Sentimentele Cîinelui

SENTIMENTELE CÎINELUI



Cîinele are un temperament sensibil și multiple
calități morale, comportările lui emoționale sînt
evidente și ușor de remarcarcat.
Nenumărate exemple pot demonstra că este dotat
cu sentimente și că este în măsură să și le exprime
într-un mod propriu.

Fidelitatea.
Este cel mai profund dintre toate sentimentele
cîinelui.
Ce poate fi semnificativ decît că una dintre cele
mai nobile însușiri este asociat de cîine.
Atașamentul și dragostea pe care cîinele le manifestă
față de om au felurite explicații; în orice caz
rădăcinile se află tocmai raporturilor ierarhice
proprii haitei.
Această loialitate, specifică lupilor, cîinii o
raportează asupra stăpînulor lor, pentru care nu
ezită să-și dea chiar și viața.
Atașamentul nu se datorește faptului că stăpînul
este cel ce îi asigură hrana; el este fidel și celui
care îl hrănește prost și îl bate și dovedește atașament
și față de copii de la care nu se așteaptă la nimic.

Bucuria și tristețea.
Sînt sentimente ce se manifestă foarte frecvent.
În special la sosirea acasă a celor dragi sau la
plecarea la plimbare, la pregătirile de vînătoare
sau la cele de plecare în voiaj.
Este însă suficient ca în timpul unei astfel de manifestări
de bucurie ce precede plecarea la plimbare să-i
spui cîinelui că nu-l iei cu tine și că rămîne acasă
pentru ca să-i provoci tristețe și o durere vizibilă.
Se va retrage în colțul lui și nu te va gratifica nici
măcar cu o privire, atît de profundă este tristețea pe
care i-ai produs-o.
Deseori, în astfel de cazuri, cîinii pricep că trebuie
să stea liniștiți și se așează lîngă persoana iubită, ca
și cînd ar vrea să-i spună că-i înțeleg durerea și o
împărtășesc.
Aceste manifestări de dragoste trebuie apreciate fiind
dovada supremă a relațiilor de prietenie pe care cîinele
le stabilește cu stăpînul său.

Susceptibilitatea. Gelozia.
Sînt lesne de observat în special la cîini cu un caracter
mai sensibil.
Deseori pot fi remarcați cîini și nu numai de companie,
mai ales cei ce au relații afective strînse cu stăpînul
lor, care fac parte din familie, cum se zice, și cărora nu le
face plăcere să răzi de ei sau să-i batjocorești.
Ei se arată în astfel de cazuri umiliți și se retrag
necăjiți în colțul lor.
Cîinii manifestă sentimente de gelozie în special atunci
cînd un alt cîine sau un copil străin vine în vizită în
casa pe care el o consideră căminului sau cînd stăpînului
lui acordă atenție altui cîine.
Ele se manifestă fie prin mîrîituri pe la colțuri, fie prin
excentricități la care se dedă cu bună știință, pentru
a-și face remarcată prezența.
De obicei vine cu o jucărie în gură la stăpîn ori începe
să scuture cu energie o cîrpă pentru a se impune atenție
sau lipește ostentativ de piciorul lui pentru a atrage atenția
că el este ,,Nr. 1” în casă.

Neliniștea.
Este un sentiment provocat mai ales de frica de a rămîne
singur și părăsit, în special la cîinii sensibili sau care au
avut de suferit, dar nu ocolește nici pe ceilalți cîini,
cunoscut fiind cît sînt de sociabili.
El se manifestă și pe stradă uneori, cînd unul din cei doi
membri ai familiei, iubiți de cîine pleacă.
El nu va ști pe cine să urmeze și cu care să rămînă.

Voioșia.
Deși nu este un sentiment, ci doar o anume stare
afectivă, credem că prin permanența sa devine o
caracteristică temperamentală a cîinului și-și poate
găsi astfel locul printre sentimente.
Cîinele este un animal vesel căruia îi place să se joace,
să alerge după o minge, să o caute, să v-o aducă.

Conștiința profesională.
Nici ea nu face parte propriu-zis dintre sentimente
ci este o trăsătură de caracter educabilă ale cărei
rădăcini se găsesc în instinctele ancestrale specifice
speciei canine.
Cu cît stăpînul le este mai drag , cu atît caută să
dovedească interes în munca ce le-a fost încredințată.
Aici se poate menționa existența la cîini a spiritului
de sacrificiu.

Curajul și frica. Răzbunarea. Agresivitatea.
Dresat, instincul curajului se poate atinge la cîine limite
extreme în apărarea stăpîului sau a lucrului.
Există într-adevăr cîini răi, dar aceștia au fost fie
educați să fie așa, fie manifestă de fapt dezechilibru
datorită fricii.
Frica este un defect care ușor se poate transforma
în obiceiul de a mușca.
Nu este potrivită în nici un caz, în asemenea împrejurări,
bătaia, deoarece rezultatele vor fi tocmai contrarii.
Răzbunarea, deși nu este caracteristică unui cîine,
rezultă din destule exemple că există.
Ea se manifestă în special ca un fel de animozitate
permanentă între doi cîini ce se cunosc și s-au bătut
de mai multe ori fără a-și fi încheiat socotelile.
Agresivitatea nu este nici ea foarte specifică cîinelui.
Este adevărat că la cîinii de pază și apărare, acest
caracter poate fi pus mai ușor în evidență, dar necesită
dresaj.
În mod natural ea apare la cîinii ținuți mereu legați.
Celor ce legați fiind sînt necăjiți, de asemenea li se
dezvoltă instincte agresive; ei vor deveni periculoși
și chiar vor mușca dacă vor avea prilejul.
Nu se recomandă, sub nici o formă, să amenințați
un cîine cu bastonul sau cu un ciomag.
Aceasta îl va întărîta și mai mult.

Justiția.
Se consideră că majoritatea cîinilor cunosc sentimentul
de justiție.
De pildă, atunci cînd a comis un gest care lui i se
pare normal și este nedrept pedepsit sau certat,
cîinele își manifestă nemulțumirea pentru pedeapsă.
În schimb dacă știe că a făcut o faptă nepermisă
întreaga lui atitudine arată că face,,mea culpa” pentru
greșeală și că își merită pedeapsa.

Inteligența și memoria.
Neîndoienic că multe dintre manifestările cîinelui
sînt dovezi de inteligență.
Ea se manifestă însă numai asupra clipei prezente
nu și asupra viitorului.
Iată un exemplu în care mulți ar fi poate tentați să
descifreze raționamentul în timp ce în realitate este
doar o minunată ilustrare a spiritului de orientare, și
anume un cîine care își vede bunăoară stăpînul la o
fereastră de la etajul doi al unei clădiri, este în măsură
să caute intrarea, chiar dacă ea este situată pe fațada
opusă și apoi să se orienteze pe scări și culoare în
căutarea camerei în care este stăpînul său.
Dar încercările de comunicare pe care le face atunci cînd
ne dă cu laba ca să ne atragă atenția sau cînd aruncă
priviri spre lesă, vrînd să ne reamintească ora de plimbare.
Sau cînd ne împinge cu botul, dorind să ne comunice că
îi este foame?!
Cîinele are o excelentă memorie îndeosebi a cuvintelor
cărora le reține sensul.
Cîinii pot reține zeci de cuvinte, dar desigur că memoria
are deschidere mai ales spre acei termeni care prezintă
importanță în viața lui, cei legați de mîncare, plimbare,
vînătoare etc.

Sentimentele Cîinelui

SENTIMENTELE CÎINELUI



Cîinele are un temperament sensibil și multiple
calități morale, comportările lui emoționale sînt
evidente și ușor de remarcarcat.
Nenumărate exemple pot demonstra că este dotat
cu sentimente și că este în măsură să și le exprime
într-un mod propriu.

Fidelitatea.
Este cel mai profund dintre toate sentimentele
cîinelui.
Ce poate fi semnificativ decît că una dintre cele
mai nobile însușiri este asociat de cîine.
Atașamentul și dragostea pe care cîinele le manifestă
față de om au felurite explicații; în orice caz
rădăcinile se află tocmai raporturilor ierarhice
proprii haitei.
Această loialitate, specifică lupilor, cîinii o
raportează asupra stăpînulor lor, pentru care nu
ezită să-și dea chiar și viața.
Atașamentul nu se datorește faptului că stăpînul
este cel ce îi asigură hrana; el este fidel și celui
care îl hrănește prost și îl bate și dovedește atașament
și față de copii de la care nu se așteaptă la nimic.

Bucuria și tristețea.
Sînt sentimente ce se manifestă foarte frecvent.
În special la sosirea acasă a celor dragi sau la
plecarea la plimbare, la pregătirile de vînătoare
sau la cele de plecare în voiaj.
Este însă suficient ca în timpul unei astfel de manifestări
de bucurie ce precede plecarea la plimbare să-i
spui cîinelui că nu-l iei cu tine și că rămîne acasă
pentru ca să-i provoci tristețe și o durere vizibilă.
Se va retrage în colțul lui și nu te va gratifica nici
măcar cu o privire, atît de profundă este tristețea pe
care i-ai produs-o.
Deseori, în astfel de cazuri, cîinii pricep că trebuie
să stea liniștiți și se așează lîngă persoana iubită, ca
și cînd ar vrea să-i spună că-i înțeleg durerea și o
împărtășesc.
Aceste manifestări de dragoste trebuie apreciate fiind
dovada supremă a relațiilor de prietenie pe care cîinele
le stabilește cu stăpînul său.

Susceptibilitatea. Gelozia.
Sînt lesne de observat în special la cîini cu un caracter
mai sensibil.
Deseori pot fi remarcați cîini și nu numai de companie,
mai ales cei ce au relații afective strînse cu stăpînul
lor, care fac parte din familie, cum se zice, și cărora nu le
face plăcere să răzi de ei sau să-i batjocorești.
Ei se arată în astfel de cazuri umiliți și se retrag
necăjiți în colțul lor.
Cîinii manifestă sentimente de gelozie în special atunci
cînd un alt cîine sau un copil străin vine în vizită în
casa pe care el o consideră căminului sau cînd stăpînului
lui acordă atenție altui cîine.
Ele se manifestă fie prin mîrîituri pe la colțuri, fie prin
excentricități la care se dedă cu bună știință, pentru
a-și face remarcată prezența.
De obicei vine cu o jucărie în gură la stăpîn ori începe
să scuture cu energie o cîrpă pentru a se impune atenție
sau lipește ostentativ de piciorul lui pentru a atrage atenția
că el este ,,Nr. 1” în casă.

Neliniștea.
Este un sentiment provocat mai ales de frica de a rămîne
singur și părăsit, în special la cîinii sensibili sau care au
avut de suferit, dar nu ocolește nici pe ceilalți cîini,
cunoscut fiind cît sînt de sociabili.
El se manifestă și pe stradă uneori, cînd unul din cei doi
membri ai familiei, iubiți de cîine pleacă.
El nu va ști pe cine să urmeze și cu care să rămînă.

Voioșia.
Deși nu este un sentiment, ci doar o anume stare
afectivă, credem că prin permanența sa devine o
caracteristică temperamentală a cîinului și-și poate
găsi astfel locul printre sentimente.
Cîinele este un animal vesel căruia îi place să se joace,
să alerge după o minge, să o caute, să v-o aducă.

Conștiința profesională.
Nici ea nu face parte propriu-zis dintre sentimente
ci este o trăsătură de caracter educabilă ale cărei
rădăcini se găsesc în instinctele ancestrale specifice
speciei canine.
Cu cît stăpînul le este mai drag , cu atît caută să
dovedească interes în munca ce le-a fost încredințată.
Aici se poate menționa existența la cîini a spiritului
de sacrificiu.

Curajul și frica. Răzbunarea. Agresivitatea.
Dresat, instincul curajului se poate atinge la cîine limite
extreme în apărarea stăpîului sau a lucrului.
Există într-adevăr cîini răi, dar aceștia au fost fie
educați să fie așa, fie manifestă de fapt dezechilibru
datorită fricii.
Frica este un defect care ușor se poate transforma
în obiceiul de a mușca.
Nu este potrivită în nici un caz, în asemenea împrejurări,
bătaia, deoarece rezultatele vor fi tocmai contrarii.
Răzbunarea, deși nu este caracteristică unui cîine,
rezultă din destule exemple că există.
Ea se manifestă în special ca un fel de animozitate
permanentă între doi cîini ce se cunosc și s-au bătut
de mai multe ori fără a-și fi încheiat socotelile.
Agresivitatea nu este nici ea foarte specifică cîinelui.
Este adevărat că la cîinii de pază și apărare, acest
caracter poate fi pus mai ușor în evidență, dar necesită
dresaj.
În mod natural ea apare la cîinii ținuți mereu legați.
Celor ce legați fiind sînt necăjiți, de asemenea li se
dezvoltă instincte agresive; ei vor deveni periculoși
și chiar vor mușca dacă vor avea prilejul.
Nu se recomandă, sub nici o formă, să amenințați
un cîine cu bastonul sau cu un ciomag.
Aceasta îl va întărîta și mai mult.

Justiția.
Se consideră că majoritatea cîinilor cunosc sentimentul
de justiție.
De pildă, atunci cînd a comis un gest care lui i se
pare normal și este nedrept pedepsit sau certat,
cîinele își manifestă nemulțumirea pentru pedeapsă.
În schimb dacă știe că a făcut o faptă nepermisă
întreaga lui atitudine arată că face,,mea culpa” pentru
greșeală și că își merită pedeapsa.

Inteligența și memoria.
Neîndoienic că multe dintre manifestările cîinelui
sînt dovezi de inteligență.
Ea se manifestă însă numai asupra clipei prezente
nu și asupra viitorului.
Iată un exemplu în care mulți ar fi poate tentați să
descifreze raționamentul în timp ce în realitate este
doar o minunată ilustrare a spiritului de orientare, și
anume un cîine care își vede bunăoară stăpînul la o
fereastră de la etajul doi al unei clădiri, este în măsură
să caute intrarea, chiar dacă ea este situată pe fațada
opusă și apoi să se orienteze pe scări și culoare în
căutarea camerei în care este stăpînul său.
Dar încercările de comunicare pe care le face atunci cînd
ne dă cu laba ca să ne atragă atenția sau cînd aruncă
priviri spre lesă, vrînd să ne reamintească ora de plimbare.
Sau cînd ne împinge cu botul, dorind să ne comunice că
îi este foame?!
Cîinele are o excelentă memorie îndeosebi a cuvintelor
cărora le reține sensul.
Cîinii pot reține zeci de cuvinte, dar desigur că memoria
are deschidere mai ales spre acei termeni care prezintă
importanță în viața lui, cei legați de mîncare, plimbare,
vînătoare etc.

Cîte Ceva Din Principalele Instincte Care Funcționează la Cîini

CÎTE CEVA DI PRINCIPALELE INSTINCTE CARE FUNCȚIONEAZĂ LA CÎINI




Instinctul de procreare.
Știm că este declanșat de mirosul femelei în călduri.
El este o chemare irezistibilă de la care nu se poate
sustrage și se manifestă prin căutarea partenerei, prin
debutul de curte de care este însoțit și pe care ambii îl
manifestă reciproc.

Instinctul matern.
Începe să se manifeste încă înainte de naștere.
Femela își caută un loc liniștit unde să nască,
execută toate operațiile grele ale nașterii, ruperea
placentei, secționarea cordonului ombilical,
lingerea și înviorarea puilor, ca moașă pricepută.
Protejează pe cei mici, ține curat locul și le dă primele
noțiuni de educație.
Trecînd dincolo de manifestările strict instrictuale
trebuie spus că toți cîinii adulți dau dovadă de răbdare
remarcabilă față de pui, chiar dacă aceștia îi mușcă,
plictisesc sau necăjesc.
În general nici un cîine cu caracter normal nu va ataca
sau mușca un cățelandru mai tînăr de 6 luni sau o
femelă de aceeași rasă.

Instincul de conservare.
Are mai multe forme de manifestare, care toate confirmă
obiceiuri ancestrale bine înrădăcinate.
Cîinele știe să evite golurile, apa adîncă, circulația,
zgomotele stridente.
Observați cum își alege, atunci cînd se culcă, o
poziție cu fața spre locul deschis, pentru a putea supraveghea
teritoriul și a observa imediat tot ce este insolit.
Frica de ger îl face să-și scormonească culcușul înainte
de culcare.
În sălbăticie, cînd animalele sînt obligate să-și facă un
culcuș în care să se vîre colac pentru a pierde cît mai
puțină căldură și a se feri de vînt.
Acoperirea mirosului propriu în scopul pierderii urmei -
o acțiune de multe ori necesară în vremuri ancestrale -
poate fi încă remarcată atunci cînd cîinele aruncă cu
picioarele din spate pămînt peste semnul pe care l-a
lăsat urinînd sau făcîndu-și nevoile.
Această camuflare, atunci cînd ea se petrece în prezența
altor cîini, unii o interpretează drept încercare de
impunere a cîinelui în ochii celuilalt, un fel de făloșenie.

Instinctul de Orientare.
Este deosebit de bine format la cîini.
Se poate remarca adesea decizia pe care știu să o ia
cîinii în teren necunoscut pentru a alege drumul cel
mai scurt.
Sau modul în care reușesc să-și conducă stăpînul
la un anumit loc.
Desigur că sensul orientării este condiționat de o
serie de semne olfactive, acustice sau de altă natură.

Instinctul de Vînătoare.
Luatul urmei, adulmecarea mirosului din aer cînd
este proaspăt sau de la sol cînd mai este vechi și
urmărirea pistei o face orice cîine din instinct.

Instinctul de Cîine Ciobănesc.
Este înrudit cu cel precedent și provine dintr-o
fază a vînătorii.
Carnivorele, în acțiunea lor de capturare a erbivorelor
ce pășteau în turmă, obișnuiau să alerge în jurul
acestora pentru a-și alege victima și apoi a o separa
de lot printr-o hăituire.

Instinctul de proprietate.
Se manifestă pregnant la cîini.
Lătratul la gard, apărarea curții și interzicerea
accesului sînt cele mai caracteristice exemple.
Cîinele își delimitează imediat sectorul pe care se
simte stăpîn.
Se știe că la animalele de haită sensul proprietății
private era foarte bine dezvoltat; aveau teren propriu
de vînat în care nu călca altul, ba mergeau atît de
departe cu recunoașterea acestei pietre de hotar,
încît un vînat gonit și ucis pe teritoriul altei haitei
revenea de drept acesteia și era suficient ca un singur
reprezentant să-l revedice pentru ca toți ceilalți
străini să cedeze.
Cum s-a transmis acest instinct la cîinii de azi?
În primul rînd prin marcarea cu urină a diverselor
obiecte din zona respectivă.

Instinctul de Apărare a Hranei.
Este strîns legat de cel al proprietății și poate fi lesne
observat atunci cînd i se dă cîinelui să mănînce.
Dacă veți încerca să-i luați vasul sau osul primit
va începe să mîrîie și foarte ușor poate deveni agresiv.
Acesta este singurul moment în care trebuie lăsat
în pace și nu este deloc bine dacă îl tulburăm.

Instinctul Social.
Un instinct care stă la baza multor acțiuni ale
cîinelui și care se manifestă în special prin
deosebitul simțț al ierarhiei.
Toate animale de haită au un dezvoltat instinct social
și cîinele l-a moștenit și el.
Simțul ierarhiei la cîini este cel ce stă la originea
acceptării omului drept stăpîn.
Pentru un cîine omul este un șef, un conducător și,
în același timp, o rudă.
Un fel de cîine superior lui.
Stăpînul haitei are drepturi absolute și este ascultat
fără șovăire, ceilalți fiind membri ai haitei cu drepturi
egale.

Cîte Ceva Din Principalele Instincte Care Funcționează la Cîini

CÎTE CEVA DI PRINCIPALELE INSTINCTE CARE FUNCȚIONEAZĂ LA CÎINI




Instinctul de procreare.
Știm că este declanșat de mirosul femelei în călduri.
El este o chemare irezistibilă de la care nu se poate
sustrage și se manifestă prin căutarea partenerei, prin
debutul de curte de care este însoțit și pe care ambii îl
manifestă reciproc.

Instinctul matern.
Începe să se manifeste încă înainte de naștere.
Femela își caută un loc liniștit unde să nască,
execută toate operațiile grele ale nașterii, ruperea
placentei, secționarea cordonului ombilical,
lingerea și înviorarea puilor, ca moașă pricepută.
Protejează pe cei mici, ține curat locul și le dă primele
noțiuni de educație.
Trecînd dincolo de manifestările strict instrictuale
trebuie spus că toți cîinii adulți dau dovadă de răbdare
remarcabilă față de pui, chiar dacă aceștia îi mușcă,
plictisesc sau necăjesc.
În general nici un cîine cu caracter normal nu va ataca
sau mușca un cățelandru mai tînăr de 6 luni sau o
femelă de aceeași rasă.

Instincul de conservare.
Are mai multe forme de manifestare, care toate confirmă
obiceiuri ancestrale bine înrădăcinate.
Cîinele știe să evite golurile, apa adîncă, circulația,
zgomotele stridente.
Observați cum își alege, atunci cînd se culcă, o
poziție cu fața spre locul deschis, pentru a putea supraveghea
teritoriul și a observa imediat tot ce este insolit.
Frica de ger îl face să-și scormonească culcușul înainte
de culcare.
În sălbăticie, cînd animalele sînt obligate să-și facă un
culcuș în care să se vîre colac pentru a pierde cît mai
puțină căldură și a se feri de vînt.
Acoperirea mirosului propriu în scopul pierderii urmei -
o acțiune de multe ori necesară în vremuri ancestrale -
poate fi încă remarcată atunci cînd cîinele aruncă cu
picioarele din spate pămînt peste semnul pe care l-a
lăsat urinînd sau făcîndu-și nevoile.
Această camuflare, atunci cînd ea se petrece în prezența
altor cîini, unii o interpretează drept încercare de
impunere a cîinelui în ochii celuilalt, un fel de făloșenie.

Instinctul de Orientare.
Este deosebit de bine format la cîini.
Se poate remarca adesea decizia pe care știu să o ia
cîinii în teren necunoscut pentru a alege drumul cel
mai scurt.
Sau modul în care reușesc să-și conducă stăpînul
la un anumit loc.
Desigur că sensul orientării este condiționat de o
serie de semne olfactive, acustice sau de altă natură.

Instinctul de Vînătoare.
Luatul urmei, adulmecarea mirosului din aer cînd
este proaspăt sau de la sol cînd mai este vechi și
urmărirea pistei o face orice cîine din instinct.

Instinctul de Cîine Ciobănesc.
Este înrudit cu cel precedent și provine dintr-o
fază a vînătorii.
Carnivorele, în acțiunea lor de capturare a erbivorelor
ce pășteau în turmă, obișnuiau să alerge în jurul
acestora pentru a-și alege victima și apoi a o separa
de lot printr-o hăituire.

Instinctul de proprietate.
Se manifestă pregnant la cîini.
Lătratul la gard, apărarea curții și interzicerea
accesului sînt cele mai caracteristice exemple.
Cîinele își delimitează imediat sectorul pe care se
simte stăpîn.
Se știe că la animalele de haită sensul proprietății
private era foarte bine dezvoltat; aveau teren propriu
de vînat în care nu călca altul, ba mergeau atît de
departe cu recunoașterea acestei pietre de hotar,
încît un vînat gonit și ucis pe teritoriul altei haitei
revenea de drept acesteia și era suficient ca un singur
reprezentant să-l revedice pentru ca toți ceilalți
străini să cedeze.
Cum s-a transmis acest instinct la cîinii de azi?
În primul rînd prin marcarea cu urină a diverselor
obiecte din zona respectivă.

Instinctul de Apărare a Hranei.
Este strîns legat de cel al proprietății și poate fi lesne
observat atunci cînd i se dă cîinelui să mănînce.
Dacă veți încerca să-i luați vasul sau osul primit
va începe să mîrîie și foarte ușor poate deveni agresiv.
Acesta este singurul moment în care trebuie lăsat
în pace și nu este deloc bine dacă îl tulburăm.

Instinctul Social.
Un instinct care stă la baza multor acțiuni ale
cîinelui și care se manifestă în special prin
deosebitul simțț al ierarhiei.
Toate animale de haită au un dezvoltat instinct social
și cîinele l-a moștenit și el.
Simțul ierarhiei la cîini este cel ce stă la originea
acceptării omului drept stăpîn.
Pentru un cîine omul este un șef, un conducător și,
în același timp, o rudă.
Un fel de cîine superior lui.
Stăpînul haitei are drepturi absolute și este ascultat
fără șovăire, ceilalți fiind membri ai haitei cu drepturi
egale.