Boli Parazitare

BOLI PARAZITARE




Bolile parazitare au constituit o serioasă frână
în dezvoltarea și creșterea animalelor.
În majoritatea cazurilor aceste boli nu atrag
atenția imediat, nu se manifestă violent, animalele
trăind mult timp parazitate.
Câinii bolnavi se dezvoltă necorespunzător și
constituie o sursă de infecție pentru om și celelalte
animale.
Aceste boli se împart în două categorii distincte,
în funcție de categoria de paraziți care le produc:
parazitoze interne și parazitoze externe.
În cazul parazitozelor interne, infectarea se produce
fie prin intermediul ouălor sau larvelor ce se
transmit direct din mediul exterior, fie pe cale
transplacentară ( cazul ascarizilor ), fie prin
intermediul gazdelor intermediare ( cazul teniei ).
Paraziții interni sunt mulți, dar cel mai des
întâlniți la câine sunt ascarizii ( Toxascaris canis,
Toxascaris leonina ) și teniile.
Simptomele sunt asemănătoare la toate infecțiile
cu viermi intestinali.
Ele se manifestă prin apetit capricios, slăbire,
abdomen balonat, păr zbârlit și fără luciu, vomă,
diaree alternând cu constipație, anemiere și uneori
chiar și forme neroase asemănătoare crizelor
epileptiforme.
Examenul coprologic repetat la interval de 23 zile
este decisiv în diagnostic.
În afara de gravitatea bolii, în special la animalele
tinere, parazitoza contribuie și la diminuarea rezistenței
organismului, făcându-l vulnerabil la atacul marilor
boli contagioase.
În ceea ce privește paraziții externi, datorită
tendinței acestora de a se permanentiza pe corpul
câinelui, măsurile de profilaxie trebuie să reprezinte o
preocupare pemanentă.
Ele sunt simple și se rezumă la igiena însoțită de un
control periodic riguros.
Cei mai frecvenți paraziți externi sunt următorii:
purecele, căpușa, păduchele și muștele, țânțarii,
râia, și demodecia.

Boli Parazitare

BOLI PARAZITARE




Bolile parazitare au constituit o serioasă frână
în dezvoltarea și creșterea animalelor.
În majoritatea cazurilor aceste boli nu atrag
atenția imediat, nu se manifestă violent, animalele
trăind mult timp parazitate.
Câinii bolnavi se dezvoltă necorespunzător și
constituie o sursă de infecție pentru om și celelalte
animale.
Aceste boli se împart în două categorii distincte,
în funcție de categoria de paraziți care le produc:
parazitoze interne și parazitoze externe.
În cazul parazitozelor interne, infectarea se produce
fie prin intermediul ouălor sau larvelor ce se
transmit direct din mediul exterior, fie pe cale
transplacentară ( cazul ascarizilor ), fie prin
intermediul gazdelor intermediare ( cazul teniei ).
Paraziții interni sunt mulți, dar cel mai des
întâlniți la câine sunt ascarizii ( Toxascaris canis,
Toxascaris leonina ) și teniile.
Simptomele sunt asemănătoare la toate infecțiile
cu viermi intestinali.
Ele se manifestă prin apetit capricios, slăbire,
abdomen balonat, păr zbârlit și fără luciu, vomă,
diaree alternând cu constipație, anemiere și uneori
chiar și forme neroase asemănătoare crizelor
epileptiforme.
Examenul coprologic repetat la interval de 23 zile
este decisiv în diagnostic.
În afara de gravitatea bolii, în special la animalele
tinere, parazitoza contribuie și la diminuarea rezistenței
organismului, făcându-l vulnerabil la atacul marilor
boli contagioase.
În ceea ce privește paraziții externi, datorită
tendinței acestora de a se permanentiza pe corpul
câinelui, măsurile de profilaxie trebuie să reprezinte o
preocupare pemanentă.
Ele sunt simple și se rezumă la igiena însoțită de un
control periodic riguros.
Cei mai frecvenți paraziți externi sunt următorii:
purecele, căpușa, păduchele și muștele, țânțarii,
râia, și demodecia.

Septicemia Cățeilor Nou-Născuți

SEPTICEMIA CĂȚEILOR NOU-NĂSCUȚI





Agentul cauzal: diverse specii de bacterii
Perioada de incubație: 1 - 3 zile
Manifestări clinice: febră, inapetență, slăbire,
dureri abdominale.
Profilaxie: controlul medical al femelelor
gestante, respectarea condițiilor de igiena.
Septicemia neo-natală are mai multe puncte de
plecare și anume:
- îmbolnăvirea cu laptele de mamă, când acestea
are mastită.
Se îndepărtează cățeii de la mama bolnavă și
se administrează antibiotice.
- infectarea cordonului ombilical: cățeii mor în 3 - 4
zile de viață.
- infectarea cățeilor pe timpul parcurgerii la naștere
a tractului genital al unor cățele bolnave.
Cățeii astfel infectați nu mai pot fi salvați.
- asocierea septicemiei cu enterita hemoragică.
Se poate trata cu antibiotice, astfel moartea survine în 12 ore.
- Pe lângă agentul patogen, boala mai poate fi
produsă și de condiții necorespunzătoare de creștere
( hrănirea neadecvată, frig ), factori genetici, etc.
Cățeii bolnavi pierd repede în greutate, sunt hipotermici,
au o salivație excesivă, pierd reflexele, plâng continuu
și în final mor.

Septicemia Cățeilor Nou-Născuți

SEPTICEMIA CĂȚEILOR NOU-NĂSCUȚI





Agentul cauzal: diverse specii de bacterii
Perioada de incubație: 1 - 3 zile
Manifestări clinice: febră, inapetență, slăbire,
dureri abdominale.
Profilaxie: controlul medical al femelelor
gestante, respectarea condițiilor de igiena.
Septicemia neo-natală are mai multe puncte de
plecare și anume:
- îmbolnăvirea cu laptele de mamă, când acestea
are mastită.
Se îndepărtează cățeii de la mama bolnavă și
se administrează antibiotice.
- infectarea cordonului ombilical: cățeii mor în 3 - 4
zile de viață.
- infectarea cățeilor pe timpul parcurgerii la naștere
a tractului genital al unor cățele bolnave.
Cățeii astfel infectați nu mai pot fi salvați.
- asocierea septicemiei cu enterita hemoragică.
Se poate trata cu antibiotice, astfel moartea survine în 12 ore.
- Pe lângă agentul patogen, boala mai poate fi
produsă și de condiții necorespunzătoare de creștere
( hrănirea neadecvată, frig ), factori genetici, etc.
Cățeii bolnavi pierd repede în greutate, sunt hipotermici,
au o salivație excesivă, pierd reflexele, plâng continuu
și în final mor.