Rugăciunea de Joi

RUGĂCIUNEA DE JOI

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul
lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi
ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi,
și cu mare umilință ai spălat picioarele lor
și ale ucenicului care Te-a vândut!
Apoi, luând pâine și vin în mâinile Tale cele
Sfinte și binecuvântându-le cu puterea Ta
cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuși Trupul
și Sângele Tău, cu care i-ai împărtășit,
zicând: ,,Luați, mâncați, acesta este Trupul
Meu... Și beți, dintru acesta toți acesta este
Sângele Meu, care pentru voi și pentru mulți
se varsă spre iertarea păcatelor”.
Cel ce tot în ziua aceasta, Te-ai înălțat la cer
și ai șezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl,
să împărățești împreună cu El în veci, ca Unul-
Născut Fiul Său preaiubit.
Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi
și cele ale Sfîntului Nicolae, iartă păcatele
noastre, ale tuturor, ale celor vii și ale celor
răposați.
Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinți, ca să-mi
plâng păcatele.
Darul Tău cel curățitor, care a spălat picioarele
ucenicilor Tăi, să spele și să curățească inima
mea cea necurată și sufletul meu, ca așa, cu
vrednicie, cu curăție și cu umilință, să mă
împărtășesc cu Sfintele Tale Taine, acum și
în ceasul morții mele, iar în clipa despărțirii
sufletului meu de trup, cu bucurie să se suie
sufletul meu împreună cu Tine, și fără de nici
o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile
văzduhului, intrând în slava Ta cea cerească.
Ajută-mi, Doamne, ca să Te slăvesc și în veci
să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt.

Rugăciunea de Miercuri

RUGĂCIUNEA DE MIERCURI

Doamne, Atotputernice și Atotîndurate!
Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om,
din Sfânta Fecioară, în peșteră, și ai fost
vândut cu trei-zeci de arginți, de ucenicul
cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi
păcătoșii, de sub puterea diavolului.
Pentru aceasta Te rog, îndură-Te și de
mine, cel asemenea vânzătorului! Primește
Doamne, această mică mea rugăciune și umilită
a mea voință, că mă întristez, pentru că
Te-am întristat și mă amărăsc pentru că Te-am
supărat fără de număr.
La Tine, preabunule Mântuitor, am toată
nădejdea și cred că Tu, care din iubire de
oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te
vei îndura și de mine acum, ca să mă
mântuiești de chinurile cele de veci și să
mă învrednicești Împărăției Tale.
Nu Te depărta de la mine, Doamne, și ajută-mi,
ca în toate să fac voia Ta și să nu Te mai
răstignesc în toate zilele cu faptele mele
cele păcătoase,
nici să Te batjocoresc cu cugetele mele
cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioși
în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia
cea păcătoasă să-Ți spăl picioarele, cu lacrimile
ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc a
auzi și eu glasul tău cel dulce zicând: ,,Iertate
să-ți fie păcatele...” Amin.

Postare

  ANPC Termeni și Condiții