Membrele Anterioare și Posterioare Ale Cîinelui

MEMBRELE ANTERIOARE ȘI POSTERIOARE ALE CÎINELUI


Membrele anterioare cuprind omoplatul, umărul
oblic plasat, brațul, cotul, antebrațul, genunchiul
bine conturat, fluierul piciorului și laba.
Membrele posterioare cuprind pulpa ce are în partea
de sus șoldul, apoi gamba, jaretul ( înclinația
genunchiului ), fluierului piciorului și labele.
Diversele atribuite standard ale acestor elemente:
Membre ( ca întreg ): drepte, puțin îndoite, cu
mușchi bine sau slab dezvoltați.
Pulpa ( coapsa ): lungă, scurtă, puternică, joasă,
ridicată, musculoasă sau nu.
Labe: compacte, mici, ovale rotunde, dure, închise,
deschise, ,,labă de pisică”, ,,labă de iepure”.
Labele membrelor anterior au cinci degete.
Ele trebuie să fie bine dezvoltate, să se așeze bine
pe sol, să nu fie prea înguse sau prea scurte, dar
nici lungi și lăbărțate.
Labele din spate au patru degete; un al cincilea deget,
atrofiat, denumit pinten, poate fi întîlnit doar la
unele rase.
Adesea el este amputat cînd cîinele este pui, odată
cu coada sau urechile, deoarece poate crește în interior
provocînd dureri sau îl poate jena și chiar răni în
timpul lucrului, declanșînd infecții.
Poziția ( direcția ) membrelor sub corpul cîinelui poartă
numele de aplomb.
Pentru ca aplomburile să fie normale, trebuie ca linia
ce leagă punctul de fixare a membrelor cu punctul
de sprijin pe sol să fie verticală.
Aplomburile cîinelui se apreciază din față, spate și profil,
în raport cu liniile verticale imaginare ce pleacă din
vîrful umărului ( respectiv fesei ).
Nu toate rasele au aplomburile la de perfecte: dacă la
Airedale, de exemplu, corespund normelor, la Basset,
care era picioarele curbate, aplomburile sînt mult diferite.
Dar, oricare ar fi rase, aplomburile trebuie să corespundă
standardului, ele influențînd calificativele acordate de arbiti.
Anomaliile aplombului ( devieri față de verticală ),
Privite din față ( respectiv din spate ) principalele defecte
de aplomb.
Privite din profil, membrele anterioare se diferențiază
ca și membrele posterioare, în funcție de direcția liniei de aplomb.

Diferite forme și poziții ale membrelor.

Membrele Anterioare și Posterioare Ale Cîinelui

MEMBRELE ANTERIOARE ȘI POSTERIOARE ALE CÎINELUI


Membrele anterioare cuprind omoplatul, umărul
oblic plasat, brațul, cotul, antebrațul, genunchiul
bine conturat, fluierul piciorului și laba.
Membrele posterioare cuprind pulpa ce are în partea
de sus șoldul, apoi gamba, jaretul ( înclinația
genunchiului ), fluierului piciorului și labele.
Diversele atribuite standard ale acestor elemente:
Membre ( ca întreg ): drepte, puțin îndoite, cu
mușchi bine sau slab dezvoltați.
Pulpa ( coapsa ): lungă, scurtă, puternică, joasă,
ridicată, musculoasă sau nu.
Labe: compacte, mici, ovale rotunde, dure, închise,
deschise, ,,labă de pisică”, ,,labă de iepure”.
Labele membrelor anterior au cinci degete.
Ele trebuie să fie bine dezvoltate, să se așeze bine
pe sol, să nu fie prea înguse sau prea scurte, dar
nici lungi și lăbărțate.
Labele din spate au patru degete; un al cincilea deget,
atrofiat, denumit pinten, poate fi întîlnit doar la
unele rase.
Adesea el este amputat cînd cîinele este pui, odată
cu coada sau urechile, deoarece poate crește în interior
provocînd dureri sau îl poate jena și chiar răni în
timpul lucrului, declanșînd infecții.
Poziția ( direcția ) membrelor sub corpul cîinelui poartă
numele de aplomb.
Pentru ca aplomburile să fie normale, trebuie ca linia
ce leagă punctul de fixare a membrelor cu punctul
de sprijin pe sol să fie verticală.
Aplomburile cîinelui se apreciază din față, spate și profil,
în raport cu liniile verticale imaginare ce pleacă din
vîrful umărului ( respectiv fesei ).
Nu toate rasele au aplomburile la de perfecte: dacă la
Airedale, de exemplu, corespund normelor, la Basset,
care era picioarele curbate, aplomburile sînt mult diferite.
Dar, oricare ar fi rase, aplomburile trebuie să corespundă
standardului, ele influențînd calificativele acordate de arbiti.
Anomaliile aplombului ( devieri față de verticală ),
Privite din față ( respectiv din spate ) principalele defecte
de aplomb.
Privite din profil, membrele anterioare se diferențiază
ca și membrele posterioare, în funcție de direcția liniei de aplomb.

Diferite forme și poziții ale membrelor.

Trunchiul Cîinelui

TRUNCHIUL CÎINELUI




Începe de la linia superioară a gîtului, continuîndu-se
cu greabănul mai mult sau mai puțin reliefat și se
împarte în trei părți principale: piept, abdomen și bazin.
Sub greabăn este pozat omoplatul și mai jos articulația
umărului.

Tipuri de spate și abdomen.

Spre spate sînt flancurile pieptului formate din regiunea
coastelor.
Regiunea superioară a trunchiului ( regiunea dorsală )
sau ceea ce se înțelege prin spate, poate fi apreciată
din mai multe puncte de vedere.
Caracteristicile spatelui pot fi exprimate astfel: drept,
de cap, îndoit ( deșelat ), solid, moale, îngust, lat, lung,
scurt, mai mult sau mai puțin musculos.
Abdomenul se întinde de la arcurile coastelor pînă la
intrarea în bazin.
El se poate prezenta înclina, abrupt, lung, scurt, lat,
îngust, căzut sau în exces.
În continuarea spatelui sînt plasate șalele cîinelui ce
se continuă cu crupa.
Dedesubtul acestora sînt șoldurile.
Aprecierea critică a acestor elemente se face astfel:
- Greabăn: înalt, scurt, proeminent, inexistent;
- Piept: adînc, îngust, lat, scurt, lung, rotund, ascuțit,
bine dezvoltat, slab dezvoltat, plat, musculos;
- Șale: lungi, scurte, solide, moi, late, înguste, slab
sau mediocru musculoase, boltite;
- Șold: lat, îngust, solid, liber, înfundat, plin;
- Crupa: dreaptă, înclinată, abruptă, lungă, scurtă,
lată, îngustă, cu sau fără mușchi.
Criteriile de apreciere ale organelor genitale sînt
legate de starea sănătății.
Organul sexual al femelei nefiind vizibil, restricție
există numai în privința masculului ce trebuie să
prezinte testiculele bine separate și neîngropate.
Deoarece testiculele ascunse ( îngropate ) se pot moșteni,
acesta este un motiv de excludere de la reproducție.
Coada din punct de vedere anatomic, este o prelungire
a coloanei vertebrale, fiind compusă dintr-un anumit
număr de vertebre caudale ( coccigiene ).
Servindu-i cîinelui pentru echilibrare atunci cînd
aleargă și sare, coada este de fapt un ornament și un
mijloc de comunicare ce-i dă posibilitatea exprimării
sentimentelor ( bucurie, atenție, teamă, supărare etc.).
Fiind un element esențial al esteticii canine, standardul
fiecărei rase este extrem de explicit la acest capitol.
Descrierea se referă în general la punctul de fixare,
lungime, formă și modul de purtare.
Întîlnim astfel: coada așezată sus sau jos, puternică,
îngustîndu-se tăiată, purtată în sus, dreaptă, încovoiată,
în jos, tip cîrlig, sabie, iatagan, cu ciucuri, ca lumînare etc.
Portul cozii se apreciază la animalul în stare de repaus,
fiindcă în momentele de atenție ea își modifică
esențial poziția.

Planșa, VI A Forme și tipuri de purtare a cozii caracteristice

Planșa VI B Forme și tipuri de purtare a cozii caracterisice

În planșele VI A și VI B sînt prezentate formele și
tipurile caracteristice de purtare a cozii, la cîteva rase
de cîini.
Coada este bine alcătuită atunci cînd pornește lin din
rădăcină, este potrivit de lungă și corespunzător de
groasă cu lungimea, are o musculatură potrivită și
privită de sus se subțiază fin spre vîrf.

Principalele defecte de aplomb

Trunchiul Cîinelui

TRUNCHIUL CÎINELUI




Începe de la linia superioară a gîtului, continuîndu-se
cu greabănul mai mult sau mai puțin reliefat și se
împarte în trei părți principale: piept, abdomen și bazin.
Sub greabăn este pozat omoplatul și mai jos articulația
umărului.

Tipuri de spate și abdomen.

Spre spate sînt flancurile pieptului formate din regiunea
coastelor.
Regiunea superioară a trunchiului ( regiunea dorsală )
sau ceea ce se înțelege prin spate, poate fi apreciată
din mai multe puncte de vedere.
Caracteristicile spatelui pot fi exprimate astfel: drept,
de cap, îndoit ( deșelat ), solid, moale, îngust, lat, lung,
scurt, mai mult sau mai puțin musculos.
Abdomenul se întinde de la arcurile coastelor pînă la
intrarea în bazin.
El se poate prezenta înclina, abrupt, lung, scurt, lat,
îngust, căzut sau în exces.
În continuarea spatelui sînt plasate șalele cîinelui ce
se continuă cu crupa.
Dedesubtul acestora sînt șoldurile.
Aprecierea critică a acestor elemente se face astfel:
- Greabăn: înalt, scurt, proeminent, inexistent;
- Piept: adînc, îngust, lat, scurt, lung, rotund, ascuțit,
bine dezvoltat, slab dezvoltat, plat, musculos;
- Șale: lungi, scurte, solide, moi, late, înguste, slab
sau mediocru musculoase, boltite;
- Șold: lat, îngust, solid, liber, înfundat, plin;
- Crupa: dreaptă, înclinată, abruptă, lungă, scurtă,
lată, îngustă, cu sau fără mușchi.
Criteriile de apreciere ale organelor genitale sînt
legate de starea sănătății.
Organul sexual al femelei nefiind vizibil, restricție
există numai în privința masculului ce trebuie să
prezinte testiculele bine separate și neîngropate.
Deoarece testiculele ascunse ( îngropate ) se pot moșteni,
acesta este un motiv de excludere de la reproducție.
Coada din punct de vedere anatomic, este o prelungire
a coloanei vertebrale, fiind compusă dintr-un anumit
număr de vertebre caudale ( coccigiene ).
Servindu-i cîinelui pentru echilibrare atunci cînd
aleargă și sare, coada este de fapt un ornament și un
mijloc de comunicare ce-i dă posibilitatea exprimării
sentimentelor ( bucurie, atenție, teamă, supărare etc.).
Fiind un element esențial al esteticii canine, standardul
fiecărei rase este extrem de explicit la acest capitol.
Descrierea se referă în general la punctul de fixare,
lungime, formă și modul de purtare.
Întîlnim astfel: coada așezată sus sau jos, puternică,
îngustîndu-se tăiată, purtată în sus, dreaptă, încovoiată,
în jos, tip cîrlig, sabie, iatagan, cu ciucuri, ca lumînare etc.
Portul cozii se apreciază la animalul în stare de repaus,
fiindcă în momentele de atenție ea își modifică
esențial poziția.

Planșa, VI A Forme și tipuri de purtare a cozii caracteristice

Planșa VI B Forme și tipuri de purtare a cozii caracterisice

În planșele VI A și VI B sînt prezentate formele și
tipurile caracteristice de purtare a cozii, la cîteva rase
de cîini.
Coada este bine alcătuită atunci cînd pornește lin din
rădăcină, este potrivit de lungă și corespunzător de
groasă cu lungimea, are o musculatură potrivită și
privită de sus se subțiază fin spre vîrf.

Principalele defecte de aplomb