Selecționarea Pentru Reproducerea Cîinilor

SELECȚIONAREA PENTRU REPRODUCEREA CÎINILOR



Prin ,,crescător” trebuie înțeleasă acea persoană care se
ocupă cu prăsirea unor cîini de rasă, avînd cel puțin o
pereche în scopul obținerii unor descendenți cu calități
fizice și aptitudini superioare părinților din care provin
sau amatorii serioși care avînd o femelă de calitate excelentă
o împerechează
 periodic cu masculi cel puțin de aceeași valoare, pentru
reproducere.
Această nobilă pasiune poate aduce mari satisfacții dacă
se respectă principala îndatorire și anume aceea de a fi
extrem de exigent și de a nu precupeți nici un efort pentru
ameliorarea calităților rasei pe care o profilează.
Pentru ca un crescător să reușească în misiunea ce și-a
asumat-o va trebui nu numai să se bazeze pe exemplare de
calitate, ci și să dea dovadă de devotament și pricepere,
să manifeste o bunăvoință corespunzătoare și, desigur
să dobîndească rapid rutina necesară.
Fiindcă este un lucru cunoscut că puii nu se dezvoltă
armonios concomitent; mai întîi cresc în înălțime, apoi
se dezvoltă în lungime, la un moment dat ia proporții
cavitatea toracică etc.
Numai asigurînd o alimentație complexă și potrivită
în diversele faze de creștere, soare și mișcare suficiente,
crescătorul va putea selecționa exemplare bine conformate
și corespunzătoare exigențelor.
Mai este necesar ca crescătorul să cunoască perfect obligațiile
estetice ce-i revin ( scurtarea cozii, a urechilor, îndepărtarea
pintenilor ) și îndatoririle medicale printre care se numără
prima deparazitare de viermi intestinali și prima vaccinare.
Un crescător avizat nu va studia doar caracterul exemplarelor
pe care vrea să lă împerecheze, ci se va informa și asupra
caracteristicilor familiilor din care provin.
O împerechere nu trebuie decisă fără o cunoaștere a fraților
deoarece se pare, după cele mai recente cercetări, că o
astfel de analiză este un mijloc mult mai serios de
stabilire a aptitudinilor decît cercetarea ascendenților, un
astfel de examen contribuind direct la determinarea calităților
așa-zis moștenite.
De cea mai mare importanță este așadar ca la dispoziția
crescătorului să fie o femelă de calitate excelentă.
,,Doar dintr-o femelă excelentă se pot naște pui excelenți”.
Selecționarea pentru reproducere este deci constituită
din investigarea concomitentă în mai multe domenii și
anume:
- în domeniul aptitudinilor: aceasta este cea mai veche
metodă și mai toate rasele se trag din acest mod de selecție;
- în privința originii: dacă au fost părinții excepționali,
va fi și puiul excepțional, fiindcă este demonstrat că în
obținerea unor calități moștenite intervin în mod hotărîtor
însușirile părinților.
- studierea calităților descendenților, metoda modernă
care, prin supravegherea urmașilor, selectează cele mai
voloroase exemplare.
Bineînțeles că selecția trebuie să țină seama de mulți
parametri ( agresivitatea, malformații osoase, predispoziții
la anumite boli etc. ) și că eliminarea subiectelor cu tare
este singurul remediu, fiindcă ele sînt ereditare și vor
avea tendința de a se reproduce.
În general însă toți crescătorii care s-au ocupat la un
moment dar de reproducere au folosit una din
următoarele metode:

Înmulțirea în linie ( line-breeding ).
Asocierea a doi reproducători a căror origine provine
de la același strămoș îndepărtat de tipul bunic sau
străbunic, ceilalți descendenți pe arborele genealogic
nefăcînd parte din aceeași linie.
Cînd se folosește reproducerea în cadrul aceleași linii,
sanguine, există o șansă mare ca gene nedorite să se
dubleze ca apariție.
De aceea nu este recomandată.

Încrucișarea în familie ( familly- breeding ).
Aici avem de-a face și cu alte rude apropiată printre
ascendenți.
Asemănător metodei precedente, este de evitat.

Reproducerea în interiorul aceleași linii sanguine în
proporție de cel puțin 50% se numește in-breeding.
Această consanguinitate poate conduce la generații
foarte apropiate între ele, spre pildă, masculul și
femela au avut același tată etc.;
în sfîrșit, numita reproducere afară, out-cros-breeding,
cea mai curent utilizată atunci cînd rasa este perfect
fixată și în care genitorii nu ai nici un fel de rude
comune.
Bineînțeles, această afirmație limitată în timp, deoarece
strămoșii comuni necunoscuți nu sînt excluși.
De asemenea, un crescător va trebui să se preocupe
și de educația precoce a puilor.
Menținuți în stare de izolare în kannel, fără suficientă
mișcare, fără însușirea noțiunilor de bază ale educației,
ai vor fi mai tîrziu greu de dresat, fricoși, cu tare
psihice care îi vor handicapa.
Și poate că nu vor trece mulți ani și se vor găsi și la
noi crescători pasionați care își vor asuma frumoasa
sarcină de a stabili un standard al splendidului ciobănesc
român ce nu așteaptă decît fixarea lui ca rasă și
prezentarea cu succes în circuitul expozițional.

Selecționarea Pentru Reproducerea Cîinilor

SELECȚIONAREA PENTRU REPRODUCEREA CÎINILOR



Prin ,,crescător” trebuie înțeleasă acea persoană care se
ocupă cu prăsirea unor cîini de rasă, avînd cel puțin o
pereche în scopul obținerii unor descendenți cu calități
fizice și aptitudini superioare părinților din care provin
sau amatorii serioși care avînd o femelă de calitate excelentă
o împerechează
 periodic cu masculi cel puțin de aceeași valoare, pentru
reproducere.
Această nobilă pasiune poate aduce mari satisfacții dacă
se respectă principala îndatorire și anume aceea de a fi
extrem de exigent și de a nu precupeți nici un efort pentru
ameliorarea calităților rasei pe care o profilează.
Pentru ca un crescător să reușească în misiunea ce și-a
asumat-o va trebui nu numai să se bazeze pe exemplare de
calitate, ci și să dea dovadă de devotament și pricepere,
să manifeste o bunăvoință corespunzătoare și, desigur
să dobîndească rapid rutina necesară.
Fiindcă este un lucru cunoscut că puii nu se dezvoltă
armonios concomitent; mai întîi cresc în înălțime, apoi
se dezvoltă în lungime, la un moment dat ia proporții
cavitatea toracică etc.
Numai asigurînd o alimentație complexă și potrivită
în diversele faze de creștere, soare și mișcare suficiente,
crescătorul va putea selecționa exemplare bine conformate
și corespunzătoare exigențelor.
Mai este necesar ca crescătorul să cunoască perfect obligațiile
estetice ce-i revin ( scurtarea cozii, a urechilor, îndepărtarea
pintenilor ) și îndatoririle medicale printre care se numără
prima deparazitare de viermi intestinali și prima vaccinare.
Un crescător avizat nu va studia doar caracterul exemplarelor
pe care vrea să lă împerecheze, ci se va informa și asupra
caracteristicilor familiilor din care provin.
O împerechere nu trebuie decisă fără o cunoaștere a fraților
deoarece se pare, după cele mai recente cercetări, că o
astfel de analiză este un mijloc mult mai serios de
stabilire a aptitudinilor decît cercetarea ascendenților, un
astfel de examen contribuind direct la determinarea calităților
așa-zis moștenite.
De cea mai mare importanță este așadar ca la dispoziția
crescătorului să fie o femelă de calitate excelentă.
,,Doar dintr-o femelă excelentă se pot naște pui excelenți”.
Selecționarea pentru reproducere este deci constituită
din investigarea concomitentă în mai multe domenii și
anume:
- în domeniul aptitudinilor: aceasta este cea mai veche
metodă și mai toate rasele se trag din acest mod de selecție;
- în privința originii: dacă au fost părinții excepționali,
va fi și puiul excepțional, fiindcă este demonstrat că în
obținerea unor calități moștenite intervin în mod hotărîtor
însușirile părinților.
- studierea calităților descendenților, metoda modernă
care, prin supravegherea urmașilor, selectează cele mai
voloroase exemplare.
Bineînțeles că selecția trebuie să țină seama de mulți
parametri ( agresivitatea, malformații osoase, predispoziții
la anumite boli etc. ) și că eliminarea subiectelor cu tare
este singurul remediu, fiindcă ele sînt ereditare și vor
avea tendința de a se reproduce.
În general însă toți crescătorii care s-au ocupat la un
moment dar de reproducere au folosit una din
următoarele metode:

Înmulțirea în linie ( line-breeding ).
Asocierea a doi reproducători a căror origine provine
de la același strămoș îndepărtat de tipul bunic sau
străbunic, ceilalți descendenți pe arborele genealogic
nefăcînd parte din aceeași linie.
Cînd se folosește reproducerea în cadrul aceleași linii,
sanguine, există o șansă mare ca gene nedorite să se
dubleze ca apariție.
De aceea nu este recomandată.

Încrucișarea în familie ( familly- breeding ).
Aici avem de-a face și cu alte rude apropiată printre
ascendenți.
Asemănător metodei precedente, este de evitat.

Reproducerea în interiorul aceleași linii sanguine în
proporție de cel puțin 50% se numește in-breeding.
Această consanguinitate poate conduce la generații
foarte apropiate între ele, spre pildă, masculul și
femela au avut același tată etc.;
în sfîrșit, numita reproducere afară, out-cros-breeding,
cea mai curent utilizată atunci cînd rasa este perfect
fixată și în care genitorii nu ai nici un fel de rude
comune.
Bineînțeles, această afirmație limitată în timp, deoarece
strămoșii comuni necunoscuți nu sînt excluși.
De asemenea, un crescător va trebui să se preocupe
și de educația precoce a puilor.
Menținuți în stare de izolare în kannel, fără suficientă
mișcare, fără însușirea noțiunilor de bază ale educației,
ai vor fi mai tîrziu greu de dresat, fricoși, cu tare
psihice care îi vor handicapa.
Și poate că nu vor trece mulți ani și se vor găsi și la
noi crescători pasionați care își vor asuma frumoasa
sarcină de a stabili un standard al splendidului ciobănesc
român ce nu așteaptă decît fixarea lui ca rasă și
prezentarea cu succes în circuitul expozițional.

Alăptarea, Îngrijirea și Creșterea Puilor

ALĂPTAREA, ÎNGRIJIREA ȘI CREȘTEREA PUILOR



În ceea ce privește alăptarea nou-născuților este desigur
preferabilă cea naturală.
Laptele matern, bogat în anticorpi, conferă imunitate
micilor căței în primele zile de naștere.
Un pui nou-născut suge la fiecare două ore.
După ce s-a hrănit suficient, cel mai adesea adoarme
din nou.
Într-o săptămînă de la naștere, cățeii își dublează volumul.
Alăptarea se face sub supraveghere, pe cei mai slabi
plasîndu-i la mamelele mai abundente, iar pe cei mai
dezvoltați la celelalte.
În timpul perioadei de alăptare trebuie efectuată o
supraveghere atentă atît asupra mamei ( stare generală,
necesități, alimentație, vigoare ), cît și asupra puilor
( creștere, vioiciune, vigoare ).
Mamelele sînt susceptibile de a se infecta și este necesar
ca în perioada alăptării să fie îngrijite cu atenție.
Pentru igiena sfîrcurilor cu care alăptează se recomandă
spălarea cu apă călduță.
La femelele care au părul lung ( Cocker, Setter, Puli, Komondor,
Afgan etc. ), recomandă îndepărtarea lui din jurul
mamelelor, prin tundere, pentru a facilita alăptarea.
Alăptarea, de regulă, se întinde pe o durată de 6 - 8 săptămîni,
dar în vreme ce pînă la 4 săptămîni puii trebuie lăsați
să sugă de cîte ori simt nevoia, mai apoi, trebuie începută
acțiunea de înțărcarea, cînd nu li se va mai permite să
sugă decît la ore fixe.
Un alt meniu de înțărcare începe cu puțină carne crudă,
pasată, oferită într-un vas, de patru ori pe zi, crescînd
treptat cantitatea.
După 5 - 6 zile se trece la carne tocată, iar apoi tăiată
în mici bucățele și însoțită de 1/3 paste făinoase și 1/3
legume fierte și zdrobite ( tot de patru ori pe zi ).
În momentul în care acest mod de alimentația a fost
bine acceptat ( cam pe la 6 - 8 săptămîni ) se poate
stopa complet alăptarea.
Creșterea puilor alături de mamă poate continua și după
înțărcare, deoarece aceasta este perioada cînd ea le dă
prima educație.
Pentru a nu da naștere la conflicte între mamă și puii
ce încearcă să mănînce din vasul ei, este de dorit ca în primul
rînd ei să i se asigure suficientă mîncare.
La naștere cățeii sînt surzi și orbi.
Văzul și auzul încep să funcționeze din zilele 10 - 14, dar
puii nu reacționează la zgomote decît la 20 de zile de
la naștere.
Puii încep să umble de cum împlinesc două săptămîni,
dar abia cînd au împlinit o lună manifestă ,,curajul” de a
se îndepărta cîțiva pași de culcuș.
Înainte de a fi împlinit cel puțin 4 - 5 luni, puilor nu este
recomandabil să li se facă baie cu săpun sau șampon.
Dacă totuși se murdăresc, vom proceda la curățirile
locale cu o cîrpă înmuiată în apă.
După masă, puiului trebuie să i se asigure o perioadă
de odihnă de cca două ore, fără de care nu se va
dezvolta armonios.
Nu va fi suficient de rezistent și va deveni nervos,
ceea ce, cu timpul, poate să-l transforme într-un
cîine rău sau cu temperament irascibil.

Rețete pentru cîini și care sînt cantitățile zilnice de mîncare

Din ce se compune meniul cîinelui


                                            Click pe imagine pentru a o mări

Călendar de nașteri ( pentru o perioadă medie de gestație de 62 de zile și cu datele de referință din 5 în 5 zile

Alăptarea, Îngrijirea și Creșterea Puilor

ALĂPTAREA, ÎNGRIJIREA ȘI CREȘTEREA PUILOR



În ceea ce privește alăptarea nou-născuților este desigur
preferabilă cea naturală.
Laptele matern, bogat în anticorpi, conferă imunitate
micilor căței în primele zile de naștere.
Un pui nou-născut suge la fiecare două ore.
După ce s-a hrănit suficient, cel mai adesea adoarme
din nou.
Într-o săptămînă de la naștere, cățeii își dublează volumul.
Alăptarea se face sub supraveghere, pe cei mai slabi
plasîndu-i la mamelele mai abundente, iar pe cei mai
dezvoltați la celelalte.
În timpul perioadei de alăptare trebuie efectuată o
supraveghere atentă atît asupra mamei ( stare generală,
necesități, alimentație, vigoare ), cît și asupra puilor
( creștere, vioiciune, vigoare ).
Mamelele sînt susceptibile de a se infecta și este necesar
ca în perioada alăptării să fie îngrijite cu atenție.
Pentru igiena sfîrcurilor cu care alăptează se recomandă
spălarea cu apă călduță.
La femelele care au părul lung ( Cocker, Setter, Puli, Komondor,
Afgan etc. ), recomandă îndepărtarea lui din jurul
mamelelor, prin tundere, pentru a facilita alăptarea.
Alăptarea, de regulă, se întinde pe o durată de 6 - 8 săptămîni,
dar în vreme ce pînă la 4 săptămîni puii trebuie lăsați
să sugă de cîte ori simt nevoia, mai apoi, trebuie începută
acțiunea de înțărcarea, cînd nu li se va mai permite să
sugă decît la ore fixe.
Un alt meniu de înțărcare începe cu puțină carne crudă,
pasată, oferită într-un vas, de patru ori pe zi, crescînd
treptat cantitatea.
După 5 - 6 zile se trece la carne tocată, iar apoi tăiată
în mici bucățele și însoțită de 1/3 paste făinoase și 1/3
legume fierte și zdrobite ( tot de patru ori pe zi ).
În momentul în care acest mod de alimentația a fost
bine acceptat ( cam pe la 6 - 8 săptămîni ) se poate
stopa complet alăptarea.
Creșterea puilor alături de mamă poate continua și după
înțărcare, deoarece aceasta este perioada cînd ea le dă
prima educație.
Pentru a nu da naștere la conflicte între mamă și puii
ce încearcă să mănînce din vasul ei, este de dorit ca în primul
rînd ei să i se asigure suficientă mîncare.
La naștere cățeii sînt surzi și orbi.
Văzul și auzul încep să funcționeze din zilele 10 - 14, dar
puii nu reacționează la zgomote decît la 20 de zile de
la naștere.
Puii încep să umble de cum împlinesc două săptămîni,
dar abia cînd au împlinit o lună manifestă ,,curajul” de a
se îndepărta cîțiva pași de culcuș.
Înainte de a fi împlinit cel puțin 4 - 5 luni, puilor nu este
recomandabil să li se facă baie cu săpun sau șampon.
Dacă totuși se murdăresc, vom proceda la curățirile
locale cu o cîrpă înmuiată în apă.
După masă, puiului trebuie să i se asigure o perioadă
de odihnă de cca două ore, fără de care nu se va
dezvolta armonios.
Nu va fi suficient de rezistent și va deveni nervos,
ceea ce, cu timpul, poate să-l transforme într-un
cîine rău sau cu temperament irascibil.

Rețete pentru cîini și care sînt cantitățile zilnice de mîncare

Din ce se compune meniul cîinelui


                                            Click pe imagine pentru a o mări

Călendar de nașteri ( pentru o perioadă medie de gestație de 62 de zile și cu datele de referință din 5 în 5 zile