Anatomia Mîinii




ANATOMIA MÎINII


1, a) Forma mîinilor.
1, b) Sistemul endocrin.
2. Compoziția chimică a celulelor.



Oasele mîinii se compun din : cubitus și radius ; oasele
pumnului ( carpus ) ; oasele palmei ( metacarpul ) și
falangele ( fig. 74 ).



Anatomia mîinii


















Articulațiile pot fi grupate din punct de vedere funcțional
astfel : articulația radio-carpiană, articulația carpo-metacarpiană
și articulația degetelor.
Circulația mîinii este foarte dezvoltată.
Ea cuprinde o rețea profundă și una superficială.
Aceasta din urmă este foarte importantă, ea fiind afectată în caz
de rănire sau tăiere.
Trei nervi ( cubitalul, radialul și medianul ) conferă mîinii o
mare sensibilitate în vîrful degetelor.
Mușchii mîinii se compun din mai multe grupuri : unul
situat la rădăcina degetului mare formînd tenarul, altul -
hipotenarul care face să lucreze degetul mic, dar este mai
puțin dezvoltat, și tendoanele mușchilor pentru îndoire
și extensie.
Două dispoziție speciale ușurează munca mușchilor mîinii :
ligamentul inelar anterior al carpului care menține tendoanele
într-un jgheab format de carp la nivelul încheieturii mîinii
și sinovialele care înconjură tendoanele și secretă un lichid
unsuros care ușurează alunecarea lor.

1, a). Forma mîinilor și în special conformația degetului mic și a
celui mare poate fi influențată de ereditare : sistemul glandular
și mecanismul chimic din interiorul celulelor sau metabolism.

1, b). Sistemul endocrin.
O funcționare defectuoasă a hipofizei, în cazuri grave, poate
duce la acromegalie ( mîna și degetele devin imense ).
În schimb insuficiența acestei funcții face ca mîna și degetele
să se micșoreze.
În caz de hipotiroidie mîinile sînt mici, largi, albe și moi,
cu ultima falangă a degetelor foarte scurtă, iar degetul mic
foarte ascuțit.
Dimpotrivă, la cei care suferă de hipertiroidie mîna este mare,
osoasă, cu degete subțiri.

2. Compoziția chimică a celulelor.
Tensiunea osmotică care imprimă celulelor corpului fermitate
sau moliciune influențează și partea cărnoasă a mîinii.
Astfel o persoană puternică are degetele rotunjite și viguroase,
în timp ce degetele aplatizate și pătrate aparțin de obicei unui
om slab.
Modificarea mîinii poate surveni și din alte motive : vîrstă,
boală, profesie.
Cu vîrsta mîinile își pierd elasticitatea și suplețe, pielea se usucă
și apar acele pete brune atît de inestetice.
Anumite boli ca tuberculoza, afecțiunile respiratorii și circulatorii
cronice, guta, reumatismul pot deforma mîinile, modificînd
forma degetelor ( acestea devin mai noduroase ).
La schizofrenici mîinile sînt subțiri și roșii, în timp ce la melancolici
ele sînt palide și inactive.
Prin exercitarea anumitor profesii ( de exemplu, la pianiști, scupltori ),
mîinile sînt foarte suple iar degetele au vîrfurile ușor spatulate.





Anatomia Mîinii




ANATOMIA MÎINII


1, a) Forma mîinilor.
1, b) Sistemul endocrin.
2. Compoziția chimică a celulelor.



Oasele mîinii se compun din : cubitus și radius ; oasele
pumnului ( carpus ) ; oasele palmei ( metacarpul ) și
falangele ( fig. 74 ).



Anatomia mîinii


















Articulațiile pot fi grupate din punct de vedere funcțional
astfel : articulația radio-carpiană, articulația carpo-metacarpiană
și articulația degetelor.
Circulația mîinii este foarte dezvoltată.
Ea cuprinde o rețea profundă și una superficială.
Aceasta din urmă este foarte importantă, ea fiind afectată în caz
de rănire sau tăiere.
Trei nervi ( cubitalul, radialul și medianul ) conferă mîinii o
mare sensibilitate în vîrful degetelor.
Mușchii mîinii se compun din mai multe grupuri : unul
situat la rădăcina degetului mare formînd tenarul, altul -
hipotenarul care face să lucreze degetul mic, dar este mai
puțin dezvoltat, și tendoanele mușchilor pentru îndoire
și extensie.
Două dispoziție speciale ușurează munca mușchilor mîinii :
ligamentul inelar anterior al carpului care menține tendoanele
într-un jgheab format de carp la nivelul încheieturii mîinii
și sinovialele care înconjură tendoanele și secretă un lichid
unsuros care ușurează alunecarea lor.

1, a). Forma mîinilor și în special conformația degetului mic și a
celui mare poate fi influențată de ereditare : sistemul glandular
și mecanismul chimic din interiorul celulelor sau metabolism.

1, b). Sistemul endocrin.
O funcționare defectuoasă a hipofizei, în cazuri grave, poate
duce la acromegalie ( mîna și degetele devin imense ).
În schimb insuficiența acestei funcții face ca mîna și degetele
să se micșoreze.
În caz de hipotiroidie mîinile sînt mici, largi, albe și moi,
cu ultima falangă a degetelor foarte scurtă, iar degetul mic
foarte ascuțit.
Dimpotrivă, la cei care suferă de hipertiroidie mîna este mare,
osoasă, cu degete subțiri.

2. Compoziția chimică a celulelor.
Tensiunea osmotică care imprimă celulelor corpului fermitate
sau moliciune influențează și partea cărnoasă a mîinii.
Astfel o persoană puternică are degetele rotunjite și viguroase,
în timp ce degetele aplatizate și pătrate aparțin de obicei unui
om slab.
Modificarea mîinii poate surveni și din alte motive : vîrstă,
boală, profesie.
Cu vîrsta mîinile își pierd elasticitatea și suplețe, pielea se usucă
și apar acele pete brune atît de inestetice.
Anumite boli ca tuberculoza, afecțiunile respiratorii și circulatorii
cronice, guta, reumatismul pot deforma mîinile, modificînd
forma degetelor ( acestea devin mai noduroase ).
La schizofrenici mîinile sînt subțiri și roșii, în timp ce la melancolici
ele sînt palide și inactive.
Prin exercitarea anumitor profesii ( de exemplu, la pianiști, scupltori ),
mîinile sînt foarte suple iar degetele au vîrfurile ușor spatulate.





Mîinile, Cartea Noastră de Vizită



MÎINILE, CARTEA NOASTRĂ DE VIZITĂ


Egiptenii și grecii considerau că lungimea mîinii și a
degetelor ar trebui să fie proporțională cu lungimea
capului, în sensul că lungimea brațului și a pumnului
( fără degete ) ar trebui să fie de 3 ori mai mare decît
lungimea capului.
De asemenea, degetul mediu ar trebui să fie a 19-a
parte din ansamblu corpului - proporție de care țineau
seama și vechii sculptori greci.
Înălțimea capului ( măsurată de la protuberanța cefei
pînă la vîrful capului ) și lungimea mîinii ( cuprinzînd
și închietura ) ar trebui să fie egale, iar lungimea palmei
unui adult cu 1 cm mai mare decît lățimea.
În ceea ce privește lungimea degetelor, indexul este de regulă
mai scurt decît inelarul dar în 10% din cazuri el poate fi
mai lung, iar mediul este mai lung cu 1 cm decît indexul.
Degetul mic se termină la a 3-a articulație a inelarului.
Degetul mare se termină la jumătatea primei falange a
indexului.
O mînă depășește 21 cm este considerată prea lungă, iar
cea care este sub 18 cm, prea scurtă.
O mînă ideală după vîrstă ar avea următoarele dimensiuni
( măsurată fără articulație ) : la nou-născut 6 cm ; la 3 ani
- 10 cm ; la 10 ani - 13 cm ; la 15 ani - 16 cm ; la 25 ani
- 18 - 20 cm.



Mîinile, Cartea Noastră de Vizită



MÎINILE, CARTEA NOASTRĂ DE VIZITĂ


Egiptenii și grecii considerau că lungimea mîinii și a
degetelor ar trebui să fie proporțională cu lungimea
capului, în sensul că lungimea brațului și a pumnului
( fără degete ) ar trebui să fie de 3 ori mai mare decît
lungimea capului.
De asemenea, degetul mediu ar trebui să fie a 19-a
parte din ansamblu corpului - proporție de care țineau
seama și vechii sculptori greci.
Înălțimea capului ( măsurată de la protuberanța cefei
pînă la vîrful capului ) și lungimea mîinii ( cuprinzînd
și închietura ) ar trebui să fie egale, iar lungimea palmei
unui adult cu 1 cm mai mare decît lățimea.
În ceea ce privește lungimea degetelor, indexul este de regulă
mai scurt decît inelarul dar în 10% din cazuri el poate fi
mai lung, iar mediul este mai lung cu 1 cm decît indexul.
Degetul mic se termină la a 3-a articulație a inelarului.
Degetul mare se termină la jumătatea primei falange a
indexului.
O mînă depășește 21 cm este considerată prea lungă, iar
cea care este sub 18 cm, prea scurtă.
O mînă ideală după vîrstă ar avea următoarele dimensiuni
( măsurată fără articulație ) : la nou-născut 6 cm ; la 3 ani
- 10 cm ; la 10 ani - 13 cm ; la 15 ani - 16 cm ; la 25 ani
- 18 - 20 cm.



Postare

  ANPC Termeni și Condiții