Poezia Slăvit e Versul... de Alexandru Vlahuță

SLĂVIT E VERSUL...



În vers e mîntuirea cînd n-ai nimic de spus.
Se deapănă pe rînduri, ca firul de pe fus,
Din volbura de vorbe se deapănă ușor
Un cîntec ce sporește, mai larg, tot mai sonor,
E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă,
Și nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nțeleagă.


În vers mîntuirea cînd n-ai nimic de spus.
Pe trepte de dactile vin vorbe mari de sus,
Iar critica solemnă, ce-n gol vede-adîncime,
Ca un copil adoarme în leagănul de rime.
Slăvit e versul - cîntec, miraj, întraripare -
E-n Nemuritoare-o carte de liberă intrare.


Tu ia doar la crestarea silabelor aminte,
Să nu prea bată-n struna știutelor cuvinte,
Ci-n răsuciri de fraze, cu vorbe de la tine,
Fă sunetele goale să ni se pară pline,
Cum, iscusit dispuse, oglinzile ne mint,
Dintr-o-ncăpere-ngustă făcînd un labirint.


Nici șir, nici sens... Acestea ne-ar dezveli secretul,
Am ști ce spui, ce cugeți. Și, pentru noi, poetul
Cu cît mai nențeles e, cu-atît e mai profund.
Ce mici devin chiar zeii cînd nu se mai ascund !
Din patr-u patru versuri, și plan, și ritmu-ți schimbă,
Ca tot ce scrii să pară că-i scris în altă limbă.


La titlu să iai seama : sonor, bombastic, vag,
Și cu ceva macabru, să ne-nfiori din prag.
Căci titlu e alarma. Ca-n trîmbiță să-l suni :
O inimă în flăcări, La casa de nebuni,
În criptă, Flori de sînge... Și nu-i zor nicidecum
Ca titlu cu povestea să aib-același drum.


Amăgitor de gînduri, un motto mistic pune,
Să-și tremure lumina - un far peste-o genune.
Sub el psalmodic versul silabele să-și joace,
În fierbere de glasuri, ca apa la răstoace.
Iar toată poezia - cui sens ar vrea să-i cate -
Mai limpede să-i pară citită de-a-ndarate.


De-o scrii să fie pleavă în spulberarea vremii,
Au strigat nou în plenul cinstitei Academii,
Oricum ți-ai prinde gîndul, pe zor sau pe-ndelete,
Și-n orice danț retoric, tu nu uita, poete,
Că vorba-i ca și omul - în lume sau în artă -
Cu-atît mai jucăușă, cu cît e mai deșartă.

Poezia Dreptate de Alexandru Vlahuță

DREPTATE



Sfînt șăcașul de la Putna mîndru strălucește-n soare,
Glasuri de argint răvarsă clopotele slăvitoare.
Străduind credința veche din mormînt s-o mai învie.
,,Darnici domni erau pe vremuri, lăudați de-a pururi fie !...
Nestricat de viermi singur numele cel bun ;
Darnici domni erau pe vremuri, toate clopotele spun.


Ci aude Ștefan Sfîntul, lîngă spada lui culcat,
Cum cîntările slăvirii pînă-n cripta lui străbat ;
Și făcîndu-și roată gîndul peste cîte-a fost trăit,
Strigă din mormînt dreptatea Marelui Nedreptățit ;
,,Domn am stat Moldovei mele, și norodului părinte,
Dragi mi-s luncile, dragi codrii toate apele mi-s sfinte...


Dar străjerul lor ș-a toate purtător de grijă cine-i ?
Cine-n pace duce greul bogăției și luminei,
Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume ?
Domnul milostiv de-a pururi, cel mai darnic domn din lume
E săracul. El palate și biserici și podoabe
Fără preț a dat Moldovei - El, cu mîinile lui roabe.


El mi-a fost puterea-n lupte, și în liniște norocul.
Cînd ștergeau de sînge spada și vroiam vremea și locul
Biruinții noastre scumpe c-un dar scump să le cinstim,
El comori căra Sucevei, ziduri mîndre să zidim,
El făcea-n al clipei stîmpăr, cu durerea lui de țară,
Din pămînt stropit cu lacrimi flori de aur să răsară !”


Domnul tace. Sfîntu-i nume în războiul vremii scut ni-i.
,,Darnic e săracul”, cîntă toate clopotele Putnii.

Poezia Nunquam Ridenti de Alexandru Vlahuță

NUNQUAM RIDENTI



Ciuli urechile și, fluturînd din cap,
Se depărtă bodogănind :
- Că multe lighioane, Doamne, mai încap
Și-n lumea asta !... Însă
 eu mă prind
Că nu e alta mai netrebnică sub soare
Ca secătura asta de privighetoare...
- Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntîmplat
De ești așa de supărat ?


- Tu n-o auzi ?... Eu aș turba să stau mai mult
Aici. Ce naiba : Nu ca să-i ascult
Același și același țîrlîit
Cu-așa de lungi urechi am fost cinstit.
Ș-apoi - să-ți spun - pe lîngă că nu-mi place,
Dar, înțelegi că... nici nu-i serios
C-o astfel de dihanie s-avem de-a face,
Eu, care lui Isus Hristos
I-am înlesnit intrarea în Ierusalim,
Și tu - căci noi și la isprăvi ne potrivim -
Tu care duci la glorie-mpărați,
Noi în sfîrșit, de-atîtea fapte mari legați...


- Ci lasă-le păcatelor de fapte mari,
Și vino s-ascultăm. Așa-s de rari
Și scumpe clipele aceste,
Cînd parcă zbori,
Cînd uiți că ai să mori,
Cînd ți se pare că trăiești într-o poveste...
O, clipele aceste sunt așa de rari !
Ș-un cîntec e-un izvor de fapte mari.
Tu prea ești serios de felul tău ;
Nu știi să rîzi, și asta-i foarte rău ;
Nu-ți face idee cît iți șade de urît
Cînd stai așa posomorît.
pe mine cîntecul mă face visător,
Și nu că-s cine știe ce cunoscător,
Dar, uite, dimineața mai ales,
Cînd ronțăi iarba-nrourată-n șes,
Și cînd încep provighetorilor,
De parcă plîng și florile
De-atîta viers, de-atîta duioșie,
Îmi uit de toate-a neamului robie :
Cu mii și mii de ani mă-ntorc în urmă;
Stăpîn pe verzi pustiuri pasc, în turmă,
Neștiutor de frîu,
Pe-ncîntătorul țărm al unui rîu
În care, noaptea, dorm minunile cerești...
O, caii năzdrăvani de prin povești,
Ce s-au ales la toate pricepuți
Și-n toate luptele biruitori,
De bună seamă că au fost crescuți
De mici în cîntec de privighetori...
Ia!...
Ș-amîndoi tăcură.
Dar farmecul acesta, mai presus de fire,
Cu cît umplea un suflet de iubire,
Cu-atît umplea pe celălalt de ură.

Poezia Cuvîntul de Alexandru Vlahuță

CUVÎNTUL



Ca-n basme-i a cuvîntului putere :
El lumi aievea-ți face din păreri,
Și chip etern din umbra care piere,
Și iarăși azi din ziua cea de ieri.


El poate morții din mormînt să-i cheme ;
Sub vraja lui atotputernic ești,
Străbați în orice loc și-n orice vreme,
Și mii de feluri de vieți trăiești.


Te-atinge doar, și tu - o biată clipă
Ce tremură-ntre două veșnicii -
Privești de sus a lumilor risipă,
Și toate-a lor zădărnicie-o știi.


Aprinde-n inimi ură sau iubire,
De moarte, de viață-i dătător,
Și neamuri poate-mpinge la pieire,
Cum poate-aduce mîntuirea lor.


Voi, căror vi s-a dat solia sfîntă
De preoți ai acestei mari puteri,
Voi, în al căror suflet se frămîntă
Întunecate valuri de dureri,


Și gînduri de-un întreg popor gîndite,
Nu duceți minunatul vostru dar
Ofrandă mîinilor nelegiuite,
Ci ca pe sfînta masă din altar,



A-mpărtășirii taină preacurată,
Așa cuvîntul să vi-l pregătiți -
Ca mii de inimi la un fel să bată,
Și miilor de veacuri să vorbiți.