Poezia Fustă Scurtă, Ghete Albe, Buze Roșii de Alexandru Vlahuță

POEZIA FUSTĂ SCURTĂ, GHETE ALBE, BUZE ROȘII




O-ntîlnești mereu, ai crede-o trasă-n mii de exemplare.
Pururea împresurată de priviri cuceritoare -
Sedentari ce bat din pinteni, ghiuji ce fac pe ticăloșii -
Ea pășește, zîmbitoare,
Arborîndu-și pretutindeni ,,semnele-i particulare” :
Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii.



La o parte ! Trece zîna veseliei zgomotoase.
În tăăcuta noapte-a morții ea e rîsul și lumina...
Plîngă de durerea țării cîrtitorii și fricoșii,
Peste rănile-i deschise, radioasă trece zîna,
Ca un steag de biruință pe un cîmp albit de oase...
Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii.



Legănîndu-se din șolduri, trece zveltă, zîmbitoare.
Tu-ți plîngi neamul pus pe cruce, la răspînte de pieire,
Plîng de-nvăluirea țării, în mormîntul lor, strămoșii.
Ea, cu farmece-n privire,
Grațiile și le primblă, în costum de vînătoare :
Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii.

Poezia Fustă Scurtă, Ghete Albe, Buze Roșii de Alexandru Vlahuță

POEZIA FUSTĂ SCURTĂ, GHETE ALBE, BUZE ROȘII




O-ntîlnești mereu, ai crede-o trasă-n mii de exemplare.
Pururea împresurată de priviri cuceritoare -
Sedentari ce bat din pinteni, ghiuji ce fac pe ticăloșii -
Ea pășește, zîmbitoare,
Arborîndu-și pretutindeni ,,semnele-i particulare” :
Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii.



La o parte ! Trece zîna veseliei zgomotoase.
În tăăcuta noapte-a morții ea e rîsul și lumina...
Plîngă de durerea țării cîrtitorii și fricoșii,
Peste rănile-i deschise, radioasă trece zîna,
Ca un steag de biruință pe un cîmp albit de oase...
Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii.



Legănîndu-se din șolduri, trece zveltă, zîmbitoare.
Tu-ți plîngi neamul pus pe cruce, la răspînte de pieire,
Plîng de-nvăluirea țării, în mormîntul lor, strămoșii.
Ea, cu farmece-n privire,
Grațiile și le primblă, în costum de vînătoare :
Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii.

Poezia Supt Legea Tunului de Alexandru Vlahuță I, II, și III

POEZIA SUPT LEGEA TUNULUI I, II, ȘI III


1.
Ard, zi și noapte, marile furnale,
În vastele uzine ale morții.
Din mii de coșuri - funerare torții -
Se-nalță limbi de flăcări infernale,


Ce spun că toate-s șubrede pe lume,
Că vremea-și sparge formele ei goale,
Dînd celui tare dreptul să se scoale
Asupra celui slab și să-l zugrume.


Se prăbușesc cetăți, credinți și prăvili,
Ce ni le-nchinăm nestrămutate :
Un vînt turbat asupra lumii bate, -
Pieire e, și rupte-s orice stavili...

2.
Ce tristă și amară-nvățătură
Din viforul acesta se ridică !
Iar vei trăi, sărmane om, în frică,
Iar te-a supus întunecata ură.


Popoarele-nvrijbite între ele
Vor sta de-acum, ca fiarele, la pîndă,
Sub veșnica-narmărilor osîndă,
Cătînd unul pe altul să se-nșele.


Căci răni adînci, în veci nevindecate,
Vor sîngera-n tăcerea așteptării ;
Copii crescuți în setea răzbunării
Vor duce-n luptă proaspete armate,


Și iarăși vor acoperi pămîntul
Mormanele de morți și de ruine,
Și toat-a lumii trudă spre mai bine
Ca pulberea va risipi-o vîntul...

3.
Lan ruginit, verigă cu verigă,
Iubirea dintre oameni se desface :
Cînd fiara - ostenită-n Cain - tace,
E sîngele lui Abel care strigă.

Poezia Supt Legea Tunului de Alexandru Vlahuță I, II, și III

POEZIA SUPT LEGEA TUNULUI I, II, ȘI III


1.
Ard, zi și noapte, marile furnale,
În vastele uzine ale morții.
Din mii de coșuri - funerare torții -
Se-nalță limbi de flăcări infernale,


Ce spun că toate-s șubrede pe lume,
Că vremea-și sparge formele ei goale,
Dînd celui tare dreptul să se scoale
Asupra celui slab și să-l zugrume.


Se prăbușesc cetăți, credinți și prăvili,
Ce ni le-nchinăm nestrămutate :
Un vînt turbat asupra lumii bate, -
Pieire e, și rupte-s orice stavili...

2.
Ce tristă și amară-nvățătură
Din viforul acesta se ridică !
Iar vei trăi, sărmane om, în frică,
Iar te-a supus întunecata ură.


Popoarele-nvrijbite între ele
Vor sta de-acum, ca fiarele, la pîndă,
Sub veșnica-narmărilor osîndă,
Cătînd unul pe altul să se-nșele.


Căci răni adînci, în veci nevindecate,
Vor sîngera-n tăcerea așteptării ;
Copii crescuți în setea răzbunării
Vor duce-n luptă proaspete armate,


Și iarăși vor acoperi pămîntul
Mormanele de morți și de ruine,
Și toat-a lumii trudă spre mai bine
Ca pulberea va risipi-o vîntul...

3.
Lan ruginit, verigă cu verigă,
Iubirea dintre oameni se desface :
Cînd fiara - ostenită-n Cain - tace,
E sîngele lui Abel care strigă.