duminică, 22 octombrie 2017

Rugăciunea Către Sfântul Înger






RUGĂCIUNEA CĂTRE SFÂNTUL ÎNGER




Îngerul lui Hristos, păzitorul 
meu cel Sfânt și acoperitorul
sufletului și al trupului meu,
iartă-mi toate câte am greșit 
în ziua de astăzi și de toată 
viclenia vrăjmașului meu celui
potrivnic mă izbăvește, ca să
nu mânii cu nici un păcat pe 
Dumnezeul meu; și te roagă
pentru mine, păcătosul și 
nevrednicul rob, ca să mă arăți
vrednic bunătății și milei
Preasfintei Treimi și Maicii
Domnului meu Iisus Hristos și
tuturor Sfinților. Amin. 





sâmbătă, 21 octombrie 2017

Rugăciune Către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu





RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU





Preacurată și binecuvântată de
Dumnezeu Născătoare Marie, 
Maica cea bună a Bunului Împărat,
varsă mila Fiului tău și Dumnezeului
nostru spre pătimașul meu suflet și
cu rugăciunile Tale mă îndreptează
spre fapte bune, ca cealaltă vreame
a vieții mele fără de prihană să o 
trec și prin tine raiul să dobândesc,
Fecioară de Dumnezeu Născătoare,
ceea ce ești una Curată și binecubântată. 







Rugăciunea a Treia Către Sfântul Duh





RUGĂCIUNEA A TREIA CĂTRE SFÂNTUL DUH



Doamne, Împărate ceresc, Mângâietorule,
Duhule adevărate, milostivește-te spre mine,
păcătosul robul Tău și mă miluiește și-mi
iartă mie, nevrednicul, toate câte am greșit 
Ție astăzi ca un om, și nu numai ca om, ci
și mai rău decât necuvântătoarele.
Păcatele mele cele de voie și cele fără de
voie, cele știute și cele neștiute, care sunt din
tinerețe, din obiceiul cel rău, din voia cea
slobodă și din lene: ori de m-am jurat cu
Numele Tău, ori de l-am hulit în gândul
meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva 
am clevetit în mânia mea, sau am scârbit, 
sau de ceva m-am mâniat, sau am mințit,
sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac
a venit la mine și nu l-am socotit, sau pe
fratele meu l-am supărat, sau m-am certat, 
sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit,
sau m-am trufit, sau stând la rugăciune mintea
mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi,
sau răzvrătire am cugetat, sau prea m-am
săturat, sau m-am îmbătat, sau nebunește
am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe
străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima,
sau ce nu se cuvinte am greșit, sau de
păcatele fretelui meu am râs, iar păcatele
mele dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu
se cuvine am grăit, sau de păcatele fratelui
meu am râs, iar păcatele mele sunt nenumărate,
sau de rugăciune nu m-am îngrijit, sau altceva
rău am făcut și nu-mi aduc aminte; ca acestea 
toate și mai mari decât acestea am făcut.
Miluiește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe
mine, leneșul și nevrednicul robul Tău, și
mă ușurează și mă slobozește și mă iartă, ca
un bun și de oameni iubitor.
Ca în pace să mă culc și să dorm eu, păcătosul
și necuratul și ticălosul și mă închin și să cânt
și să preaslăvesc Preacinstit Numele Tău,
împreună cu al Tatălui și cu al Unuia Născut
Fiului Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. 




Rugăciunea a Doua a Sf. Antioh Către Domnul Nostru Iisus Hristros






RUGĂCIUNEA A DOUA A SF. ANTIOH CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS



Atotțiitorule Cuvinte al Tatălui, Însuți
fiind desăvârșit, Iisuse Hristoase,  
pentru multă milostivirea Ta, nu Te 
depărta niciodată de mine robul Tău,
ci odihnește întru mine pururea, Iisuse,
Cel ce ești Păstor Bun al oilor Tale.
Nu mă da ispitei șarpelui, nici nu mă
lăsa în pofta satanei, că sămânța
putrejunii este întru mine.
Tu, Doamne Dumnezeule, Cel Căruia
ne închinăm, Împărate Sfinte,
Iisuse Hristoase, păzește-mă în timpul
somnului cu lumina cea neîntunecată,
cu Duhul Tău Sfânt, cu care ai sfințit
pe ucenicii Tăi.
Dă-mi Doamne și mie nevrednicului
robului Tău, mântuirea Ta în așternutul
meu.
Luminează mintea mea cu lumina înțelegerii
Sfintei Tale Evanghelii, sufletul meu cu
dragostea Crucii Tale, inima mea cu 
curățirea cuvintelor Tale, trupul meu
cu Patima Ta cea nebiruită, cugetul meu
cu smerenia Ta îl păzește și mă ridică
la vreme cuvenită spre a Ta slăvire, că
preamărit ești cu Cel fără de început al
Tău Părinte și cu Prea sfântul Duh, 
în veci. Amin.