Poezia Grui-Sânger Partea a-III-a Paricidul de Vasile Alecsandri

 Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
 într-un codru întunecos şi omorâtor
  ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                 etc.,etc.
             ( POVESTE VECHE ) 


GRUI-SÂNGER PARTEA III PARICIDUL



                      
E ora de mistere, de groaza şi de şoapte,
Când trec fiori în aer şi demoni roşi în noapte;
Când umbra trădătoare aşeaza pe sub maluri,
Prin unghiurile casei, prin guri de văi,pe dealuri,
Prin codri, prin ruine de veche monăstire,
Pe nalte clopotniţi, prin negre cimitire,
Fantasme tupilate, vedenii mari,tăcute,
Ce stau ca nişte visuri din ochi nedispărute,
Şi  astfel, locuita de umbre, noapte pare
Mută de groază, rece şi fără răsuflare .
E ora de uimire, când codrul-fără-viaţă
S-arată mai sinistru prin văl de oarbă ceaţă
Şi scoate-un aspru vuiet ce-suflă oţerire,
Ducând în lume, tainic,o cruntă prevestire.
Tot omul fuge, toată făptăra se ascunde...

Un om îşi face cruce şi-n codrul des pătrunde!

E tatăl lui Grui-Sânger!... plăpând, fără putere
Sub sarcina greoaie de ani şi de durere,
El intră pe sub arbori în haosul cel mare
De negru întuneric, adânc, fără hotare,
Şi tot înaintează pe căi nestrăbătute
Şi pare că înoată prin unde nevăzute.
Încet, având de reazăm un vechi toiag de vie,
Sărmanul urcă-n lacrimi cărarea de urgie,
Căci vine ca să cerce de-a smulge din orbire-i
Pe fiul său ce calcă  în volvura să-l peirei.
El vrea să-l mai revadă, el vrea să-l mai sărute,
Să-l scoată la lumină din căile perdute,
Şi astfel merge,merge,plecând a lui statură,
Ca-n timpul dismierdării,când fiul era-n faşe.



Stăi! fugi, nenorocitule! un pas de-i face încă...
Dar iată-l sus pe culme,ah! iată-l lăngă stâncă!
Deodat-o bardă crudă prin aer luce, zboară,
Loveste!... gios bătrânul c-un vaiet se doboară,
Iar Sânger ucigaşul, plecându-se, deodată
În clipa unui fulger zăreşte... pe-al tatăl!

Poezia Grui-Sânger Partea a-III-a Paricidul de Vasile Alecsandri

 Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
 într-un codru întunecos şi omorâtor
  ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                 etc.,etc.
             ( POVESTE VECHE ) 


GRUI-SÂNGER PARTEA III PARICIDUL



                      
E ora de mistere, de groaza şi de şoapte,
Când trec fiori în aer şi demoni roşi în noapte;
Când umbra trădătoare aşeaza pe sub maluri,
Prin unghiurile casei, prin guri de văi,pe dealuri,
Prin codri, prin ruine de veche monăstire,
Pe nalte clopotniţi, prin negre cimitire,
Fantasme tupilate, vedenii mari,tăcute,
Ce stau ca nişte visuri din ochi nedispărute,
Şi  astfel, locuita de umbre, noapte pare
Mută de groază, rece şi fără răsuflare .
E ora de uimire, când codrul-fără-viaţă
S-arată mai sinistru prin văl de oarbă ceaţă
Şi scoate-un aspru vuiet ce-suflă oţerire,
Ducând în lume, tainic,o cruntă prevestire.
Tot omul fuge, toată făptăra se ascunde...

Un om îşi face cruce şi-n codrul des pătrunde!

E tatăl lui Grui-Sânger!... plăpând, fără putere
Sub sarcina greoaie de ani şi de durere,
El intră pe sub arbori în haosul cel mare
De negru întuneric, adânc, fără hotare,
Şi tot înaintează pe căi nestrăbătute
Şi pare că înoată prin unde nevăzute.
Încet, având de reazăm un vechi toiag de vie,
Sărmanul urcă-n lacrimi cărarea de urgie,
Căci vine ca să cerce de-a smulge din orbire-i
Pe fiul său ce calcă  în volvura să-l peirei.
El vrea să-l mai revadă, el vrea să-l mai sărute,
Să-l scoată la lumină din căile perdute,
Şi astfel merge,merge,plecând a lui statură,
Ca-n timpul dismierdării,când fiul era-n faşe.



Stăi! fugi, nenorocitule! un pas de-i face încă...
Dar iată-l sus pe culme,ah! iată-l lăngă stâncă!
Deodat-o bardă crudă prin aer luce, zboară,
Loveste!... gios bătrânul c-un vaiet se doboară,
Iar Sânger ucigaşul, plecându-se, deodată
În clipa unui fulger zăreşte... pe-al tatăl!

Poezia Grui-Sânger partea a-II-a De Vasile Alecsandri

Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
  într-un codru întunecos şi omorâtor
     ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                    etc.,etc.
                  ( POVESTE VECHE ) 
           
                                                                                                            
                                                                                               
         GRUI-SÂNGER
                  II

E crud lupu-n turbare! crud tigrul ce sfăşie
O turmă de gazele pe-a Nilului câmpie!
Crud uliul care trece şi ţintă se abate
Pe-un stol de păsărele în ierburi tupilate!
E crud destinul, crudă moarte! dar în cruzime
Pe Sânger ucigaşul nu îl întrece nimeni!
De-abia sosit în viaţă prin moartea maicei sale,
Vrăjitu-l-au Satana cu pofte criminale
Să schingiuie, să rupă, să prade, să omoare,
Să fugă-n întuneric de oameni și de soare.
Străin de toată mila, plăcerea-i cea mai vie
Au fost să nimicească pe lume tot ce-nvie.
Să calce flori şi roadă, să scrie cuiburi pline,
Să smulgă aripioare de fluturi și de-albine.
Acum însă el cată un alt soi de victime!
Îi plăce-a sui scara năprasnicelor crime:
Acum ucide oameni!... Cum îi zăreşte, râde
Şi îi ucide, numai de setea de-a ucide!
De zece ani în codru el s-au retras aice.
Soţia lui e groaza şi noaptea-a lui complice!
Ca un tigru fără saţiu, sub un stejar la pândă,
El face zi şi noapte o crânceană izbidă,
Găsind în agonie un vuiet care-i place
Ş-o viată desfrânată în morţile ce face,
Monstru cumplit  cu faţa ca sufletu-i de slută,
În trame sângeroase gândirea-i e perdută.
Oricine-l vede crede că au văzut o ciumă,
Şi dacă scapă teafăr, un păr de lup s-afumă,
Căci fruntea lui apare sinistru luminată
De-a focului ce-l arde vapaie-nflacarată;
Dar vulturii, și ulii, și buhnele, și corbii
Precum tot spre lumină cu jale cată orbii,
Ţintesc cu neclipire spre dânsul ochi sălbatici
Ce noaptea printre arbori s-aprind ca roşi jaratici,
Ei zboară pretutindeni alăture,-mpreună,
Formându-i pe sub nouri cu zborul o cunună,
Un larg cortegi funebru ce lasă unde trece
De albe oseminte o cladă tristă, rece!
O singură fiinţă în inima-i secată
Gaseşte-adăpostire; bătrânu-i, jalnic tată,
La care se gândeşte cuprins de-nfiorare
De câte ori comite o crima în turbare.
Imagina iubită a bunului părinte
Adeseori în lacrimi îi trece-atunci prin minte,
Punându-se-ntre dânsul și victimele sale....
Zadarnic!... el e arma puterii infernale! 

                                   

Poezia Grui-Sânger partea a-II-a De Vasile Alecsandri

Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
  într-un codru întunecos şi omorâtor
     ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                    etc.,etc.
                  ( POVESTE VECHE ) 
           
                                                                                                            
                                                                                               
         GRUI-SÂNGER
                  II

E crud lupu-n turbare! crud tigrul ce sfăşie
O turmă de gazele pe-a Nilului câmpie!
Crud uliul care trece şi ţintă se abate
Pe-un stol de păsărele în ierburi tupilate!
E crud destinul, crudă moarte! dar în cruzime
Pe Sânger ucigaşul nu îl întrece nimeni!
De-abia sosit în viaţă prin moartea maicei sale,
Vrăjitu-l-au Satana cu pofte criminale
Să schingiuie, să rupă, să prade, să omoare,
Să fugă-n întuneric de oameni și de soare.
Străin de toată mila, plăcerea-i cea mai vie
Au fost să nimicească pe lume tot ce-nvie.
Să calce flori şi roadă, să scrie cuiburi pline,
Să smulgă aripioare de fluturi și de-albine.
Acum însă el cată un alt soi de victime!
Îi plăce-a sui scara năprasnicelor crime:
Acum ucide oameni!... Cum îi zăreşte, râde
Şi îi ucide, numai de setea de-a ucide!
De zece ani în codru el s-au retras aice.
Soţia lui e groaza şi noaptea-a lui complice!
Ca un tigru fără saţiu, sub un stejar la pândă,
El face zi şi noapte o crânceană izbidă,
Găsind în agonie un vuiet care-i place
Ş-o viată desfrânată în morţile ce face,
Monstru cumplit  cu faţa ca sufletu-i de slută,
În trame sângeroase gândirea-i e perdută.
Oricine-l vede crede că au văzut o ciumă,
Şi dacă scapă teafăr, un păr de lup s-afumă,
Căci fruntea lui apare sinistru luminată
De-a focului ce-l arde vapaie-nflacarată;
Dar vulturii, și ulii, și buhnele, și corbii
Precum tot spre lumină cu jale cată orbii,
Ţintesc cu neclipire spre dânsul ochi sălbatici
Ce noaptea printre arbori s-aprind ca roşi jaratici,
Ei zboară pretutindeni alăture,-mpreună,
Formându-i pe sub nouri cu zborul o cunună,
Un larg cortegi funebru ce lasă unde trece
De albe oseminte o cladă tristă, rece!
O singură fiinţă în inima-i secată
Gaseşte-adăpostire; bătrânu-i, jalnic tată,
La care se gândeşte cuprins de-nfiorare
De câte ori comite o crima în turbare.
Imagina iubită a bunului părinte
Adeseori în lacrimi îi trece-atunci prin minte,
Punându-se-ntre dânsul și victimele sale....
Zadarnic!... el e arma puterii infernale!