Sentimentele Cîinelui

SENTIMENTELE CÎINELUI



Cîinele are un temperament sensibil și multiple
calități morale, comportările lui emoționale sînt
evidente și ușor de remarcarcat.
Nenumărate exemple pot demonstra că este dotat
cu sentimente și că este în măsură să și le exprime
într-un mod propriu.

Fidelitatea.
Este cel mai profund dintre toate sentimentele
cîinelui.
Ce poate fi semnificativ decît că una dintre cele
mai nobile însușiri este asociat de cîine.
Atașamentul și dragostea pe care cîinele le manifestă
față de om au felurite explicații; în orice caz
rădăcinile se află tocmai raporturilor ierarhice
proprii haitei.
Această loialitate, specifică lupilor, cîinii o
raportează asupra stăpînulor lor, pentru care nu
ezită să-și dea chiar și viața.
Atașamentul nu se datorește faptului că stăpînul
este cel ce îi asigură hrana; el este fidel și celui
care îl hrănește prost și îl bate și dovedește atașament
și față de copii de la care nu se așteaptă la nimic.

Bucuria și tristețea.
Sînt sentimente ce se manifestă foarte frecvent.
În special la sosirea acasă a celor dragi sau la
plecarea la plimbare, la pregătirile de vînătoare
sau la cele de plecare în voiaj.
Este însă suficient ca în timpul unei astfel de manifestări
de bucurie ce precede plecarea la plimbare să-i
spui cîinelui că nu-l iei cu tine și că rămîne acasă
pentru ca să-i provoci tristețe și o durere vizibilă.
Se va retrage în colțul lui și nu te va gratifica nici
măcar cu o privire, atît de profundă este tristețea pe
care i-ai produs-o.
Deseori, în astfel de cazuri, cîinii pricep că trebuie
să stea liniștiți și se așează lîngă persoana iubită, ca
și cînd ar vrea să-i spună că-i înțeleg durerea și o
împărtășesc.
Aceste manifestări de dragoste trebuie apreciate fiind
dovada supremă a relațiilor de prietenie pe care cîinele
le stabilește cu stăpînul său.

Susceptibilitatea. Gelozia.
Sînt lesne de observat în special la cîini cu un caracter
mai sensibil.
Deseori pot fi remarcați cîini și nu numai de companie,
mai ales cei ce au relații afective strînse cu stăpînul
lor, care fac parte din familie, cum se zice, și cărora nu le
face plăcere să răzi de ei sau să-i batjocorești.
Ei se arată în astfel de cazuri umiliți și se retrag
necăjiți în colțul lor.
Cîinii manifestă sentimente de gelozie în special atunci
cînd un alt cîine sau un copil străin vine în vizită în
casa pe care el o consideră căminului sau cînd stăpînului
lui acordă atenție altui cîine.
Ele se manifestă fie prin mîrîituri pe la colțuri, fie prin
excentricități la care se dedă cu bună știință, pentru
a-și face remarcată prezența.
De obicei vine cu o jucărie în gură la stăpîn ori începe
să scuture cu energie o cîrpă pentru a se impune atenție
sau lipește ostentativ de piciorul lui pentru a atrage atenția
că el este ,,Nr. 1” în casă.

Neliniștea.
Este un sentiment provocat mai ales de frica de a rămîne
singur și părăsit, în special la cîinii sensibili sau care au
avut de suferit, dar nu ocolește nici pe ceilalți cîini,
cunoscut fiind cît sînt de sociabili.
El se manifestă și pe stradă uneori, cînd unul din cei doi
membri ai familiei, iubiți de cîine pleacă.
El nu va ști pe cine să urmeze și cu care să rămînă.

Voioșia.
Deși nu este un sentiment, ci doar o anume stare
afectivă, credem că prin permanența sa devine o
caracteristică temperamentală a cîinului și-și poate
găsi astfel locul printre sentimente.
Cîinele este un animal vesel căruia îi place să se joace,
să alerge după o minge, să o caute, să v-o aducă.

Conștiința profesională.
Nici ea nu face parte propriu-zis dintre sentimente
ci este o trăsătură de caracter educabilă ale cărei
rădăcini se găsesc în instinctele ancestrale specifice
speciei canine.
Cu cît stăpînul le este mai drag , cu atît caută să
dovedească interes în munca ce le-a fost încredințată.
Aici se poate menționa existența la cîini a spiritului
de sacrificiu.

Curajul și frica. Răzbunarea. Agresivitatea.
Dresat, instincul curajului se poate atinge la cîine limite
extreme în apărarea stăpîului sau a lucrului.
Există într-adevăr cîini răi, dar aceștia au fost fie
educați să fie așa, fie manifestă de fapt dezechilibru
datorită fricii.
Frica este un defect care ușor se poate transforma
în obiceiul de a mușca.
Nu este potrivită în nici un caz, în asemenea împrejurări,
bătaia, deoarece rezultatele vor fi tocmai contrarii.
Răzbunarea, deși nu este caracteristică unui cîine,
rezultă din destule exemple că există.
Ea se manifestă în special ca un fel de animozitate
permanentă între doi cîini ce se cunosc și s-au bătut
de mai multe ori fără a-și fi încheiat socotelile.
Agresivitatea nu este nici ea foarte specifică cîinelui.
Este adevărat că la cîinii de pază și apărare, acest
caracter poate fi pus mai ușor în evidență, dar necesită
dresaj.
În mod natural ea apare la cîinii ținuți mereu legați.
Celor ce legați fiind sînt necăjiți, de asemenea li se
dezvoltă instincte agresive; ei vor deveni periculoși
și chiar vor mușca dacă vor avea prilejul.
Nu se recomandă, sub nici o formă, să amenințați
un cîine cu bastonul sau cu un ciomag.
Aceasta îl va întărîta și mai mult.

Justiția.
Se consideră că majoritatea cîinilor cunosc sentimentul
de justiție.
De pildă, atunci cînd a comis un gest care lui i se
pare normal și este nedrept pedepsit sau certat,
cîinele își manifestă nemulțumirea pentru pedeapsă.
În schimb dacă știe că a făcut o faptă nepermisă
întreaga lui atitudine arată că face,,mea culpa” pentru
greșeală și că își merită pedeapsa.

Inteligența și memoria.
Neîndoienic că multe dintre manifestările cîinelui
sînt dovezi de inteligență.
Ea se manifestă însă numai asupra clipei prezente
nu și asupra viitorului.
Iată un exemplu în care mulți ar fi poate tentați să
descifreze raționamentul în timp ce în realitate este
doar o minunată ilustrare a spiritului de orientare, și
anume un cîine care își vede bunăoară stăpînul la o
fereastră de la etajul doi al unei clădiri, este în măsură
să caute intrarea, chiar dacă ea este situată pe fațada
opusă și apoi să se orienteze pe scări și culoare în
căutarea camerei în care este stăpînul său.
Dar încercările de comunicare pe care le face atunci cînd
ne dă cu laba ca să ne atragă atenția sau cînd aruncă
priviri spre lesă, vrînd să ne reamintească ora de plimbare.
Sau cînd ne împinge cu botul, dorind să ne comunice că
îi este foame?!
Cîinele are o excelentă memorie îndeosebi a cuvintelor
cărora le reține sensul.
Cîinii pot reține zeci de cuvinte, dar desigur că memoria
are deschidere mai ales spre acei termeni care prezintă
importanță în viața lui, cei legați de mîncare, plimbare,
vînătoare etc.

Cîte Ceva Din Principalele Instincte Care Funcționează la Cîini

CÎTE CEVA DI PRINCIPALELE INSTINCTE CARE FUNCȚIONEAZĂ LA CÎINI




Instinctul de procreare.
Știm că este declanșat de mirosul femelei în călduri.
El este o chemare irezistibilă de la care nu se poate
sustrage și se manifestă prin căutarea partenerei, prin
debutul de curte de care este însoțit și pe care ambii îl
manifestă reciproc.

Instinctul matern.
Începe să se manifeste încă înainte de naștere.
Femela își caută un loc liniștit unde să nască,
execută toate operațiile grele ale nașterii, ruperea
placentei, secționarea cordonului ombilical,
lingerea și înviorarea puilor, ca moașă pricepută.
Protejează pe cei mici, ține curat locul și le dă primele
noțiuni de educație.
Trecînd dincolo de manifestările strict instrictuale
trebuie spus că toți cîinii adulți dau dovadă de răbdare
remarcabilă față de pui, chiar dacă aceștia îi mușcă,
plictisesc sau necăjesc.
În general nici un cîine cu caracter normal nu va ataca
sau mușca un cățelandru mai tînăr de 6 luni sau o
femelă de aceeași rasă.

Instincul de conservare.
Are mai multe forme de manifestare, care toate confirmă
obiceiuri ancestrale bine înrădăcinate.
Cîinele știe să evite golurile, apa adîncă, circulația,
zgomotele stridente.
Observați cum își alege, atunci cînd se culcă, o
poziție cu fața spre locul deschis, pentru a putea supraveghea
teritoriul și a observa imediat tot ce este insolit.
Frica de ger îl face să-și scormonească culcușul înainte
de culcare.
În sălbăticie, cînd animalele sînt obligate să-și facă un
culcuș în care să se vîre colac pentru a pierde cît mai
puțină căldură și a se feri de vînt.
Acoperirea mirosului propriu în scopul pierderii urmei -
o acțiune de multe ori necesară în vremuri ancestrale -
poate fi încă remarcată atunci cînd cîinele aruncă cu
picioarele din spate pămînt peste semnul pe care l-a
lăsat urinînd sau făcîndu-și nevoile.
Această camuflare, atunci cînd ea se petrece în prezența
altor cîini, unii o interpretează drept încercare de
impunere a cîinelui în ochii celuilalt, un fel de făloșenie.

Instinctul de Orientare.
Este deosebit de bine format la cîini.
Se poate remarca adesea decizia pe care știu să o ia
cîinii în teren necunoscut pentru a alege drumul cel
mai scurt.
Sau modul în care reușesc să-și conducă stăpînul
la un anumit loc.
Desigur că sensul orientării este condiționat de o
serie de semne olfactive, acustice sau de altă natură.

Instinctul de Vînătoare.
Luatul urmei, adulmecarea mirosului din aer cînd
este proaspăt sau de la sol cînd mai este vechi și
urmărirea pistei o face orice cîine din instinct.

Instinctul de Cîine Ciobănesc.
Este înrudit cu cel precedent și provine dintr-o
fază a vînătorii.
Carnivorele, în acțiunea lor de capturare a erbivorelor
ce pășteau în turmă, obișnuiau să alerge în jurul
acestora pentru a-și alege victima și apoi a o separa
de lot printr-o hăituire.

Instinctul de proprietate.
Se manifestă pregnant la cîini.
Lătratul la gard, apărarea curții și interzicerea
accesului sînt cele mai caracteristice exemple.
Cîinele își delimitează imediat sectorul pe care se
simte stăpîn.
Se știe că la animalele de haită sensul proprietății
private era foarte bine dezvoltat; aveau teren propriu
de vînat în care nu călca altul, ba mergeau atît de
departe cu recunoașterea acestei pietre de hotar,
încît un vînat gonit și ucis pe teritoriul altei haitei
revenea de drept acesteia și era suficient ca un singur
reprezentant să-l revedice pentru ca toți ceilalți
străini să cedeze.
Cum s-a transmis acest instinct la cîinii de azi?
În primul rînd prin marcarea cu urină a diverselor
obiecte din zona respectivă.

Instinctul de Apărare a Hranei.
Este strîns legat de cel al proprietății și poate fi lesne
observat atunci cînd i se dă cîinelui să mănînce.
Dacă veți încerca să-i luați vasul sau osul primit
va începe să mîrîie și foarte ușor poate deveni agresiv.
Acesta este singurul moment în care trebuie lăsat
în pace și nu este deloc bine dacă îl tulburăm.

Instinctul Social.
Un instinct care stă la baza multor acțiuni ale
cîinelui și care se manifestă în special prin
deosebitul simțț al ierarhiei.
Toate animale de haită au un dezvoltat instinct social
și cîinele l-a moștenit și el.
Simțul ierarhiei la cîini este cel ce stă la originea
acceptării omului drept stăpîn.
Pentru un cîine omul este un șef, un conducător și,
în același timp, o rudă.
Un fel de cîine superior lui.
Stăpînul haitei are drepturi absolute și este ascultat
fără șovăire, ceilalți fiind membri ai haitei cu drepturi
egale.

Este Cîinele Destul de Bine Cunoscut de Om

ESTE CÎINELE DESTUL DE BINE CUNOSCUT DE OM




Un cîine , bucurii are dorințe, înclinații.
Știe să dovedească dragoste, curaj, fidelitate, și
conștiință profesională.
Are instincte sociale, sens al justiției ce pot fi
înțelese de cel ce își cunoaște bine cîinele.
Așa cum un cîine este în stare să-și observe și
să-și cunoască atît de bine stăpînul, încît să-și
dea seama cînd e bine dispus și poate să se alinte,
cînd este trist sau supărat și e mai bine să-l lase în
pace, cînd n-are chef sau timp să se ocupe de el,
care îi cunoaște vocea și pasul și adesea îl înțelege
dintr-un singur semn, de ce nu ne-am strădui și
noi să analizăm comportarea cîinele pentru ca,
înțelegîndu-i mai bine mesajele, să putem pătrunde
mai mult în universul prietenului nostru, în
folosul ambelor părți.
Atunci cînd vom cunoaște mai stimuli sînt cei
responsabili de comportarea lui, vom face un mare
pas înainte.
Problema nu este așa de simplă totuși, fiindcă
vom vedea că același gest poate fi instinctiv, dobîndit
prin dresaj sau executat printr-un efort de inteligență.
Nu vă așteptați ca un cîine să facă de pildă deosebirea
între bine și rău sau să credeți că are ambiție.
El are doar o abilitatea deosebită de a recepționa și
interpreta stimuli din mediul înconjurător, reacțiile
sale comportamentale fiind de fapt consecința
acestei recepționări.
Considerat în ansamblu, comportamental canin este
constituit din 3 categorii diferite de reacții și anume:
reflexe, instincte, însuși dobîndite.
Cunoscînd aceste lucruri omul este în măsură să
influențeze favorabil comportarea cîinelui, baza educației
și dresajul axîndu-se pe aceste principii.
O altă problemă încă incomplet lămurită, legată
de studiul comportamentului canin, este cea cu
privire la transmiterea caracterelor dobîndite pe
cale ereditară.
Nu trebuie uitat nici faptul că acțiunile cîinelui
sînt făcute de acesta în propriu lui interes, în
condițiile de trai comun la un loc cu omul.
Cunoscînd instinctele sau comportările emoționale
ale cîinelui și încercînd să aflăm ce le determină
ne vom înțelege mai bine prietenul și îi vom dirija
mai ușor reacțiile.
Pentru a înțelege comportarea cîinelui va trebui să
nu uităm că el provine din animale de haită.
Suspiciunea, alarma, căutarea, tristețea cînd rămîne
singur, bucuria - toate se manifestă sub un înveliș
propriu animalelor de haită deși sînt desigur cu
mult estompate.

Cutuma Internațională de la Monaco a Crescătorilor de Cîini

CUTUMA INTERNAȚIONALĂ DE LA MONACO A CRESCĂTORILOR DE CÎINI




Drepturile și obligațiile reciproce ale crescătorilor de
cîini ( masculi și femele ) sînt guvernate de reglementările
Asociațiilor Naționale respective.
În lipsa acestora sau dacă intervine necesitatea unor
precizări de amănunt, aceste drepturi și obligații sînt
reglementate de așa-numita Cutumă, Internațională a
Crescătorilor, stabilită la Monaco, în 1934, la al2-lea
Congres mondial de chinologie.
Această convenție nu are forța unei legi și crescătorii
sînt liberi să adopte dispoziții ( aranjamente ) diferite.
Prevederile acestui text sînt următoarele:

1. Femela călătorește pe riscul și răspunderea
proprietarului său.
Proprietarul masculului ( etalon ) datorează femelei,
în perioada în care îi este încredințată, toate îngrijirile
pe care un crescător conștiincios le acordă propriilor
săi cîini.
2. Cheltuielile de transport dus-întors sînt suportate
de către stăpînul cățelei.
3. Tot lui îi revin și cheltuielile neprevăzute avansate
de stăpînul masculului în interesul femelei: eventuale
îngrijiri medicale, prelungire anormală a șederii cățelei
după împerechere sau încetarea căldurilor, cheltuieli
de ambalare etc.
4. Fără consimțămîntul formal al stăpînului femelei,
alt etalon nu poate fi substituit celui stabilit dinainte.
5. În caz de împerechere accidentală cu un alt mascul
decît cel stabilit, fie înainte, fie după împerecherea
convenită proprietarul masculului are toate obligațiile
obișnuite și nici un drept ( pretenție ).
Nu i se impun alte obligații speciale, în cazul unei
împerecheri accidentale, decît restituirea prețuilui
împerecherii și cheltuielilor de transport al cățelei.
Cu toate acestea, dacă împerecherea accidentală a
avut loc înainte de serviciile etalonului convenit, o
împerechere cu acest etalon poate fi făcută cu acordul
formal al stăpînului cățelei; în acest caz, drepturile
și îndatoririle părților sînt cele oboșnuite.
A doua împerechere va fi amînată cît mai mult, chiar
cîteva zile dacă este posibil.
6. Dacă femela va fi împerecheată cu masculi diferiți,
certificatul de împerechere va fi menționa numele și
datele serviciilor lor.
7. Repetarea împerecherii nu are loc decît în urma
unei învoieli prealabile.
8. În cazul decesului cățelei la stăpînul masculului,
acesta va suporta cheltuielile constatării decesului,
de preferință prin intermediul unui medic veterinar; el
va înștiința telegrafic stăpînul femelei pentru a-l întreba
dacă dorește autopsia ( pe propriile sale cheltuieli ).
9. Dacă o sumă de bani este stabilită ca preț al împerecherii,
stăpînul masculului nu este dator să predea certificatul
de împerechere decît după achitarea ei.
10. Dacă stăpînul masculului consimte la folosirea cîinelui
fără a primi în prealabil prețul fixat, este îndreptățit să
nu înapoieze cățeaua decît contra plății prețului împerecherii,
taxelor de transport și eventualelor cheltuieli speciale
intervenite, arătate la articolul 3.
11. Cînd, pentru un motiv oarecare, altul decît împerechere
fortuită, femela nu a putut fi împerecheată cu etalonul
convenit, stăpînul masculului nu are dreptul eventual,
decît la taxele de transport și la cheltuielile speciale arătate
la articolul 3.
12. În cazul în care cățeaua împerecheată rămîne stearpă,
proprietarul masculului își păstrează drepturile și suma
stabilită.
13. Totuși, stăpînul cățelei, sau împuternicitul său, poate
pretinde pentru aceeași cățea împerecherea cu același
etalon, la prima sau a doua perioadă de călduri, la alegerea
sa, fără a trebui să mai plătească prețul stabilit.
Dacă și noua împerechere rămîne ineficace, dreptul nu se
reînoiește.
El încetează de asemenea prin moartea cățelei ori a
masculului sau prin incapacitatea de reproducere a acestuia.
14. Dacă, între timp, stăpînul masculului îl cedează, el
trebuie să-i impună noului proprietar obligațiile rezultate
din articolul precedent.
El nu este răspunzător de respectarea sau nu a acestor
obligații de către noul proprietar.
El trebuie numai să demonstreze că a inclus clauza.
Dacă a neglijat aceasta și noul proprietar nu consimte
să o suporte gratuit, cel ce a cedat cîinele trebuie să
înapoieze prețul împerecherii, primit de el.
15. În cazul vînzării masculului sau schimbării de
locuință, necesitînd pentru o nouă împerechere o
deplasare într-o altă țară sau la o distanță mai mare
de 100 km decît cea care era între locuințele celor
doi proprietari în momentul primei împerecheri,
proprietarul femelei poate, dacă vrea, renunțînd la
repetarea împerecherii, să obțină restituirea unei
jumătăți din prețul împerecherii nereușite de la
proprietarul care a primit banii.
16. Dacă condițiile de plată a împerecherii nu au fost
stabilite sau dacă s-a înțeles ca ea să se facă în schimbul
unui pui, stăpînul masculului are dreptul, între a 42-a
și a 49-a zi de la naștere, de a alege primul din grupul
de pui.
El își poate exercita acest drept și mai înainte.
În cazul înțelegerii cu stăpînul femelei își poate amîna
alegerea pînă cel mai tîrziu în a 60-a zi.
17. Dacă femela a murit înainte de a naște, dacă ea a rămas
stearpă sau dacă toții puii au murit înainte de momentul
alegerii, proprietarii pierd toate drepturile lor reciproce.
18. În termen de cinci zile de la naștere, stăpînul femelei
trebuie să facă cunoscut stăpînul masculului, numărul,
sexul și - cînd rasa o permite - culoarea puilor și decesele
intervenite, eventual, în acest timp.
Proprietarul masculului este dator, la primirea acestei înștiințări,
să expedieze certificatul de împerechere.
19. Dacă nu s-a născut decît un singur pui sau dacă
un pui a rămas în viață în momentul alegerii, el
aparține stăpînului masculului.
Cu toate acestea, stăpînul femelei va avea posibilitatea de a
păstra acest pui, plătind prețul obișnuit cerut pentru
împerecherea cu masculul folosit; dacă acest preț nu este
cunoscut, el va fi fixat printr-un arbitru.
20. Stăpînul femelei trebuie să acorde puilor născuți
toate îngrijirile cunoscute de un crescător conștiincios.
Dacă standardul rasei prevede scurtarea cozii ( urechilor ),
această operație trebuie făcută tuturor puilor, în
conformitate cu normele și în timpul util vindecării rănilor,
pînă în a 42-a zi.
La fel se procedează și pentru amputarea pintenilor la
membrele anterioare și posterioare dacă această îndepărtare
se obișnuiește.
21. Stăpînul masculului nu are de suportat această cheltuială
și nici costul întreținerii pînă în a 49-a zi.
22. Dacă, nețînînd seama de reînțtiințare ( făcută prin
scrisoare recomandată trimisă după a 49-a zi ), stăpînul
masculului nu-și face alegerea în a 56-a zi, proprietarul
cățelei poate face această alegere, prin intermediul unui
medic veterinar sau al unei persoane competente, pe
cheltuiala stăpînului masculului.
Cățelul astfel poate fi expediat contra restituirii
costului consultării veterinarului, a taxelor de transport, de
împachetare și a cheltuielilor pentru întreținere efectuate
după  49-a zi.
23. În țările în care înregistrarea în Cartea de origine se
face concomitent pentru tot grupul de pui, stăpînul femelei
trebuie să înscrie toți puii, pe cheltuiala sa, în timpul
potrivit și să pună la dispoziție gratuit pedigree-ul cățelului
ales de stăpînul masculului.
24. În alte țări ( cu reglementări diferite ) sau dacă grupul
de pui nu este apt pentru a fi înscris în Cartea de origine,
stăpînul femelei va elibera, pentru cățelul ales, un
pedigree pe cît posibil mai complet, mergînd pînă la străbunici.
De asemenea, dacă mai tîrziu masculu sau femela se
găsesc în condițiile necesare pentru a avea acces la Cartea
de origine și dacă înscrierea lor are ca consecință
posibilitatea înscrieri puilor, atît stăpînul masculului cît
și al femelei au obligația de a îndeplini formalitățile
necesare înscrierii masculului sau a femelei dacă acest
lucru le este solicitat de proprietarul puiului ales.
25. Dacă femela este cedată înainte de a naște sau
grupul de pui a fost cedat înaintea datei fixate pentru
alegere, cel care a afectuat cedarea trebuie să impună
obligațiile ce-i revin celui ce i-a preluat.
Cel ce a cedat nu răspunde de nerespectare acestor
obligații de către cumpărător; el trebuie numai să
dovedească că a transmis aceste obligații.
26. Dacă cel ce a făcut cedarea a omis să comunice
aceste obligații și dacă, din acest motiv, cel care i-a
preluat nu permite alegerea în mod gratuit, stăpînul
masculului are dreptul la dublu prețului obișnuit
pentru împerecherea cu un etalon de reputație echivalentă
cu al său.
În cazul contestării acestui preț, el va fi fixat de un arbitru.
27. Stăpînul masculului poate, dacă preferă, pretinde
prețul normal simplu, fixat eventual printr-un arbitru,
dacă prin acțiunile proprietarului femelei ( cedare, schimbare
de locuință etc. ) el este obligat să-și facă alegerea într-o
altă țară sau la o distanță mai mare de 100 km decît cea
care exista între locuințele celor doi proprietari în
momentul împerecherii.
28. Dacă contravaloarea unei împerecheri s-a stabilit,
în același timp, prin intermediul plății unei sume și alegerii
unui pui, fără altă prevedere, stăpînul masculului are
dreptul să-și exercite alegerea în rangul al doilea.
În acest caz, regulile menționate mai sus trebuie să fie
luate în considerare; cît despre plate, pe de o parte și
preluarea, pe de altă parte, se va ține seama de observațiile
următoare: certificatul de împerechere nu se va elibera
decît după achitarea prețului și primirea înștiințării privind
nașterea puilor; dacă femela moare înainte de naștere; dacă
toți puii sînt morți în momentul alegerii; dacă femela rămîne
stearpă sau nu s-a născut, ori nu a supraviețuit decît un
pui, stăpînul masculului își păstrează în mod definitiv
dreptul la suma de bani, fără obligația reînorii împerecherii.
29. Regulile fixate prin această Cutumă nu se aplică în
cazul împerecherilor neprevăzute, făcute fără știrea
sau acordul proprietarilor.