Poezia Ah ! Cîntă-mi Mereu de Alexandru Vlahuță

AH ! CÎNTĂ-MI MEREU




Menită din leagăn de blînda-ți ursită,
Menită să cînți,
În ceruri, cu gîndul - copilă iubită,
În ceruri te-avînți.


Și multe din lumea în veci stătătoare,
Și multe răpești,
Mistere frumoase și fărmecătoare,
Mistere cerești.


Și vii de la îngeri cu taine sfințite,
Și vii pe pămînt,
Și spui lumei noastre de lumi infinite,
Și spui al tău cînt.


Ș-ascultă pămîntul cuprins de uimire,
Ș-ascultă cu dor,
Șoptindu-i de îngeri, de cer, nemurire,
Șoptindu-i ușor.


Dar cerul se simte prădat de-a ta minte,
Dar ceru-i mîhnit,
Căci tu ai spus lumei a lui taine sfinte,
Căci tu l-ai smerit.


Pămîntu te-adoră răpit de-admirare,
Pămînt sum și eu.
Ah ! cîntă-mi. Îmi place cereasca-ți cîntare ;
Ah ! cîntă-mi mereu.

Poezia Ah ! Cîntă-mi Mereu de Alexandru Vlahuță

AH ! CÎNTĂ-MI MEREU




Menită din leagăn de blînda-ți ursită,
Menită să cînți,
În ceruri, cu gîndul - copilă iubită,
În ceruri te-avînți.


Și multe din lumea în veci stătătoare,
Și multe răpești,
Mistere frumoase și fărmecătoare,
Mistere cerești.


Și vii de la îngeri cu taine sfințite,
Și vii pe pămînt,
Și spui lumei noastre de lumi infinite,
Și spui al tău cînt.


Ș-ascultă pămîntul cuprins de uimire,
Ș-ascultă cu dor,
Șoptindu-i de îngeri, de cer, nemurire,
Șoptindu-i ușor.


Dar cerul se simte prădat de-a ta minte,
Dar ceru-i mîhnit,
Căci tu ai spus lumei a lui taine sfinte,
Căci tu l-ai smerit.


Pămîntu te-adoră răpit de-admirare,
Pămînt sum și eu.
Ah ! cîntă-mi. Îmi place cereasca-ți cîntare ;
Ah ! cîntă-mi mereu.

Poezia D-Șoarei G. de Alexandru Vlahuță

D-ȘOAREI G.




Te-ador, ș-a mea gîndire în veci neadormită
Veghează ca o mamă la gingașul tău sîn,
Și-n noaptea cea adîncă, cînd tu dormi liniștită,
Cînd trec visuri frumoase prin sufletu-ți senin,
Cînd îngerii din ceruri la tine se scoboară
Prin somn să te păzească de visuri necurate,
Cu drag a mea gîndire se las-atunci ușoară,
Și-ți fură de pe buze săruturi înfocate,
Și-n dezmierdări nebune se joacă pe-a ta față.
Și joacă, și s-alintă pe fragedul tău sîn
Cum joacă lin zefirul pe-a cîmpului verdeață,
Cum fluturul s-alintă pe-o roză sau pe-un crin.



Dar iarba se apleacă alene după vînt
Și pare că-i șoptește ceva misterios,



Dar roze, crini s-alintă și capetele-și scutur
Ca lebedele-n apă, și tainic șoptesc firei
Că-i dulce sărutarea zburdalnicului flutur,
Că simt și ele focul și farmecul iubirei.
Iar tu nu spui nimica gîndirei înfocate
Ce-ai prins-o ca-ntr-o mreajă în grațiele tale,
Tu nu șoptești nimica ființei fermecate,
Pribeagă ca un Cain pe-a lacrimilor vale.
Din inima-mi făcut-ai o arpă plîngătoare
Și-n veci-i zis să sune a moarte ș-a pustiu,
Ai prins gîndu-mi la tine și ca să nu mai zboare
Aripile-i tăiat-ai... De ce ? - nu pot să știu.
În ochii tăi văzut-am și cer și Dumnezeu,
Dar sufletul tău n-are nici Dumnezeu, nici cer.
Frumoasă ești și crudă ca îngerul-călău -
Și te iubesc, crud înger, și sum nebun, și sper...


............................................................................


Dar a speranței lampă se sparge ca de-o stîncă
De oarbă-ți nepăsare, și trist sufletul meu
Ca mîni va fi o noapte pustie și adîncă,
Păstrînd amara-ți ură și scump numele tău.

Poezia D-Șoarei G. de Alexandru Vlahuță

D-ȘOAREI G.




Te-ador, ș-a mea gîndire în veci neadormită
Veghează ca o mamă la gingașul tău sîn,
Și-n noaptea cea adîncă, cînd tu dormi liniștită,
Cînd trec visuri frumoase prin sufletu-ți senin,
Cînd îngerii din ceruri la tine se scoboară
Prin somn să te păzească de visuri necurate,
Cu drag a mea gîndire se las-atunci ușoară,
Și-ți fură de pe buze săruturi înfocate,
Și-n dezmierdări nebune se joacă pe-a ta față.
Și joacă, și s-alintă pe fragedul tău sîn
Cum joacă lin zefirul pe-a cîmpului verdeață,
Cum fluturul s-alintă pe-o roză sau pe-un crin.



Dar iarba se apleacă alene după vînt
Și pare că-i șoptește ceva misterios,



Dar roze, crini s-alintă și capetele-și scutur
Ca lebedele-n apă, și tainic șoptesc firei
Că-i dulce sărutarea zburdalnicului flutur,
Că simt și ele focul și farmecul iubirei.
Iar tu nu spui nimica gîndirei înfocate
Ce-ai prins-o ca-ntr-o mreajă în grațiele tale,
Tu nu șoptești nimica ființei fermecate,
Pribeagă ca un Cain pe-a lacrimilor vale.
Din inima-mi făcut-ai o arpă plîngătoare
Și-n veci-i zis să sune a moarte ș-a pustiu,
Ai prins gîndu-mi la tine și ca să nu mai zboare
Aripile-i tăiat-ai... De ce ? - nu pot să știu.
În ochii tăi văzut-am și cer și Dumnezeu,
Dar sufletul tău n-are nici Dumnezeu, nici cer.
Frumoasă ești și crudă ca îngerul-călău -
Și te iubesc, crud înger, și sum nebun, și sper...


............................................................................


Dar a speranței lampă se sparge ca de-o stîncă
De oarbă-ți nepăsare, și trist sufletul meu
Ca mîni va fi o noapte pustie și adîncă,
Păstrînd amara-ți ură și scump numele tău.