Poezia Grui-Sânger partea a-II-a De Vasile Alecsandri

Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
  într-un codru întunecos şi omorâtor
     ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                    etc.,etc.
                  ( POVESTE VECHE ) 
           
                                                                                                            
                                                                                               
         GRUI-SÂNGER
                  II

E crud lupu-n turbare! crud tigrul ce sfăşie
O turmă de gazele pe-a Nilului câmpie!
Crud uliul care trece şi ţintă se abate
Pe-un stol de păsărele în ierburi tupilate!
E crud destinul, crudă moarte! dar în cruzime
Pe Sânger ucigaşul nu îl întrece nimeni!
De-abia sosit în viaţă prin moartea maicei sale,
Vrăjitu-l-au Satana cu pofte criminale
Să schingiuie, să rupă, să prade, să omoare,
Să fugă-n întuneric de oameni și de soare.
Străin de toată mila, plăcerea-i cea mai vie
Au fost să nimicească pe lume tot ce-nvie.
Să calce flori şi roadă, să scrie cuiburi pline,
Să smulgă aripioare de fluturi și de-albine.
Acum însă el cată un alt soi de victime!
Îi plăce-a sui scara năprasnicelor crime:
Acum ucide oameni!... Cum îi zăreşte, râde
Şi îi ucide, numai de setea de-a ucide!
De zece ani în codru el s-au retras aice.
Soţia lui e groaza şi noaptea-a lui complice!
Ca un tigru fără saţiu, sub un stejar la pândă,
El face zi şi noapte o crânceană izbidă,
Găsind în agonie un vuiet care-i place
Ş-o viată desfrânată în morţile ce face,
Monstru cumplit  cu faţa ca sufletu-i de slută,
În trame sângeroase gândirea-i e perdută.
Oricine-l vede crede că au văzut o ciumă,
Şi dacă scapă teafăr, un păr de lup s-afumă,
Căci fruntea lui apare sinistru luminată
De-a focului ce-l arde vapaie-nflacarată;
Dar vulturii, și ulii, și buhnele, și corbii
Precum tot spre lumină cu jale cată orbii,
Ţintesc cu neclipire spre dânsul ochi sălbatici
Ce noaptea printre arbori s-aprind ca roşi jaratici,
Ei zboară pretutindeni alăture,-mpreună,
Formându-i pe sub nouri cu zborul o cunună,
Un larg cortegi funebru ce lasă unde trece
De albe oseminte o cladă tristă, rece!
O singură fiinţă în inima-i secată
Gaseşte-adăpostire; bătrânu-i, jalnic tată,
La care se gândeşte cuprins de-nfiorare
De câte ori comite o crima în turbare.
Imagina iubită a bunului părinte
Adeseori în lacrimi îi trece-atunci prin minte,
Punându-se-ntre dânsul și victimele sale....
Zadarnic!... el e arma puterii infernale! 

                                   

Poezia Grui-Sânger partea a-II-a De Vasile Alecsandri

Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
  într-un codru întunecos şi omorâtor
     ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                    etc.,etc.
                  ( POVESTE VECHE ) 
           
                                                                                                            
                                                                                               
         GRUI-SÂNGER
                  II

E crud lupu-n turbare! crud tigrul ce sfăşie
O turmă de gazele pe-a Nilului câmpie!
Crud uliul care trece şi ţintă se abate
Pe-un stol de păsărele în ierburi tupilate!
E crud destinul, crudă moarte! dar în cruzime
Pe Sânger ucigaşul nu îl întrece nimeni!
De-abia sosit în viaţă prin moartea maicei sale,
Vrăjitu-l-au Satana cu pofte criminale
Să schingiuie, să rupă, să prade, să omoare,
Să fugă-n întuneric de oameni și de soare.
Străin de toată mila, plăcerea-i cea mai vie
Au fost să nimicească pe lume tot ce-nvie.
Să calce flori şi roadă, să scrie cuiburi pline,
Să smulgă aripioare de fluturi și de-albine.
Acum însă el cată un alt soi de victime!
Îi plăce-a sui scara năprasnicelor crime:
Acum ucide oameni!... Cum îi zăreşte, râde
Şi îi ucide, numai de setea de-a ucide!
De zece ani în codru el s-au retras aice.
Soţia lui e groaza şi noaptea-a lui complice!
Ca un tigru fără saţiu, sub un stejar la pândă,
El face zi şi noapte o crânceană izbidă,
Găsind în agonie un vuiet care-i place
Ş-o viată desfrânată în morţile ce face,
Monstru cumplit  cu faţa ca sufletu-i de slută,
În trame sângeroase gândirea-i e perdută.
Oricine-l vede crede că au văzut o ciumă,
Şi dacă scapă teafăr, un păr de lup s-afumă,
Căci fruntea lui apare sinistru luminată
De-a focului ce-l arde vapaie-nflacarată;
Dar vulturii, și ulii, și buhnele, și corbii
Precum tot spre lumină cu jale cată orbii,
Ţintesc cu neclipire spre dânsul ochi sălbatici
Ce noaptea printre arbori s-aprind ca roşi jaratici,
Ei zboară pretutindeni alăture,-mpreună,
Formându-i pe sub nouri cu zborul o cunună,
Un larg cortegi funebru ce lasă unde trece
De albe oseminte o cladă tristă, rece!
O singură fiinţă în inima-i secată
Gaseşte-adăpostire; bătrânu-i, jalnic tată,
La care se gândeşte cuprins de-nfiorare
De câte ori comite o crima în turbare.
Imagina iubită a bunului părinte
Adeseori în lacrimi îi trece-atunci prin minte,
Punându-se-ntre dânsul și victimele sale....
Zadarnic!... el e arma puterii infernale! 

                                   

Poezia Grui-Sânger Codrul-Fără-Viaţă partea a-I-a Vasile Alecsandri

  Cică au fost odată un hoţ năprasnic
  ce se numea Grui-Sânger.El locuia
  într-un codru întunecos şi omorâtor
  ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                        etc.,etc.
                           ( POVESTE VECHE )                       


    CODRUL-FĂRĂ-VIAŢĂ

                       I

În cea pădure veche, grozavă, infernală,
Cine-au aflat în lume de codrul-fără-viaţă
Şi n-au simţit în suflet un crunt fior de gheaţă?


Cărarea-i încâlcită şi umbra e mortală,
Şi arbori, stânci, prăpastii și oricare făptură
Iau forme urieşe prin negura cea sură,
Aspecturi fioroase de pajuri, de balauri,
De zmei culcaţi pe dâmburi, de şerpi ascunşi în găuri,
De toate-acele feare povestice, de pradă,
Ce luna giulgiuieşte cu alba ei zăpadă,
Copacii întind braţe lungi, ameninţătoare,
Nălţând pe toată culmea câte-o spânzurătoare;
Şi stâncile, fantasme pleşuve, mute, oarbe
Deschid largi, negre peşteri menite de a soarbe
În umbra lor adâncă şi de misteruri plină
Pe omu-mpins de soartă a pere din lumină.
În funduri de prăpastii se bat mereu de maluri
Şiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri;
Şi  aburi într-amurgul din ele se ridică
Ce-n rouă sângerândă pe frunzi uscate pică,
Sau merg. de se aşează pe stânci, pe vârf de munte
Ca palide vedenii cu pletele cărunte.




O crânceană orgie de sânge, de cruzime
Îmbată umbra mută ce zace la desime,
Ş-ades în mez de noapte s-aude prin tăcere
O surdă lovitură, un vaiet de durere,
Apoi un zbor de vulturi şi urlete hidoase
De lupi ce vin să-mparte a victemelor oase,
Şi straniu, lung, satanic, un hohot ce răsună
Ca clocotul de codri când cerurile tună.
Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare
Ivindu-se pe munte o naltă aratare
Ce stă în dreptul lunei cu-o bardă groasă-n mână...
Şi până-n ziuă urlă dulăii de la stână.


Amar de cine intră prin ramurile dese
Acodrului de moarte! Sărmanul, dacă iese,
El pare-un strigoi palid zărit ca printr-un vis,
Ce caută cărarea mormântului deschis...
Acolo-i cuibul spaimei şi adăpostul urei.


Grui-Sânger, ucigaşul, e regele pădurei!

Poezia Grui-Sânger Codrul-Fără-Viaţă partea a-I-a Vasile Alecsandri

  Cică au fost odată un hoţ năprasnic
  ce se numea Grui-Sânger.El locuia
  într-un codru întunecos şi omorâtor
  ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                        etc.,etc.
                           ( POVESTE VECHE )                       


    CODRUL-FĂRĂ-VIAŢĂ

                       I

În cea pădure veche, grozavă, infernală,
Cine-au aflat în lume de codrul-fără-viaţă
Şi n-au simţit în suflet un crunt fior de gheaţă?


Cărarea-i încâlcită şi umbra e mortală,
Şi arbori, stânci, prăpastii și oricare făptură
Iau forme urieşe prin negura cea sură,
Aspecturi fioroase de pajuri, de balauri,
De zmei culcaţi pe dâmburi, de şerpi ascunşi în găuri,
De toate-acele feare povestice, de pradă,
Ce luna giulgiuieşte cu alba ei zăpadă,
Copacii întind braţe lungi, ameninţătoare,
Nălţând pe toată culmea câte-o spânzurătoare;
Şi stâncile, fantasme pleşuve, mute, oarbe
Deschid largi, negre peşteri menite de a soarbe
În umbra lor adâncă şi de misteruri plină
Pe omu-mpins de soartă a pere din lumină.
În funduri de prăpastii se bat mereu de maluri
Şiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri;
Şi  aburi într-amurgul din ele se ridică
Ce-n rouă sângerândă pe frunzi uscate pică,
Sau merg. de se aşează pe stânci, pe vârf de munte
Ca palide vedenii cu pletele cărunte.




O crânceană orgie de sânge, de cruzime
Îmbată umbra mută ce zace la desime,
Ş-ades în mez de noapte s-aude prin tăcere
O surdă lovitură, un vaiet de durere,
Apoi un zbor de vulturi şi urlete hidoase
De lupi ce vin să-mparte a victemelor oase,
Şi straniu, lung, satanic, un hohot ce răsună
Ca clocotul de codri când cerurile tună.
Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare
Ivindu-se pe munte o naltă aratare
Ce stă în dreptul lunei cu-o bardă groasă-n mână...
Şi până-n ziuă urlă dulăii de la stână.


Amar de cine intră prin ramurile dese
Acodrului de moarte! Sărmanul, dacă iese,
El pare-un strigoi palid zărit ca printr-un vis,
Ce caută cărarea mormântului deschis...
Acolo-i cuibul spaimei şi adăpostul urei.


Grui-Sânger, ucigaşul, e regele pădurei!