Cînd Se Juca Elisa Muller... de Mihai Eminescu

CÎND SE JUCA ELISA MULLER...


Pe genunchii-mi te-am purtat,
Ți-am privit în față,
Ochii-mi ochii-ți a cătat,
Gura-mi buza-ți creață -
Și m-am pus pe sărutat.
Cine mă învață ?


Ca o mamă blînd și lin
Ce-un copil răsfață,
Mîngîiat-ai fruntea mea
Și m-ai strîns în brață.
Ah, cît te iubesc de mult !
Cine mă învață ?


Eu mă duc, te părăsesc -
Nu mă privi șuler,
La spectacol mă pornesc.
Stăi să-mi văd de guler.
În teatru romînesc
Azi e Elisa Muller.


Un copil netrebnic sunt -
Spune-mi-o-apăsată.
Mi-ai legat acest cuvînt
De viața-mi toată,
Mi l-ai dat roșind, plîngînd
Cînd ai fost - ciudată.


Ah, surîde-mi înc-un pic
Și nu-mi fi ursuză,
Căci cu degetul cel mic
Te ating pe buză.
Și șoptește-mi un nimic
Nimeni să n-auză.


Astăzi e duminecă.
Pac ! și una bună.
Mi te las nebună...
Trage-te de mînecă...
Ce știi de-i minciună.


Nici nu știi, o, turture,
Ce-mi auz de-a bine.
Tu gîndești cine știi ce
Și te uiți la mine.
Ah, iubită mitite,
Cum te-ador pe tine.


Un nimic, un cuvințel,
Sps după perdeauă,
E o piatră de inel,
E a nopții neauă,
Arde-atît încît cu el
Aș aprinde-o steauă.


Ș-apoi taci ca nu cumva
Să audă-o floare
C-ai șoptit așa ceva ;
Din ascunzătoare
S-ar roși - nmai, mai așa
Cum o oarecare.


Cum te uiți așa, năuc,
Și-n gîndirii te-nsinguri,
Ești tu ziuă lîngă nuc,
Ești tu noaptea-n crînguri,
Să te iau și să te duc,
Să fim numai singuri.


Ș-atunci n-om vorbi de fel:
Vorba este pleavă.
Cînd se iubesc doi astfel,
- Inimă bolnavă -
Atunci tac, tac cumințel,
Noaptea în dumbravă.

Cînd Se Juca Elisa Muller... de Mihai Eminescu

CÎND SE JUCA ELISA MULLER...


Pe genunchii-mi te-am purtat,
Ți-am privit în față,
Ochii-mi ochii-ți a cătat,
Gura-mi buza-ți creață -
Și m-am pus pe sărutat.
Cine mă învață ?


Ca o mamă blînd și lin
Ce-un copil răsfață,
Mîngîiat-ai fruntea mea
Și m-ai strîns în brață.
Ah, cît te iubesc de mult !
Cine mă învață ?


Eu mă duc, te părăsesc -
Nu mă privi șuler,
La spectacol mă pornesc.
Stăi să-mi văd de guler.
În teatru romînesc
Azi e Elisa Muller.


Un copil netrebnic sunt -
Spune-mi-o-apăsată.
Mi-ai legat acest cuvînt
De viața-mi toată,
Mi l-ai dat roșind, plîngînd
Cînd ai fost - ciudată.


Ah, surîde-mi înc-un pic
Și nu-mi fi ursuză,
Căci cu degetul cel mic
Te ating pe buză.
Și șoptește-mi un nimic
Nimeni să n-auză.


Astăzi e duminecă.
Pac ! și una bună.
Mi te las nebună...
Trage-te de mînecă...
Ce știi de-i minciună.


Nici nu știi, o, turture,
Ce-mi auz de-a bine.
Tu gîndești cine știi ce
Și te uiți la mine.
Ah, iubită mitite,
Cum te-ador pe tine.


Un nimic, un cuvințel,
Sps după perdeauă,
E o piatră de inel,
E a nopții neauă,
Arde-atît încît cu el
Aș aprinde-o steauă.


Ș-apoi taci ca nu cumva
Să audă-o floare
C-ai șoptit așa ceva ;
Din ascunzătoare
S-ar roși - nmai, mai așa
Cum o oarecare.


Cum te uiți așa, năuc,
Și-n gîndirii te-nsinguri,
Ești tu ziuă lîngă nuc,
Ești tu noaptea-n crînguri,
Să te iau și să te duc,
Să fim numai singuri.


Ș-atunci n-om vorbi de fel:
Vorba este pleavă.
Cînd se iubesc doi astfel,
- Inimă bolnavă -
Atunci tac, tac cumințel,
Noaptea în dumbravă.

Poezia Atunci de Octavian Goga

ATUNCI


Un gînd rîzleț îmi spune mie
Că-n umbră mai așteaot-un val,
O mare volbură tîrzie,
Cu chiote de vijelie
Să-și ducă clocotu-n Ardeal...




Atunci, în ziua dezlegării,
Pămîntul nostru abătut
Îl veți găsă în largul zării
Și-n toate unghiurile țării
Atît de gol ș-atît de mut...




Dar morții s-or porni să vie
Și-n vesel, zîmbitor convoi,
Văî vor iubi cu frenezie,
C-ați împlinit o datorie,
Nu pentru ei, ci pentru voi...

Poezia Atunci de Octavian Goga

ATUNCI


Un gînd rîzleț îmi spune mie
Că-n umbră mai așteaot-un val,
O mare volbură tîrzie,
Cu chiote de vijelie
Să-și ducă clocotu-n Ardeal...




Atunci, în ziua dezlegării,
Pămîntul nostru abătut
Îl veți găsă în largul zării
Și-n toate unghiurile țării
Atît de gol ș-atît de mut...




Dar morții s-or porni să vie
Și-n vesel, zîmbitor convoi,
Văî vor iubi cu frenezie,
C-ați împlinit o datorie,
Nu pentru ei, ci pentru voi...