sâmbătă, 21 octombrie 2017

Rugăciunea Întâi a Sf. Macarie cel Mare, Către Dumnezeu Tatăl





RUGĂCIUNEA ÎNTÂI A SF. MACARIE CEL MARE, CĂTRE DUMNEZEU TATĂL




Dumnezeule veșnice și Împărate a toată
făptura, Cel ce m-ai învrednicit a ajunge
până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce
am făcut în această zi: cu lucrul, cu cuvântul,
cu gândul și curățește, Doamne, smeritul
meu suflet și trupul meu de toată întinăciunea.
Și-mi dă, Doamne, întru această noapte, 
a trece somnul în pace, ca ridicându-mă din
întinatul meu așternut, bine să plac Preasfântului
Tău Nume în toate zilele vieții mele, și să
calc pe vrăjmașii cei ce mă luptă, pe cei trupești
și pe cei fără de trup.
Și mă izbăvește, Doamne, de gândurile cele
deșarte, care mă întinează și de poftele cele rele.
Că a Ta este împărăția, puterea și Slava, a Tatălui
și a Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.




Rugăciune După Toate Mesele





RUGĂCIUNE DUPĂ TOATE MESELE




Luminează-te luminează-te, noule
Ierusalime că slava Domnului 
peste tine a răsărit.
Saltă acum și te bucură  Sioane,
iar tu curată Născătoare de Dumnezeu,
veselește-te întru învierea Celui Născut
al tău.
Slavă... Și acum... Doamne miluiește
( de 3 ori )... Binecuvintează.
În lipsa preotului se zice:
Pentru rugăciunile... 






Rugăciune Înaintea Tuturor Meselor





RUGĂCIUNE ÎNAINTEA TUTUROR MESELOR

( Rugăciunile meselor în săptămâna luminată )



Hristos a înviat din morți cu moartea
pre moarte călcând și celor din
morminte viață dăruindu-le. ( de 3 ori ) 
Slavă... Și acum... Doamne miluiește 
( de 3 ori )... Binecuvintează.
În lipsa preotului se zice: Pentru 
rugăciunile...









Rugăciunile După Masa de Seară





RUGĂCIUNILE DUPĂ MASA DE SEARĂ




Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne,
întru făpturile Tale, și întru lucrul
mâinilor Tale ne-am bucurat.
Însemnatu-s-a peste noi lumina
Feței Tale, Doamne.
Dat-ai veselie în inimile noastre 
din rodul grâului, al vinului și al
untdelemnului, al celor ce s-au
înmulțit.
Cu pace ne vom culca și vom
adormi, că Tu Doamne, îndeosebi 
întru nădejde ne-ai așezat.
Cuvine-se cu adevărat să Te fericim,
Născătoare de Dumnezeu, cea pururea
fericită și prea nevinovată și Maica
Dumnezeului nostru.
Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii
și mai mărită fără de asemănare decât
Serafimii, care fără stricăciune pe 
Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe Tine,
cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu,
Te mărim.
Slavă... Și acum... Doamne miluiește
( de 3 ori )... Binecuvintează.
În lipsa preotului se zice: Pentru
rugăciunile...