Mîinile și Suferințele Lor

MÎINILE ȘI SUFERINȚELE LOR



Mîinile care transpiră exagerat.
Acest neajuns se poate datora dezechilibrului neurovegetativ
agravat de emoții sau unor boli profesionale ( chimiști,
coafeze etc. ).
Transpirația mîinilor poate avea loc și în urma unei
încălziri excesive în timpul executării anumitor munci sau
a unei aerisiri insuficiente.
Prezentarea la medic este necesară necesară pentru
stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului.
Local se recomandă fricțiuni cu alcool camforat sau folosirea
la spălat a unui săpun medicinal pe bază de tanin, mesaje
ușoare cu produse antisudoripare, pudraje dese sau badijonarea
cu loțiuni contra transpirației.

Îngrijirea Mîinilor

ÎNGRIJIREA MÎINILOR


Întrucît mîinile sînt supuse zilnic acțiunii unui mare
număr de substanțe, care în contact cu pielea pot
produce iritarea ei, trebuie să fim preocupați în permanență
de îngrijirea și protejarea lor.
Pe lîngă factorii atmosferici ( ger, vînt, umezeală, căldură
etc. ), chiar spălarea cu apă și săpun îndepărtează stratul
gras, care constituie așa-numita ,,manta acidă” a pielii și pe
care trebuie să o redăm mîinilor.
Trebuie să mai ținem seama de faptul că astăzi detergenții
sintetici au înlocuit în mare parte săpunul că aceștia alterează
finețea pielii, favorizînd chiar apariția de eczeme și că sebumul
este foarte ușor distrus îndepărtat, ceea ce are drept consecință
uscarea, crăparea, asprirea pielii mîinilor.
Prin îngrijirea mîinilor, nu se urmărește numai un scop pur
estetic, ci și unul de protecție.
Se spune că mîinile sînt cartea noastră de vizită, aceasta referindu-
se la modul cum ne comportăm cu ele, cum le îngrijim și în nici un
caz, cum le împodobim.
Este bine chiar să evităm prea multe podoabele pe mîini, care să
împiedice circulația sîngelui.
Curățirea mîinilor se impune să fie făcută cît mai des și după
orice fel de activitate.
În felul acesta se îndepărtează substanțele iritante, se micșorează
riscul apariției dermatitelor de contact.
Agenții de curățire nu trebuie să fie prea alcalini, abrazivi sau să
producă o degresare excesivă a pielii.
Curățirea mîinilor va fi efectuată cu o perie aspră ; se perie bine
podul palmei, falangele și se insistă asupra unghiilor.
Pentru îndepărtarea unor pete de pe mîini se poate folosi și
piatra umezită în prealabil cu apă.
Apa prea rece sau prea fierbinte nu se recomandă.
După spălat, mîinile vor fi șterse cu griji și unse cu cremă hidratantă.
Săpunul va fi de bună calitate, cu un procent mic de substanțe
alcaline, care să nu distrugă aciditatea pielii.
Persoanele care prezintă intoleranță la săpun sau au pielea foarte
sensibilă pot folosi uleiuri sulfonate.
Persoanele care nu au condiții convenabile de spălare, care
nu-și pot părăsi locul de muncă sau în călătorii, pot folosi
preparatele anhidre, denumite de fapt impropriu anhidre, deoarece
ele conțin oarecare cantitate de apă, ca spre exemplu soluția
de alcool polivinilic, care printr-o simplă frecare, timp de
cîteva secunde, îndepărtează grăsimea și murdăria de pe mîini.
Preparatele anhidre pentru curățirea mîinilor se pot prezenta
sub forma lichidă, sub formă de cremă, geluri, ca atare sau în
flacoane presurizate - aerosoli.

Anatomia Mîinii

ANATOMIA MÎINII


1, a) Forma mîinilor.
1, b) Sistemul endocrin.
2. Compoziția chimică a celulelor.



Oasele mîinii se compun din : cubitus și radius ; oasele
pumnului ( carpus ) ; oasele palmei ( metacarpul ) și
falangele ( fig. 74 ).

Anatomia mîinii

Articulațiile pot fi grupate din punct de vedere funcțional
astfel : articulația radio-carpiană, articulația carpo-metacarpiană
și articulația degetelor.
Circulația mîinii este foarte dezvoltată.
Ea cuprinde o rețea profundă și una superficială.
Aceasta din urmă este foarte importantă, ea fiind afectată în caz
de rănire sau tăiere.
Trei nervi ( cubitalul, radialul și medianul ) conferă mîinii o
mare sensibilitate în vîrful degetelor.
Mușchii mîinii se compun din mai multe grupuri : unul
situat la rădăcina degetului mare formînd tenarul, altul -
hipotenarul care face să lucreze degetul mic, dar este mai
puțin dezvoltat, și tendoanele mușchilor pentru îndoire
și extensie.
Două dispoziție speciale ușurează munca mușchilor mîinii :
ligamentul inelar anterior al carpului care menține tendoanele
într-un jgheab format de carp la nivelul încheieturii mîinii
și sinovialele care înconjură tendoanele și secretă un lichid
unsuros care ușurează alunecarea lor.

1, a). Forma mîinilor și în special conformația degetului mic și a
celui mare poate fi influențată de ereditare : sistemul glandular
și mecanismul chimic din interiorul celulelor sau metabolism.

1, b). Sistemul endocrin.
O funcționare defectuoasă a hipofizei, în cazuri grave, poate
duce la acromegalie ( mîna și degetele devin imense ).
În schimb insuficiența acestei funcții face ca mîna și degetele
să se micșoreze.
În caz de hipotiroidie mîinile sînt mici, largi, albe și moi,
cu ultima falangă a degetelor foarte scurtă, iar degetul mic
foarte ascuțit.
Dimpotrivă, la cei care suferă de hipertiroidie mîna este mare,
osoasă, cu degete subțiri.

2. Compoziția chimică a celulelor.
Tensiunea osmotică care imprimă celulelor corpului fermitate
sau moliciune influențează și partea cărnoasă a mîinii.
Astfel o persoană puternică are degetele rotunjite și viguroase,
în timp ce degetele aplatizate și pătrate aparțin de obicei unui
om slab.
Modificarea mîinii poate surveni și din alte motive : vîrstă,
boală, profesie.
Cu vîrsta mîinile își pierd elasticitatea și suplețe, pielea se usucă
și apar acele pete brune atît de inestetice.
Anumite boli ca tuberculoza, afecțiunile respiratorii și circulatorii
cronice, guta, reumatismul pot deforma mîinile, modificînd
forma degetelor ( acestea devin mai noduroase ).
La schizofrenici mîinile sînt subțiri și roșii, în timp ce la melancolici
ele sînt palide și inactive.
Prin exercitarea anumitor profesii ( de exemplu, la pianiști, scupltori ),
mîinile sînt foarte suple iar degetele au vîrfurile ușor spatulate.

Mîinile, Cartea Noastră de Vizită

MÎINILE, CARTEA NOASTRĂ DE VIZITĂ


Egiptenii și grecii considerau că lungimea mîinii și a
degetelor ar trebui să fie proporțională cu lungimea
capului, în sensul că lungimea brațului și a pumnului
( fără degete ) ar trebui să fie de 3 ori mai mare decît
lungimea capului.
De asemenea, degetul mediu ar trebui să fie a 19-a
parte din ansamblu corpului - proporție de care țineau
seama și vechii sculptori greci.
Înălțimea capului ( măsurată de la protuberanța cefei
pînă la vîrful capului ) și lungimea mîinii ( cuprinzînd
și închietura ) ar trebui să fie egale, iar lungimea palmei
unui adult cu 1 cm mai mare decît lățimea.
În ceea ce privește lungimea degetelor, indexul este de regulă
mai scurt decît inelarul dar în 10% din cazuri el poate fi
mai lung, iar mediul este mai lung cu 1 cm decît indexul.
Degetul mic se termină la a 3-a articulație a inelarului.
Degetul mare se termină la jumătatea primei falange a
indexului.
O mînă depășește 21 cm este considerată prea lungă, iar
cea care este sub 18 cm, prea scurtă.
O mînă ideală după vîrstă ar avea următoarele dimensiuni
( măsurată fără articulație ) : la nou-născut 6 cm ; la 3 ani
- 10 cm ; la 10 ani - 13 cm ; la 15 ani - 16 cm ; la 25 ani
- 18 - 20 cm.