Arbitrajul, Rolul Arbitrului Judecător în Ring

ARBITRAJUL, ROLUL ARBITRULUI JUDECĂTOR ÎN RING

Aprecierea cîinilor la expoziție se face de către un
arbitru sau judecător - după unele formulări -
care este un chinolog, om de meserie, priceput la
această muncă.
Asociațiile chinologice dispun de un corp de arbitri
și pot califica persoane pentru această importantă
sarcină.
Renumele unui bun arbitru se răspîndește cu iuțeală
și el este solicitat cu precădere de organizatori pentru
competența și imparțialitatea sa.
El este ajutat în ring de unul sau doi asistenți sau
secretari, al căror rol se limitează la aducerea cîinilor,
în ordinea stabilită, în fața arbitrului, la întocmirea
documentelor de arbitraj și eliberarea trofeelor.
Decizia arbitrului, excelent cunoscător al rasei, este
suverană și nu poate fi apelată; ea trebuie acceptată
cu sportivitate, fiindcă nu se cuvine să uităm că nu
toți cîinii pot să ocupe locul întîi și pot deveni campioni.
Satisfacția prezentării la expoziție a cîinelui este deja
o dovadă că exemplarul face parte din elementele mai
dotate ale rasei și neobținerea calificativului maxim nu
poate umbri cu nimic dragostea pe care o purtăm
cîinelui nostru.
Iar dacă este vorba de o muncă de crescător, cu atît
mai mult ne va folosi opinia calificată a omului de
specialitate.
Aprecierile se fac în două condiții de bază: în repaus
și în mișcare.
În ambele cazuri, cîinele este privit din față, din profil
și din spate.
Examinarea se face în primul rînd din punctul de
vedere al fiecărei zone corporale în parte și în al doilea
rînd în ansamblu, ca un tot armonios, pentru a obține
o impresie generală.
Privind cîinele din față se apreciază capul și în cadrul
lui ochii, nasul, linia frunții și lățimea ei, împreunarea
maxilarului și dinții, urechile, poziția membrelor anterioare.
Din profil se apreciază tipul cîinelui, armonia corpului
( cap, trunchi, membre ), direcția liniei spatelui,
adîncimea pieptului, unghiul membrelor și musculatura.
Tot dintr-o parte se urmărește fixarea urechilor și
dantura (molarii).
Arbitrajul se efectuează în grupe de 5 pînă la 8 cîini
ce sînt prezentați împreună arbitrului.
În felul acesta el are imediat prezentați împreună arbitrului.
În felul acesta el are imediat la îndemînă un mijloc
de comparare și de clasificarea al grupei respective.
După o inițială trecere în revistă, ei sînt așezați într-o
primă ordine de preferință ce se modifică apoi pe parcurs,
pe măsură ce examenul devin mai aprofundat.
Concluziile sînt dictate secretului care are rolul de a
consemna opiniile arbitrului.
În final, înainte de decernarea premiilor supreme, arbitrul
poate cere reducerea în fața sa a celor mai frumoase
exemplare pentru pronunțarea deciziei finale.

Expoziții Canine

EXPOZIȚII CANINE

Expozițiile canine au un scop clasificarea cîinilor
de rasă prezentați, în raport cu standardul rasei
respective.
Chinologi competenți ce au rolul și calificarea de
arbitri sînt chemați să decidă calificatul pe care îl
merită exemplarele prezentate față de tipul caracteristic
ideal, cum este el definit prin standard.
Pentru crescători este deosebit de important ca
exemplarele pe care ei le-au destinat reproducției să
fie prezentate în expoziții și să obțină calificative
superioare, deoarece numai acestor exemplare li se
acordă de regulă de către asociațiile chinologice calitatea
de,,apt pentru reproducere”, fără de care descendenții
nu sînt înscriși în Cartea de Origine și nu obțin pedigree.
În țările cu o chinologie avansată însăși participarea la
expoziții este condiționată de existența certificatului de
origine completat cu datele ascendenților pînă la a
treia generație.
Deoarece la noi în țară nu a funcționat pînă de curînd
o Carte de origine decît pentru cîinii de vînătoare ai
membrilor A.V.P.S., ceea ce îngrădea numărul raselor
posesoare de pedigree, Asociația chinologică rămână a
luat măsura organizării unor concursuri de atestare la care
se pot prezenta toate exemplarele ce prezintă caracteristicile
rasei respective și unde li se eliberează un document ce
atestă acest lucru, cu recomandare ca împerecherile  să
nu se mai facă decît între cîini ce au fost recunoscuți ca
întrunind calitățile rasei și au primit și apostila de ,,apt
pentru reproduce”.
Pentru aceasta, la expoziție, masculii vor trebui să obțină
calificativul foarte bine sau excelent iar femelele cel
puțin bine.
La concursurile internaționale la care se decerne titlul
de laureat C.A.C.I.B. ( certificat de aptitudini în campionat
internațional de frumusețe ), norme F.C.I. nu recunosc
decît o clasă deschisă ( peste 15 luni ) și o clasă de lucru,
îngrădind totodată participarea aceluiași exemplar la
ambele clase.
Indiferent de agida sub care este  organizată expoziția,
calificativele ce se acordă sînt următoarele :

EXCELENT.
Se atribuie numai acelor cîini care se apropie foarte mult
de idealul standardului, se prezintă într-un tot perfect,
armonios  și bine echilibrat, avînd ,,stil” și mișcări excelente.
Însușirile ies cu pregnanță în evidență de micile imperfecțiuni,
dispunînd în mod vizibil de caracteristicile rasei.

FOARTE BINE.
Nu se atribuie decît acelor cîini ce sînt în mod perfect
caracteristici, ale căror proporții sînt bine echilibrate și
sînt în bună condiție fizică.
Se admit defecte mici dar nu de conformație.
Acest calificativ se acordă numai cîinilor de calitate.

BINE.
Poate fi acordat acelui cîine care dispune de caracteristicile
rasei, dar are și mici defecte, cu condiția ca ele să nu
fie defecte de excudere.

SATISFĂCĂTOR.
Poate fi acordat cîinilor destul de tipici, dar care nu
prezintă calitățile remarcabile ori o condiție fizică
corespunzătoare.

Titlurile acordate sînt trecute în diplomele ce se decern
participanților, împreună cu cupe, medalii sau panglici,
de la caz la caz, conform regulamentului organizatorilor.
Celui mai bun cîine dintre ce au obținut calificatuvul
excelent în cadrul rasei respective i se poate acorda
titlul C.A.C. ( certificatul de aptitudini pentru campinat ).
Doar cîinii care au obținut trei C.A.C. decernat de arbriti
diferiți pot concura la obținerea unui calificativ superior,
cum ar fi de pildă ,,Cel mai bun cîine al rasei”, sau pot
concura la un concurs internațional unde se decerne de
această dacă un C.A.C.I.B.
Pentru a deveni campion internațional, cîinele trebuie să
cîștige în prealabil patru C.A.C.I.B.-uri de la arbitri diferiți.
Și cum calendarul F.C.I. comportă cîteva zeci de expoziții,
eșalonate tot cursul anului din țară în țară, nu puțini sînt
proprietarii și crescătorii care posedă exemplară excepțional
de frumoase ce se deplasează cu ,,vedeta” la concurs.
Fiecare expoziție are un regulament propriu al ei;
reamintim cîteva din prevederile de bună rînduială care nu
trebuie să lipsească și care se referă la obligativitatea
prezentării unui certificat de sănătate de dată recentă
( maximum 3 zile vechime ), interdicția de acces pentru
femelele în călduri, ținerea obligatorie a cîinilor în lesă
tot timpul etc.

Postare

  ANPC Termeni și Condiții