Mijloace de Comunicare ale Cîinelui

MIJLOACE DE COMUNICARE ALE CÎINELUI




Cîinele este în măsură ca prin felurite gesturi sau prin
diverse moduri de a lătra, prin modul în care ține
urechile și prin întreaga expresie a capului să arate
care îi este dispoziția în momentul respectiv.

Manifestările de furie, mînie, agresivitate ale unui cîine
pot fi sesizate devreme.
Urechile i se ridică în sus, se apleacă înpre față și
înțepenesc, pielea de pe bot i se încrețește, își
dezgolește dinții.
Privirea este îndreptată fără șovăire spre inamic, are
un mers țanțoș, cu capul sus și parcă atît capul, cît și
corpul devin mai tari.
În faza de atac părul de pe șira spinării i se zbîrlește,
nasul i se trage în sus și botul parcă se scurtează.
Această atitudine o ia și în situația de apărare împotriva
unui alt cîine în faza premergătoare conflictului.
Din contră, atunci cînd îi este frică, manifestă neîncredere
sau este în pericol, își pleacă capul, lasă urechile pe spate,
lipite, colțurile gurii și le trage înapoi și parcă i se
subțiază botul.
Se face mai mic, bagă coada între picioare și uneori
poate să și scîncească.

Manifestările de bucurie se prezintă în felul următor:
expresia feții este luminoasă, veselă, ochii strălucitori,
urechile sînt lăsate în jos, o mișcare de du-te-vino
specifică a cozii.
Membrele anterioare sînt folosite foarte frecvent de
cîine pentru a atrage atenția la ceva sau a cere, de pildă,
să i se deschidă o ușă, sau să fie lăsat afară.

Lătratul poate reprezenta foarte multe lucruri-surpriză,
pericol, bucurie, frică, agresivitate, semnalizare a locului
unde se află, încercarea de comunicare cu omul.

Mîrîitul: comunică agresivitate, manifestă intenții de atac.
Scîncitul: de obicei este un semn de durere fizică.
Schelălăiala:se produce de obicei ca o reacție bruscă
de frică.
Cîinele speriat, în timp ce este fugărit sau gonit cu
pietre, se refugiază schelălăind.

Urletul: se produce în diverse împrejurări mai ieșite
din comun.
Cîinele urlă bunăoară la provocarea altor cîini, mai
ales noaptea aceasta putînd fi o chemare ancestrală,
dar cert este că sensul exact al urletului său nu este încă
bine determinat.

Oftatul: este o formă de manifestare a mulțumirii.

Purtarea cozii este un excelent barometru al stării
sufletești și joacă un rol foarte important în limbajul canin.
Față de om, cîinele își mișcă mult mai mult coada
decît față de semenii lui.
coada dreaptă și mici mișcări ale vîrfului ei ( ca la
pisici ) - atenție încordată, indecizie;
coada între picioare - atitudine de frică sau neprietenoasă;
coada ridicată - atitudine nervoasă, amenințătoare;
coada lăsată în jos - atitudine nehotărîtă;
coada agitată stînga-dreapta - manifestare de bucurie;
coada agitată frenetic, rapid, ca o sfîrlează - căutarea urmei
la vînătoare sau salutarea stăpînului, mare bucurie;
coada lipită de corp - este gonit și îi este frică;
coada dreaptă ca o cîrmă - cînd este în alergare.

poză de întîlnire: începe să pășească țanțoș pe cele
patru picioare, urechile și le ridică în sus, coada la fel,
iar de la cap la coadă, o dungă de culoare închisă i se
zbîrlește pe spinare.

Mijloace de Comunicare ale Cîinelui

MIJLOACE DE COMUNICARE ALE CÎINELUI




Cîinele este în măsură ca prin felurite gesturi sau prin
diverse moduri de a lătra, prin modul în care ține
urechile și prin întreaga expresie a capului să arate
care îi este dispoziția în momentul respectiv.

Manifestările de furie, mînie, agresivitate ale unui cîine
pot fi sesizate devreme.
Urechile i se ridică în sus, se apleacă înpre față și
înțepenesc, pielea de pe bot i se încrețește, își
dezgolește dinții.
Privirea este îndreptată fără șovăire spre inamic, are
un mers țanțoș, cu capul sus și parcă atît capul, cît și
corpul devin mai tari.
În faza de atac părul de pe șira spinării i se zbîrlește,
nasul i se trage în sus și botul parcă se scurtează.
Această atitudine o ia și în situația de apărare împotriva
unui alt cîine în faza premergătoare conflictului.
Din contră, atunci cînd îi este frică, manifestă neîncredere
sau este în pericol, își pleacă capul, lasă urechile pe spate,
lipite, colțurile gurii și le trage înapoi și parcă i se
subțiază botul.
Se face mai mic, bagă coada între picioare și uneori
poate să și scîncească.

Manifestările de bucurie se prezintă în felul următor:
expresia feții este luminoasă, veselă, ochii strălucitori,
urechile sînt lăsate în jos, o mișcare de du-te-vino
specifică a cozii.
Membrele anterioare sînt folosite foarte frecvent de
cîine pentru a atrage atenția la ceva sau a cere, de pildă,
să i se deschidă o ușă, sau să fie lăsat afară.

Lătratul poate reprezenta foarte multe lucruri-surpriză,
pericol, bucurie, frică, agresivitate, semnalizare a locului
unde se află, încercarea de comunicare cu omul.

Mîrîitul: comunică agresivitate, manifestă intenții de atac.
Scîncitul: de obicei este un semn de durere fizică.
Schelălăiala:se produce de obicei ca o reacție bruscă
de frică.
Cîinele speriat, în timp ce este fugărit sau gonit cu
pietre, se refugiază schelălăind.

Urletul: se produce în diverse împrejurări mai ieșite
din comun.
Cîinele urlă bunăoară la provocarea altor cîini, mai
ales noaptea aceasta putînd fi o chemare ancestrală,
dar cert este că sensul exact al urletului său nu este încă
bine determinat.

Oftatul: este o formă de manifestare a mulțumirii.

Purtarea cozii este un excelent barometru al stării
sufletești și joacă un rol foarte important în limbajul canin.
Față de om, cîinele își mișcă mult mai mult coada
decît față de semenii lui.
coada dreaptă și mici mișcări ale vîrfului ei ( ca la
pisici ) - atenție încordată, indecizie;
coada între picioare - atitudine de frică sau neprietenoasă;
coada ridicată - atitudine nervoasă, amenințătoare;
coada lăsată în jos - atitudine nehotărîtă;
coada agitată stînga-dreapta - manifestare de bucurie;
coada agitată frenetic, rapid, ca o sfîrlează - căutarea urmei
la vînătoare sau salutarea stăpînului, mare bucurie;
coada lipită de corp - este gonit și îi este frică;
coada dreaptă ca o cîrmă - cînd este în alergare.

poză de întîlnire: începe să pășească țanțoș pe cele
patru picioare, urechile și le ridică în sus, coada la fel,
iar de la cap la coadă, o dungă de culoare închisă i se
zbîrlește pe spinare.

Sentimentele Cîinelui

SENTIMENTELE CÎINELUI



Cîinele are un temperament sensibil și multiple
calități morale, comportările lui emoționale sînt
evidente și ușor de remarcarcat.
Nenumărate exemple pot demonstra că este dotat
cu sentimente și că este în măsură să și le exprime
într-un mod propriu.

Fidelitatea.
Este cel mai profund dintre toate sentimentele
cîinelui.
Ce poate fi semnificativ decît că una dintre cele
mai nobile însușiri este asociat de cîine.
Atașamentul și dragostea pe care cîinele le manifestă
față de om au felurite explicații; în orice caz
rădăcinile se află tocmai raporturilor ierarhice
proprii haitei.
Această loialitate, specifică lupilor, cîinii o
raportează asupra stăpînulor lor, pentru care nu
ezită să-și dea chiar și viața.
Atașamentul nu se datorește faptului că stăpînul
este cel ce îi asigură hrana; el este fidel și celui
care îl hrănește prost și îl bate și dovedește atașament
și față de copii de la care nu se așteaptă la nimic.

Bucuria și tristețea.
Sînt sentimente ce se manifestă foarte frecvent.
În special la sosirea acasă a celor dragi sau la
plecarea la plimbare, la pregătirile de vînătoare
sau la cele de plecare în voiaj.
Este însă suficient ca în timpul unei astfel de manifestări
de bucurie ce precede plecarea la plimbare să-i
spui cîinelui că nu-l iei cu tine și că rămîne acasă
pentru ca să-i provoci tristețe și o durere vizibilă.
Se va retrage în colțul lui și nu te va gratifica nici
măcar cu o privire, atît de profundă este tristețea pe
care i-ai produs-o.
Deseori, în astfel de cazuri, cîinii pricep că trebuie
să stea liniștiți și se așează lîngă persoana iubită, ca
și cînd ar vrea să-i spună că-i înțeleg durerea și o
împărtășesc.
Aceste manifestări de dragoste trebuie apreciate fiind
dovada supremă a relațiilor de prietenie pe care cîinele
le stabilește cu stăpînul său.

Susceptibilitatea. Gelozia.
Sînt lesne de observat în special la cîini cu un caracter
mai sensibil.
Deseori pot fi remarcați cîini și nu numai de companie,
mai ales cei ce au relații afective strînse cu stăpînul
lor, care fac parte din familie, cum se zice, și cărora nu le
face plăcere să răzi de ei sau să-i batjocorești.
Ei se arată în astfel de cazuri umiliți și se retrag
necăjiți în colțul lor.
Cîinii manifestă sentimente de gelozie în special atunci
cînd un alt cîine sau un copil străin vine în vizită în
casa pe care el o consideră căminului sau cînd stăpînului
lui acordă atenție altui cîine.
Ele se manifestă fie prin mîrîituri pe la colțuri, fie prin
excentricități la care se dedă cu bună știință, pentru
a-și face remarcată prezența.
De obicei vine cu o jucărie în gură la stăpîn ori începe
să scuture cu energie o cîrpă pentru a se impune atenție
sau lipește ostentativ de piciorul lui pentru a atrage atenția
că el este ,,Nr. 1” în casă.

Neliniștea.
Este un sentiment provocat mai ales de frica de a rămîne
singur și părăsit, în special la cîinii sensibili sau care au
avut de suferit, dar nu ocolește nici pe ceilalți cîini,
cunoscut fiind cît sînt de sociabili.
El se manifestă și pe stradă uneori, cînd unul din cei doi
membri ai familiei, iubiți de cîine pleacă.
El nu va ști pe cine să urmeze și cu care să rămînă.

Voioșia.
Deși nu este un sentiment, ci doar o anume stare
afectivă, credem că prin permanența sa devine o
caracteristică temperamentală a cîinului și-și poate
găsi astfel locul printre sentimente.
Cîinele este un animal vesel căruia îi place să se joace,
să alerge după o minge, să o caute, să v-o aducă.

Conștiința profesională.
Nici ea nu face parte propriu-zis dintre sentimente
ci este o trăsătură de caracter educabilă ale cărei
rădăcini se găsesc în instinctele ancestrale specifice
speciei canine.
Cu cît stăpînul le este mai drag , cu atît caută să
dovedească interes în munca ce le-a fost încredințată.
Aici se poate menționa existența la cîini a spiritului
de sacrificiu.

Curajul și frica. Răzbunarea. Agresivitatea.
Dresat, instincul curajului se poate atinge la cîine limite
extreme în apărarea stăpîului sau a lucrului.
Există într-adevăr cîini răi, dar aceștia au fost fie
educați să fie așa, fie manifestă de fapt dezechilibru
datorită fricii.
Frica este un defect care ușor se poate transforma
în obiceiul de a mușca.
Nu este potrivită în nici un caz, în asemenea împrejurări,
bătaia, deoarece rezultatele vor fi tocmai contrarii.
Răzbunarea, deși nu este caracteristică unui cîine,
rezultă din destule exemple că există.
Ea se manifestă în special ca un fel de animozitate
permanentă între doi cîini ce se cunosc și s-au bătut
de mai multe ori fără a-și fi încheiat socotelile.
Agresivitatea nu este nici ea foarte specifică cîinelui.
Este adevărat că la cîinii de pază și apărare, acest
caracter poate fi pus mai ușor în evidență, dar necesită
dresaj.
În mod natural ea apare la cîinii ținuți mereu legați.
Celor ce legați fiind sînt necăjiți, de asemenea li se
dezvoltă instincte agresive; ei vor deveni periculoși
și chiar vor mușca dacă vor avea prilejul.
Nu se recomandă, sub nici o formă, să amenințați
un cîine cu bastonul sau cu un ciomag.
Aceasta îl va întărîta și mai mult.

Justiția.
Se consideră că majoritatea cîinilor cunosc sentimentul
de justiție.
De pildă, atunci cînd a comis un gest care lui i se
pare normal și este nedrept pedepsit sau certat,
cîinele își manifestă nemulțumirea pentru pedeapsă.
În schimb dacă știe că a făcut o faptă nepermisă
întreaga lui atitudine arată că face,,mea culpa” pentru
greșeală și că își merită pedeapsa.

Inteligența și memoria.
Neîndoienic că multe dintre manifestările cîinelui
sînt dovezi de inteligență.
Ea se manifestă însă numai asupra clipei prezente
nu și asupra viitorului.
Iată un exemplu în care mulți ar fi poate tentați să
descifreze raționamentul în timp ce în realitate este
doar o minunată ilustrare a spiritului de orientare, și
anume un cîine care își vede bunăoară stăpînul la o
fereastră de la etajul doi al unei clădiri, este în măsură
să caute intrarea, chiar dacă ea este situată pe fațada
opusă și apoi să se orienteze pe scări și culoare în
căutarea camerei în care este stăpînul său.
Dar încercările de comunicare pe care le face atunci cînd
ne dă cu laba ca să ne atragă atenția sau cînd aruncă
priviri spre lesă, vrînd să ne reamintească ora de plimbare.
Sau cînd ne împinge cu botul, dorind să ne comunice că
îi este foame?!
Cîinele are o excelentă memorie îndeosebi a cuvintelor
cărora le reține sensul.
Cîinii pot reține zeci de cuvinte, dar desigur că memoria
are deschidere mai ales spre acei termeni care prezintă
importanță în viața lui, cei legați de mîncare, plimbare,
vînătoare etc.

Sentimentele Cîinelui

SENTIMENTELE CÎINELUI



Cîinele are un temperament sensibil și multiple
calități morale, comportările lui emoționale sînt
evidente și ușor de remarcarcat.
Nenumărate exemple pot demonstra că este dotat
cu sentimente și că este în măsură să și le exprime
într-un mod propriu.

Fidelitatea.
Este cel mai profund dintre toate sentimentele
cîinelui.
Ce poate fi semnificativ decît că una dintre cele
mai nobile însușiri este asociat de cîine.
Atașamentul și dragostea pe care cîinele le manifestă
față de om au felurite explicații; în orice caz
rădăcinile se află tocmai raporturilor ierarhice
proprii haitei.
Această loialitate, specifică lupilor, cîinii o
raportează asupra stăpînulor lor, pentru care nu
ezită să-și dea chiar și viața.
Atașamentul nu se datorește faptului că stăpînul
este cel ce îi asigură hrana; el este fidel și celui
care îl hrănește prost și îl bate și dovedește atașament
și față de copii de la care nu se așteaptă la nimic.

Bucuria și tristețea.
Sînt sentimente ce se manifestă foarte frecvent.
În special la sosirea acasă a celor dragi sau la
plecarea la plimbare, la pregătirile de vînătoare
sau la cele de plecare în voiaj.
Este însă suficient ca în timpul unei astfel de manifestări
de bucurie ce precede plecarea la plimbare să-i
spui cîinelui că nu-l iei cu tine și că rămîne acasă
pentru ca să-i provoci tristețe și o durere vizibilă.
Se va retrage în colțul lui și nu te va gratifica nici
măcar cu o privire, atît de profundă este tristețea pe
care i-ai produs-o.
Deseori, în astfel de cazuri, cîinii pricep că trebuie
să stea liniștiți și se așează lîngă persoana iubită, ca
și cînd ar vrea să-i spună că-i înțeleg durerea și o
împărtășesc.
Aceste manifestări de dragoste trebuie apreciate fiind
dovada supremă a relațiilor de prietenie pe care cîinele
le stabilește cu stăpînul său.

Susceptibilitatea. Gelozia.
Sînt lesne de observat în special la cîini cu un caracter
mai sensibil.
Deseori pot fi remarcați cîini și nu numai de companie,
mai ales cei ce au relații afective strînse cu stăpînul
lor, care fac parte din familie, cum se zice, și cărora nu le
face plăcere să răzi de ei sau să-i batjocorești.
Ei se arată în astfel de cazuri umiliți și se retrag
necăjiți în colțul lor.
Cîinii manifestă sentimente de gelozie în special atunci
cînd un alt cîine sau un copil străin vine în vizită în
casa pe care el o consideră căminului sau cînd stăpînului
lui acordă atenție altui cîine.
Ele se manifestă fie prin mîrîituri pe la colțuri, fie prin
excentricități la care se dedă cu bună știință, pentru
a-și face remarcată prezența.
De obicei vine cu o jucărie în gură la stăpîn ori începe
să scuture cu energie o cîrpă pentru a se impune atenție
sau lipește ostentativ de piciorul lui pentru a atrage atenția
că el este ,,Nr. 1” în casă.

Neliniștea.
Este un sentiment provocat mai ales de frica de a rămîne
singur și părăsit, în special la cîinii sensibili sau care au
avut de suferit, dar nu ocolește nici pe ceilalți cîini,
cunoscut fiind cît sînt de sociabili.
El se manifestă și pe stradă uneori, cînd unul din cei doi
membri ai familiei, iubiți de cîine pleacă.
El nu va ști pe cine să urmeze și cu care să rămînă.

Voioșia.
Deși nu este un sentiment, ci doar o anume stare
afectivă, credem că prin permanența sa devine o
caracteristică temperamentală a cîinului și-și poate
găsi astfel locul printre sentimente.
Cîinele este un animal vesel căruia îi place să se joace,
să alerge după o minge, să o caute, să v-o aducă.

Conștiința profesională.
Nici ea nu face parte propriu-zis dintre sentimente
ci este o trăsătură de caracter educabilă ale cărei
rădăcini se găsesc în instinctele ancestrale specifice
speciei canine.
Cu cît stăpînul le este mai drag , cu atît caută să
dovedească interes în munca ce le-a fost încredințată.
Aici se poate menționa existența la cîini a spiritului
de sacrificiu.

Curajul și frica. Răzbunarea. Agresivitatea.
Dresat, instincul curajului se poate atinge la cîine limite
extreme în apărarea stăpîului sau a lucrului.
Există într-adevăr cîini răi, dar aceștia au fost fie
educați să fie așa, fie manifestă de fapt dezechilibru
datorită fricii.
Frica este un defect care ușor se poate transforma
în obiceiul de a mușca.
Nu este potrivită în nici un caz, în asemenea împrejurări,
bătaia, deoarece rezultatele vor fi tocmai contrarii.
Răzbunarea, deși nu este caracteristică unui cîine,
rezultă din destule exemple că există.
Ea se manifestă în special ca un fel de animozitate
permanentă între doi cîini ce se cunosc și s-au bătut
de mai multe ori fără a-și fi încheiat socotelile.
Agresivitatea nu este nici ea foarte specifică cîinelui.
Este adevărat că la cîinii de pază și apărare, acest
caracter poate fi pus mai ușor în evidență, dar necesită
dresaj.
În mod natural ea apare la cîinii ținuți mereu legați.
Celor ce legați fiind sînt necăjiți, de asemenea li se
dezvoltă instincte agresive; ei vor deveni periculoși
și chiar vor mușca dacă vor avea prilejul.
Nu se recomandă, sub nici o formă, să amenințați
un cîine cu bastonul sau cu un ciomag.
Aceasta îl va întărîta și mai mult.

Justiția.
Se consideră că majoritatea cîinilor cunosc sentimentul
de justiție.
De pildă, atunci cînd a comis un gest care lui i se
pare normal și este nedrept pedepsit sau certat,
cîinele își manifestă nemulțumirea pentru pedeapsă.
În schimb dacă știe că a făcut o faptă nepermisă
întreaga lui atitudine arată că face,,mea culpa” pentru
greșeală și că își merită pedeapsa.

Inteligența și memoria.
Neîndoienic că multe dintre manifestările cîinelui
sînt dovezi de inteligență.
Ea se manifestă însă numai asupra clipei prezente
nu și asupra viitorului.
Iată un exemplu în care mulți ar fi poate tentați să
descifreze raționamentul în timp ce în realitate este
doar o minunată ilustrare a spiritului de orientare, și
anume un cîine care își vede bunăoară stăpînul la o
fereastră de la etajul doi al unei clădiri, este în măsură
să caute intrarea, chiar dacă ea este situată pe fațada
opusă și apoi să se orienteze pe scări și culoare în
căutarea camerei în care este stăpînul său.
Dar încercările de comunicare pe care le face atunci cînd
ne dă cu laba ca să ne atragă atenția sau cînd aruncă
priviri spre lesă, vrînd să ne reamintească ora de plimbare.
Sau cînd ne împinge cu botul, dorind să ne comunice că
îi este foame?!
Cîinele are o excelentă memorie îndeosebi a cuvintelor
cărora le reține sensul.
Cîinii pot reține zeci de cuvinte, dar desigur că memoria
are deschidere mai ales spre acei termeni care prezintă
importanță în viața lui, cei legați de mîncare, plimbare,
vînătoare etc.