boala se termină cu moartea după 2 - 3 zile.

Forma acută este cea mai frecventă și debutează
cu febră care se menține 1 - 2 zile, apoi scade
și din nou apare dar cu o intensitate mai mică.
Animalul prezintă inapetență, secreție oculo-nazală
seroasă, vomitări, constipație, apoi diaree cu
fecale lichide amestecate cu mucus și sânge.
Mucoasa bucală este uscată și adesea ulcerată.
Simptomele nervoase se manifestă prin mers în
manej, rostogoliri, paraplegie, paralizia vezicală
sau rectală, crize epileptiforme, surditate, etc.
Boala durează de la 1 la 5 săptămâni și se poate
termina cu vindecarea sau cu moartea.
În cazul vindecării, câinele rămâne cu tare nervoase.
Vaccinarea antijigodioasă este bine să se facă
la 10 - 12 săptămâni, apoi la 5 luni, la 10 luni
după vârsta de un an va fi suficient o singură
vaccinare anuală.
În profilaxia bolii, un factor important îl constituie
evitarea contactului cu alți câini străini, iar în
crescătorii să nu se introducă un câine nou
fără a fi ținut în prealabil în carantină 21 de zile.

Arsurile

ARSURILE






 Arsurile se produc prin electrocutare și
prin căldură.
Primul tip de arsură este mai frecvent
întțlnit la căței, deoarece din joacă rod
diverse cabluri elrctice.
Pe mucoasa bucală apar răni, respirația
este îngreunată, iar în cazuri grave limba
și mucoasele se pot cianoza.
Mucoasa arsă moare și se desprinde în
câteva zile.
Arsura produsă de căldură este diferită
de cea de la om.
Partea unde se produce arsura este protejată
de păr, acesta formând un strat proctector.
Când arsura este gravă, atunci părul iese
ușor, dacă încercăm să-l smulgem.
Pe arsură se pun comprese reci și locul se
dezinfectează.

Plăgi Prin Mușcătură

PLĂGI PRIN MUȘCĂTURĂ






În timpul plimbărilor, adeseori au loc încăierări
între câini.
De obicei aceste lupte au drept cauze: mâncarea
stabilirea ierarhiei, femelele în călduri.
Se bat între ei câinii de același sex, dar, sunt și
”bătăuși notorii” care se bat oricând vin în contact
cu alți câini, fără un motiv anume.
Deoarece dantura și maxilarele câinilor sunt
foarte puternice, și mușcătura este foarte periculoasă.
Câinele mușcat se zbate și, din această cauză, în
gura adversarului rămân bucăți de piele și chiar
mușchi.
Pe lângă că este foarte dureroasă, rana se poate
și murdări și astfel se infectează foarte ușor.
Sângerarea este binevenită, fiindcă spală rana și
îndepărtează o parte din murdărie.
Sângerarea puternică însă este periculoasă și
trebuie oprită prin legarea cu o batistă sau cârpă curată.
Rănile prin mușcături se observă mai ales la
câinii cu părul scurt, fiindcă la ceilalți părul
estompează mușcătura.
Locurile cele mai afectate de mușcături sunt
capul, gâtul ( câinele mai puternic prinde gâtul
adversarului și-l sufocă ), membre anterioare,
coada.
De obicei bătaia fără ca stăpânul să aibă timp
să intervină.
Singura modalitate de a despărți câinii și nu
întotdeauna reușită, este să nr prindem căinii
de membrele posterioare sau să aruncăm pe
ei apă.
Este contraindicat ca în timpul incăierării să
intervină străini, fiindcă ar putea fi mușcați.

Spasmul

SPASMUL





Reprezintă o contracție localizată sau
generalizată și poate fi clasificat astfel:
spasm care ține 1 - 2 minute, spasm
care se repetă în decurs de 24 ore.
Este des întâlnit la femelele care alăptează
mulți căței și apare la două, trei
săptămâni după fătare.
Se manifestă prin neliniște, respirație
accelerată și plânsete.
În timpul crizelor, se iau cățeii de la
mamă și se pot pune înapoi după
câteva ore.
Este indicată înțărcarea și hrănirea
artificială.
Există femele predispuse la spasme,
acestea nu trebuie date la montă.
Vindecarea este spontană, dar de obicei
se face un tratament medicamentos.