Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea Nu Orice Modă.... Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea Nu Orice Modă.... Sortați după dată Afișați toate postările
Nu Orice Modă...
NU ORICE MODĂ...
Există numeroase aspecte ale modei, pozitive și negative,
dar însușirea oricărei mode fără a ține seama de consecințe,
constituie desigur o greșeală.
Înainte de orice, să urmărim ca ceea ce e ,,la modă” să nu
contravină principiilor de sănătate.
De exemplu, întreținerea forțată a siluetei ( prin supunerea
la o subalimentație sistematică ), fără a ține seama că odată
cu anii și organismul se maturizează, slăbește nu numai puterea
dar și rezistența la îmbolnăviri.
Concluzia este că silueta trebuie păstrată nu numai în funcție
de modă, ci în primul rînd în limitele firești ale vîrstei.
Poate oare fi considerată orice siluetă ca fiind frumoasă ?
Oare numărul kilogramelor este singura caracteristică a
unei siluete frumoase ?
Desigur că nu !
Numărul kilogramelor trebuie să nu depășească limitele
maxime admise în funcție de constituția fiecăruia și de
vîrstă, dar trebuie luate în considerație tonicitatea musculaturii,
mobilitatea corpului, într-un cuvînt, grija permanentă
pentru ținuta corpului nostru.
Cum o realizăm?
Alimentîndu-ne normocaloric, efectuînd mai multă
mișcare ( mers, sport ) iar la constatarea unor dezechilibre
metabolice, să nu le privim cu indiferență, adresîndu-ne
de îndată specialistului.
Unele persoane preferă să poarte corsete, pentru a-și ascunde
kilogramele în plus, numai că folosirea lor influențează
negativ circulația sîngelui, respirația și slăbesc musculatura.
Îmbrăcămintea la moda purtată zi cu zi este uneori lipsită
de funcționalitate, ne incomodează, limitîndu-ne mișcările
corpului.
Oare pantalonul la modă, însușit acum de toate vîrstele,
reflectă moda cea mai bună ?
Folosirea lui și în timpul verii, în loc de a lăsa picioarele să
fie aerisite, să primească din plin razele soarelui sau
purtarea în cursul dimineții cînd soarele e mai puternic, a
țesuturilor de culoare închisă care rețin căldura, pot fi
considerate ca o modă folositoare sănătății?
De asemenea, purtarea pantofilor cu tocul prea înalt și
vîrful foarte ascuțit, nu este indicată.
Medicii arată că o astfel de încălțăminte favorizează
apariția piciorului plat, a monturilor, coloana lombară
este suprasolicitată, mersul fiziologic normal este modificat.
O astfel de încălțăminte este admisă la o ocazie, numai
cîteva ore, dar a o purta permanent înseamnă a accepta
consecințe destul de neplăcute.
Referitor la folosirea tuturor produselor cosmetice la modă
sau a celor folosite de prietene, s-a arătat la capitolul respectiv,
că trebuie utilizate doar acele produse care nu dau fenomene
de intoleranța : urticarie, eczeme etc., și în caz contrar să folosim
alte produse sau poate chiar să renunțăm la ele.
Moda a fost impusă deseori de persoane importante, car care
prezentau anumite defecte pe care doreau să le ascundă.
De pildă, Henric al II-lea avea o gușă respingătoare ; ca s-o
mascheze a recurs la gulere voluminoase din dantelă.
Gulerele înalte au fost lansate de soția regelui Filip al III-lea,
întrucît avea un gît foarte lung.
Rochiile cu trenă au fost introduse de fiicele lui Ludovic
al XI-lea deoarece aveau picioarele foarte groase.
O infantă a Spaniei, pentru a-și ascunde șoldurile prea
mari, a introdus moda ,,paneurilor”, modă care deastfel o
regăsim deseori în tablourile pictate de Veronese.
Pentru a masca o deviere a umerilor, Catherina de Medici
a lansat moda mînecilor bufante.
Ana de Austria avînt brațele foarte frumoase a introdus
moda mînecilor scurte.
Nu Orice Modă...
NU ORICE MODĂ...
Există numeroase aspecte ale modei, pozitive și negative,
dar însușirea oricărei mode fără a ține seama de consecințe,
constituie desigur o greșeală.
Înainte de orice, să urmărim ca ceea ce e ,,la modă” să nu
contravină principiilor de sănătate.
De exemplu, întreținerea forțată a siluetei ( prin supunerea
la o subalimentație sistematică ), fără a ține seama că odată
cu anii și organismul se maturizează, slăbește nu numai puterea
dar și rezistența la îmbolnăviri.
Concluzia este că silueta trebuie păstrată nu numai în funcție
de modă, ci în primul rînd în limitele firești ale vîrstei.
Poate oare fi considerată orice siluetă ca fiind frumoasă ?
Oare numărul kilogramelor este singura caracteristică a
unei siluete frumoase ?
Desigur că nu !
Numărul kilogramelor trebuie să nu depășească limitele
maxime admise în funcție de constituția fiecăruia și de
vîrstă, dar trebuie luate în considerație tonicitatea musculaturii,
mobilitatea corpului, într-un cuvînt, grija permanentă
pentru ținuta corpului nostru.
Cum o realizăm?
Alimentîndu-ne normocaloric, efectuînd mai multă
mișcare ( mers, sport ) iar la constatarea unor dezechilibre
metabolice, să nu le privim cu indiferență, adresîndu-ne
de îndată specialistului.
Unele persoane preferă să poarte corsete, pentru a-și ascunde
kilogramele în plus, numai că folosirea lor influențează
negativ circulația sîngelui, respirația și slăbesc musculatura.
Îmbrăcămintea la moda purtată zi cu zi este uneori lipsită
de funcționalitate, ne incomodează, limitîndu-ne mișcările
corpului.
Oare pantalonul la modă, însușit acum de toate vîrstele,
reflectă moda cea mai bună ?
Folosirea lui și în timpul verii, în loc de a lăsa picioarele să
fie aerisite, să primească din plin razele soarelui sau
purtarea în cursul dimineții cînd soarele e mai puternic, a
țesuturilor de culoare închisă care rețin căldura, pot fi
considerate ca o modă folositoare sănătății?
De asemenea, purtarea pantofilor cu tocul prea înalt și
vîrful foarte ascuțit, nu este indicată.
Medicii arată că o astfel de încălțăminte favorizează
apariția piciorului plat, a monturilor, coloana lombară
este suprasolicitată, mersul fiziologic normal este modificat.
O astfel de încălțăminte este admisă la o ocazie, numai
cîteva ore, dar a o purta permanent înseamnă a accepta
consecințe destul de neplăcute.
Referitor la folosirea tuturor produselor cosmetice la modă
sau a celor folosite de prietene, s-a arătat la capitolul respectiv,
că trebuie utilizate doar acele produse care nu dau fenomene
de intoleranța : urticarie, eczeme etc., și în caz contrar să folosim
alte produse sau poate chiar să renunțăm la ele.
Moda a fost impusă deseori de persoane importante, car care
prezentau anumite defecte pe care doreau să le ascundă.
De pildă, Henric al II-lea avea o gușă respingătoare ; ca s-o
mascheze a recurs la gulere voluminoase din dantelă.
Gulerele înalte au fost lansate de soția regelui Filip al III-lea,
întrucît avea un gît foarte lung.
Rochiile cu trenă au fost introduse de fiicele lui Ludovic
al XI-lea deoarece aveau picioarele foarte groase.
O infantă a Spaniei, pentru a-și ascunde șoldurile prea
mari, a introdus moda ,,paneurilor”, modă care deastfel o
regăsim deseori în tablourile pictate de Veronese.
Pentru a masca o deviere a umerilor, Catherina de Medici
a lansat moda mînecilor bufante.
Ana de Austria avînt brațele foarte frumoase a introdus
moda mînecilor scurte.
Poezia Scrisoarea a-III-a de Mihai Eminescu
SCRISOAREA
III
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pămînt dormea ţinăndu-şi căpătîi mîna cea dreaptă ;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blîndei primăveri ;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri ;
Codrii se înfiorează de atîta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scînteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mîndra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeelede noapte...
Ea, şezînd cu el alaturi, mîna fina i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde :
- Las `să leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare ;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clopă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte ;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dînsul universul într-o umbră se întinde ;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazului, Taurul şi Balcanii seculari ;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrînă -
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpînă.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănîdu-se pe rîuri,
Valuri verzi de grîie legănîndu-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lîngă limanuri,
Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lîngă ţară şi popor lîngă popor -
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la cercuri pîn`la ramuri nu ajung;
Dar un vînt de buruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rînduri, rînduri în frunzişul sunător,
Strigăte de Allah ! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turbată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-asuţite se îndoaie după vînt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pămînt.
Se cutremură sultanul... se deşteaptă... şi pe cer
Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer.
Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali ;
După gratii de fereastră o clipă el zări
Ce-i zîmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun ;
E a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mohamet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.
Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
Neam cu neam urmîndu-i zborul şi sultan după sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid...
Pîn-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid...
La un semn, un ţărm de altul, legînd vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă ;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine de cîmpii ;
Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari...
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băţ.
Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreţ:
- Ce vrei tu ?
- Noi ? Bună pace ! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea ?
- Da-mpărate !
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gînd ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cît suntem încă pe pace, eu îţi zic : Bine-ai venit ;
Despre partea închinării însă, doamne, să ne ierţi ;
Dar acu vei vrea cu oastea şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila măriei-tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum ? Cînd lumea mi-e deschisă, a privi gîndeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot ?
O, tu nici visezi, bătrîne, cîţi în cale mi s-au pus !
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra cruci, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semulină.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt şi mare.
N-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace ;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară răuri-rîuri,
Ori din codri răscolite, ori stîrnite din pustiuri ;
Zguduind din pace-adîncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimîntată marea de-ale lor corăbii !...
La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Cînd văzui a lor mulţime, cîte frunză, cîtă iarbă,
Cu o ură nempăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dînşii să trec falnic, fără păs,
Din pistolul de la Roma să dau calului ovăs...
Şi din crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag ?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-piedic de-un moşneag ?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rînd, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începînd cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumi şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pămînt şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pămînt.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvîrtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji ?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus ?...
Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus ?
Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier,
A credinţii biruinţă căta orice cavaler.
Eu ? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, rîul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi toate, făr-a prinde chiar de veste ;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid !
Şi abia plecă bătrînul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium !
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poarta lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă ;
Călăreţii împlu cîmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pămînt,
Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt,
Şi canouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vîjîind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă cîmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,
Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţa şi în coaste,
Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;
Cad asabii ca şi pîlcuri risipite pe cîmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Cînd săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pămînt lor li se pare că se năruie tot cerul...
Mircea însuşi mînă-n luptă vijelia-ngrizitoare,
Care vine, vine, vine calcă totul în picioare ;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgîne trec rupîndu-şi large uliţi ;
Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiragi,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ce potop ce prăpădeşte, ca o mare turbată -
Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mînă,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia romană.
Pe cînd oastea se aşează, iată soarele apune,
Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune
Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit
Mărgineşte munţii negri în întrgul asfinţit,
Pîn' ce izvorăsc din veacuri stele una cîte una
Şi din negri, dintre codri, tremurînd s-arată luna :
Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
Lîngă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
Sta zîmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe :
,,De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mîndru-n valea Ta :
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprincenele ;
Ca şi eu trimite-voi
Ce-i mai mîndru pe la noi :
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprîncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos".
........................................................................................
De aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii ;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...
În izvoarele bătrîne pe eroi mai pot să caut ;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Patrioţii ! Virtuoşii, cititori de aşezăminte,
Unde spumegă defrîul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cîntece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire ;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian !
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpînă şi pe ţară şi pe noi !
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stîrpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încît fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bîlbîiţi cu gura strîmbă sunt stăpînii astei naţii !
Voi sunteţi urmaşii Romei ? Nişte răi şi nişte fameni !
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni !
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pîn' şi numele tău... ţară !
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic nu e de scos ?
Ne-ţi venit apoi, drept minte o sticlută de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-avînd în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Poţi să-ntîmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo ?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo !
O, eroi !care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi draperîndu-ţi nula, vă citează toşi nerozii,
Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămîneţi în umbră sfîntă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şidatini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pîn'la mare şi la Dunărea albastră.
Au prezentul nu ni-i mare ? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer ?
Au la Sybaris nu suntem lîngă capiştea spoielii ?
Nu ne nasc glorii pe stradă şi la uşă cafanelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în al ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii ?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul ?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stîlp de cafenele,
Ce îşi rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovăraşii săi spune veninoasele-i nimicuri ;
Toţi pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesenţă de mizerii de la creştet pînă-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii !
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mîneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc fil
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană !
Şi acum priviţi cu spaimă faţă noastră sceptic-rece !
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece ?
Cînd vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vînează şi cîştigul fără muncă,
Azi, cînd fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină , domnii mei, nu este-aşa ?
Prea v-aţi arătat arama, sfîşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei !
Da, cîştigul fără muncă, iată singura pornire ;
Virtutea ? e-o nerozie ; Geniul ? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici ;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punînd mîna pe ei,
Să-i împarţi în două cete : în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni !
Poezia Scrisoarea a-III-a de Mihai Eminescu
SCRISOAREA
III
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pămînt dormea ţinăndu-şi căpătîi mîna cea dreaptă ;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blîndei primăveri ;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri ;
Codrii se înfiorează de atîta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scînteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mîndra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeelede noapte...
Ea, şezînd cu el alaturi, mîna fina i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde :
- Las `să leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare ;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clopă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte ;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dînsul universul într-o umbră se întinde ;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazului, Taurul şi Balcanii seculari ;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrînă -
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpînă.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănîdu-se pe rîuri,
Valuri verzi de grîie legănîndu-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lîngă limanuri,
Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lîngă ţară şi popor lîngă popor -
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la cercuri pîn`la ramuri nu ajung;
Dar un vînt de buruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rînduri, rînduri în frunzişul sunător,
Strigăte de Allah ! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turbată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-asuţite se îndoaie după vînt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pămînt.
Se cutremură sultanul... se deşteaptă... şi pe cer
Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer.
Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali ;
După gratii de fereastră o clipă el zări
Ce-i zîmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun ;
E a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mohamet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.
Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
Neam cu neam urmîndu-i zborul şi sultan după sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid...
Pîn-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid...
La un semn, un ţărm de altul, legînd vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă ;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine de cîmpii ;
Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari...
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băţ.
Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreţ:
- Ce vrei tu ?
- Noi ? Bună pace ! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea ?
- Da-mpărate !
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gînd ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cît suntem încă pe pace, eu îţi zic : Bine-ai venit ;
Despre partea închinării însă, doamne, să ne ierţi ;
Dar acu vei vrea cu oastea şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila măriei-tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum ? Cînd lumea mi-e deschisă, a privi gîndeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot ?
O, tu nici visezi, bătrîne, cîţi în cale mi s-au pus !
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra cruci, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semulină.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt şi mare.
N-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace ;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară răuri-rîuri,
Ori din codri răscolite, ori stîrnite din pustiuri ;
Zguduind din pace-adîncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimîntată marea de-ale lor corăbii !...
La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Cînd văzui a lor mulţime, cîte frunză, cîtă iarbă,
Cu o ură nempăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dînşii să trec falnic, fără păs,
Din pistolul de la Roma să dau calului ovăs...
Şi din crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag ?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-piedic de-un moşneag ?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rînd, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începînd cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumi şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pămînt şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pămînt.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvîrtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji ?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus ?...
Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus ?
Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier,
A credinţii biruinţă căta orice cavaler.
Eu ? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, rîul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi toate, făr-a prinde chiar de veste ;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid !
Şi abia plecă bătrînul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium !
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poarta lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă ;
Călăreţii împlu cîmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pămînt,
Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt,
Şi canouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vîjîind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă cîmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,
Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţa şi în coaste,
Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;
Cad asabii ca şi pîlcuri risipite pe cîmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Cînd săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pămînt lor li se pare că se năruie tot cerul...
Mircea însuşi mînă-n luptă vijelia-ngrizitoare,
Care vine, vine, vine calcă totul în picioare ;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgîne trec rupîndu-şi large uliţi ;
Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiragi,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ce potop ce prăpădeşte, ca o mare turbată -
Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mînă,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia romană.
Pe cînd oastea se aşează, iată soarele apune,
Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune
Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit
Mărgineşte munţii negri în întrgul asfinţit,
Pîn' ce izvorăsc din veacuri stele una cîte una
Şi din negri, dintre codri, tremurînd s-arată luna :
Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
Lîngă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
Sta zîmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe :
,,De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mîndru-n valea Ta :
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprincenele ;
Ca şi eu trimite-voi
Ce-i mai mîndru pe la noi :
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprîncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos".
........................................................................................
De aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii ;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...
În izvoarele bătrîne pe eroi mai pot să caut ;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Patrioţii ! Virtuoşii, cititori de aşezăminte,
Unde spumegă defrîul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cîntece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire ;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian !
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpînă şi pe ţară şi pe noi !
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stîrpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încît fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bîlbîiţi cu gura strîmbă sunt stăpînii astei naţii !
Voi sunteţi urmaşii Romei ? Nişte răi şi nişte fameni !
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni !
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pîn' şi numele tău... ţară !
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic nu e de scos ?
Ne-ţi venit apoi, drept minte o sticlută de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-avînd în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Poţi să-ntîmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo ?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo !
O, eroi !care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi draperîndu-ţi nula, vă citează toşi nerozii,
Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămîneţi în umbră sfîntă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şidatini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pîn'la mare şi la Dunărea albastră.
Au prezentul nu ni-i mare ? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer ?
Au la Sybaris nu suntem lîngă capiştea spoielii ?
Nu ne nasc glorii pe stradă şi la uşă cafanelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în al ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii ?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul ?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stîlp de cafenele,
Ce îşi rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovăraşii săi spune veninoasele-i nimicuri ;
Toţi pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă,
Quintesenţă de mizerii de la creştet pînă-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii !
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mîneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc fil
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană !
Şi acum priviţi cu spaimă faţă noastră sceptic-rece !
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece ?
Cînd vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vînează şi cîştigul fără muncă,
Azi, cînd fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină , domnii mei, nu este-aşa ?
Prea v-aţi arătat arama, sfîşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei !
Da, cîştigul fără muncă, iată singura pornire ;
Virtutea ? e-o nerozie ; Geniul ? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici ;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punînd mîna pe ei,
Să-i împarţi în două cete : în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni !
Tehnica Machiajului
TEHNICA MACHIAJULUI
Tehnica machiajului necesită o îndemînare specială
pe care orice femeie o poate căpăta în timp.
La început este bine însă să fie consultată o
cosmeticiană care va determina natura tenului,
armonia culorilor și indicația folosirii produselor
cosmetice și de machiaj.
Un machiaj obișnuit prevede o pudrare și aplicarea
unui ruj de buze.
Abia după un timp putem trece la folosirea fondului
de ten, a fardurilor de obraz și de ochi și apoi la un
machiaj corector.
Machiajul obișnuit se apropie cît mai mult de culoarea
naturală a pielii și trebuie să fie cît mai discret.
Demachierea constituie o condiție esențială pentru
pregătirea obrazului în vederea machierii.
Ea se realizează cu cremă sau cu lapte demachiant
care se alege în funcție de natura tenului.
Această operație începe cu ochii și buzele.
Majoritatea specialiștilor recomandă chiar aplicarea de
măști înaintea unui machiaj de seară, deoarece un obraz
curat și odihnit asigură în mai mare măsură reușita
acestuia.
Se șterge fața cu o loțiune tonică sau se pulverizează
o loțiune din plante sau apă minerală, după care se usucă
cu un șervețel de hîrtie fină.
Se aplică crema de bază, protectoare și se lasă cîteva
minute pentru a fi absorbită de piele, după care excesul
se îndepărtează prin tamponări ușoare cu un șervețel
de hîrtie fină.
Crema se alege în funcție de natura tenului, în general
ea trebuie să fie semigrasă, hidratantă și să se întindă ușor.
Există creme de bază pentru ten uscat și pentru ten gras.
Uneori se preferă laptele hidratant care se întinde și
pătrunde mai ușor în piele.
Abia după terminarea acestei operații va începe machiajul
propriu zis prin aplicarea fondului de ten.
Modul de aplicare a fondului de ten depinde de consistența
acestuia.
Dacă fondul de ten este fluid sau cremă se va aplica direct
pe degetele, avînd grijă ca mîinile să fie perfect curate,
cu pielea netedă.
Specialiștii recomandă punctarea feței cu pastile de fon
de ten : pe fruntea 2 - 3 pastile , pe aripile nasului cîte o
pastilă, pe șanțurile nazonabile cîte o pastilă; pe fiecare
obraz cîte trei pastile cam în formă de triunghi ; pe bărbie
două pastile pe gît aproximativ trei pastile, după care se
întinde uniform pe toată suprafața ( fig 22 ).
Fondul de ten se aplică în cantități foarte mici, mai bine
să fie insuficient decît să fie prea mult.
El trebuie să formeze o peliculă foarte subțire, aproape
invizibilă.
Dacă totuși observăm că fondul de ten nu s-a întins
uniform îl putem dilua avînd pe pulpa degetelor puțin
lapte de toaletă.
 |
| Fig 22.Puctarea fetei cu pastile de fond de ten- Fig 23. Aplicarea fardului anticearcăn |
Pe frunte, la tîmple, în zona de inserție a părului , pe aripile
nasului, în șanțul nazo-labil, pe gît fardul se enstompează,
astfel încît să nu existe o linie de demarcație.
Seara, fondul de ten se mai poate aplica pe decolteu și
pe ceafă dacă vom îmbrăca o rochie decoltată.
Fondul de ten fluid sau cremă este indicat tenurilor normale
uscate.
Pentru tenul gras se recomandă folosirea fondului de ten
compact.
Aceasta din urmă se aplică cu ajutorul unui burete înmuiat
în apă și stors.
El se freacă ușor pe suprafața fondului de ten, se
uniformizează cantitatea de fond de ten de pe burete și
apoi se întinde pe obraji.
Dacă obrazul se pătează, stoarcem bine buretele și frecăm
din nou obrazul.
Fondul de ten compact are o mare putere de acoperire,
dar usucă pielea.
În cazul folosirii acestui fond de ten, fardul de obraz se
aplică înainte.
Culoarea fondului de ten va fi ca nuanță cît mai apropiată
de carnația naturală sau foarte ușor mai închisă.
De asemenea, se recomandă ca machiajul de seară să
aibă o nuanță mai închisă.
În cazul în care obrazul prezintă anumite imperfecțiuni
se va recurge la machiajul corector.
În această fază, dacă este necesar, se poate aplica fardul
anticearcăn, care se va folosi numai dacă cearcănele
sînt foarte pronunțate, dacă ochii sînt înfundați și mina
generală proastă.
El se aplică peste fondul de ten, ca o semilună și se
estompează perfect ( fig 23 ).
Aplicarea fardului de obraz se efectuează în funcție de
consistența acestuia.
Fardul de obraz cremă sau fluid se aplică peste fondul
de ten cu ajutorul pulpei degetelor sau cu o pensulă, în
formă triunghiulară, estompînd marginile.
Poziția triunghiurilor depinde de forma feței.
În general se aplică pe partea cea mai proeminentă a
pomeților, pe lobul urechilor și pe vîrful bărbiei.
Aplicarea lui trebuie să imite o înbujorare naturală
imprimînd tenului o mină sănătoasă ; de asemenea,
trebuie să nu fie prea intensă, alegîndu-se o culoare
mai deschisă decît cea a rujului de buze.
Este normal să ținem cont de modă, dar în primul rînd
să alegem culorile care ne avantajează.
Dacă folosim un fard de obraz compact, acesta se va aplica
peste pudră estompînd marginile.
Aplicarea pudrei are efect binefăcător pentru piele datorită
rolului ei protector împotriva intemperiilor.
Ea acoperă imperfecțiunile feței și imprimă acestuia un
aspect catifelat.
Pudra se aplică peste fondul de ten bine întins și uscat,
cu ajutorul unui tampon de vată, care este bine să fie
aruncat după fiecare întrebuințare.
 |
| Fig 24. Îndepărtarea surplusului de pudră. |
neputînd fi spălat prea des constituie o sursă
de infecție.
Se va începe cu mijlocul feței: fruntea,
nasul, bărbia și apoi pe obraji, tîmple,
maxilare, gît.
Surplusul de pudră se va îndepărta cu un alt
tampon de vată curat sau cu o perie moale
destinată special acestei operațiuni Fig 24.
Pentru fardare se va prefera pudra pulbere,
în timpul zilei însă pentru unele retușuri
este bine să folosim pudra compactă.
Dacă tenul este uscat și sensibil se va evita
pudra compactă, deoarece accentuează
gradul de uscăciune a pielii.
Culoarea pudrei, va fi aleasă într-o nuanță
puțin mai deschisă decît fond de ten, în
scopul de a imprima tenului transparență
și naturalețe - pentru machiajul de seară
sînt foarte indicate tonurile de roz ;
- pentru machiajul mai simplu putem
utiliza două nuanțe de pudre cu care putem
realiza și ușoare corijări ;
- pentru a da luminozitate obrazului, fruntea
va fi pudrată cu o nuanță mai deschisă decît restul feței.
- pentru a da impresia de piele bronzată, peste un fond
de ten ocru se va aplica o pudră de culoare roz ;
- pudra nu se va aplica niciodată pe un obraz transpirat ;
- pentru ca un machiaj să ,,țină”, după aplicarea pudrei
se va tampona ușor obrazul cu o bucată de pînză înmuiată
în apă rece și stoarsă bine.
Acest mic truc îndepărtează excesul de pudră și dă
pielii un aspect natural.
Tehnica Machiajului
TEHNICA MACHIAJULUI
Tehnica machiajului necesită o îndemînare specială
pe care orice femeie o poate căpăta în timp.
La început este bine însă să fie consultată o
cosmeticiană care va determina natura tenului,
armonia culorilor și indicația folosirii produselor
cosmetice și de machiaj.
Un machiaj obișnuit prevede o pudrare și aplicarea
unui ruj de buze.
Abia după un timp putem trece la folosirea fondului
de ten, a fardurilor de obraz și de ochi și apoi la un
machiaj corector.
Machiajul obișnuit se apropie cît mai mult de culoarea
naturală a pielii și trebuie să fie cît mai discret.
Demachierea constituie o condiție esențială pentru
pregătirea obrazului în vederea machierii.
Ea se realizează cu cremă sau cu lapte demachiant
care se alege în funcție de natura tenului.
Această operație începe cu ochii și buzele.
Majoritatea specialiștilor recomandă chiar aplicarea de
măști înaintea unui machiaj de seară, deoarece un obraz
curat și odihnit asigură în mai mare măsură reușita
acestuia.
Se șterge fața cu o loțiune tonică sau se pulverizează
o loțiune din plante sau apă minerală, după care se usucă
cu un șervețel de hîrtie fină.
Se aplică crema de bază, protectoare și se lasă cîteva
minute pentru a fi absorbită de piele, după care excesul
se îndepărtează prin tamponări ușoare cu un șervețel
de hîrtie fină.
Crema se alege în funcție de natura tenului, în general
ea trebuie să fie semigrasă, hidratantă și să se întindă ușor.
Există creme de bază pentru ten uscat și pentru ten gras.
Uneori se preferă laptele hidratant care se întinde și
pătrunde mai ușor în piele.
Abia după terminarea acestei operații va începe machiajul
propriu zis prin aplicarea fondului de ten.
Modul de aplicare a fondului de ten depinde de consistența
acestuia.
Dacă fondul de ten este fluid sau cremă se va aplica direct
pe degetele, avînd grijă ca mîinile să fie perfect curate,
cu pielea netedă.
Specialiștii recomandă punctarea feței cu pastile de fon
de ten : pe fruntea 2 - 3 pastile , pe aripile nasului cîte o
pastilă, pe șanțurile nazonabile cîte o pastilă; pe fiecare
obraz cîte trei pastile cam în formă de triunghi ; pe bărbie
două pastile pe gît aproximativ trei pastile, după care se
întinde uniform pe toată suprafața ( fig 22 ).
Fondul de ten se aplică în cantități foarte mici, mai bine
să fie insuficient decît să fie prea mult.
El trebuie să formeze o peliculă foarte subțire, aproape
invizibilă.
Dacă totuși observăm că fondul de ten nu s-a întins
uniform îl putem dilua avînd pe pulpa degetelor puțin
lapte de toaletă.
|
| Fig 22.Puctarea fetei cu pastile de fond de ten- Fig 23. Aplicarea fardului anticearcăn |
Pe frunte, la tîmple, în zona de inserție a părului , pe aripile
nasului, în șanțul nazo-labil, pe gît fardul se enstompează,
astfel încît să nu existe o linie de demarcație.
Seara, fondul de ten se mai poate aplica pe decolteu și
pe ceafă dacă vom îmbrăca o rochie decoltată.
Fondul de ten fluid sau cremă este indicat tenurilor normale
uscate.
Pentru tenul gras se recomandă folosirea fondului de ten
compact.
Aceasta din urmă se aplică cu ajutorul unui burete înmuiat
în apă și stors.
El se freacă ușor pe suprafața fondului de ten, se
uniformizează cantitatea de fond de ten de pe burete și
apoi se întinde pe obraji.
Dacă obrazul se pătează, stoarcem bine buretele și frecăm
din nou obrazul.
Fondul de ten compact are o mare putere de acoperire,
dar usucă pielea.
În cazul folosirii acestui fond de ten, fardul de obraz se
aplică înainte.
Culoarea fondului de ten va fi ca nuanță cît mai apropiată
de carnația naturală sau foarte ușor mai închisă.
De asemenea, se recomandă ca machiajul de seară să
aibă o nuanță mai închisă.
În cazul în care obrazul prezintă anumite imperfecțiuni
se va recurge la machiajul corector.
În această fază, dacă este necesar, se poate aplica fardul
anticearcăn, care se va folosi numai dacă cearcănele
sînt foarte pronunțate, dacă ochii sînt înfundați și mina
generală proastă.
El se aplică peste fondul de ten, ca o semilună și se
estompează perfect ( fig 23 ).
Aplicarea fardului de obraz se efectuează în funcție de
consistența acestuia.
Fardul de obraz cremă sau fluid se aplică peste fondul
de ten cu ajutorul pulpei degetelor sau cu o pensulă, în
formă triunghiulară, estompînd marginile.
Poziția triunghiurilor depinde de forma feței.
În general se aplică pe partea cea mai proeminentă a
pomeților, pe lobul urechilor și pe vîrful bărbiei.
Aplicarea lui trebuie să imite o înbujorare naturală
imprimînd tenului o mină sănătoasă ; de asemenea,
trebuie să nu fie prea intensă, alegîndu-se o culoare
mai deschisă decît cea a rujului de buze.
Este normal să ținem cont de modă, dar în primul rînd
să alegem culorile care ne avantajează.
Dacă folosim un fard de obraz compact, acesta se va aplica
peste pudră estompînd marginile.
Aplicarea pudrei are efect binefăcător pentru piele datorită
rolului ei protector împotriva intemperiilor.
Ea acoperă imperfecțiunile feței și imprimă acestuia un
aspect catifelat.
Pudra se aplică peste fondul de ten bine întins și uscat,
cu ajutorul unui tampon de vată, care este bine să fie
aruncat după fiecare întrebuințare.
|
| Fig 24. Îndepărtarea surplusului de pudră. |
neputînd fi spălat prea des constituie o sursă
de infecție.
Se va începe cu mijlocul feței: fruntea,
nasul, bărbia și apoi pe obraji, tîmple,
maxilare, gît.
Surplusul de pudră se va îndepărta cu un alt
tampon de vată curat sau cu o perie moale
destinată special acestei operațiuni Fig 24.
Pentru fardare se va prefera pudra pulbere,
în timpul zilei însă pentru unele retușuri
este bine să folosim pudra compactă.
Dacă tenul este uscat și sensibil se va evita
pudra compactă, deoarece accentuează
gradul de uscăciune a pielii.
Culoarea pudrei, va fi aleasă într-o nuanță
puțin mai deschisă decît fond de ten, în
scopul de a imprima tenului transparență
și naturalețe - pentru machiajul de seară
sînt foarte indicate tonurile de roz ;
- pentru machiajul mai simplu putem
utiliza două nuanțe de pudre cu care putem
realiza și ușoare corijări ;
- pentru a da luminozitate obrazului, fruntea
va fi pudrată cu o nuanță mai deschisă decît restul feței.
- pentru a da impresia de piele bronzată, peste un fond
de ten ocru se va aplica o pudră de culoare roz ;
- pudra nu se va aplica niciodată pe un obraz transpirat ;
- pentru ca un machiaj să ,,țină”, după aplicarea pudrei
se va tampona ușor obrazul cu o bucată de pînză înmuiată
în apă rece și stoarsă bine.
Acest mic truc îndepărtează excesul de pudră și dă
pielii un aspect natural.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)