Poezia Tinca de Tudor Arghezi

TINCA


Coșul ei cu soare,
Proptit în șold, pe cingătoare,
Ducea znopi, de ochi galbeni, cu gene de lapte,
Și garoafe de noapte.
În sînul ei ca mura
Își pironeau căutătura
Domnii zvelți din jurul meseii.
- ,,Cine mai ia florile miresii ?”



Fă, Tinco, fă ! papucii de mătase,
Mărgelele, cerceii nu ți i-a dat Năstase -
Și-n fiecare dești cîte un inel
Nu ți l-a pus cu mîinile lui, el.




Cine ți-a frămîntat carnea de abanos
Și ți-a băut oftatul mincinos ?
Cui i-ai dat, fă, să ți-o cunoască
Făptura ta împărătească ?



Cine ți-a dezlegat părul cu miros de tutun ?
Cine ți-a scos cămașa, ciorapul ?
Cine ți-a îngropat capul
Nebun,
În brațele lui noduroase, păroase,
Și te-a-nfrigurat fierbinte pînă-n oase ?



Tu n-ai voit să spui
Nimănui
Unde înnoptai,
Curvă dulce, cu mărgăritarel de mai !



Vezi, Năstase osînditul
Nu te-a pătruns decît o dată ;
Și atuncea toată,
Cu tot cuțitul.

Poezia Tinca de Tudor Arghezi

TINCA


Coșul ei cu soare,
Proptit în șold, pe cingătoare,
Ducea znopi, de ochi galbeni, cu gene de lapte,
Și garoafe de noapte.
În sînul ei ca mura
Își pironeau căutătura
Domnii zvelți din jurul meseii.
- ,,Cine mai ia florile miresii ?”



Fă, Tinco, fă ! papucii de mătase,
Mărgelele, cerceii nu ți i-a dat Năstase -
Și-n fiecare dești cîte un inel
Nu ți l-a pus cu mîinile lui, el.




Cine ți-a frămîntat carnea de abanos
Și ți-a băut oftatul mincinos ?
Cui i-ai dat, fă, să ți-o cunoască
Făptura ta împărătească ?



Cine ți-a dezlegat părul cu miros de tutun ?
Cine ți-a scos cămașa, ciorapul ?
Cine ți-a îngropat capul
Nebun,
În brațele lui noduroase, păroase,
Și te-a-nfrigurat fierbinte pînă-n oase ?



Tu n-ai voit să spui
Nimănui
Unde înnoptai,
Curvă dulce, cu mărgăritarel de mai !



Vezi, Năstase osînditul
Nu te-a pătruns decît o dată ;
Și atuncea toată,
Cu tot cuțitul.

Poezia La Popice de Tudor Arghezi

LA POPICE


O palmă grea i s-a lipit pe gură.
În creștet pumnul puse-o lovitură.
Bocancul îi ajunse pînă-n mațe.
O clipă, văzu numai stele și ațe -
Și șovăie pe un călcîi.
,,A ! vrei să birui și ai dat întîi !”


Se-nțepeni din umeri, din bărbie,
Spinarea piatră și-o făcu. Ce-o fi să fie !
Sumese mîneca și scoase
Două brațe cu pulpele groase,
Scrise cu slove și horbote albastre.
Dîrdîia podina subt mesele noastre.
Ceasul se făcu înfricoșat.



Lungindu-se scurtul, cel lung s-a cocoșat
Și furnicau toți ochii, fierbinți.
Încă un pumn ! Dar fu primit în dinți,
În ascuțișul colților cîinești,
Și zdrelit ca de dălți, la dești.


Dacă-ncepe ghiontul să te doară,
Lungule, ne faci de ocară.
O săritură înapoi :
Venea scurtul, vîlvoi,
Ca un arici, hotărît să înfrunte
Vijelia namilei din munte.


Scurtul l-a și mușcat
De musteață
Și a scuipat
Sînge din ea, cu mătreață.


- ,,Puneți mîna, mă ! Veniți încoace !”
- ,,Lasă, bă ! că bine-i face !”
Scurtul îi sfîșiase buza celui lung.


Acu-i acu ! Se mai ajung,
Se mai lovesc, se-mpung :


Lungul se prăvale. Îl izbi și-n beregată
O margine de gheată.


Se scoală-mpleticit
Și pune mîna pe cuțit.


La o parte, faceți-le loc !


Dar lungul nu are noroc,
Căci scurtul, jerpelit și rămas în cămașe,
Îl rupe de boașe.


Și toată pricină
Fusese Gherghina.

Poezia La Popice de Tudor Arghezi

LA POPICE


O palmă grea i s-a lipit pe gură.
În creștet pumnul puse-o lovitură.
Bocancul îi ajunse pînă-n mațe.
O clipă, văzu numai stele și ațe -
Și șovăie pe un călcîi.
,,A ! vrei să birui și ai dat întîi !”


Se-nțepeni din umeri, din bărbie,
Spinarea piatră și-o făcu. Ce-o fi să fie !
Sumese mîneca și scoase
Două brațe cu pulpele groase,
Scrise cu slove și horbote albastre.
Dîrdîia podina subt mesele noastre.
Ceasul se făcu înfricoșat.



Lungindu-se scurtul, cel lung s-a cocoșat
Și furnicau toți ochii, fierbinți.
Încă un pumn ! Dar fu primit în dinți,
În ascuțișul colților cîinești,
Și zdrelit ca de dălți, la dești.


Dacă-ncepe ghiontul să te doară,
Lungule, ne faci de ocară.
O săritură înapoi :
Venea scurtul, vîlvoi,
Ca un arici, hotărît să înfrunte
Vijelia namilei din munte.


Scurtul l-a și mușcat
De musteață
Și a scuipat
Sînge din ea, cu mătreață.


- ,,Puneți mîna, mă ! Veniți încoace !”
- ,,Lasă, bă ! că bine-i face !”
Scurtul îi sfîșiase buza celui lung.


Acu-i acu ! Se mai ajung,
Se mai lovesc, se-mpung :


Lungul se prăvale. Îl izbi și-n beregată
O margine de gheată.


Se scoală-mpleticit
Și pune mîna pe cuțit.


La o parte, faceți-le loc !


Dar lungul nu are noroc,
Căci scurtul, jerpelit și rămas în cămașe,
Îl rupe de boașe.


Și toată pricină
Fusese Gherghina.