sâmbătă, 1 septembrie 2018

Unele Îndrumări Privind Pedichiura




UNELE ÎNDRUMĂRI PRIVIND PEDICHIURA


O dată la 2 săptămîni sau chiar la o săptămînă este
bine să efectuăm un tratament de bază al picioarelor,
constînd în primul rînd la tăierea unghiilor, apoi
pilirea lor.

Pedichiura























Se va face o baie prelungită cu apă caldă și puțin
săpun ; se îndepărtează cu atenție pielițele de
prisos cu ajutorul forfecuței.
După dorință se va aplica lacul sau pasta de unghii.
Lăcuirea se efectuează o singură dată de-a curmezișul
și o dată în lungimea lor, deoarece striurile mai
pronunțate ale unghiilor de la picioare împiedică în
caz contrar o aplicare uniformă a lacului.


Lăcuirea unghiilor de la picioare











Marginile laterale trebuie să rămînă libere, pe o distanță
de 1 mm, pentru a permite respirația parțială a unghiilor.
Estetic este ca lacul unghiilor de la picioare să aibă
aceeași culoare cu lacul unghiilor de la mîini.



Sănătatea Picioarelor



SĂNĂTATEA PICIOARELOR


Una din cauzele care provoacă deformarea piciorului,
apariția bătăturilor, a monturilor, a bășicilor etc.
este încălțămintea necorespunzătoare.
Alegerea pantofilor pare la prima vedere o problemă
fără importanță.
Abia cînd picioarele încep să sufere ne dăm seama că
alegerea încălțămintei trebuia să ne preocupe încă din
copilărie, că sănătatea picioarelor o vom păstra dacă
vom respecta anumite reguli și anume :
- piciorul nu trebuie comprimat în pantof, mai ales
degetul mare care se poate astfel plia spre interior, cu
timpul apărînd monturile ;


Comprimarea piciorului în pantofi necorespunzători





















- pantofii vor fi perfect pe măsură ( nici prea strîmți,
nici prea largi ) pentru a putea merge cu ei fără să obosim ;
- dacă vîrful pantofului este ascuțit această porțiune
trebuie să întreacă lungimea labei piciorului, care nu
trebuie să alunece în față.
Vîrful se poate înfunda cu vată ;
- tocurile prea înalte fac ca greutatea corpului să apese
pe degete, deformînd uneori nu numai piciorul ci și
genunchii și coloana vertebrală.
Astfel de tocuri se vor purta numai la ocazii speciale ;
- talpa pantofilor are de asemenea un rol important ; ea
trebuie să fie suplă pentru a nu îngreuna mersul și destul
de rigidă pentru a proteja talpa piciorului de neregularitățile
solului ;
- puneți sub saltea în dreptul picioarelor o pernuță, astfel
încît în timpul somnului ele să fie uțor ridicate.




Unghia Încarnată




UNGHIA ÎNCARNATĂ


Unghia încarnată constă în pătrunderea unghiei în carne
datorită tăierii prea scurte a unghiei sau dacă din
neglijență a rămas o bucățică de unghie, ca un spin.



Unghia încarnată
























Pentru a evita acest neajuns este bine ca după baia
de picioare să se introducă sub unghie la colțuri,
bucățele mici de vată, care pot fi schimbate zilnic
pînă ce unghia va crește corect.




Monturile



MONTURILE


Monturile constau din deviația degetului mare
( halux valgus ), deviație care are drept rezultat
proeminența capătului proximal, al primei falange.
Apariția lor este favorizată de o călcătură defectupasă,
de încălțămintea confecționată din materiale prea
rigide, prea strîmtă, cu tocurile prea înalte, de obezitate.
Cauza majoră rămîne însă încălțămintea strîmtă și
piciorul plat.
Apariția lor este însoțită de dureri permanente destul
de accentuate, ceea ce impune consultarea medicului,
care va stabili dacă se mai poate obține o redresare cu
aparate speciale sau se impune intervenția chirurgicală.
Măsurile preventive au un rol primordial și se adresează
în primul rînd tratării piciorului plat, dacă acesta a stat
la originea deformării, plasînd în pantofii talonete
speciale și folosind o încălțăminte comodă.