Poezia Dorul de Alexandru Vlahuță

DORUL




Îmi arde inima de dor
Și plîng cumplitu-mi chin,
Ah ! n-am aripi, aș vrea să zbor
La dulcele tău sîn !



Căci simt că mor în ăst pustiu
Urît și-ngrozitor,
Unde nimic n-aud, nu știu
De tine, scump odor.



De multe ori noaptea-n tăcere,
Pătruns de chinuri grele,
Mă uit în sus, cer mîngîiere
La lună și la stele ;



Dar ele tac și zbor ușor
Pe cîmpul azuriu ;
Iar eu suspin și plîng de dor
În tristul meu pustiu.

Poezia Dorul de Alexandru Vlahuță

DORUL




Îmi arde inima de dor
Și plîng cumplitu-mi chin,
Ah ! n-am aripi, aș vrea să zbor
La dulcele tău sîn !



Căci simt că mor în ăst pustiu
Urît și-ngrozitor,
Unde nimic n-aud, nu știu
De tine, scump odor.



De multe ori noaptea-n tăcere,
Pătruns de chinuri grele,
Mă uit în sus, cer mîngîiere
La lună și la stele ;



Dar ele tac și zbor ușor
Pe cîmpul azuriu ;
Iar eu suspin și plîng de dor
În tristul meu pustiu.

Poezia Ah ! Cîntă-mi Mereu de Alexandru Vlahuță

AH ! CÎNTĂ-MI MEREU




Menită din leagăn de blînda-ți ursită,
Menită să cînți,
În ceruri, cu gîndul - copilă iubită,
În ceruri te-avînți.


Și multe din lumea în veci stătătoare,
Și multe răpești,
Mistere frumoase și fărmecătoare,
Mistere cerești.


Și vii de la îngeri cu taine sfințite,
Și vii pe pămînt,
Și spui lumei noastre de lumi infinite,
Și spui al tău cînt.


Ș-ascultă pămîntul cuprins de uimire,
Ș-ascultă cu dor,
Șoptindu-i de îngeri, de cer, nemurire,
Șoptindu-i ușor.


Dar cerul se simte prădat de-a ta minte,
Dar ceru-i mîhnit,
Căci tu ai spus lumei a lui taine sfinte,
Căci tu l-ai smerit.


Pămîntu te-adoră răpit de-admirare,
Pămînt sum și eu.
Ah ! cîntă-mi. Îmi place cereasca-ți cîntare ;
Ah ! cîntă-mi mereu.

Poezia Ah ! Cîntă-mi Mereu de Alexandru Vlahuță

AH ! CÎNTĂ-MI MEREU




Menită din leagăn de blînda-ți ursită,
Menită să cînți,
În ceruri, cu gîndul - copilă iubită,
În ceruri te-avînți.


Și multe din lumea în veci stătătoare,
Și multe răpești,
Mistere frumoase și fărmecătoare,
Mistere cerești.


Și vii de la îngeri cu taine sfințite,
Și vii pe pămînt,
Și spui lumei noastre de lumi infinite,
Și spui al tău cînt.


Ș-ascultă pămîntul cuprins de uimire,
Ș-ascultă cu dor,
Șoptindu-i de îngeri, de cer, nemurire,
Șoptindu-i ușor.


Dar cerul se simte prădat de-a ta minte,
Dar ceru-i mîhnit,
Căci tu ai spus lumei a lui taine sfinte,
Căci tu l-ai smerit.


Pămîntu te-adoră răpit de-admirare,
Pămînt sum și eu.
Ah ! cîntă-mi. Îmi place cereasca-ți cîntare ;
Ah ! cîntă-mi mereu.