Poezia Vino-mi Tot Tu... de Tudor Arghezi

VINO-MI TOT TU...



Vino-mi tot tu-n fereastră, stea-n fundul lumii vie,
Ce mă cunoști aproape cu geamul de Tărie,
Cea stinsă din urmă și-aprinsă cea dintîi.
Coboară-te la mine, și pînă-n zori rămîi.



Ochiul deschis, în care-un gînd mi se aține,
Dorește ziua-ntreagă de noapte și de tine.
La tine se ridică în fiecare seară
Albina să ia miere un strop și-un bob de ceară.




Soarele-i scump potecii și prinde vieți de tină,
Dar covîrșit de sineș prea-i foc și prea-i lumină.
Și de mi-i bună raza ce-o frînge-n pisc și stîncă,
Tu mîngîi, mir de aur, durerea mea adîncă.
În jurul tău misterul, cu slove negre scris,
Ca-n mine pune golul alăturea de vis :
Cînd visul dîndu-i margini, cînd golul, lui, vecie,
Și-mpreunați niciunul pe celălalt nu-l știe.

Poezia Vino-mi Tot Tu... de Tudor Arghezi

VINO-MI TOT TU...



Vino-mi tot tu-n fereastră, stea-n fundul lumii vie,
Ce mă cunoști aproape cu geamul de Tărie,
Cea stinsă din urmă și-aprinsă cea dintîi.
Coboară-te la mine, și pînă-n zori rămîi.



Ochiul deschis, în care-un gînd mi se aține,
Dorește ziua-ntreagă de noapte și de tine.
La tine se ridică în fiecare seară
Albina să ia miere un strop și-un bob de ceară.




Soarele-i scump potecii și prinde vieți de tină,
Dar covîrșit de sineș prea-i foc și prea-i lumină.
Și de mi-i bună raza ce-o frînge-n pisc și stîncă,
Tu mîngîi, mir de aur, durerea mea adîncă.
În jurul tău misterul, cu slove negre scris,
Ca-n mine pune golul alăturea de vis :
Cînd visul dîndu-i margini, cînd golul, lui, vecie,
Și-mpreunați niciunul pe celălalt nu-l știe.

Poezia Miorița ( Baladă Populară ) de Ovid Densușianu

MIORIȚA



În poiana mare,
Cea gură de vale,
Trei cîrduri de miei,
Cu trei ciobănei ;
Doi sînt tinerei
Și mai sprintenei,
Unul mai bătrîn
Și e mai strein.
Cînd la munți suiau,
Doi mi se vorbeau
Și se socoteau,
Fiindcă ei sînt veri
Și juni în puteri,
Pe strein s-omoară,
Căci are comoară,
Aare oi mai grase,
Cu mițe frumoase,
Și cai mai dedați,
Și cîni mai turbați,
Bani încomîndați.
Cel strein păzea,
Apoi că grăia :
- Mică miorică,
Dragă ocheșică,
Coarne răsucite,
Unghii poleite,
Lațe de argint
Tîrîi pe pămînt,
Una dintr-o mie,
Ce poate să fie ?
De trei zile-ncoace
Gura nu-ți mai tace,
Ce-i de capul tău
Sau ce e de-al meu ?
Miorica grăia :
- De m-ai asculta,
Nu-i de capul meu,
Ci-i de capul tău,
Că am auzit
Pînă s-au vorbit
Ai tăi ortăcei,
Ce-s mai tinerei,
Ca să mi te-omoară
Pentr-a ta comoară,
Oițe mai grase,
Cu mițe frumoase,
Și cai mai dedați,
Și cîni mai turbați,
Bani încomodați.
Streinul se mira
Și se supăra,
Apoi le grăia :
- Voi, ortacii mei,
Ciobani tinerei,
Voi că vă vorbiți
Să mă omorîți.
Gînd de nu lăsați,
Voi să mă-ngropați
În strunga oilor,
În jocul mieilor ;
Buciumașul meu,
Drag sufletul meu,
Voi să mi-l duceți
Și să mi-l puneți
Pe vîrful de stînă,
Stîna, la fîntînă :
Fluierașul meu,
Drag sufletul meu,
Voi să mi-l luați
Și să mi-l legați
La cea stînișoară,
La închietoare ;
Vîntul cînd s-o-nfla,
Ele vor sufla,
Oile s-or strînge,
Ele mă vor plînge :
Cele mai mărunte
M-or plînge pe munte,
Cele mărișoare,
Mai prin văișoare,
Iară cele șchioape,
Prin rîturi și groape,
Ș-apoi cei cîrlani,
Tot prin bolovani.
Vinerea Mare venea,
Ciobanii cobora
De pe vîrf de munte
Pe plai înainte,
Trei nu mai erau.
Doi se ortăceau.
O babă bătrînă,
Cu rochiue de lînă,
Cu brîu de cămilă,
Cu zeghe de mițe
Cusută-n trei ițe,
De grăbit grăbea,
De siut suia,
Din drugă-ndrugînd,
De fiu întrebînd :
- Ciobăneii mei,
Dragii-mi nepoței,
Pe unde-ați muntit,
Pe unde-ați văit,
Doară ați văzut
Pe fiu-mi pierdut ?
- Că nu l-am văzut,
Nu l-am cunoscut.
- Ochișorii lui,
Raza soarelui,
Sprîncenele lui,
Pana corbului,
Și cam nălticel,
Ca un brădicel,
Și cam frumușel,
Ca un crinișel.
- El că e la stînă,
Stîna, la fîntîna.
Mama că grăia :
- De n-o fi așa,
Atunci mă rog eu
Să dea Dumnezeu
O ploaie cu vînt,
Trăsnet pe pămînt,
Și să vă trăsnească,
Să vă prăpădească
Cîrdul jumătate,
Pe voi într-altă parte !

Poezia Miorița ( Baladă Populară ) de Ovid Densușianu

MIORIȚA



În poiana mare,
Cea gură de vale,
Trei cîrduri de miei,
Cu trei ciobănei ;
Doi sînt tinerei
Și mai sprintenei,
Unul mai bătrîn
Și e mai strein.
Cînd la munți suiau,
Doi mi se vorbeau
Și se socoteau,
Fiindcă ei sînt veri
Și juni în puteri,
Pe strein s-omoară,
Căci are comoară,
Aare oi mai grase,
Cu mițe frumoase,
Și cai mai dedați,
Și cîni mai turbați,
Bani încomîndați.
Cel strein păzea,
Apoi că grăia :
- Mică miorică,
Dragă ocheșică,
Coarne răsucite,
Unghii poleite,
Lațe de argint
Tîrîi pe pămînt,
Una dintr-o mie,
Ce poate să fie ?
De trei zile-ncoace
Gura nu-ți mai tace,
Ce-i de capul tău
Sau ce e de-al meu ?
Miorica grăia :
- De m-ai asculta,
Nu-i de capul meu,
Ci-i de capul tău,
Că am auzit
Pînă s-au vorbit
Ai tăi ortăcei,
Ce-s mai tinerei,
Ca să mi te-omoară
Pentr-a ta comoară,
Oițe mai grase,
Cu mițe frumoase,
Și cai mai dedați,
Și cîni mai turbați,
Bani încomodați.
Streinul se mira
Și se supăra,
Apoi le grăia :
- Voi, ortacii mei,
Ciobani tinerei,
Voi că vă vorbiți
Să mă omorîți.
Gînd de nu lăsați,
Voi să mă-ngropați
În strunga oilor,
În jocul mieilor ;
Buciumașul meu,
Drag sufletul meu,
Voi să mi-l duceți
Și să mi-l puneți
Pe vîrful de stînă,
Stîna, la fîntînă :
Fluierașul meu,
Drag sufletul meu,
Voi să mi-l luați
Și să mi-l legați
La cea stînișoară,
La închietoare ;
Vîntul cînd s-o-nfla,
Ele vor sufla,
Oile s-or strînge,
Ele mă vor plînge :
Cele mai mărunte
M-or plînge pe munte,
Cele mărișoare,
Mai prin văișoare,
Iară cele șchioape,
Prin rîturi și groape,
Ș-apoi cei cîrlani,
Tot prin bolovani.
Vinerea Mare venea,
Ciobanii cobora
De pe vîrf de munte
Pe plai înainte,
Trei nu mai erau.
Doi se ortăceau.
O babă bătrînă,
Cu rochiue de lînă,
Cu brîu de cămilă,
Cu zeghe de mițe
Cusută-n trei ițe,
De grăbit grăbea,
De siut suia,
Din drugă-ndrugînd,
De fiu întrebînd :
- Ciobăneii mei,
Dragii-mi nepoței,
Pe unde-ați muntit,
Pe unde-ați văit,
Doară ați văzut
Pe fiu-mi pierdut ?
- Că nu l-am văzut,
Nu l-am cunoscut.
- Ochișorii lui,
Raza soarelui,
Sprîncenele lui,
Pana corbului,
Și cam nălticel,
Ca un brădicel,
Și cam frumușel,
Ca un crinișel.
- El că e la stînă,
Stîna, la fîntîna.
Mama că grăia :
- De n-o fi așa,
Atunci mă rog eu
Să dea Dumnezeu
O ploaie cu vînt,
Trăsnet pe pămînt,
Și să vă trăsnească,
Să vă prăpădească
Cîrdul jumătate,
Pe voi într-altă parte !