Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea Culoarea Părului. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea Culoarea Părului. Sortați după dată Afișați toate postările
Culoarea Părului
CULOAREA PĂRULUI
Culoarea părului se datorește unor factori creditari
și nu este în legătură directă cu pielea care înconjoară
părul.
În epiteliul foliculului respectiv există pigmentul care
colorează părul, format din granule de melanină, de
culoare brun închisă, sau mai ales neagră, și un pigment
roșu difuz.
Culoarea părului depinde de cantitatea pigmentului
care predomină în amestecul acestor doi pigmenți.
Ea poate fi modificată de factorii naturali, de modul de
îngrijire și tratament, precum și de alte cauze accidentale
sau profesionale.
Culoarea Părului
CULOAREA PĂRULUI
Culoarea părului se datorește unor factori creditari
și nu este în legătură directă cu pielea care înconjoară
părul.
În epiteliul foliculului respectiv există pigmentul care
colorează părul, format din granule de melanină, de
culoare brun închisă, sau mai ales neagră, și un pigment
roșu difuz.
Culoarea părului depinde de cantitatea pigmentului
care predomină în amestecul acestor doi pigmenți.
Ea poate fi modificată de factorii naturali, de modul de
îngrijire și tratament, precum și de alte cauze accidentale
sau profesionale.
Unele Neplăceri Privind Părul
UNELE NEPLĂCERI PRIVIND PĂRUL
1. Părul șters, moale, uscat.
2. Transpirație excesivă la cap.
3. Decolorarea parțială inestetică a părului.
4. Firul de păr cu vîrfurile despicate.
1. Părul șters, moale, uscat.
Unele persoanele au părul spălăcit, moale, care se rupe,
stare poate avea, drept cauză o îngrijire necurospunzătoare.
Uneori în starea generală a individului : oboseala prea mare,
o stare febrilă, o perioadă de alimentație necorespunzătoare,
folosirea de produse contraindicate sau permanente repetate
prea des etc.
În aceste cazuri nu este vorba de lipsă de sebum, ci mai
degrabă de modificări în structura firului de păr.
Medicul este singură indicată să fixeze tratamentul adecvat,
constînd din produse conținînd: acizi și alcooli grași,
ceruri naturale, lanolină, lecitină, vitamine, derivați de
proteine etc.
2. Transpirație excesivă la cap.
Transpirația excesivă nu trebuie confundată cu secreția
sebacee a glandelor.
Ea se poate datora căldurii excesive, dar uneori și
unei dereglări a sistemului neuro-vegetativ.
Profilactic, în asemenea cazuri, se recomandă purtatul
părului scurt, spălatul des și asigurarea unei bune aerisiri
a părului.
Curativ, dacă este cazul, se va consulta medicul.
3. Decolorarea parțială inestetică a părului.
Decolorarea parțială a părului poate fi provocată de lipsă
de igienă, de impurități care schimbă neuniform culoarea
părului, precum și de abuzul de săpun, de apa care conține
prea multe săruri de calciu și magneziu, pătînd și decolorînd
firul de păr subțire ; unele produse ca briantinele și allte
produse cosmetice grase pot aparent închide culoarea părului;
fierul de frezat poate înroși șuvițele blonde și îngălbeni
părul alb, mai gingaș decît cel de altă culoare.
Există și unele riscuri profesionale, care impun luarea măsurilor
preventive la locul de muncă.
4. Firul de păr cu vîrfurile despicate.
În acest caz se recomandă tăierea extremităților firelor de păr
în fiecare lună pentru a îndepărta părțile afectate.
Cauzele acestui neajuns pot fi: un șampon prea degresant,
uscatul sub o cască prea caldă, periatul prea brutal cu peria
de nylon, un permanent la cald nereușit etc.
Unele Neplăceri Privind Părul
UNELE NEPLĂCERI PRIVIND PĂRUL
1. Părul șters, moale, uscat.
2. Transpirație excesivă la cap.
3. Decolorarea parțială inestetică a părului.
4. Firul de păr cu vîrfurile despicate.
1. Părul șters, moale, uscat.
Unele persoanele au părul spălăcit, moale, care se rupe,
stare poate avea, drept cauză o îngrijire necurospunzătoare.
Uneori în starea generală a individului : oboseala prea mare,
o stare febrilă, o perioadă de alimentație necorespunzătoare,
folosirea de produse contraindicate sau permanente repetate
prea des etc.
În aceste cazuri nu este vorba de lipsă de sebum, ci mai
degrabă de modificări în structura firului de păr.
Medicul este singură indicată să fixeze tratamentul adecvat,
constînd din produse conținînd: acizi și alcooli grași,
ceruri naturale, lanolină, lecitină, vitamine, derivați de
proteine etc.
2. Transpirație excesivă la cap.
Transpirația excesivă nu trebuie confundată cu secreția
sebacee a glandelor.
Ea se poate datora căldurii excesive, dar uneori și
unei dereglări a sistemului neuro-vegetativ.
Profilactic, în asemenea cazuri, se recomandă purtatul
părului scurt, spălatul des și asigurarea unei bune aerisiri
a părului.
Curativ, dacă este cazul, se va consulta medicul.
3. Decolorarea parțială inestetică a părului.
Decolorarea parțială a părului poate fi provocată de lipsă
de igienă, de impurități care schimbă neuniform culoarea
părului, precum și de abuzul de săpun, de apa care conține
prea multe săruri de calciu și magneziu, pătînd și decolorînd
firul de păr subțire ; unele produse ca briantinele și allte
produse cosmetice grase pot aparent închide culoarea părului;
fierul de frezat poate înroși șuvițele blonde și îngălbeni
părul alb, mai gingaș decît cel de altă culoare.
Există și unele riscuri profesionale, care impun luarea măsurilor
preventive la locul de muncă.
4. Firul de păr cu vîrfurile despicate.
În acest caz se recomandă tăierea extremităților firelor de păr
în fiecare lună pentru a îndepărta părțile afectate.
Cauzele acestui neajuns pot fi: un șampon prea degresant,
uscatul sub o cască prea caldă, periatul prea brutal cu peria
de nylon, un permanent la cald nereușit etc.
Diferite Sfaturi Cosmetice Pentru Bărbați
DIFERITE SFATURI COSMETICE PENTRU BĂRBAȚI
Dar, nu numai bărbații trebuie acordată atenție.
Trebuie spălate sau loționate cu soluții hidroalcoolice și
nasul, tîmplele, fruntea pentru a evita formarea coșurilor.
Se recomandă și folosirea cabinetului cosmetic unde se
pot efectua : baia de aburi, extragerea comedoanelor,
masajului manual și electric, precum și aplicarea de măști
în funcție de natura tenului, ceea ce contribuie la menținerea
pielii în stare de sănătate perfectă.
O atenție deosebită se cere a fi acordată spălării zilnice a
corpului, iar în sezonul mai cald de 2 ori pe zi.
Prin baie, pielea se curăță, se destupă porii îmbîcsiți, se
îndepărtează transpirația abundentă.
Spălatul părului. Se recomandă o dată pe săptămînă cu șampon,
specific felului de păr.
Se spală apoi cu apă ; în apa pentru clătire se pune oțet,
care neutralizează efectul calcaros al apei.
Periatul părului. Se practică dimineața, în toate sensurile, pînă
pielea se încălzește, activîndu-se circulația.
Nu e recomandabilă folosirea briantinei, întrucît favorizează
fixarea prafului, care va asfixia părul.
Părul nu trebuie udat cu apă rece pentru aranjarea frizurii.
Procedeul dăunează părului.
Mai bine se va folosi un fileu.
Tunsoarea trebuie să fie adaptată trăsăturilor morfologice ale
craniului.
Prin tunsoare și frizură se poate corecta forma capului.
 |
| Forme de frizură în funcție de tipul de obraz |
Chelia. E natural ca unde firele de păr să cadă.
Prin aceasta nu se înțelege apariția automată a alopaciei.
Părul cade însă aproape constant pe un teren atins de seboree
și cade cu atît mai repede cu cît începe mai de timpuriu.
Unii oameni de știință susțin că între 18-25 de ani se
hotărăște soarta părului bărbaților.
Părul începe să cadă, alt păr crește la loc și cu timpul apare
chelia.
De obicei, mătreața, mai mult sau mai puțin grasă, este
primul semn al viitoarei chelii, dar nu orice mătreață duce
neapărat la chelie.
Între cauzele care determină căderea părului poate fi
amintită : predispoziția înnăscută, așa-numita, chelie ereditară -
alopecia prematură.
Un fenomen al bătrîneții îl constituie alopecia senilă.
Căderea părului care începe nu duce însă niciodată la o
chelie completă.
Boli ale pielii ( seboree, psoriazis ).
Seboreea atacă părul de pe cap în mod concentric, cele două
unghiuri temporo-frontale și creștetul capului și progresează
cu o viteză variabilă.
În alopecia seboreică este afectată numai pielea uneori, în timp
ce părul de pe cap se rărește, firul de păr al sprîncenelor se
îngroașă.
Tulburări de nutriție, digestie și metabolism.
Unele intoxicații sînt urmarea unor medicamente luate timp
îndelungat ( hipnoticele ) sau se datorează abuzului de alcool
și tutun.
Tulburările de nutriție, digestie și metabolism mai pot fi
cauzate de influența nocivă a unor factori naturali, de lipsa
unor condiții igienice corespunzătoare, a acțiunii vătămătoare
a razelor X, a unor chimicale ( soluții sau vapori ).
Ele mai pot apărea în urma unor boli infecțioase, a unor
tulburări ale funcțiilor glandelor cu secreție internă sau a
unor tulburări ale sistemului nervos central.
În cazul cînd se constată o cădere lentă a părului, situația
poate fi remediată prin băi de plante sau masaje cu loțiuni
vitaminizate.
În orice caz prezentarea la medic e absolut necesară
pentru stabilirea unui tratament adecvat.
În prezent este în plină dezvoltare perucheria ( meșe bărbătești
din păr natural care să acopere lipsa de păr ) ; cu ajutorul
chirurgiei estetice se pot realiza grefe de păr ( implantele ).
Trebuie precizat că transpirația excesivă a părului nu
trebuie confundată cu secreția sebacee ( și pericolul iminent
de a cheli ).
Ea se poate datora în afara căldurii excesive și unei dereglări
a sistemului neuro-vegetativ.
Ca măsuri imediate se recomandă ca părul să fie purtat scurt,
spălat des, iar capul să nu fie permanent acoperit cu șăpci,
pălării, băști, împiedicîndu-se astfel o bună aerisire.
Ochelarii dau o anumită personalitată.
Important este de găsit forma ramei corespunzătoare, care
poate acoperi și unele defecte ale feței.
Un bun optician poate rectifica prin forma ramei unele
imperfecțiuni ale feței.
Rama trebuie să se armonizeze cu culoarea pielii, părului
și ochilor, de asemenea trebuie să se țină seama dacă
persoana respectivă e grasă sau slabă.
Tutunul și dinții. Mulți bărbați fumează, iar deasupra consecințe
nu e cazul să discutăm, problema fiind larg dezbătută.
Ne referim doar la aspectul dinților colorați de tutun -
inestetic - și cărora doar medicul stomatolog le poate reda
în parte coloritul natural ( prin detartraj ); de asemenea se
recomandă și folosirea zilnică a apei de gură, pentru
îndepărtarea sau mascarea mirosului de tutun.
Tehnica dentară amintită mai sus e valabilă și în cazul cînd
abandonăm fumatul.
În caz contrar dinții se vor îngălbeni din nou, făcînd
necesară iarăși intervenția medicului stomatolog.
Dar această operațiune repetată prea des periclitează
emailul dinților.
În acest scop se poate folosi glicerina ( cîteva picături puse
pe periuța de dinți după periajul obișnuit cu pasta de dinți ).
Se mai pot folosi : cîteva picături de lămîie puse pe periuța
de dinți după periaj sau ștergerea dinților ( nu și a gingiilor )
cu un tampon de vată îmbibat cu apă oxigenată ( o linguriță
la un pahar ).
Moda, mișcarea, sedentarismul nu sînt probleme strict feminine ;
păstrînd proporțiile, ele se referă și la bărbați.
Moda trebuie adaptată personalității fiecăruia.
Diferite Sfaturi Cosmetice Pentru Bărbați
DIFERITE SFATURI COSMETICE PENTRU BĂRBAȚI
Dar, nu numai bărbații trebuie acordată atenție.
Trebuie spălate sau loționate cu soluții hidroalcoolice și
nasul, tîmplele, fruntea pentru a evita formarea coșurilor.
Se recomandă și folosirea cabinetului cosmetic unde se
pot efectua : baia de aburi, extragerea comedoanelor,
masajului manual și electric, precum și aplicarea de măști
în funcție de natura tenului, ceea ce contribuie la menținerea
pielii în stare de sănătate perfectă.
O atenție deosebită se cere a fi acordată spălării zilnice a
corpului, iar în sezonul mai cald de 2 ori pe zi.
Prin baie, pielea se curăță, se destupă porii îmbîcsiți, se
îndepărtează transpirația abundentă.
Spălatul părului. Se recomandă o dată pe săptămînă cu șampon,
specific felului de păr.
Se spală apoi cu apă ; în apa pentru clătire se pune oțet,
care neutralizează efectul calcaros al apei.
Periatul părului. Se practică dimineața, în toate sensurile, pînă
pielea se încălzește, activîndu-se circulația.
Nu e recomandabilă folosirea briantinei, întrucît favorizează
fixarea prafului, care va asfixia părul.
Părul nu trebuie udat cu apă rece pentru aranjarea frizurii.
Procedeul dăunează părului.
Mai bine se va folosi un fileu.
Tunsoarea trebuie să fie adaptată trăsăturilor morfologice ale
craniului.
Prin tunsoare și frizură se poate corecta forma capului.
|
| Forme de frizură în funcție de tipul de obraz |
Chelia. E natural ca unde firele de păr să cadă.
Prin aceasta nu se înțelege apariția automată a alopaciei.
Părul cade însă aproape constant pe un teren atins de seboree
și cade cu atît mai repede cu cît începe mai de timpuriu.
Unii oameni de știință susțin că între 18-25 de ani se
hotărăște soarta părului bărbaților.
Părul începe să cadă, alt păr crește la loc și cu timpul apare
chelia.
De obicei, mătreața, mai mult sau mai puțin grasă, este
primul semn al viitoarei chelii, dar nu orice mătreață duce
neapărat la chelie.
Între cauzele care determină căderea părului poate fi
amintită : predispoziția înnăscută, așa-numita, chelie ereditară -
alopecia prematură.
Un fenomen al bătrîneții îl constituie alopecia senilă.
Căderea părului care începe nu duce însă niciodată la o
chelie completă.
Boli ale pielii ( seboree, psoriazis ).
Seboreea atacă părul de pe cap în mod concentric, cele două
unghiuri temporo-frontale și creștetul capului și progresează
cu o viteză variabilă.
În alopecia seboreică este afectată numai pielea uneori, în timp
ce părul de pe cap se rărește, firul de păr al sprîncenelor se
îngroașă.
Tulburări de nutriție, digestie și metabolism.
Unele intoxicații sînt urmarea unor medicamente luate timp
îndelungat ( hipnoticele ) sau se datorează abuzului de alcool
și tutun.
Tulburările de nutriție, digestie și metabolism mai pot fi
cauzate de influența nocivă a unor factori naturali, de lipsa
unor condiții igienice corespunzătoare, a acțiunii vătămătoare
a razelor X, a unor chimicale ( soluții sau vapori ).
Ele mai pot apărea în urma unor boli infecțioase, a unor
tulburări ale funcțiilor glandelor cu secreție internă sau a
unor tulburări ale sistemului nervos central.
În cazul cînd se constată o cădere lentă a părului, situația
poate fi remediată prin băi de plante sau masaje cu loțiuni
vitaminizate.
În orice caz prezentarea la medic e absolut necesară
pentru stabilirea unui tratament adecvat.
În prezent este în plină dezvoltare perucheria ( meșe bărbătești
din păr natural care să acopere lipsa de păr ) ; cu ajutorul
chirurgiei estetice se pot realiza grefe de păr ( implantele ).
Trebuie precizat că transpirația excesivă a părului nu
trebuie confundată cu secreția sebacee ( și pericolul iminent
de a cheli ).
Ea se poate datora în afara căldurii excesive și unei dereglări
a sistemului neuro-vegetativ.
Ca măsuri imediate se recomandă ca părul să fie purtat scurt,
spălat des, iar capul să nu fie permanent acoperit cu șăpci,
pălării, băști, împiedicîndu-se astfel o bună aerisire.
Ochelarii dau o anumită personalitată.
Important este de găsit forma ramei corespunzătoare, care
poate acoperi și unele defecte ale feței.
Un bun optician poate rectifica prin forma ramei unele
imperfecțiuni ale feței.
Rama trebuie să se armonizeze cu culoarea pielii, părului
și ochilor, de asemenea trebuie să se țină seama dacă
persoana respectivă e grasă sau slabă.
Tutunul și dinții. Mulți bărbați fumează, iar deasupra consecințe
nu e cazul să discutăm, problema fiind larg dezbătută.
Ne referim doar la aspectul dinților colorați de tutun -
inestetic - și cărora doar medicul stomatolog le poate reda
în parte coloritul natural ( prin detartraj ); de asemenea se
recomandă și folosirea zilnică a apei de gură, pentru
îndepărtarea sau mascarea mirosului de tutun.
Tehnica dentară amintită mai sus e valabilă și în cazul cînd
abandonăm fumatul.
În caz contrar dinții se vor îngălbeni din nou, făcînd
necesară iarăși intervenția medicului stomatolog.
Dar această operațiune repetată prea des periclitează
emailul dinților.
În acest scop se poate folosi glicerina ( cîteva picături puse
pe periuța de dinți după periajul obișnuit cu pasta de dinți ).
Se mai pot folosi : cîteva picături de lămîie puse pe periuța
de dinți după periaj sau ștergerea dinților ( nu și a gingiilor )
cu un tampon de vată îmbibat cu apă oxigenată ( o linguriță
la un pahar ).
Moda, mișcarea, sedentarismul nu sînt probleme strict feminine ;
păstrînd proporțiile, ele se referă și la bărbați.
Moda trebuie adaptată personalității fiecăruia.
Funcțiile Epidermului și Ale Anexelor
FUNCȚIILE EPIDERMULUI ȘI ALE ANEXELOR
Keratinogeneza este un proces care începe la nivelul
celulelor stratului germinativ ( keratinocite ) și se
termină prin formarea celulelor stratului cornos, care,
sînt celule moarte, fără nucleu, turtite, cu pereți
constituiți dintr-o substanță rezistentă, keratina.
Keratina este o proteină foarte bogată în sulf, care
conferă pielii o rezistență deosebită.
Conținutul în sulf al unghiilor și părului este mai mare.
În procesul de formare a keratinei un rol îl joacă
glicogenul, care servește și ca substrat energetic.
Keratina celulei cornoase este rezistentă la factorii
mecanici sau chimici din mediul extern, iar prin
aciditatea ei constituie mantaua acidă, care rezistă la
acțiunea microbilor, virusurilor și a paraziților criptogamici.
În rezumat, keratinogeneza realizează lama cornoasă
care prin rezistența și elasticitatea ei se opune agresiuni
factorilor din mediul extern, îndeplinind în acest fel un
rol fiziologic de apărare.
Lipsa de vitamina A poate duce la keratinizarea exagerată,
urmată de o descuamație abundentă.
Melanogeneza este procesul prin care se sintetizează melanina,
pigmetul pielii.
Melanina este produsă de către melanocitele din stratul bazal
( germinativ ) al epidermului, în organe subcelulare specializate -
melanozomi - și este stocată sub formă de granule în citoplasma
melanocitelor.
De aici pigmentul este transferat în keratinocitele înconjurătoare.
Melanina este o proteină complexă, cu un bogat conținut de cupru.
Sinteza ei constituie un proces biochimic complicat, în care
tirozina se transformă în dihidroxifenilalanina ( DOPA ), după care
urmează alte etape în urma cărora rezultă indol-5-6-chinona, iar
aceasta, prin polimerizare, dă naștere pigmentului propriu-zis.
Pigmentul melanic are rolul de protecție față de lumină și razele
ultraviolete.
Rapiditatea formării acestui pigment diferă de la om la om, ceea
ce explică faptul că, la aceeași expunere la soare, în general,
persoanele blonde nu se bronzează la fel ca cele brune.
O serie de factori influențează melanogeneza.
Astfel, sinteza și distribuția pigmentului sînt controlate de un hormon
hipofizar - hormonul melanostimulator.
Hormonii suprarenalelor inhibă melanogeneza, lipsa lor ducînd
la hiperpipigmentări, ca în boala Addison.
Hormonul tiroidian stimulează pigmentogeneza.
Hipertiroidismul se însoțește de pigmentări, în timp ce în hipotiroidism
( mixedem ) apare o paliditate caracteristică.
Cuprul, arsenicul, calciul, magneziul stimulează pigmentogeneza,
iar molibdenul, mercurul și aurul o inhibă.
Lipsa vitaminelor A, C și PP provoacă hiperpigmentări.
Funcția de barieră este una din formele prin care pielea își
realizează rolul său de organ protector.
Această funcție este îndeplinită de stratul lucid, supranumit
și strat-barieră.
Stratul lucid are un pH acid și este constituit din substanțe
hidrosolubile și lipide.
Astfel, se explică capacitatea sa de a controla tranzitul apei
prin epiderm și de a lega baze și acizi slabi.
Deci, această zonă reglează permeabilitatea cutanată.
Secreția sebacee sau sebumul este produsul glandelor sebacee.
Sebumul rezultă din distrugerea celulelor glandulare ( sectreție
holocrină ) și este format din fosfolipide, colesterol, trigliceride
și acizi grași nesaturați.
Secreția sebacee, care se află sub dependența sistemului nervos
central, este continuă, cantitatea medie în 24 de ore fiind de 1-2 g.
Sebumul participă la alcătuirea așa-numitului film hidrolipidic
superficial,, care este capabil să absoarbă o mare cantitate de apă
și colesterol.
Deoarece conține acizi grași nesaturați și alte substanțe, sebumul
participă la apărarea antimicrobiană și antifungică a pielii.
De asemenea, el protejează firul de păr, pe care-l îmbracă într-o
peliculă fină și îi asigură o oarecare suplețe.
Astfel, sebumul este un adevărat lubrifiant al pielii și părului.
Secreția sebacee este influențată de o serie de factori ca: sistemul
nervos ( emoțiile duc la contracția mușchilor erectori ai firelor de
păr, urmată de hipersecreția sebacee ), hormonii ( androgenii excită,
iar estrogenii inhibă secreția seboreică ), temperatura mediului
înconjurător ( dacă este ridicată stimulează secreția ) și razele
ultraviolete ( în doze mici stimulează, iar în doze mari diminuează
secreția ).
Secreția sudoripară sau sudoarea este produsul glandelor sudoripare.
Aceasta este un lichid limpede, cu miros caracteristic, care variază
după regiuni, rasă și individ.
Sudoarea conține 1% substanțe și 99% apă.
Dintre substanțe amintim: ureea, acidul uric, creatinina, amoniacul,
glucoza, acidul lactic, vitamine ( C, B1, B2, PP ), săruri minerale
( de sodiu, potasiu, magneziu etc. ) și acizi volatili ( acetic, formic,
butiric, valerianic și caproic ).
Secreția sudorală este continuă, în mod normal imperrceptibilă
( perspirația insensibilă ), cantitatea medie în 24 de ore fiind de
600 - 800 ml.
În condiții speciale, ca efort sau temperatura ridicată a mediului
ambiant, se poate elimina o cantitate enormă de sudoare, ajungînd
pînă la 10 litri.
După felul glandelor care o secretă, ecrine sau apocrine, sudoare
are cîteva caracteristici distincte.
Astfel, sudoarea ecrină este foarte acidă ( pH=3,8 ) și fluidă, iar
sudoarea apocrină este aproape alcalină ( pH=6,9), vîscoasă și se
elimină intermitent, stadiul secretor fiind urmat de o pauză lungă.
Aciditatea sudorii ecrine mărește puterea de apărare a pielii față
de agenții patogeni, în timp ce tendința spre alcalinitate a secreției
apocrine explică condițiile extrem de favorabile dezvoltării
microbilor și micozelor ( ciupercilor ) la nivelul axilelor și
regiunilor inghinale.
Secreția sudoripară este influențată de factorii externi ( căldura
o stimulează ) și interni ( sistemul nervos, efortul muscular etc. ).
Acetilcolina, adrenalina și pilocarpina stimulează secreția de
sudoare, în timp ce atropina o inhibă.
Pilogeneza este procesul de formare a firelor de păr la nivelul
foliculilor piloși.
Creșterea firului de păr se face în ciclu cu durata de 2 - 6 ani.
Părul este constituit din tricokeratină.
Culoarea părului se datorește prezenței unor melanine, eumelanina
( asemănătoare cu melanina din epiderm ), care colorează părul
în brun și negru și feomelanina, care îl colorează în galben-roșcat.
Pilogeneza este influențată de factori ca: hormoni, circulația
sanguină dermică și factori exogeni.
Astfel hiperfuncția hipofizei ( excesul de hormon somatotrop la
bolnavii de acromegalie, sau de ACTH în boala Cushing ) duce
la hipertricoză (păr în exces), în timp ce hipofuncția hipofizară
(nanism) se însoțește de hipotricoză.
Corticoizii în aplicații locale sau injectați în derm stimulează
pilogeneza.
Hormonii sexuali masculini ( androgenii ) inhibă pilogeneza, în
timp ce hormonii sexuali feminini ( estrogenii ) excită pilogeneza.
Vasodilatația stimulează creșterea părului, în timp ce spasmele
capilarelor din papila bulbului pilos sînt urmate de căderea părului
( alopecie ).
Razele ultraviolete, substanțele vasodilatatoare ( histamina,
vitamina PP, procaina ), substanțele fotodinamice ( meladinina ),
vitaminele A, B2, E, H1 și unele elemente minerale ca Fe, Cu, I
stimulează pilogeneza, iar sărurile de taliu și substanțele
antimitotice ( folosite în tratamentul cancerului ) o inhibă.
Funcțiile Epidermului și Ale Anexelor
FUNCȚIILE EPIDERMULUI ȘI ALE ANEXELOR
Keratinogeneza este un proces care începe la nivelul
celulelor stratului germinativ ( keratinocite ) și se
termină prin formarea celulelor stratului cornos, care,
sînt celule moarte, fără nucleu, turtite, cu pereți
constituiți dintr-o substanță rezistentă, keratina.
Keratina este o proteină foarte bogată în sulf, care
conferă pielii o rezistență deosebită.
Conținutul în sulf al unghiilor și părului este mai mare.
În procesul de formare a keratinei un rol îl joacă
glicogenul, care servește și ca substrat energetic.
Keratina celulei cornoase este rezistentă la factorii
mecanici sau chimici din mediul extern, iar prin
aciditatea ei constituie mantaua acidă, care rezistă la
acțiunea microbilor, virusurilor și a paraziților criptogamici.
În rezumat, keratinogeneza realizează lama cornoasă
care prin rezistența și elasticitatea ei se opune agresiuni
factorilor din mediul extern, îndeplinind în acest fel un
rol fiziologic de apărare.
Lipsa de vitamina A poate duce la keratinizarea exagerată,
urmată de o descuamație abundentă.
Melanogeneza este procesul prin care se sintetizează melanina,
pigmetul pielii.
Melanina este produsă de către melanocitele din stratul bazal
( germinativ ) al epidermului, în organe subcelulare specializate -
melanozomi - și este stocată sub formă de granule în citoplasma
melanocitelor.
De aici pigmentul este transferat în keratinocitele înconjurătoare.
Melanina este o proteină complexă, cu un bogat conținut de cupru.
Sinteza ei constituie un proces biochimic complicat, în care
tirozina se transformă în dihidroxifenilalanina ( DOPA ), după care
urmează alte etape în urma cărora rezultă indol-5-6-chinona, iar
aceasta, prin polimerizare, dă naștere pigmentului propriu-zis.
Pigmentul melanic are rolul de protecție față de lumină și razele
ultraviolete.
Rapiditatea formării acestui pigment diferă de la om la om, ceea
ce explică faptul că, la aceeași expunere la soare, în general,
persoanele blonde nu se bronzează la fel ca cele brune.
O serie de factori influențează melanogeneza.
Astfel, sinteza și distribuția pigmentului sînt controlate de un hormon
hipofizar - hormonul melanostimulator.
Hormonii suprarenalelor inhibă melanogeneza, lipsa lor ducînd
la hiperpipigmentări, ca în boala Addison.
Hormonul tiroidian stimulează pigmentogeneza.
Hipertiroidismul se însoțește de pigmentări, în timp ce în hipotiroidism
( mixedem ) apare o paliditate caracteristică.
Cuprul, arsenicul, calciul, magneziul stimulează pigmentogeneza,
iar molibdenul, mercurul și aurul o inhibă.
Lipsa vitaminelor A, C și PP provoacă hiperpigmentări.
Funcția de barieră este una din formele prin care pielea își
realizează rolul său de organ protector.
Această funcție este îndeplinită de stratul lucid, supranumit
și strat-barieră.
Stratul lucid are un pH acid și este constituit din substanțe
hidrosolubile și lipide.
Astfel, se explică capacitatea sa de a controla tranzitul apei
prin epiderm și de a lega baze și acizi slabi.
Deci, această zonă reglează permeabilitatea cutanată.
Secreția sebacee sau sebumul este produsul glandelor sebacee.
Sebumul rezultă din distrugerea celulelor glandulare ( sectreție
holocrină ) și este format din fosfolipide, colesterol, trigliceride
și acizi grași nesaturați.
Secreția sebacee, care se află sub dependența sistemului nervos
central, este continuă, cantitatea medie în 24 de ore fiind de 1-2 g.
Sebumul participă la alcătuirea așa-numitului film hidrolipidic
superficial,, care este capabil să absoarbă o mare cantitate de apă
și colesterol.
Deoarece conține acizi grași nesaturați și alte substanțe, sebumul
participă la apărarea antimicrobiană și antifungică a pielii.
De asemenea, el protejează firul de păr, pe care-l îmbracă într-o
peliculă fină și îi asigură o oarecare suplețe.
Astfel, sebumul este un adevărat lubrifiant al pielii și părului.
Secreția sebacee este influențată de o serie de factori ca: sistemul
nervos ( emoțiile duc la contracția mușchilor erectori ai firelor de
păr, urmată de hipersecreția sebacee ), hormonii ( androgenii excită,
iar estrogenii inhibă secreția seboreică ), temperatura mediului
înconjurător ( dacă este ridicată stimulează secreția ) și razele
ultraviolete ( în doze mici stimulează, iar în doze mari diminuează
secreția ).
Secreția sudoripară sau sudoarea este produsul glandelor sudoripare.
Aceasta este un lichid limpede, cu miros caracteristic, care variază
după regiuni, rasă și individ.
Sudoarea conține 1% substanțe și 99% apă.
Dintre substanțe amintim: ureea, acidul uric, creatinina, amoniacul,
glucoza, acidul lactic, vitamine ( C, B1, B2, PP ), săruri minerale
( de sodiu, potasiu, magneziu etc. ) și acizi volatili ( acetic, formic,
butiric, valerianic și caproic ).
Secreția sudorală este continuă, în mod normal imperrceptibilă
( perspirația insensibilă ), cantitatea medie în 24 de ore fiind de
600 - 800 ml.
În condiții speciale, ca efort sau temperatura ridicată a mediului
ambiant, se poate elimina o cantitate enormă de sudoare, ajungînd
pînă la 10 litri.
După felul glandelor care o secretă, ecrine sau apocrine, sudoare
are cîteva caracteristici distincte.
Astfel, sudoarea ecrină este foarte acidă ( pH=3,8 ) și fluidă, iar
sudoarea apocrină este aproape alcalină ( pH=6,9), vîscoasă și se
elimină intermitent, stadiul secretor fiind urmat de o pauză lungă.
Aciditatea sudorii ecrine mărește puterea de apărare a pielii față
de agenții patogeni, în timp ce tendința spre alcalinitate a secreției
apocrine explică condițiile extrem de favorabile dezvoltării
microbilor și micozelor ( ciupercilor ) la nivelul axilelor și
regiunilor inghinale.
Secreția sudoripară este influențată de factorii externi ( căldura
o stimulează ) și interni ( sistemul nervos, efortul muscular etc. ).
Acetilcolina, adrenalina și pilocarpina stimulează secreția de
sudoare, în timp ce atropina o inhibă.
Pilogeneza este procesul de formare a firelor de păr la nivelul
foliculilor piloși.
Creșterea firului de păr se face în ciclu cu durata de 2 - 6 ani.
Părul este constituit din tricokeratină.
Culoarea părului se datorește prezenței unor melanine, eumelanina
( asemănătoare cu melanina din epiderm ), care colorează părul
în brun și negru și feomelanina, care îl colorează în galben-roșcat.
Pilogeneza este influențată de factori ca: hormoni, circulația
sanguină dermică și factori exogeni.
Astfel hiperfuncția hipofizei ( excesul de hormon somatotrop la
bolnavii de acromegalie, sau de ACTH în boala Cushing ) duce
la hipertricoză (păr în exces), în timp ce hipofuncția hipofizară
(nanism) se însoțește de hipotricoză.
Corticoizii în aplicații locale sau injectați în derm stimulează
pilogeneza.
Hormonii sexuali masculini ( androgenii ) inhibă pilogeneza, în
timp ce hormonii sexuali feminini ( estrogenii ) excită pilogeneza.
Vasodilatația stimulează creșterea părului, în timp ce spasmele
capilarelor din papila bulbului pilos sînt urmate de căderea părului
( alopecie ).
Razele ultraviolete, substanțele vasodilatatoare ( histamina,
vitamina PP, procaina ), substanțele fotodinamice ( meladinina ),
vitaminele A, B2, E, H1 și unele elemente minerale ca Fe, Cu, I
stimulează pilogeneza, iar sărurile de taliu și substanțele
antimitotice ( folosite în tratamentul cancerului ) o inhibă.
Sprîncenele
SPRÎNCENELE
Forma sprîncenelor poate fi modificată prin epilare
după care se mai pot trasa linii cu creionul dermatograf.
Prima epilare este bine să fie realizată de cosmeticiană,
care le va da forma corespunzătoare feței.
Dacă totuși vă epilați singure, după demachiere, desenați
cu un creion dermatograf foarte bine ascuțit forma
sprîncenei dorite.
Cu ajutorul unei pensete se epilează toate firele de păr
din interiorul conturului desenat.
Zona respectivă va fi dezinfectată bine și unsă cu cremă.
Pentru a obține un aspect cît mai natural, sprîncenele se
desenează prin aplicarea creionului sub forma unei serii
de mici linii oblice de jos în sus, plecînd de la rădăcina
nasului ( fig 25 ).
 |
| Fig. 25. - Creionarea Sprîncenelor |
Creionul dermatograf se alege în culoarea naturală
a sprîncenelor.
Multe femei folosesc creionul negru indiferent de
culoarea părului sau a tenului, ceea ce constituie
o greșeală, aceasta fiind indicat numai unei persoane
brunete.
Trusa Pentru Îngrijirea Părului
TRUSĂ PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI
- o oglindă cu trei fețe pentru a se putea aranja și părul
de la ceafă ;
- bigudiuri ;
- agrafe ;
- o plasă care se aplică peste bigudiuri atunci cînd se
usucă părul ;
- un aparat de uscat părul ;
- șampon adecvat naturii părului fără a degresa părul
să-l curețe de praf și impurități ;
- fixativ înainte de coafat ;
- fixativ după coafat pentru fixarea ondulațiilor ;
- briantină ( numai în cazul în care părul este foarte escat ) ;
- o loțiune tonică ;
- un pieptene din corn de vită, os, ebonit, celuloid,
aluminiu etc ;
Preferabil este pieptenele din corn de vită, cu dinții mai
depărtați la vîrf decît la rădăcină.
Curățirea pieptenului este absolut necesară și se poate
face punînd între dinții pieptenului bucățele de vată.
Culoarea capătată de vată arată eficacitatea acestei practici.
Cu cît vata rămîne mai puțin murdară, cu atît părul este
mai curat.
- o perie aspră care să îndepărteze straturile moarte ale
epidermului și mătreața și să întindă pe păr grăsimea
naturală produsă de pielea capului.
Peria trebuie să fie suficient de aspră, ca la periat să se
producă o ușoară căldură necesară firului de păr.
Pieptenele și peria trebuie să fie obiecte de uz strict
personal căci ele pot constitui un mijloc de transmitere
a diverselor boli ale pielii și părului.
Trusa Pentru Îngrijirea Părului
TRUSĂ PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI
- o oglindă cu trei fețe pentru a se putea aranja și părul
de la ceafă ;
- bigudiuri ;
- agrafe ;
- o plasă care se aplică peste bigudiuri atunci cînd se
usucă părul ;
- un aparat de uscat părul ;
- șampon adecvat naturii părului fără a degresa părul
să-l curețe de praf și impurități ;
- fixativ înainte de coafat ;
- fixativ după coafat pentru fixarea ondulațiilor ;
- briantină ( numai în cazul în care părul este foarte escat ) ;
- o loțiune tonică ;
- un pieptene din corn de vită, os, ebonit, celuloid,
aluminiu etc ;
Preferabil este pieptenele din corn de vită, cu dinții mai
depărtați la vîrf decît la rădăcină.
Curățirea pieptenului este absolut necesară și se poate
face punînd între dinții pieptenului bucățele de vată.
Culoarea capătată de vată arată eficacitatea acestei practici.
Cu cît vata rămîne mai puțin murdară, cu atît părul este
mai curat.
- o perie aspră care să îndepărteze straturile moarte ale
epidermului și mătreața și să întindă pe păr grăsimea
naturală produsă de pielea capului.
Peria trebuie să fie suficient de aspră, ca la periat să se
producă o ușoară căldură necesară firului de păr.
Pieptenele și peria trebuie să fie obiecte de uz strict
personal căci ele pot constitui un mijloc de transmitere
a diverselor boli ale pielii și părului.
Sprîncenele
SPRÎNCENELE
Forma sprîncenelor poate fi modificată prin epilare
după care se mai pot trasa linii cu creionul dermatograf.
Prima epilare este bine să fie realizată de cosmeticiană,
care le va da forma corespunzătoare feței.
Dacă totuși vă epilați singure, după demachiere, desenați
cu un creion dermatograf foarte bine ascuțit forma
sprîncenei dorite.
Cu ajutorul unei pensete se epilează toate firele de păr
din interiorul conturului desenat.
Zona respectivă va fi dezinfectată bine și unsă cu cremă.
Pentru a obține un aspect cît mai natural, sprîncenele se
desenează prin aplicarea creionului sub forma unei serii
de mici linii oblice de jos în sus, plecînd de la rădăcina
nasului ( fig 25 ).
|
| Fig. 25. - Creionarea Sprîncenelor |
Creionul dermatograf se alege în culoarea naturală
a sprîncenelor.
Multe femei folosesc creionul negru indiferent de
culoarea părului sau a tenului, ceea ce constituie
o greșeală, aceasta fiind indicat numai unei persoane
brunete.
Fecundația
FECUNDAȚIA
Pentru ca viața să se transmită, pentru ca să se formeze o nouă ființă, este necesară
unirea celor două celule sexuale specializate pentru funcția de reproducere :
spermatozoidul ovulului.
Acest proces poartă numele de fecundație.
Spermatozoidul pătruns în citoplasma ovulului își pierde coada care se absoarbe.
Capul spermatozoidului, în care se găsește nucleul, se unește cu nucleul ovulului
și în acest moment ia naștere oul, o nouă ființă și sarcina începe.
Fiecare nucleu celular conține așa-numiții cromozomi, care sînt purtătorii substanței
ereditare a organismului din care provin.
Fiecărei specii îi este caracteristic un anumit număr de cromozomi, spre deosebire de celulele
sexuale care au numai 23.
În celula ou, fiecărui cromozom matern îi corespunde un cromozom patern cu aceeași formă,
structură și funcție genetică.
În acest fel numărul de cromozomi caracteristic speciei umane - 46 - se reface.
Materialul genetic se menține astfel neschimbat cantitativ, dar, prin formarea de recombinații,
se deosebește atît de cel patern, cît și de cel matern.
Cromozomii conțin particule mici numite gene, care sînt liniar ( peste 100 000 pe un cromozom )
și care reprezintă unități funcționale genetice cu un rol în transmiterea caracterelor ereditare.
Lor le datorăm nu numai sexul, dar și conformația corpului, culoarea părului, ochilor etc.
Prin contopirea celor două nuclee se formează noua celulă oul uman.
Din acest moment începe și diviziunea lui, la început în două, apoi în patru și așa mai deperte
în progresie aritmetică oul ajungînd la aspectul de mură, de unde și numele de morulă care se
dă acestui stagiu.
Oul în curs de segmentare se îndreaptă către uter, împins fiind de mișcările contractile ale
trompei și prin mișcările cililor vibratili.
Sînt necesare 3-4 zile pentru ca să ajungă în cavitatea uterină.
Trei zile după aceea el plutește liber în secreția uterului, a cărui mucoasă este pregătită să-l
primească și a cărui strat muscular este hipoton, hipocontractil datorită progesteronului.
Abia în ziua a șasea a ovulației, deci aproximativ a 21-a zi a ciclului menstrual, oul ia contact
cu mucoasa uterină.
În acest interval de timp oul a trecut într-o etapă superioară a segmentării, aceea de blastulă.
În această etapă se produce nidația adică cuibărirea oului în mucoasa uterină, în care pătrunde
grație proprietăților învelișului lui și în care își creează o mică cavitate numită camera
ovulară al cărui orificiu se astupă cu un cheag.
Începe acum o nouă fază de dezvoltare ; de unde pînă acuma celulele divizate erau egale ca
mărime și formă, ele se diferențiază, începe formarea foițelor embrionare primare, din
care iau naștere toate țesuturile și organele corpului.
În plus se formează aparatul de fixare și hrănire a noii ființe, care este placenta.
La 30 de Ani ( Femeia )
LA 30 DE ANI ( FEMEIA )
Balzac spunea că femeia la 30 de ani este în plenitudinea
frumuseții sale.
În principiu, acest punct de vedere este adevărat, pentru
că în jurul acestei vîrstei frumuseții femeii i se adaugă și
alte elemente ale personalității sale, legate de experiența
vieții și, în special, de munca de toate zilele în cadrul
căreia i se dezvoltă aptitudinile.
La 30 de ani, femeia nu mai are dreptul să se comporte ca
o fetiță dar nici să se neglijeze, socotind că o dată devenită
soție ori mamă, fizicul ei nu mai prezintă importanță.
De asemenea, nu-i mai este permisă nici un fel de neglijență,
începînd cu îngrijirile generale ale corpului și sfîrșind cu
cele ale obrazului.
La această vîrstă nu mai putem rămîne indiferente dacă părul
este coafat sau nu, dacă pielea a început să se rideze etc.
Nu este suficient să fim frumoase numai la diferite ocazii, ci
trebuie să căutăm să fim frumoase permanent, dimineața
cînd ne trezim, la prînz sau cînd ne întoarcem de la lucru.
Dacă pînă acum nu ne-am gîndit să mergem la cosmeticiană,
cel puțin vom începe curățirea feței o dată pe lună, în
profunzime, pentru că nu trebuie să uităm că de la 30 de ani
începem să ne pregătim frumusețea de mai tîrziu.
Deseori, persoanelor cu tenurile mai sensibile sau celor care
sînt suferinde, încep să le apară modificări în aspectul pielii
care se deshidratează, scoțînd în evidență ridurile.
În asemenea cazuri, se impune, în funcție de gravitatea
modificărilor survenite, să consultăm medicul de specialitate
sau cosmeticiană.
La 30 de ani, nu ne mai putem permite luxul de a ne culca
nedemachiate.
Dacă tenul lasă de dorit, vom folosi o cremă vitaminizată,
soluții tonice, iar la 1 - 2 săptămîni o mască hrănitoare.
Deoarece la 30 de ani cele mai multe femei au devenit
gospodine în propria lor casă, nu există nici o scuză de
neglijare a mîinilor.
Cei care spun că vîrsta unei femei se poate citi după mîini
nu greșesc.
Procedați astfel încît pielea mîinilor să rămînă în continuare
catifelată.
Îngrijiți-vă mîinile, ungeți-le după fiecare spălat, îmbrăcați
mănuși ori de cîte ori sînteți obligate să muiați mîinile în apă
cu sodă, detergenți etc.
Nu trebuie să omitem nici felul în care ne îmbrăcăm.
În alegerea pe care o facem, nu trebuie să uităm că rochiile de
fetițe nu ne avantajează, dar aceasta nu înseamnă că trebuie
să ne îmbrăcăm ,,bătrînește”.
Moda zilelor noastre favorizează femeia ( indiferent dacă
adoptăm linia dreaptă, simplă sau cea modernistă ).
În alegerea coloritului, vom renunța la combinațiile stridente,
preferînd coloritul intens curat.
Nu trebuie să ocolim nici culorile alb sau negru, care pot
fi purtate la vîrsta aceasta fără nici o rezervă.
O mare importanță prezintă și accesoriile.
Alegerea poșetei, a pantofilor, a pălăriei, a mărgelelor nu
trebuie făcută la nimereală, ci în concordanță cu restul îmbrăcămintei,
astfel încît armonia să fie perfectă.
Totodată vom ține seama și de nuanța tenului, de culoarea părului
și de celelalte elemente care pot influența aspectul general.
Fardarea va fi cît mai discretă, acest principiu fiind valabil pentru
toate vîrstele.
În scopul de a nu crea contraste nepotrivite, vom avea grijă ca
fardurile să fie perfect armonizate și în concordanță cu îmbrăcămintea.
Deci, să nu ne însușim din modă decît ceea ce este în concordanță
cu ținuta, cu conformația figurii, adică în concordanță cu întreaga
noastră personalitate.
Fecundația
FECUNDAȚIA
Pentru ca viața să se transmită, pentru ca să se formeze o nouă ființă, este necesară
unirea celor două celule sexuale specializate pentru funcția de reproducere :
spermatozoidul ovulului.
Acest proces poartă numele de fecundație.
Spermatozoidul pătruns în citoplasma ovulului își pierde coada care se absoarbe.
Capul spermatozoidului, în care se găsește nucleul, se unește cu nucleul ovulului
și în acest moment ia naștere oul, o nouă ființă și sarcina începe.
Fiecare nucleu celular conține așa-numiții cromozomi, care sînt purtătorii substanței
ereditare a organismului din care provin.
Fiecărei specii îi este caracteristic un anumit număr de cromozomi, spre deosebire de celulele
sexuale care au numai 23.
În celula ou, fiecărui cromozom matern îi corespunde un cromozom patern cu aceeași formă,
structură și funcție genetică.
În acest fel numărul de cromozomi caracteristic speciei umane - 46 - se reface.
Materialul genetic se menține astfel neschimbat cantitativ, dar, prin formarea de recombinații,
se deosebește atît de cel patern, cît și de cel matern.
Cromozomii conțin particule mici numite gene, care sînt liniar ( peste 100 000 pe un cromozom )
și care reprezintă unități funcționale genetice cu un rol în transmiterea caracterelor ereditare.
Lor le datorăm nu numai sexul, dar și conformația corpului, culoarea părului, ochilor etc.
Prin contopirea celor două nuclee se formează noua celulă oul uman.
Din acest moment începe și diviziunea lui, la început în două, apoi în patru și așa mai deperte
în progresie aritmetică oul ajungînd la aspectul de mură, de unde și numele de morulă care se
dă acestui stagiu.
Oul în curs de segmentare se îndreaptă către uter, împins fiind de mișcările contractile ale
trompei și prin mișcările cililor vibratili.
Sînt necesare 3-4 zile pentru ca să ajungă în cavitatea uterină.
Trei zile după aceea el plutește liber în secreția uterului, a cărui mucoasă este pregătită să-l
primească și a cărui strat muscular este hipoton, hipocontractil datorită progesteronului.
Abia în ziua a șasea a ovulației, deci aproximativ a 21-a zi a ciclului menstrual, oul ia contact
cu mucoasa uterină.
În acest interval de timp oul a trecut într-o etapă superioară a segmentării, aceea de blastulă.
În această etapă se produce nidația adică cuibărirea oului în mucoasa uterină, în care pătrunde
grație proprietăților învelișului lui și în care își creează o mică cavitate numită camera
ovulară al cărui orificiu se astupă cu un cheag.
Începe acum o nouă fază de dezvoltare ; de unde pînă acuma celulele divizate erau egale ca
mărime și formă, ele se diferențiază, începe formarea foițelor embrionare primare, din
care iau naștere toate țesuturile și organele corpului.
În plus se formează aparatul de fixare și hrănire a noii ființe, care este placenta.
La 30 de Ani ( Femeia )
LA 30 DE ANI ( FEMEIA )
Balzac spunea că femeia la 30 de ani este în plenitudinea
frumuseții sale.
În principiu, acest punct de vedere este adevărat, pentru
că în jurul acestei vîrstei frumuseții femeii i se adaugă și
alte elemente ale personalității sale, legate de experiența
vieții și, în special, de munca de toate zilele în cadrul
căreia i se dezvoltă aptitudinile.
La 30 de ani, femeia nu mai are dreptul să se comporte ca
o fetiță dar nici să se neglijeze, socotind că o dată devenită
soție ori mamă, fizicul ei nu mai prezintă importanță.
De asemenea, nu-i mai este permisă nici un fel de neglijență,
începînd cu îngrijirile generale ale corpului și sfîrșind cu
cele ale obrazului.
La această vîrstă nu mai putem rămîne indiferente dacă părul
este coafat sau nu, dacă pielea a început să se rideze etc.
Nu este suficient să fim frumoase numai la diferite ocazii, ci
trebuie să căutăm să fim frumoase permanent, dimineața
cînd ne trezim, la prînz sau cînd ne întoarcem de la lucru.
Dacă pînă acum nu ne-am gîndit să mergem la cosmeticiană,
cel puțin vom începe curățirea feței o dată pe lună, în
profunzime, pentru că nu trebuie să uităm că de la 30 de ani
începem să ne pregătim frumusețea de mai tîrziu.
Deseori, persoanelor cu tenurile mai sensibile sau celor care
sînt suferinde, încep să le apară modificări în aspectul pielii
care se deshidratează, scoțînd în evidență ridurile.
În asemenea cazuri, se impune, în funcție de gravitatea
modificărilor survenite, să consultăm medicul de specialitate
sau cosmeticiană.
La 30 de ani, nu ne mai putem permite luxul de a ne culca
nedemachiate.
Dacă tenul lasă de dorit, vom folosi o cremă vitaminizată,
soluții tonice, iar la 1 - 2 săptămîni o mască hrănitoare.
Deoarece la 30 de ani cele mai multe femei au devenit
gospodine în propria lor casă, nu există nici o scuză de
neglijare a mîinilor.
Cei care spun că vîrsta unei femei se poate citi după mîini
nu greșesc.
Procedați astfel încît pielea mîinilor să rămînă în continuare
catifelată.
Îngrijiți-vă mîinile, ungeți-le după fiecare spălat, îmbrăcați
mănuși ori de cîte ori sînteți obligate să muiați mîinile în apă
cu sodă, detergenți etc.
Nu trebuie să omitem nici felul în care ne îmbrăcăm.
În alegerea pe care o facem, nu trebuie să uităm că rochiile de
fetițe nu ne avantajează, dar aceasta nu înseamnă că trebuie
să ne îmbrăcăm ,,bătrînește”.
Moda zilelor noastre favorizează femeia ( indiferent dacă
adoptăm linia dreaptă, simplă sau cea modernistă ).
În alegerea coloritului, vom renunța la combinațiile stridente,
preferînd coloritul intens curat.
Nu trebuie să ocolim nici culorile alb sau negru, care pot
fi purtate la vîrsta aceasta fără nici o rezervă.
O mare importanță prezintă și accesoriile.
Alegerea poșetei, a pantofilor, a pălăriei, a mărgelelor nu
trebuie făcută la nimereală, ci în concordanță cu restul îmbrăcămintei,
astfel încît armonia să fie perfectă.
Totodată vom ține seama și de nuanța tenului, de culoarea părului
și de celelalte elemente care pot influența aspectul general.
Fardarea va fi cît mai discretă, acest principiu fiind valabil pentru
toate vîrstele.
În scopul de a nu crea contraste nepotrivite, vom avea grijă ca
fardurile să fie perfect armonizate și în concordanță cu îmbrăcămintea.
Deci, să nu ne însușim din modă decît ceea ce este în concordanță
cu ținuta, cu conformația figurii, adică în concordanță cu întreaga
noastră personalitate.
Tehnica Machiajului
TEHNICA MACHIAJULUI
Tehnica machiajului necesită o îndemînare specială
pe care orice femeie o poate căpăta în timp.
La început este bine însă să fie consultată o
cosmeticiană care va determina natura tenului,
armonia culorilor și indicația folosirii produselor
cosmetice și de machiaj.
Un machiaj obișnuit prevede o pudrare și aplicarea
unui ruj de buze.
Abia după un timp putem trece la folosirea fondului
de ten, a fardurilor de obraz și de ochi și apoi la un
machiaj corector.
Machiajul obișnuit se apropie cît mai mult de culoarea
naturală a pielii și trebuie să fie cît mai discret.
Demachierea constituie o condiție esențială pentru
pregătirea obrazului în vederea machierii.
Ea se realizează cu cremă sau cu lapte demachiant
care se alege în funcție de natura tenului.
Această operație începe cu ochii și buzele.
Majoritatea specialiștilor recomandă chiar aplicarea de
măști înaintea unui machiaj de seară, deoarece un obraz
curat și odihnit asigură în mai mare măsură reușita
acestuia.
Se șterge fața cu o loțiune tonică sau se pulverizează
o loțiune din plante sau apă minerală, după care se usucă
cu un șervețel de hîrtie fină.
Se aplică crema de bază, protectoare și se lasă cîteva
minute pentru a fi absorbită de piele, după care excesul
se îndepărtează prin tamponări ușoare cu un șervețel
de hîrtie fină.
Crema se alege în funcție de natura tenului, în general
ea trebuie să fie semigrasă, hidratantă și să se întindă ușor.
Există creme de bază pentru ten uscat și pentru ten gras.
Uneori se preferă laptele hidratant care se întinde și
pătrunde mai ușor în piele.
Abia după terminarea acestei operații va începe machiajul
propriu zis prin aplicarea fondului de ten.
Modul de aplicare a fondului de ten depinde de consistența
acestuia.
Dacă fondul de ten este fluid sau cremă se va aplica direct
pe degetele, avînd grijă ca mîinile să fie perfect curate,
cu pielea netedă.
Specialiștii recomandă punctarea feței cu pastile de fon
de ten : pe fruntea 2 - 3 pastile , pe aripile nasului cîte o
pastilă, pe șanțurile nazonabile cîte o pastilă; pe fiecare
obraz cîte trei pastile cam în formă de triunghi ; pe bărbie
două pastile pe gît aproximativ trei pastile, după care se
întinde uniform pe toată suprafața ( fig 22 ).
Fondul de ten se aplică în cantități foarte mici, mai bine
să fie insuficient decît să fie prea mult.
El trebuie să formeze o peliculă foarte subțire, aproape
invizibilă.
Dacă totuși observăm că fondul de ten nu s-a întins
uniform îl putem dilua avînd pe pulpa degetelor puțin
lapte de toaletă.
 |
| Fig 22.Puctarea fetei cu pastile de fond de ten- Fig 23. Aplicarea fardului anticearcăn |
Pe frunte, la tîmple, în zona de inserție a părului , pe aripile
nasului, în șanțul nazo-labil, pe gît fardul se enstompează,
astfel încît să nu existe o linie de demarcație.
Seara, fondul de ten se mai poate aplica pe decolteu și
pe ceafă dacă vom îmbrăca o rochie decoltată.
Fondul de ten fluid sau cremă este indicat tenurilor normale
uscate.
Pentru tenul gras se recomandă folosirea fondului de ten
compact.
Aceasta din urmă se aplică cu ajutorul unui burete înmuiat
în apă și stors.
El se freacă ușor pe suprafața fondului de ten, se
uniformizează cantitatea de fond de ten de pe burete și
apoi se întinde pe obraji.
Dacă obrazul se pătează, stoarcem bine buretele și frecăm
din nou obrazul.
Fondul de ten compact are o mare putere de acoperire,
dar usucă pielea.
În cazul folosirii acestui fond de ten, fardul de obraz se
aplică înainte.
Culoarea fondului de ten va fi ca nuanță cît mai apropiată
de carnația naturală sau foarte ușor mai închisă.
De asemenea, se recomandă ca machiajul de seară să
aibă o nuanță mai închisă.
În cazul în care obrazul prezintă anumite imperfecțiuni
se va recurge la machiajul corector.
În această fază, dacă este necesar, se poate aplica fardul
anticearcăn, care se va folosi numai dacă cearcănele
sînt foarte pronunțate, dacă ochii sînt înfundați și mina
generală proastă.
El se aplică peste fondul de ten, ca o semilună și se
estompează perfect ( fig 23 ).
Aplicarea fardului de obraz se efectuează în funcție de
consistența acestuia.
Fardul de obraz cremă sau fluid se aplică peste fondul
de ten cu ajutorul pulpei degetelor sau cu o pensulă, în
formă triunghiulară, estompînd marginile.
Poziția triunghiurilor depinde de forma feței.
În general se aplică pe partea cea mai proeminentă a
pomeților, pe lobul urechilor și pe vîrful bărbiei.
Aplicarea lui trebuie să imite o înbujorare naturală
imprimînd tenului o mină sănătoasă ; de asemenea,
trebuie să nu fie prea intensă, alegîndu-se o culoare
mai deschisă decît cea a rujului de buze.
Este normal să ținem cont de modă, dar în primul rînd
să alegem culorile care ne avantajează.
Dacă folosim un fard de obraz compact, acesta se va aplica
peste pudră estompînd marginile.
Aplicarea pudrei are efect binefăcător pentru piele datorită
rolului ei protector împotriva intemperiilor.
Ea acoperă imperfecțiunile feței și imprimă acestuia un
aspect catifelat.
Pudra se aplică peste fondul de ten bine întins și uscat,
cu ajutorul unui tampon de vată, care este bine să fie
aruncat după fiecare întrebuințare.
 |
| Fig 24. Îndepărtarea surplusului de pudră. |
neputînd fi spălat prea des constituie o sursă
de infecție.
Se va începe cu mijlocul feței: fruntea,
nasul, bărbia și apoi pe obraji, tîmple,
maxilare, gît.
Surplusul de pudră se va îndepărta cu un alt
tampon de vată curat sau cu o perie moale
destinată special acestei operațiuni Fig 24.
Pentru fardare se va prefera pudra pulbere,
în timpul zilei însă pentru unele retușuri
este bine să folosim pudra compactă.
Dacă tenul este uscat și sensibil se va evita
pudra compactă, deoarece accentuează
gradul de uscăciune a pielii.
Culoarea pudrei, va fi aleasă într-o nuanță
puțin mai deschisă decît fond de ten, în
scopul de a imprima tenului transparență
și naturalețe - pentru machiajul de seară
sînt foarte indicate tonurile de roz ;
- pentru machiajul mai simplu putem
utiliza două nuanțe de pudre cu care putem
realiza și ușoare corijări ;
- pentru a da luminozitate obrazului, fruntea
va fi pudrată cu o nuanță mai deschisă decît restul feței.
- pentru a da impresia de piele bronzată, peste un fond
de ten ocru se va aplica o pudră de culoare roz ;
- pudra nu se va aplica niciodată pe un obraz transpirat ;
- pentru ca un machiaj să ,,țină”, după aplicarea pudrei
se va tampona ușor obrazul cu o bucată de pînză înmuiată
în apă rece și stoarsă bine.
Acest mic truc îndepărtează excesul de pudră și dă
pielii un aspect natural.
Tehnica Machiajului
TEHNICA MACHIAJULUI
Tehnica machiajului necesită o îndemînare specială
pe care orice femeie o poate căpăta în timp.
La început este bine însă să fie consultată o
cosmeticiană care va determina natura tenului,
armonia culorilor și indicația folosirii produselor
cosmetice și de machiaj.
Un machiaj obișnuit prevede o pudrare și aplicarea
unui ruj de buze.
Abia după un timp putem trece la folosirea fondului
de ten, a fardurilor de obraz și de ochi și apoi la un
machiaj corector.
Machiajul obișnuit se apropie cît mai mult de culoarea
naturală a pielii și trebuie să fie cît mai discret.
Demachierea constituie o condiție esențială pentru
pregătirea obrazului în vederea machierii.
Ea se realizează cu cremă sau cu lapte demachiant
care se alege în funcție de natura tenului.
Această operație începe cu ochii și buzele.
Majoritatea specialiștilor recomandă chiar aplicarea de
măști înaintea unui machiaj de seară, deoarece un obraz
curat și odihnit asigură în mai mare măsură reușita
acestuia.
Se șterge fața cu o loțiune tonică sau se pulverizează
o loțiune din plante sau apă minerală, după care se usucă
cu un șervețel de hîrtie fină.
Se aplică crema de bază, protectoare și se lasă cîteva
minute pentru a fi absorbită de piele, după care excesul
se îndepărtează prin tamponări ușoare cu un șervețel
de hîrtie fină.
Crema se alege în funcție de natura tenului, în general
ea trebuie să fie semigrasă, hidratantă și să se întindă ușor.
Există creme de bază pentru ten uscat și pentru ten gras.
Uneori se preferă laptele hidratant care se întinde și
pătrunde mai ușor în piele.
Abia după terminarea acestei operații va începe machiajul
propriu zis prin aplicarea fondului de ten.
Modul de aplicare a fondului de ten depinde de consistența
acestuia.
Dacă fondul de ten este fluid sau cremă se va aplica direct
pe degetele, avînd grijă ca mîinile să fie perfect curate,
cu pielea netedă.
Specialiștii recomandă punctarea feței cu pastile de fon
de ten : pe fruntea 2 - 3 pastile , pe aripile nasului cîte o
pastilă, pe șanțurile nazonabile cîte o pastilă; pe fiecare
obraz cîte trei pastile cam în formă de triunghi ; pe bărbie
două pastile pe gît aproximativ trei pastile, după care se
întinde uniform pe toată suprafața ( fig 22 ).
Fondul de ten se aplică în cantități foarte mici, mai bine
să fie insuficient decît să fie prea mult.
El trebuie să formeze o peliculă foarte subțire, aproape
invizibilă.
Dacă totuși observăm că fondul de ten nu s-a întins
uniform îl putem dilua avînd pe pulpa degetelor puțin
lapte de toaletă.
|
| Fig 22.Puctarea fetei cu pastile de fond de ten- Fig 23. Aplicarea fardului anticearcăn |
Pe frunte, la tîmple, în zona de inserție a părului , pe aripile
nasului, în șanțul nazo-labil, pe gît fardul se enstompează,
astfel încît să nu existe o linie de demarcație.
Seara, fondul de ten se mai poate aplica pe decolteu și
pe ceafă dacă vom îmbrăca o rochie decoltată.
Fondul de ten fluid sau cremă este indicat tenurilor normale
uscate.
Pentru tenul gras se recomandă folosirea fondului de ten
compact.
Aceasta din urmă se aplică cu ajutorul unui burete înmuiat
în apă și stors.
El se freacă ușor pe suprafața fondului de ten, se
uniformizează cantitatea de fond de ten de pe burete și
apoi se întinde pe obraji.
Dacă obrazul se pătează, stoarcem bine buretele și frecăm
din nou obrazul.
Fondul de ten compact are o mare putere de acoperire,
dar usucă pielea.
În cazul folosirii acestui fond de ten, fardul de obraz se
aplică înainte.
Culoarea fondului de ten va fi ca nuanță cît mai apropiată
de carnația naturală sau foarte ușor mai închisă.
De asemenea, se recomandă ca machiajul de seară să
aibă o nuanță mai închisă.
În cazul în care obrazul prezintă anumite imperfecțiuni
se va recurge la machiajul corector.
În această fază, dacă este necesar, se poate aplica fardul
anticearcăn, care se va folosi numai dacă cearcănele
sînt foarte pronunțate, dacă ochii sînt înfundați și mina
generală proastă.
El se aplică peste fondul de ten, ca o semilună și se
estompează perfect ( fig 23 ).
Aplicarea fardului de obraz se efectuează în funcție de
consistența acestuia.
Fardul de obraz cremă sau fluid se aplică peste fondul
de ten cu ajutorul pulpei degetelor sau cu o pensulă, în
formă triunghiulară, estompînd marginile.
Poziția triunghiurilor depinde de forma feței.
În general se aplică pe partea cea mai proeminentă a
pomeților, pe lobul urechilor și pe vîrful bărbiei.
Aplicarea lui trebuie să imite o înbujorare naturală
imprimînd tenului o mină sănătoasă ; de asemenea,
trebuie să nu fie prea intensă, alegîndu-se o culoare
mai deschisă decît cea a rujului de buze.
Este normal să ținem cont de modă, dar în primul rînd
să alegem culorile care ne avantajează.
Dacă folosim un fard de obraz compact, acesta se va aplica
peste pudră estompînd marginile.
Aplicarea pudrei are efect binefăcător pentru piele datorită
rolului ei protector împotriva intemperiilor.
Ea acoperă imperfecțiunile feței și imprimă acestuia un
aspect catifelat.
Pudra se aplică peste fondul de ten bine întins și uscat,
cu ajutorul unui tampon de vată, care este bine să fie
aruncat după fiecare întrebuințare.
|
| Fig 24. Îndepărtarea surplusului de pudră. |
neputînd fi spălat prea des constituie o sursă
de infecție.
Se va începe cu mijlocul feței: fruntea,
nasul, bărbia și apoi pe obraji, tîmple,
maxilare, gît.
Surplusul de pudră se va îndepărta cu un alt
tampon de vată curat sau cu o perie moale
destinată special acestei operațiuni Fig 24.
Pentru fardare se va prefera pudra pulbere,
în timpul zilei însă pentru unele retușuri
este bine să folosim pudra compactă.
Dacă tenul este uscat și sensibil se va evita
pudra compactă, deoarece accentuează
gradul de uscăciune a pielii.
Culoarea pudrei, va fi aleasă într-o nuanță
puțin mai deschisă decît fond de ten, în
scopul de a imprima tenului transparență
și naturalețe - pentru machiajul de seară
sînt foarte indicate tonurile de roz ;
- pentru machiajul mai simplu putem
utiliza două nuanțe de pudre cu care putem
realiza și ușoare corijări ;
- pentru a da luminozitate obrazului, fruntea
va fi pudrată cu o nuanță mai deschisă decît restul feței.
- pentru a da impresia de piele bronzată, peste un fond
de ten ocru se va aplica o pudră de culoare roz ;
- pudra nu se va aplica niciodată pe un obraz transpirat ;
- pentru ca un machiaj să ,,țină”, după aplicarea pudrei
se va tampona ușor obrazul cu o bucată de pînză înmuiată
în apă rece și stoarsă bine.
Acest mic truc îndepărtează excesul de pudră și dă
pielii un aspect natural.
Dorința de Înfrumusețare
DORINȚA DE ÎNFRUMUSEȚARE
Dorința de a se înfrumuseța și a trăi cît mai mult
este o tendință naturală atît femeilor, cît și a
bărbaților.
De aceea, apare ca firească întrebarea: care au
fost cauzele care au determinat această dorință
a oamenilor ?
Documente ale vremurilor, atestările analiștilor
sociologi făcute pe baza cercetărilor arheologice,
indică drept cauze care au determinat acest
fenomen următoarele :
- condițiile de mediu, de viață și modul de gîndire
al oamenilor ;
- instinctul de apărare față de forțele supranaturale
și de dușmanii apropiați; cultul zeilor și al morților;
- instinctul de apărare a sănătății față de dăunătorii naturali.
a) Condițiile de mediu, de viață și modul de gîndire
al oamenilor
Protejarea pielii a apărut ca o necesitate în primul rînd
în Orientul Mijlociu.
Trăind în climatul torid al acestei zone, stratul natural
de grăsime al pielii, nu-l mai putea proteja pe om, care
muncea sub soarele arzător.
Au început să fie folosite în acest scop grăsimile animale
și uleiul vegetal.
Acestea au devenit produse de primă necesitate fiind date,
în cadrul colectivelor organizate, muncitorilor și ostașilor,
ca rație zilnică.
Observînd că animalele, păsările, insectele și plantele au
culori diferite, oamenii primitivi s-au gîndit că acestea s-au
menținut în lupta pentru existență și datorită coloritul lor
și s-au străduit - găsind și metode - să-și coloreze și ei
figura și corpul.
b) Instinctul de apărare față de forțele supranaturale și de
dușmanii apropiați; cultul zeilor și al morților.
Teama omului primitiv în fața forțelor supranaturale,
dorința de a-i îmbuna pe zei, pentru ca aceștia să-l ajute
în fața calamităților naturale și a dușmanilor, a ridicat
pe trepte înalte folosirea unor produse naturale, care
încălzite, degajau un parfum ce era oferit cu prilejul jertfelor.
De asemenea, pentru a se apăra de forțele răului și pentru
a nu fi recunoscuți de dușmani, își ungeau fața și corpul cu tot
felul de culori, considerînd chiar că astfel se impuneau
față de dușmani.
În concepția lor de viață și moarte, oameni au manifestat
un cult deosebit morților, astfel că, pentru conservarea
cadavrelor în necropole, foloseau rășini, balsamuri și
substanțe odorizante, care aveau în același timp și proprietăți
antiseptice.
Substanțele odorizante au căpătat apoi o arie de folosință
mai largă la ceremoniile religioase.
c) Instinctul de apărare a sănătății față de dăunătorii naturali.
Necesitatea curățeniei corporale a apărut instinctiv la omul
primitiv, care caută să-și curețe corpul prin folosirea tuturor
mijloacelor naturale.
Datorită căldurile mari ei se spălau mult.
Mai tîrziu au învățat să-și prepare sub o formă sau alta săpunul.
Toate aceste lucruri elementare le considerau ca absolut necesare.
Dar chiar acolo unde apa era un lux, de pildă în Sahara, spălarea
se făcea cu nisipul uscat al pustiului.
În ținuturile arctice și subarctice, unde clima făcea uneori cu
neputință spălatul cu apă sau zăpadă, băștinașii au socotit
baia de aburi.
În cartea sa ,,Obîrșia lucrurilor” Iulius Lips, etnograf german,
prezintă unele aspecte privind igiena, arătînd că ,,nici un fiu bine
crescut al ținuturilor sălbatice nu neglijează igiena trupului”.
În Roma antică folosirea băilor calde era foarte obișnuită.
Împărații se făceau populari acordînd gratuit vizitatorilor
posibilitatea de a face baie, precum și uleiurile necesare.
În epoca respectivă au fost construite Termele ( băi publice ).
Oamenii erau chemați la baie prin clopote ; ei se grăbeau să
apuce cît mai multă apă caldă.
Pentru a îndepărta mirosul transpirației, își puneau la subsuori
mici pernuțe aromate.
Din motive de sănătate, pentru a se apăra de trahomul endemic,
răspîndit de către muște, oameni își pictau pleoapele cu o culoare
închisă, menită să-i protejeze contra acestei boli de ochi.
Alifiile făcute cu ulei de palmier, ulei de ricin, untură, umt, cu
adaosuri de ierburi diferite și de parfumuri metalice, apărau
pielea corpului de insolații, de înțepăturile insectelor, de frig și de vînt.
Metodele și produsele folosite pentru acele zugrăveli ale chipului
au fost considerate, pe drept cuvînt, ca fiind precursoare ale
cosmetologiei, după cum elementarele reguli de igienă, de apărare
a sănătății au fost considerate ca precursoare ale medicinii și
tot astfel, diferitele aspecte din viața oamenilor primitivi, a oamenilor
antici, a gîndirii lor, au stat ca fundament al multor teorii ale
civilizației moderne.
Dorința omului de a se înfrumuseța are origini foarte îndepărtate.
De mii de ani a existat preocuparea de a-și privi chipul, de a se
pieptăna, farda sau rade.
Fiecare fază a culturii umane a dat naștere unor concepții
proprii despre frumusețe, care urma să fie atinsă cu ajutorul
mijloacelor cosmetice.
La toate popoarele lumii se găsește însă, aceeași regulă că...
frumusețea, care în primul rînd o curățenie exemplară !
Dîndu-și seama de acțiunea apei reci, a aburului fierbinte,
a razelor soarelui tropical asupra pielii, oamenii au învățat
și aplicat noi cerințe ale igienei.
d) Natura oferă oamenilor mijloace de înfrumusețare
Natura a ajutat dintotdeauna pe om să-și realizeze obiectivele
și dorințele sale ; ea a oferit oamenilor și multiple mijloace
de înfrumusețare.
Oamenii primitivi foloseau ca sulimanuri nu mai puțin de
17 vopsele diferite, între care cele mai căutate erau albitele
( marnă, var ), negru ( cărbune de lemn, minerale de mangan )
și toată gama de nuanțe ale ocrului ( de la galbenul ce mai
deschis, pînă la portocaliu și roșu ).
În țările Orientului Mijlociu, a fost descoperită guma secretată
de un mic arbust spinos, ale cărui picături se cuagulau în
contact cu aerul și degajau un parfum neobișnuit.
Acestei gume-rezine i s-a dat numele de ,,mor”, respectiv smirnă.
Tot în aceste regiuni, erau și alți arbori care secretau rezine
mirositoare, cum ar fi olibanul ( Boswellia corteri ), din care
se făcea tămîia și balsamul de Meca.
Preoții sperau ca mirosul degajat prin încălzirea acestor
gume-rezine, prin spiralele de fum ce se ridicau, să ducă mai
repede rugăciunile la cer.
Totodată, mirosurille respective le dădeau un extaz deosebit,
care le întărea credința în zeii lor.
Preoții egipteni din Heliopolis oferau zilnic zeului soarelui,
trei mirodenii : o rășină dimineața, tămîie la prînz, iar seara,
un amestec de șase produse numite ,,kufi” în care intra și praful
de iris ( stînjenel ), folosit mai tîrziu în cosmetică.
În fața statuilor zeităților erau puse în vase de alabastru unsorile
și uleiurile rituale, preotul muindu-și uneori degetul, pentru a
unge statuile.
Femeile din antichitate își colorau în roșu-corai, cu ajutorul
sucului de ,,kufra”, vîrful degetelor, palmele, degetele de la
picioare, cîlcîiele și uneori chiar și vîrful sînilor.
Planta numită ,,kufra” era cunoscută sub numele de ,,henne”
și avea un parfum deosebit.
Femeile din orient pulverizau frunzele acestei plante, le amestecau
cu catesu ( vopsea extrasă dintr-un copac indian ) și obțineau
coloratul necesar.
Turcoaicele își vopseau părul în roșu cu acest produs.
La fiecare popor, pe lîngă influențele din afară, se practicau
procedee cosmetice devenite tradiționale și menținute pînă
în zilele noastre, procedee bazate pe ceea ce natura pune la
dispoziție oamenilor.
Documentele atestă unele produse naturale și procedee folosite,
care pot apărea drept curiozități.
Unele triburi de papuași melanezieni își decolorau părul
negru și creț cu ajutorul varului sau al leșiei, dîndu-i o
nuanță roșiatică sau gălbuie.
Îi pudrau apoi cu săruri pulverizante obținînd un efect ciudat,
prin contrast cu culoarea închisă a pielii lor.
Indienii americani preparau pentru spălarea părului, un fel
de șampon din seva unor plante, mai ales din planta,,Yucca”.
Pentru a feri pieptănăturile de murdărie și de atacul insectelor,
părul era uns cu ulei, frecat cu var și tratat cu urină de vită.
Varul acționează asupra urinei punea în libertate amoniacul,
care curăță părul și alunga insectele.
Indienii Kamio, din America de Nord, intensificau culoarea
neagră a părului lor, tratîndu-l cu o fiertură de smoală,
obținută din scoarța arborelui moschito.
Egiptenii, începîd cu frumoasa Cleopatra, au lăsat multiple
procedee de înfrumusețare.
Dealtfel, se spune despre Cleopatra că a fost prima femeie
care a scris un manual de îngrijire a frumuseții femeilor.
Ea folosea mîlul Nilului pentru a-și încreți părul.
Din mîl și urină își prepara o mască cosmetică.
Pentru epilare, folosea piatra ponce și penseta.
Ca să dea strălucire umerilor, folosea scoici pisate și alabastru.
Prepare un parfum al ei cu miros tulburător ,,Kiphe”,
care după Plutarh era un amestec de miere, vin, planta
,,henne”, smirnă, diferite rădăcini, lemn de trandafir, trestie
mirositoare, crocus, măcriș, boabe de ienupăr etc.
Dar și ceilalți egipteni nu s-au lăsat mai prejos.
Pentru îngrijirea părului și a dinților foloseau diferite rețete :
- contra încărunțirii: sînge de vițel negru, fiert în ulei; sînge
din corn de taur negru; grăsime de șarpe negru;
- contra căderii porului: pomadă făcută cu grăsimea de la 6 animale:
leu, hipopotam, crocodil, pisică, șarpe și țap;
- pentru întărirea firului de păr: dinte sfărîmat al unui măgar,
amestecat cu miere ;
- pentru curățirea dinților : bețișoare de lemn - care erau mai
întîi mestecate la un capăt pentru a le înmuia;
- gura și-o parfumau mestecînd grăunțe de mirt ;
- pentru strălucirea dinților : îi frecau cu un bastonaș de fildeș
pe care-l înmuiau într-un amestec de coji de ouă, cărbune și sidef.
Înaintea fiecărei mese își stropeau mîinile cu apă.
Drept săpun, foloseau un amestec de nisip, sodă și leșie.
Amestecul era utilizat pentru curățarea și catifelarea pielii.
Grecoaicele își spălau părul cu must de mere.
Subsuorile și le epilau cu rășină.
Ele purtau părul lung, pe care îl răsuceau în zulufi, îl prindeau
cu agrafe și panglici realizînd diferite pieptănături.
La femeile libere, părul scurt era fie semn de doliu, fie
recunoașterea bătrîneții.
Sclavele erau întotdeauna tunse scurt.
Grecoaicele foloseau creme pentru albit tenul, farduri,
vopsele pentru sprîncene și gene.
Multe femei aveau un întreg arsenal de oglinzi, agrafe,
pensete, flaconașe cu parfumuri și substanțe aromate,
borcănașe cu creme.
Pentru vopsitul obrajilor și buzelor foloseau creioane din
miniu de plumb sau rădăcina plantei ,,alcea”.
Sprîncenele le înnegreau cu funingine sau cu stibiu pisat
mărunt.
Pleoapele și le umbreu ușor cu cărbune.
Genele erau mai întîi vopsite în negru, apoi fixate cu un
amestec din albuș de ou, amoniac și rășină.
Femeile se parfumau din belșug, ca de astfel și bărbații,
după cum reise din reproșurile amare ale lui Socrate.
În timpul lui Nero, femeile făceau măști pentru față,
folosind excrementele de crocodil.
Femeile Bizanțului, ca să-și decoloreze părul, îl spălau cu
leșie și extrase vegetale, după care își puneau pălării fără
calotă ( numai boruri ), pe care își răsfirau părul și-l
expuneau la soare.
La unele populații de păstori din Africa, mijloacele de
înfrumusețare conțineau cele mai neobișnuite ingrediente,
ca balega și urina de vacă.
La noi la țară, sulemenitul ( de la cuvîntul turcesc sulumen ),
obicei vechi-oriental, a fost introdus după anul 1820, odată
cu o reformă radicală în îmbrăcămintea femeilor care adoptaseră
portul european.
L. Șăineanu în cartea sa ,,Influența orientală asupra limbii
și culturii române”, arată între altele că ,,o doamnă pe atunci,
nu se credea destul de grațioasă, pînă nu-și supunea figura
unei adevărate operațiuni chimice ; ea își sulemenea fața cu
alb și roșu, împodobind-o cu benghiuri din plasturi negri,
își colora în negru genele și sprîncenele cu gogoși de ristic,
își roșea jumătatea unghiilor, iar cucoanele alea bălaie, își
vopseau părul cu un fel de {cana}, cu care boierii își căneau
barba, ca să arate mai viguroși”.
Șt. Fofor, în ,,Formularul Cosmetic” apărut în 1858, arăta că
,,femeia de la țară, se lasă dintr-altele, numai ca să cumpere
mijloace de frumusețe ; ea vine la oraș cu oglinjoara, borcănelul
cu alifioara albă și foiță roșie în sîn, și, la marginea orașului
își aranjează toaleta, și apoi dă bună dimineața în piață”.
La Paști, fetele își înroșeau obrajii cu coji de ouă roșii.
Rumenirea feței se făcea și cu ,,coada cocoșului” sau ,,creasta
cocoșului”, o plantă avînd un rizom cărnos, pe care mai întîi
îl mestecau în gură.
Tot pentru rumenirea feței foloseau frunze roșii de răchită,
brîndușe de primăvară, sfecla, bulbul de ceapă ciorii,
cerneală roșie diluată în oțet, hîrtia roșie de ambalaj etc.
Sprîncenele și pleoapene se înnegreau cu funingine de pe
fundul oalei, cu cărbune de tulpină de busuioc sau cu
dopuri arse.
Chibriturile stinse serveau pentru a marca alunițele etc.
Folosirea acestor produse naturale, în modul arătat, reflectă
desigur condițiile social-economice ale oamenilor din
perioadele respective, accesul la produsele cosmetice
rafinate ale epocii lor.
Ele scot totodată în evidență dorința nestrămutată a oamenilor
de a se înfumuseța, de a corecta pe ici-colo unele defecte
cu care s-au născut și pe care natura îi ajută să și le corecteze.
Dorința de Înfrumusețare
DORINȚA DE ÎNFRUMUSEȚARE
Dorința de a se înfrumuseța și a trăi cît mai mult
este o tendință naturală atît femeilor, cît și a
bărbaților.
De aceea, apare ca firească întrebarea: care au
fost cauzele care au determinat această dorință
a oamenilor ?
Documente ale vremurilor, atestările analiștilor
sociologi făcute pe baza cercetărilor arheologice,
indică drept cauze care au determinat acest
fenomen următoarele :
- condițiile de mediu, de viață și modul de gîndire
al oamenilor ;
- instinctul de apărare față de forțele supranaturale
și de dușmanii apropiați; cultul zeilor și al morților;
- instinctul de apărare a sănătății față de dăunătorii naturali.
a) Condițiile de mediu, de viață și modul de gîndire
al oamenilor
Protejarea pielii a apărut ca o necesitate în primul rînd
în Orientul Mijlociu.
Trăind în climatul torid al acestei zone, stratul natural
de grăsime al pielii, nu-l mai putea proteja pe om, care
muncea sub soarele arzător.
Au început să fie folosite în acest scop grăsimile animale
și uleiul vegetal.
Acestea au devenit produse de primă necesitate fiind date,
în cadrul colectivelor organizate, muncitorilor și ostașilor,
ca rație zilnică.
Observînd că animalele, păsările, insectele și plantele au
culori diferite, oamenii primitivi s-au gîndit că acestea s-au
menținut în lupta pentru existență și datorită coloritul lor
și s-au străduit - găsind și metode - să-și coloreze și ei
figura și corpul.
b) Instinctul de apărare față de forțele supranaturale și de
dușmanii apropiați; cultul zeilor și al morților.
Teama omului primitiv în fața forțelor supranaturale,
dorința de a-i îmbuna pe zei, pentru ca aceștia să-l ajute
în fața calamităților naturale și a dușmanilor, a ridicat
pe trepte înalte folosirea unor produse naturale, care
încălzite, degajau un parfum ce era oferit cu prilejul jertfelor.
De asemenea, pentru a se apăra de forțele răului și pentru
a nu fi recunoscuți de dușmani, își ungeau fața și corpul cu tot
felul de culori, considerînd chiar că astfel se impuneau
față de dușmani.
În concepția lor de viață și moarte, oameni au manifestat
un cult deosebit morților, astfel că, pentru conservarea
cadavrelor în necropole, foloseau rășini, balsamuri și
substanțe odorizante, care aveau în același timp și proprietăți
antiseptice.
Substanțele odorizante au căpătat apoi o arie de folosință
mai largă la ceremoniile religioase.
c) Instinctul de apărare a sănătății față de dăunătorii naturali.
Necesitatea curățeniei corporale a apărut instinctiv la omul
primitiv, care caută să-și curețe corpul prin folosirea tuturor
mijloacelor naturale.
Datorită căldurile mari ei se spălau mult.
Mai tîrziu au învățat să-și prepare sub o formă sau alta săpunul.
Toate aceste lucruri elementare le considerau ca absolut necesare.
Dar chiar acolo unde apa era un lux, de pildă în Sahara, spălarea
se făcea cu nisipul uscat al pustiului.
În ținuturile arctice și subarctice, unde clima făcea uneori cu
neputință spălatul cu apă sau zăpadă, băștinașii au socotit
baia de aburi.
În cartea sa ,,Obîrșia lucrurilor” Iulius Lips, etnograf german,
prezintă unele aspecte privind igiena, arătînd că ,,nici un fiu bine
crescut al ținuturilor sălbatice nu neglijează igiena trupului”.
În Roma antică folosirea băilor calde era foarte obișnuită.
Împărații se făceau populari acordînd gratuit vizitatorilor
posibilitatea de a face baie, precum și uleiurile necesare.
În epoca respectivă au fost construite Termele ( băi publice ).
Oamenii erau chemați la baie prin clopote ; ei se grăbeau să
apuce cît mai multă apă caldă.
Pentru a îndepărta mirosul transpirației, își puneau la subsuori
mici pernuțe aromate.
Din motive de sănătate, pentru a se apăra de trahomul endemic,
răspîndit de către muște, oameni își pictau pleoapele cu o culoare
închisă, menită să-i protejeze contra acestei boli de ochi.
Alifiile făcute cu ulei de palmier, ulei de ricin, untură, umt, cu
adaosuri de ierburi diferite și de parfumuri metalice, apărau
pielea corpului de insolații, de înțepăturile insectelor, de frig și de vînt.
Metodele și produsele folosite pentru acele zugrăveli ale chipului
au fost considerate, pe drept cuvînt, ca fiind precursoare ale
cosmetologiei, după cum elementarele reguli de igienă, de apărare
a sănătății au fost considerate ca precursoare ale medicinii și
tot astfel, diferitele aspecte din viața oamenilor primitivi, a oamenilor
antici, a gîndirii lor, au stat ca fundament al multor teorii ale
civilizației moderne.
Dorința omului de a se înfrumuseța are origini foarte îndepărtate.
De mii de ani a existat preocuparea de a-și privi chipul, de a se
pieptăna, farda sau rade.
Fiecare fază a culturii umane a dat naștere unor concepții
proprii despre frumusețe, care urma să fie atinsă cu ajutorul
mijloacelor cosmetice.
La toate popoarele lumii se găsește însă, aceeași regulă că...
frumusețea, care în primul rînd o curățenie exemplară !
Dîndu-și seama de acțiunea apei reci, a aburului fierbinte,
a razelor soarelui tropical asupra pielii, oamenii au învățat
și aplicat noi cerințe ale igienei.
d) Natura oferă oamenilor mijloace de înfrumusețare
Natura a ajutat dintotdeauna pe om să-și realizeze obiectivele
și dorințele sale ; ea a oferit oamenilor și multiple mijloace
de înfrumusețare.
Oamenii primitivi foloseau ca sulimanuri nu mai puțin de
17 vopsele diferite, între care cele mai căutate erau albitele
( marnă, var ), negru ( cărbune de lemn, minerale de mangan )
și toată gama de nuanțe ale ocrului ( de la galbenul ce mai
deschis, pînă la portocaliu și roșu ).
În țările Orientului Mijlociu, a fost descoperită guma secretată
de un mic arbust spinos, ale cărui picături se cuagulau în
contact cu aerul și degajau un parfum neobișnuit.
Acestei gume-rezine i s-a dat numele de ,,mor”, respectiv smirnă.
Tot în aceste regiuni, erau și alți arbori care secretau rezine
mirositoare, cum ar fi olibanul ( Boswellia corteri ), din care
se făcea tămîia și balsamul de Meca.
Preoții sperau ca mirosul degajat prin încălzirea acestor
gume-rezine, prin spiralele de fum ce se ridicau, să ducă mai
repede rugăciunile la cer.
Totodată, mirosurille respective le dădeau un extaz deosebit,
care le întărea credința în zeii lor.
Preoții egipteni din Heliopolis oferau zilnic zeului soarelui,
trei mirodenii : o rășină dimineața, tămîie la prînz, iar seara,
un amestec de șase produse numite ,,kufi” în care intra și praful
de iris ( stînjenel ), folosit mai tîrziu în cosmetică.
În fața statuilor zeităților erau puse în vase de alabastru unsorile
și uleiurile rituale, preotul muindu-și uneori degetul, pentru a
unge statuile.
Femeile din antichitate își colorau în roșu-corai, cu ajutorul
sucului de ,,kufra”, vîrful degetelor, palmele, degetele de la
picioare, cîlcîiele și uneori chiar și vîrful sînilor.
Planta numită ,,kufra” era cunoscută sub numele de ,,henne”
și avea un parfum deosebit.
Femeile din orient pulverizau frunzele acestei plante, le amestecau
cu catesu ( vopsea extrasă dintr-un copac indian ) și obțineau
coloratul necesar.
Turcoaicele își vopseau părul în roșu cu acest produs.
La fiecare popor, pe lîngă influențele din afară, se practicau
procedee cosmetice devenite tradiționale și menținute pînă
în zilele noastre, procedee bazate pe ceea ce natura pune la
dispoziție oamenilor.
Documentele atestă unele produse naturale și procedee folosite,
care pot apărea drept curiozități.
Unele triburi de papuași melanezieni își decolorau părul
negru și creț cu ajutorul varului sau al leșiei, dîndu-i o
nuanță roșiatică sau gălbuie.
Îi pudrau apoi cu săruri pulverizante obținînd un efect ciudat,
prin contrast cu culoarea închisă a pielii lor.
Indienii americani preparau pentru spălarea părului, un fel
de șampon din seva unor plante, mai ales din planta,,Yucca”.
Pentru a feri pieptănăturile de murdărie și de atacul insectelor,
părul era uns cu ulei, frecat cu var și tratat cu urină de vită.
Varul acționează asupra urinei punea în libertate amoniacul,
care curăță părul și alunga insectele.
Indienii Kamio, din America de Nord, intensificau culoarea
neagră a părului lor, tratîndu-l cu o fiertură de smoală,
obținută din scoarța arborelui moschito.
Egiptenii, începîd cu frumoasa Cleopatra, au lăsat multiple
procedee de înfrumusețare.
Dealtfel, se spune despre Cleopatra că a fost prima femeie
care a scris un manual de îngrijire a frumuseții femeilor.
Ea folosea mîlul Nilului pentru a-și încreți părul.
Din mîl și urină își prepara o mască cosmetică.
Pentru epilare, folosea piatra ponce și penseta.
Ca să dea strălucire umerilor, folosea scoici pisate și alabastru.
Prepare un parfum al ei cu miros tulburător ,,Kiphe”,
care după Plutarh era un amestec de miere, vin, planta
,,henne”, smirnă, diferite rădăcini, lemn de trandafir, trestie
mirositoare, crocus, măcriș, boabe de ienupăr etc.
Dar și ceilalți egipteni nu s-au lăsat mai prejos.
Pentru îngrijirea părului și a dinților foloseau diferite rețete :
- contra încărunțirii: sînge de vițel negru, fiert în ulei; sînge
din corn de taur negru; grăsime de șarpe negru;
- contra căderii porului: pomadă făcută cu grăsimea de la 6 animale:
leu, hipopotam, crocodil, pisică, șarpe și țap;
- pentru întărirea firului de păr: dinte sfărîmat al unui măgar,
amestecat cu miere ;
- pentru curățirea dinților : bețișoare de lemn - care erau mai
întîi mestecate la un capăt pentru a le înmuia;
- gura și-o parfumau mestecînd grăunțe de mirt ;
- pentru strălucirea dinților : îi frecau cu un bastonaș de fildeș
pe care-l înmuiau într-un amestec de coji de ouă, cărbune și sidef.
Înaintea fiecărei mese își stropeau mîinile cu apă.
Drept săpun, foloseau un amestec de nisip, sodă și leșie.
Amestecul era utilizat pentru curățarea și catifelarea pielii.
Grecoaicele își spălau părul cu must de mere.
Subsuorile și le epilau cu rășină.
Ele purtau părul lung, pe care îl răsuceau în zulufi, îl prindeau
cu agrafe și panglici realizînd diferite pieptănături.
La femeile libere, părul scurt era fie semn de doliu, fie
recunoașterea bătrîneții.
Sclavele erau întotdeauna tunse scurt.
Grecoaicele foloseau creme pentru albit tenul, farduri,
vopsele pentru sprîncene și gene.
Multe femei aveau un întreg arsenal de oglinzi, agrafe,
pensete, flaconașe cu parfumuri și substanțe aromate,
borcănașe cu creme.
Pentru vopsitul obrajilor și buzelor foloseau creioane din
miniu de plumb sau rădăcina plantei ,,alcea”.
Sprîncenele le înnegreau cu funingine sau cu stibiu pisat
mărunt.
Pleoapele și le umbreu ușor cu cărbune.
Genele erau mai întîi vopsite în negru, apoi fixate cu un
amestec din albuș de ou, amoniac și rășină.
Femeile se parfumau din belșug, ca de astfel și bărbații,
după cum reise din reproșurile amare ale lui Socrate.
În timpul lui Nero, femeile făceau măști pentru față,
folosind excrementele de crocodil.
Femeile Bizanțului, ca să-și decoloreze părul, îl spălau cu
leșie și extrase vegetale, după care își puneau pălării fără
calotă ( numai boruri ), pe care își răsfirau părul și-l
expuneau la soare.
La unele populații de păstori din Africa, mijloacele de
înfrumusețare conțineau cele mai neobișnuite ingrediente,
ca balega și urina de vacă.
La noi la țară, sulemenitul ( de la cuvîntul turcesc sulumen ),
obicei vechi-oriental, a fost introdus după anul 1820, odată
cu o reformă radicală în îmbrăcămintea femeilor care adoptaseră
portul european.
L. Șăineanu în cartea sa ,,Influența orientală asupra limbii
și culturii române”, arată între altele că ,,o doamnă pe atunci,
nu se credea destul de grațioasă, pînă nu-și supunea figura
unei adevărate operațiuni chimice ; ea își sulemenea fața cu
alb și roșu, împodobind-o cu benghiuri din plasturi negri,
își colora în negru genele și sprîncenele cu gogoși de ristic,
își roșea jumătatea unghiilor, iar cucoanele alea bălaie, își
vopseau părul cu un fel de {cana}, cu care boierii își căneau
barba, ca să arate mai viguroși”.
Șt. Fofor, în ,,Formularul Cosmetic” apărut în 1858, arăta că
,,femeia de la țară, se lasă dintr-altele, numai ca să cumpere
mijloace de frumusețe ; ea vine la oraș cu oglinjoara, borcănelul
cu alifioara albă și foiță roșie în sîn, și, la marginea orașului
își aranjează toaleta, și apoi dă bună dimineața în piață”.
La Paști, fetele își înroșeau obrajii cu coji de ouă roșii.
Rumenirea feței se făcea și cu ,,coada cocoșului” sau ,,creasta
cocoșului”, o plantă avînd un rizom cărnos, pe care mai întîi
îl mestecau în gură.
Tot pentru rumenirea feței foloseau frunze roșii de răchită,
brîndușe de primăvară, sfecla, bulbul de ceapă ciorii,
cerneală roșie diluată în oțet, hîrtia roșie de ambalaj etc.
Sprîncenele și pleoapene se înnegreau cu funingine de pe
fundul oalei, cu cărbune de tulpină de busuioc sau cu
dopuri arse.
Chibriturile stinse serveau pentru a marca alunițele etc.
Folosirea acestor produse naturale, în modul arătat, reflectă
desigur condițiile social-economice ale oamenilor din
perioadele respective, accesul la produsele cosmetice
rafinate ale epocii lor.
Ele scot totodată în evidență dorința nestrămutată a oamenilor
de a se înfumuseța, de a corecta pe ici-colo unele defecte
cu care s-au născut și pe care natura îi ajută să și le corecteze.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)