În Jurul Lumii cu Cele Mai Caracteristice Rase Din Fiecare Grupă Partea 7

ÎN JURUL LUMII CU CELE MAI CARACTERISTICE RASE DIN FIECARE GRUPĂ


PARTEA a-7-a




Tot aici se cuvine să facem cîteva precizări ce vor fi de
folos amatorilor de cîini.
Iată de păildă Spitzul pitic, cel mai popular din familia
Spitzului.
De o vîrstă milenară ca rasă, pe vremuri era denumit
Pomeranianul, iar cînd a pătruns în apartamente; în toate
trei cazurile este vorba despre același cîine.
Sau un alt caz: Seiden-pinschul.
Deși familia pinscherilor este mare, acest cîine nu se afla
printre ei căci nu din pinscheri se trage; este de fapt vorba de
Maltez - Cîinele mătăsos de Malta - a cărui ,,vîrsta” istorică
urcă pînă la faraoni.
Maltezul era în favorurile patricienilor romani și cunoscut
în Grecia.
Romanii spuneau că este originar dintr-o insulă numită Melita.
Să fie această insulă Malta? Cert este că Maltezul a fost multă
vreme cel mai popular cîine de companie, în special feminină.
În Franța, cunoscut sub numele de Bichon Maltez în varietatea
cu păr lung șă mătăsos are și un descendent Bichonul cu păr creț.
Numele de bichon le vine de la îngrijirile estetice deosebite de
care se bucură  ( în fr. bichonner - a dichisi ).
Asemănători Maltezului și descinzînd tot din el, mai sînt Bolognese
și Bichonul Havarez.
O categorie aparte în această grupă o reprezintă cîinii miniaturizați,
o selecție însușită desigur de la chinezi, dar pe care au practicat-o
cu succes și chinologii din Apus, pornind mereu de la încrucișări
ale celor mai mici exemple din generație.
O rasă ce se cuvine a fi menționată din această categorie este cea
numită Papillon.
Acest epagneul pitic este bine cunoscut și mulți nu-l deosebesc de
Pekinez cu care seamănă la talie și aparență, deși are cîteva deosebiri
esențiale.
Prima se referă la față, care la Pekinez este complet teșită - de tip
,,plic”, cum se spune - pe cînd la Papillon este ascuțită.
Apoi urechile, diferența de talie și mersul care nu este legănat ca
al Pekinezului.
Cunoscînd aceste detalii, să privim mai atent așa-zișii noștri Pekinezi;
vom constata că seamănă mai degrabă cu Paoillon, care după
standarde este denumit Epagneul pitic continental și are două
varietăți de rasă - Papillon - cu urechile ciulite și Phalene - cu
urechile atîrnînd.
Există și o replică Japoneză a acestui cîine, anume Tchin, un epagneul
pitic deosebit de Papillon în special prin botul său apropiat mai
mult de cel al Pekinezului, fără a fi însă chiar ,,plic”.
Mai sînt două rase orientale ce seamănă cu cîinele Pekinez și
care devin din ce în ce mai populare; rase foarte vechi și ele, dar
necunoscute în Europa pînă acum 100 de ani.
Este vorba despre Shih-Tzu și Lhasa apso, ambele descinzînd din
Tibet unde, alături de pekinez, erau la mare cinste, cu multe
sute de ani în urmă.
Sînt cîini extrem de agreabili, jucăuși, veseli și foarte curați,
un element caracteristic tuturor acestor rase.
Foarte căutat a fost în America, mai ales pe vremea prohibiției,
Boston Terrierul, un cîine ce descinde din Bulldog și terrieri, mai
puțin cunoscute în Europa.
Revenind la bătrînul nostru continent, în care se găsesc, fără
îndoială cele mai multe rase, să pomenim și de Bulldogul francez,
varianta franceză a Bulldogului englez.
Are botul caracteristic acestora, este deosebit de inteligent,
foarte fidel, afectuos și discret în comportare.
Un cîine deosebit de curajos ( și un excelent paznic totodată )
se dovedește a fi Schipperke ( shipper=navă; ke=diminutiv flămînd )
sau cîinele luntrașilor belgieni.
Navigînd cu ambarcațiunile lor, însoțiți de acest cîine, ei
lasă vasul fără frică în paza acestora.
La cîinii de rasă Schipperke, coada se taie imediat după naștere,
mulți născîndu-se chiar fără ea.
Și acum, cîteva cuvinte despre Pinscheri.
Înainte de toate, Pinscherul este un cîine de pază și utilitar.
Cu timpul însă, descendenții lui au fost miniaturizați, rezultînd din
acestă selecție două noi varietăți: Pinscherul pitic și
Affenpinscherul care ăși au locul în grupa a-9-a.
Pinscherul pitic este o reducere perfectă la scară miniaturală a
celui din grupa a-2-a.
I se scurtează și lui urechile și coada.
Este un bun paznic deoarece latră la cel mai mic zgomot.
Dar adevăratul ,,drăcușor” al familiei Pinscherilor este Affchenul,
care poartă numele de maimuțică datorită unei asemănări izbitoare
cu aceasta.
Are o expresie de seriozitate comică și dintr-o stare liniștită de
repaus trece brusc la o agitație frenetică.
Este fără frică și atacă tot ce este dușman.
Are sprîncene dese și zbîrlite, o coroană de păr în jurul ochilor
și o bărbiță respectabilă.
Nu putem încheia sumarele considerații despre cîinii din această
grupă fără să amintim despre cel mai nou venit în cadru ei
( doar de cîțiva ani ) și anume rasa Eurasier, o creație a celebrului
etolog german, dr.Konrad Lorenz, laureat al Premiului Nobel în
1973 pentru studiile făcute asupra comportamentului animalelor.
Eurasierul este o încrucișare dintre Chow-Chow și o femelă din
rasa Spitz-nordică.
Un cîine tăcut și prietenos, care se adaptează bine vieții sociale,
fără să piardă nimic din aspectul lui rustic și calitățile proprii ale
raselor din care provine.


Partea a-6-a

În Jurul Lumii cu Cele Mai Caracteristice Rase din Fiecare Grupă Partea 6

ÎN JURUL LUMII CU CELE MAI CARACTERISTICE RASE DIN FIECARE GRUPĂ


PARTEA a-6-a





Regele prepelicarilor rămîne Pointerul, cel mai fin produs
al chinologiei britanice.
Dintre aportori sau retrieveri, cum sînt numiți de insulari,
Labrador Retriever și Golden Retriever sînt cosiderați cei
mai buni.
În plus, afectuoși și au un dezvoltat instinct de protecție.
Silueta lor robustă este singurul impediment pentru o mai
vastă răspîndire și drept cîine de companie.
Spanielii constituie și ei o familie importantă în rîndul cîinilor
de vînătoare.
În prezent 8 rase de spanieli sînt fixate ca standard la englezi,
la care se adaugă toți Epagneulii francezi.
Originea lor este foarte controversată, nu este deloc cert că se
trag din Spania, cert este că încă în secolul al XIII-lea spanielii
vînau deja în apusul Europei.
Spanielii stîrnesc vînatul fără a face aret, iar cei de rasă engleză
se trag din cele două varietăți cunoscute încă acum sute de ani
Cocking-spaniel ( folosit la vînatul sitarilor ) și Springing-spaniel
( pentru vînatul săritor ).
Sînt neobosiți la vînat și le place foarte mult să aporteze.
Peninsularii folosesc foarte mult așa-zisul Spinone, versiunea
italiană a griffonilor cu păr aspru din celelalte țări europene.
Are un miros fin și vînează cu mare pasiune.
În țările nordice, finlandezii bunăoară au Spitzul, un cîine arctic
care lucrează excelent în special la vînatul cu pene, norvergienii -
două varietăți de cîine de elan, Elkhound, capabil să depisteze
la mare distanță și apoi să țină în loc acest vînat mare.
Dar cea mai mare arie de răspîndire o are Bracul, un cîine polivalent
care întrunește toate cele trei calități cerute: cheta, aret și aport.
Pentru condițiile de relief și climă de la noi cel mai potrivit este
Bracul german cu păr scurt, al cărui standard este dealtfel prezentat
la finele volumului.
Grupa a 9-a - Cîini de companie, ținuți pentru agrement.
În marile aglomerații urbane, prezența cîinelui este un lucru familiar.
Mulți cresc pe lîngă ei un cîine, fie pentru a se deconecta, fie
pentru a avea un tovarăș de plimbare sau de casă, fie pentru a-și
crea o preocupare utilă; cert este că tuturor le provoacă bucurie.
Rasele de cîini de agrement sînt mai bine cunoscute de publicul
larg, un mare număr dintre ei sînt prezentați cu standardele lor
în acest volum; nu ne rămîne decît să completăm lista cu cîteva
date privind unele rase din această grupă, mai puțin cunoscute,
mai exotice.
Spre pildă, curiosul Xoloizcuintle, un cîine mexican ciudat ca aspect,
lipsit complet de păr, dar care, exceptînd acest amănunt frapant
la început, este plin de calități.

Partea a-5-a

Partea a-7-a

În Jurul Lumii cu Cele Mai Caracteristice Rase din Fiecare Grupă Partea 5

ÎN JURUL LUMII CU CELE MAI CARACTERISTICE RASE DIN FIECARE GRUPĂ

PARTEA a-5-a





Dar cum de multă vreme vînătoare se face mai mult individual,
sau în grupuri mici, s-a impus de la sine perfecționarea cîtorva
rase de cîini de vînătoare ce fac mîndria unui cunoscător și care
au o pregătire multilaterală.
Desigur că marea majoritate a cîinilor de vînătoare pontează dar
și aportează.
Specializarea, mai degrabă, se referă la cîini ce se descurcă mai
bine la șes, la mlaștină sau la baltă, cîini cărora le place la apă sau
cîini care se dovedesc fără egal la mărăcinișuri dese, cum este, spre
pildă, Cockerul.
Să încercăm să semnalăm atenției cititorului pe cei mai reprezentativi,
dar nu înainte de a remarca că și în aceste grupe există o mare
varietate de rase ce nu se deosebesc morfologic decît destul de puțin
între ele, dar care a suferit oarecare modificări ca urmare a naturalizării
lor în diverse țări, modificări ce au determinat o nouă identitate și
versiuni locale numeroase.
Este cazul copoilor, al bracilor și a spanielilor.
Numai despre Pointer și Setter nu se poate spune că au diverse
variate autohtone.
Clasificarea în cele patru grupe este făcută după următoarele criterii:
în primele două grupe sînt cîinii de urmărire sau gonitori și de
hăituială ce se împart, la rîndul lor, după felul vînatului, și anume
cei de vînat mare - mistreț, cerb - ( grupa a-5-a ) și cei pentru vînat
mărunt ( grupa a-6-a ), copii și basseții fiind cei mai autentici
reprezentanți.
Cîinilor acestora li se cere să aibă o chetă bună, să fie rezistenți,
curajoși și cu voce.
Cîini universali care știu să facă aretul, fie că sînt pontatori sau
stîrnitori, și să și aporteze sînt mai cu seamă în grupa a-7-a, respectiv
în a-8-a, dacă sînt de rasă engleză.
În ultimile decenii, odată cu împuținarea vînatului și cu răspîndirea
sistemului individual de vînătoare, au fost căutate din ce în ce mai
mult rasele care răspund acestor cerințe.
Cu toate acestea, s-au păstrat și cîteva ,,meserii” care cer specialiști,
cum ar fi cea de urmărire a vînatului rănit, la care se folosesc aproape
numai limierii, și doar în mică măsură copii.
Printre copoii gonitori de vînat mare, un loc special îl ocupă Bloodhoundul,
zis și Chien de Sait-Hubert, avînd de departe cel mai fin nas dintre toți.
Acesta este un cîine ce se trage din munții Ardeni, îl revendică
francezii, de creat l-au creat englezii, dar standardul este belgian.
Deși nu fac parte propriu-zis din grupele rezervate cîinilor de vînătoare,
nu putem totuși să nu pomenim că și terrierii și teckelul sînt
excelenți la vînătoare, în special la vizuină și că majoritatea ogarilor,
care fac parte din grupa a 9-a, sînt vînători înăscuți.


Parte a-4-a

În Jurul Lumii cu Cele Mai Caracteristice Rase din Fiecare Grupă Partea 4

ÎN JURUL LUMII CU CELE MAI CARACTERISTICE RASE DIN FIECARE GRUPĂ

PARTEA a-4-a




Grupele 5, 6, 7, și 8 aparțin cîinilor de vînătoare, considerați
încă drept fala raselor canine.
Înainte de a face o trecere în revistă a celor mai semnificative
rase din aceste grupe, să facem o mică incursiune în domeniul
vînătorii, fără îndoială cea mai veche îndeletnicire a omului și
cea care a iscat prietenia dintre cîine și om.
În evoluția cîinilor de vînătoare pot fi stabilite trei etape caracteristice
care și în ziua de azi servesc la delimitarea raselor de vînătoare.
La început, ei au servit ca limieri ce urmăreau și căutau vînatul
pentru stăpînul lor.
Mai apoi au fost dresați pentru a ponta locul unde se găsea vînatul,
iar în ultima fază au fost învățați să aducă vînatul doborît
stăpînului lor.
Prima dintre vînători a fost, desigur, cea cu gonaci, o haită de
cîini care, servindu-se de miros, dă de urma unui vînat pe care îl
urmăresc apoi, hăituindu-l fără răgaz, pînă ce acesta, epuizat,
devine accesibil vînătorului.
Calitățile ce se cer acestor cîini hăituitori sau copoi, cum li se mai
spune, sînt: viteza, curaj, rezistență, nas și glas.
Sînt copoi de vînat mare - cerb, căprioară, mistreț - și de vînat
mărunt, cum ar fi iepurele, și la care marii specialiști rămîn
Basseții și Beagle.
Această formă de vînătoare este însă din ce în ce mai redusă din
motive lesne de înțeles, marile întinderi pe care se desfășoară
o astfel de hăituială fiind din ce în ce mai rare.
Ce trebuie să știe și să facă un cîine de vînătoare de tip prepelicar,
fiindcă astfel sînt numiți? Ei sînt cîini de aret, adică au rolul să
caute vînatul ( vînat mic, cu pene de obicei ) și apoi să-l semnaleze
vînătorului prin pontare ( unii ridică un picior din față ) și să
rămînă încremeniți pînă la semnalul vînătorului.
Li se cere să aibă un miros excelent, să nu se precipite și nici
să latre fără socoteală.
Cel mai clasic reprezentant este Pointerul și apoi Bracul.
O a doua categorie o reprezintă Retrieverul sau cîinele de aport ce
are rolul de a găsi vînatul doborît și a-l aduce vînătorului.
În afara acestora, mai întîlnim cîini de vînătoare specializați în
urmărirea vînatului rănit, așa numiții limieri.

Partea a-3-a

Partea a-5-a