Demodexoza

DEMODEXOZA






Agentul cauzal: Demodex canis
Manifestări clinice: pete roșite, scvame fine albe-
gălbuie, depilații.
Tratament: respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.
Demodecia ( demodexoza sau râia demodectită )
cunoaște în ultimul timp o extindere și o severitate
remarcabile.
Este o boală a pielii, parazitul, dezvoltându-se în
tegument.
Este frecventă la câinii cu părul scurt și urechile
lungi, câini de vânătoare.
Pe locul doi ca frecvență se găsește câinele ciobănesc
german.
La câinii cu părul lung, boala este rareori întâlnită.
Leziunile se evidențiază pe cap ( înprejurul ochilor,
bot, urechi ) fața interioară a gâtului, fața anterioară a
membrelor sau se poate generaliza.
Parazitul are o formă alungită, și prezintă patru perechi
de picioare la partea anterioară.
El triește în foliculul pilos până devine adult, apoi cu
secreția sebaceică ajunge la suprafața pielii.
Aici, femelele sunt fecundate și se reîntorc în sacul folicular
pentru a-și depune ouăle.
După 24 de ore, depun ouăle, după care sunt aduse în
mod pasiv la suprafața pielii de secreția de sebum și
mor în 4 - 6 zile.
Întregul ciclu este foarte scurt, ceea ce explică înmulțirea
atât de rapidă a paraziților.
Cuștile, padocurile, așternuturile nu sunt contagioase,
deoarece parații nu pot trăi în afara organismului gazdei.
De asemeni, nu există vreun vector sau o gazdă
intermediară, fie că este vorba de adulți, fie de una din
formele evolutive ale demodexilor.
Forma de contaminare nu este bine stabilită.
Este sigur însă faptul că transmiterea bolii este favorizată
de numeroși factori: rasa, vârsta ( mai frecventă până la
un an ) excesul seboreic și inflamațiile, iritațiile
medicamentoase, carențele, vitaminice, excesele glucide
și lipide în alimentație, hemitozele gastrointestinale etc.
Ca aspect clinic, boala poate îmbrăca două forme :
uscată și pustuloasă.
În prima formă se pot observa pete regulate roșietice, scvame
fine, albicioase sau gălbui ( asemănătoare cu o pudră fină ),
depilații.
Cea de a doua formă, care este totdeuna secundară celei
uscate, se manifestă prin leziuni de foliculită supurantă,
urmată de formarea flegmoanelor, ceea ce duce la înrăutățirea
stării animalului, slăbire până la cahexie și chiar moarte.
Se recomandă tratament medicamentos și antibioterapie de
lungă durată, dar nici acestea nu au o eficacitate totală.

Demodexoza

DEMODEXOZA






Agentul cauzal: Demodex canis
Manifestări clinice: pete roșite, scvame fine albe-
gălbuie, depilații.
Tratament: respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.
Demodecia ( demodexoza sau râia demodectită )
cunoaște în ultimul timp o extindere și o severitate
remarcabile.
Este o boală a pielii, parazitul, dezvoltându-se în
tegument.
Este frecventă la câinii cu părul scurt și urechile
lungi, câini de vânătoare.
Pe locul doi ca frecvență se găsește câinele ciobănesc
german.
La câinii cu părul lung, boala este rareori întâlnită.
Leziunile se evidențiază pe cap ( înprejurul ochilor,
bot, urechi ) fața interioară a gâtului, fața anterioară a
membrelor sau se poate generaliza.
Parazitul are o formă alungită, și prezintă patru perechi
de picioare la partea anterioară.
El triește în foliculul pilos până devine adult, apoi cu
secreția sebaceică ajunge la suprafața pielii.
Aici, femelele sunt fecundate și se reîntorc în sacul folicular
pentru a-și depune ouăle.
După 24 de ore, depun ouăle, după care sunt aduse în
mod pasiv la suprafața pielii de secreția de sebum și
mor în 4 - 6 zile.
Întregul ciclu este foarte scurt, ceea ce explică înmulțirea
atât de rapidă a paraziților.
Cuștile, padocurile, așternuturile nu sunt contagioase,
deoarece parații nu pot trăi în afara organismului gazdei.
De asemeni, nu există vreun vector sau o gazdă
intermediară, fie că este vorba de adulți, fie de una din
formele evolutive ale demodexilor.
Forma de contaminare nu este bine stabilită.
Este sigur însă faptul că transmiterea bolii este favorizată
de numeroși factori: rasa, vârsta ( mai frecventă până la
un an ) excesul seboreic și inflamațiile, iritațiile
medicamentoase, carențele, vitaminice, excesele glucide
și lipide în alimentație, hemitozele gastrointestinale etc.
Ca aspect clinic, boala poate îmbrăca două forme :
uscată și pustuloasă.
În prima formă se pot observa pete regulate roșietice, scvame
fine, albicioase sau gălbui ( asemănătoare cu o pudră fină ),
depilații.
Cea de a doua formă, care este totdeuna secundară celei
uscate, se manifestă prin leziuni de foliculită supurantă,
urmată de formarea flegmoanelor, ceea ce duce la înrăutățirea
stării animalului, slăbire până la cahexie și chiar moarte.
Se recomandă tratament medicamentos și antibioterapie de
lungă durată, dar nici acestea nu au o eficacitate totală.

Toxicoza de Pureci

TOXICOZA DE PURECI








Agentul cauzal: Ctenocephalides canis, Pulex irritans.
Manifestări clinice: iritații, eczeme, alergie.
Tratament: insecticide, insectifuge.
Purecii sunt paraziții cei mai frecvenți și cei mai
supărători ai câinelui.
În afara faptului că produc traume cutanate, fiind
insecte hematofage, pot servi ca vectori pentru o serie
de boli și de asemeni gazde intermediare.
Atunci când se găsesc pe un animal care are boli de
piele, acțiunea lor iritantă agravează leziunile existente.
Este bine de știut că purecii adulți coboară de pe animale
și depun ouăle în mediul extern, mai ales substanțe
insecticide aplicate numai animalului nu dă niciodată
rezultate, pentru că din ouăle depuse în mediul
exterior ies alți pureci, care invadează din nou organismul.
Uneori purecii sunt greu de observat, mai ales dacă
părul este închis la culoare.
Dacă ne uităm însă cu atenție la zonele cu mai puțin
păr, vom observa mici granule maro-negre, care nu sunt
altceva decât excremente lipite de baza firelor de păr.
Deoarece câinele este iritat de înțepăturile purecilor, el
se scarpină permanent, căutând să se debaraseze de intruși;
astfel aceștia își depun ouăle în mediul extern.
Cu toate acestea, ei au găsit și pe câine locuri de depunere
a ouălor, ferite de scărpinat: baza cozii și pe gât, sub bărbie.
Deparazitarea trebuie să cuprindă două aspecte:
animalul dar și mediul înconjurător.
Pentru câine se pot folosi spray-uri sau soluții insecticide
iar pentru mediul înconjurător: soluții de tipul
bromacetului, cloraminei 2%, sau insecticide din comerț.

Toxicoza de Pureci

TOXICOZA DE PURECI








Agentul cauzal: Ctenocephalides canis, Pulex irritans.
Manifestări clinice: iritații, eczeme, alergie.
Tratament: insecticide, insectifuge.
Purecii sunt paraziții cei mai frecvenți și cei mai
supărători ai câinelui.
În afara faptului că produc traume cutanate, fiind
insecte hematofage, pot servi ca vectori pentru o serie
de boli și de asemeni gazde intermediare.
Atunci când se găsesc pe un animal care are boli de
piele, acțiunea lor iritantă agravează leziunile existente.
Este bine de știut că purecii adulți coboară de pe animale
și depun ouăle în mediul extern, mai ales substanțe
insecticide aplicate numai animalului nu dă niciodată
rezultate, pentru că din ouăle depuse în mediul
exterior ies alți pureci, care invadează din nou organismul.
Uneori purecii sunt greu de observat, mai ales dacă
părul este închis la culoare.
Dacă ne uităm însă cu atenție la zonele cu mai puțin
păr, vom observa mici granule maro-negre, care nu sunt
altceva decât excremente lipite de baza firelor de păr.
Deoarece câinele este iritat de înțepăturile purecilor, el
se scarpină permanent, căutând să se debaraseze de intruși;
astfel aceștia își depun ouăle în mediul extern.
Cu toate acestea, ei au găsit și pe câine locuri de depunere
a ouălor, ferite de scărpinat: baza cozii și pe gât, sub bărbie.
Deparazitarea trebuie să cuprindă două aspecte:
animalul dar și mediul înconjurător.
Pentru câine se pot folosi spray-uri sau soluții insecticide
iar pentru mediul înconjurător: soluții de tipul
bromacetului, cloraminei 2%, sau insecticide din comerț.