Un Neajuns După 40 de Ani; Bărbia Dublă

UN NEAJUNS DUPĂ 40 DE ANI; BĂRBIA DUBLĂ

1. Măsuri preventive
2. Măsuri curative

Odată cu înaintarea în vîrstă survine o pierdere a
tonicității și elasticității mușchilor, se formează
depozite de grăsimi și apare bărbia dublă.
Dar bărbia dublă nu apare numai la persoanele
în vîrstă.
Ea poate să intervină și ca urmare a unei ținute
necorespunzătoare la scris, citi, cusut, spălat etc.,
a unor poziții în care mușchii gîtului sînt inactivi,
relaxați ceea ce determină atonia, circulația făcîndu-se
mai greu și țesuturile fiind hrănite defectuos.

1. Măsuri preventive
Pentru a preveni formarea bărbiei duble, vom lua
măsuri care constau în masaje și exerciții de gimnastică,
prin care se urmărește : întărirea mușchilor, împiedicarea
formării depozitelor de grăsime, stimulare circulației
sîngelui, preîntîmpinarea apariției cutelor.
În timpului somnului capul nu va fi sprijinit pe o
pernă prea înaltă.
De asemenea, la citit se recomandă ținerea cărții la
înălțimea ochilor, la cca 30 cm, și nu pe genunchi sau
pe masă, în așa fel încît să nu stăm cu capul prea aplecat.
Zilnic, timp de 5 minute, se vor tapota părțile de sub
bărbie și de-a lungul maxilarelor cu partea de deasupra
a degetelor strînse și întinse, alternativ cu ambele mîine.
(vezi fig. 54 ).

Tapotarea bărbiei

Se vor executa ciupituri repezi insistîndu-se asupra
cutelor laterale ( fig. 55 ).

Ciupitul bărbiei

2. Măsurile curative
În cazul cînd bărbia dublă a apărut se vor aplica comprese
reci cu apă sărată, care se mențin pe bărbie timp de cîteva
minute.
Apa sărată o vom presăra amestecînd 10 linguri de sare cu o
jumătate litru de apă.
În apa respectivă se înmoaie un șervet sau o bucată de pînză,
care se stoarce și se aplică pe bărbie sau se împăturește o
fîșie îngustă de pînză, se înmoaie în prealabil în apă, se stoarce
bine și se ține întinsă cu ambele mîini, lovind bărbia de
15 - 20 de ori de jos în sus ( fig. 56 ).

Lovirea bărbiei cu o bandă de pînză

Se recomandă, de asemenea, comprese alternative folosind
în acest scop două șervete, unul cu apă fierbinte, altul cu
apă rece ( stoarse bine ); se aplică pe bărbie în ritm rapid,
timp de 10 minute ; șervetul care se aplică ultimul este cel
cu apă rece.
În felul acesta se realizează o gimnastică a vaselor sanguine,
deci o hrănire mai bună a pielii.
Un alt procedeu indicat în cazul bărbiei duble și a gîtului
ridat este aplicarea, timp de o jumătate de oră, a unei comprese
îmbibate cu lapte, peste o cremă nutritivă conținînd polen,
lăptișor de matcă, vitamina A.
După înlăturarea compresei se masează porțiunea respectivă
timp de 5 minute.
Se repetă de 2 ori pe săptămînă.
Dacă pielea este excesiv de uscată și ridată, se înmoaie o
bucată de pînză sau un șervet în ulei de măsline, se aplică
pe bărbie și se leagă deasupra capului.
Se păstrează astfel toată noaptea.
Se vor efectua mișcări de masaj și de gimnastică.
- Se va cuprinde bărbia, între degetul mijlociu și cel
arătător ( foarfeca bărbiei ), alunecînd de-a lungul maxilarelor.
Se execută alternativ cu ambele mîini pornind din mijlocul
bărbiei ( fig. 57 ).

Foarfeca bărbiei

- Din mijlocul bărbiei pînă la urechi, se vor executa
mișcări de vibrație ( fig. 58 ).

Mișcări vibratorii

- Se aruncă capul spre spate, ținînd dinți încleștați,
apoi capul se apleacă înainte cu bărbia în piept
( fig. 59 ).

Aruncarea capului spre spate

- Se coboară colțurile gurii ceea ce duce la contractarea
mușchilor gîtului.
- Se pronunță literele O - U - X - I - A de cîte 15 ori
fiecare literă, fără întrerupere ( fig. 60 a, b, c, d, e ).

Pronunțarea literelor O, U.

Pronunțarea literelor X, I, A.

Unele Afecțiuni Ale Dinților și Buzelor

UNELE AFECȚIUNI ALE DINȚILOR ȘI BUZELOR

1. Cariile dentare
2. Gingivitele
3. zăbăluța ( perleșul )
4. Cheilita

1.Cariile dentare.
Se produc cînd există factorii favorabili formării lor :
o aglomerare de bacterii un regim alimentare bogat
în hodrocarbonați și un teren favorizant.
Unii cercetători consideră cariile ca rezultat al unei
invazii microbiene ; alții susțin că se datorează decalcifierii
dinților prin acțiunea acizilor eliberați de către bacteriile
acidogenice din ,,placă„.
Dezvoltarea ,,plăcii dentare” depinde de fiecare individ
în parte, de existența unor stări de boală, de igiena bucală
proprie individului, de caractere genetice etc.

2. Gingivitele sînt afecțiuni inflamatorii ale gingiilor.
O proastă igienă bucală, cu apariția concomitentă a
tartrului, resturile alimentare și depozitele bacteriene
constituie factorul etiologic al gingivitelor.
Gingivitele mai pot apărea în urma unor lucrări stomatologice
greșite, sau a unei alimentații necoresunzătoare.

3. Zăbăluța ( perleșul ).
Este o afecțiune a comisurilor bucale.
Se manifestă sub forma unor eroziuni sau fisuri care apar
la colțirile buzelor.
Pot persista timp îndelungat datorită traumatizării permanente,
cronicizîndu-se.
Afecțiunea este de cele mai multe ori microbiană sau
micotică, iar în unele cazuri se pot datora unor carențe
în vitamina B2 și fier, de aceea consultarea medicului de
specialitate este necesară.

4. Cheilita.
Cheilita este o afecțiune bucală manifestată prin uscarea
buzelor, inflamarea și fisurarea lor.
Poate apărea ierna din cauza frigului și vara datorită soarelui.
Pastele de dinți și rujurile pot provoca și ele această afecțiune.
Pentru preîntîmpinarea acestor neplăceri este bine să se
aplice sub ruj o cremă grasă sau cold-cremă și se va depista
și evita pe cît posibil cauza care o provoacă.

Postare

  ANPC Termeni și Condiții