Poezia Grui-Sâger Partea a-IV-a Blestemul de Vasile Alecsandri

 Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
 într-un codru întunecos şi omorâtor
  ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                 etc.,etc.
             ( POVESTE VECHE ) 

                                         
Grui-Sânger Partea IV Blestemul


                                  
O ! cruntă fărdelege! Păcat fără iertare!
Cumplitul, paricidul încremenit apare
De spaima ce-l cuprinde, spământător, la focul
Aprins cu răpegiune de fulgeri în tot locul.
Pădurea-ntreagă arde cu negrele-i păcate,
Lăţind lumini pe ceruri, pe dealuri departate,
Şi oaspeţii prădalnici în zboruri zgomotoase,
Se duc, vârtej fantastic, cu țipete fioroase.
Pădurea arde! brazii s-aprind ca nalte torţii.
Sub bolte-nflăcărate trec victimele morţii,
Lung şir de spectri palizi ce merg ca sa arate
Lui Sânger a lor feţe şi răni nevindecate.
Deodată prin vuirea de vaiete-n mulţime,
Prin miile de glasuri ce-l mustră cu asprime
Şi mai presus de zvonul pădurei ce trăsneşte,
Un glas din altă lume se-nalţă şi grăieşte:
,,T, proclet, ucigaşe! infame paricide!
Tu, pentru care astăzi  tot iadul se deschide,
Tu, răpitor de zile cui ţi-au dat viaţă, nume!
Atunci a ta osândă sfârşit să aibă-n lume
Când astă buturugă de arbor ars sub care
Părintele tău zace ucis, fără suflare,
Va da şi flori şi frunze, etern fiind udată
Cu apa cea din vale în gura ta carată.
Iar păn-atunce, iasmă ce a născut Păcatul,
Legată-n înfrăţire cu Răul nempăcatul,
În viaţă şi-n mormântu-ţi în veci să nu guşti pace
Şi cugetul din tine s-auzi că nu mai tace.
Să nu priveşti tu cerul şi omenirea-n faţă!
De foc să-ţi fie apa, şi soarele de gheaţă!
Să bată-n tine biciul urgiilor turbate
Păn` n-a mai fi pe tine loc unde a mai bate!   
Toţi şerpii de pe lume să iasă-n cale
Să-ntâmpini numai ură, sa nu simţi decât jale!
Să râdă, să te lase luptând cu-a ta mustrare,
Încât s-ajungi tu însuşi a feri de tine
Prin ultima ta crimă, uciderea de sine!
Blăstem! blăstem pe capu-ţi în lunga vecini[ci]le
A ta cenuşă peară în vânt şi neagră fie!"  
                                  

Poezia Grui-Sânger Partea a-III-a Paricidul de Vasile Alecsandri

 Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
 într-un codru întunecos şi omorâtor
  ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                 etc.,etc.
             ( POVESTE VECHE ) 


GRUI-SÂNGER PARTEA III PARICIDUL



                      
E ora de mistere, de groaza şi de şoapte,
Când trec fiori în aer şi demoni roşi în noapte;
Când umbra trădătoare aşeaza pe sub maluri,
Prin unghiurile casei, prin guri de văi,pe dealuri,
Prin codri, prin ruine de veche monăstire,
Pe nalte clopotniţi, prin negre cimitire,
Fantasme tupilate, vedenii mari,tăcute,
Ce stau ca nişte visuri din ochi nedispărute,
Şi  astfel, locuita de umbre, noapte pare
Mută de groază, rece şi fără răsuflare .
E ora de uimire, când codrul-fără-viaţă
S-arată mai sinistru prin văl de oarbă ceaţă
Şi scoate-un aspru vuiet ce-suflă oţerire,
Ducând în lume, tainic,o cruntă prevestire.
Tot omul fuge, toată făptăra se ascunde...

Un om îşi face cruce şi-n codrul des pătrunde!

E tatăl lui Grui-Sânger!... plăpând, fără putere
Sub sarcina greoaie de ani şi de durere,
El intră pe sub arbori în haosul cel mare
De negru întuneric, adânc, fără hotare,
Şi tot înaintează pe căi nestrăbătute
Şi pare că înoată prin unde nevăzute.
Încet, având de reazăm un vechi toiag de vie,
Sărmanul urcă-n lacrimi cărarea de urgie,
Căci vine ca să cerce de-a smulge din orbire-i
Pe fiul său ce calcă  în volvura să-l peirei.
El vrea să-l mai revadă, el vrea să-l mai sărute,
Să-l scoată la lumină din căile perdute,
Şi astfel merge,merge,plecând a lui statură,
Ca-n timpul dismierdării,când fiul era-n faşe.



Stăi! fugi, nenorocitule! un pas de-i face încă...
Dar iată-l sus pe culme,ah! iată-l lăngă stâncă!
Deodat-o bardă crudă prin aer luce, zboară,
Loveste!... gios bătrânul c-un vaiet se doboară,
Iar Sânger ucigaşul, plecându-se, deodată
În clipa unui fulger zăreşte... pe-al tatăl!

Poezia Grui-Sânger partea a-II-a De Vasile Alecsandri

Cică au fost odată un hoţ năprasnic
 ce se numea Grui-Sânger.El locuia
  într-un codru întunecos şi omorâtor
     ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                    etc.,etc.
                  ( POVESTE VECHE ) 
           
                                                                                                            
                                                                                               
         GRUI-SÂNGER
                  II

E crud lupu-n turbare! crud tigrul ce sfăşie
O turmă de gazele pe-a Nilului câmpie!
Crud uliul care trece şi ţintă se abate
Pe-un stol de păsărele în ierburi tupilate!
E crud destinul, crudă moarte! dar în cruzime
Pe Sânger ucigaşul nu îl întrece nimeni!
De-abia sosit în viaţă prin moartea maicei sale,
Vrăjitu-l-au Satana cu pofte criminale
Să schingiuie, să rupă, să prade, să omoare,
Să fugă-n întuneric de oameni și de soare.
Străin de toată mila, plăcerea-i cea mai vie
Au fost să nimicească pe lume tot ce-nvie.
Să calce flori şi roadă, să scrie cuiburi pline,
Să smulgă aripioare de fluturi și de-albine.
Acum însă el cată un alt soi de victime!
Îi plăce-a sui scara năprasnicelor crime:
Acum ucide oameni!... Cum îi zăreşte, râde
Şi îi ucide, numai de setea de-a ucide!
De zece ani în codru el s-au retras aice.
Soţia lui e groaza şi noaptea-a lui complice!
Ca un tigru fără saţiu, sub un stejar la pândă,
El face zi şi noapte o crânceană izbidă,
Găsind în agonie un vuiet care-i place
Ş-o viată desfrânată în morţile ce face,
Monstru cumplit  cu faţa ca sufletu-i de slută,
În trame sângeroase gândirea-i e perdută.
Oricine-l vede crede că au văzut o ciumă,
Şi dacă scapă teafăr, un păr de lup s-afumă,
Căci fruntea lui apare sinistru luminată
De-a focului ce-l arde vapaie-nflacarată;
Dar vulturii, și ulii, și buhnele, și corbii
Precum tot spre lumină cu jale cată orbii,
Ţintesc cu neclipire spre dânsul ochi sălbatici
Ce noaptea printre arbori s-aprind ca roşi jaratici,
Ei zboară pretutindeni alăture,-mpreună,
Formându-i pe sub nouri cu zborul o cunună,
Un larg cortegi funebru ce lasă unde trece
De albe oseminte o cladă tristă, rece!
O singură fiinţă în inima-i secată
Gaseşte-adăpostire; bătrânu-i, jalnic tată,
La care se gândeşte cuprins de-nfiorare
De câte ori comite o crima în turbare.
Imagina iubită a bunului părinte
Adeseori în lacrimi îi trece-atunci prin minte,
Punându-se-ntre dânsul și victimele sale....
Zadarnic!... el e arma puterii infernale! 

                                   

Poezia Grui-Sânger Codrul-Fără-Viaţă partea a-I-a Vasile Alecsandri

  Cică au fost odată un hoţ năprasnic
  ce se numea Grui-Sânger.El locuia
  într-un codru întunecos şi omorâtor
  ce-i ziceau Codrul-fară-viată....
                                        etc.,etc.
                           ( POVESTE VECHE )                       


    CODRUL-FĂRĂ-VIAŢĂ

                       I

În cea pădure veche, grozavă, infernală,
Cine-au aflat în lume de codrul-fără-viaţă
Şi n-au simţit în suflet un crunt fior de gheaţă?


Cărarea-i încâlcită şi umbra e mortală,
Şi arbori, stânci, prăpastii și oricare făptură
Iau forme urieşe prin negura cea sură,
Aspecturi fioroase de pajuri, de balauri,
De zmei culcaţi pe dâmburi, de şerpi ascunşi în găuri,
De toate-acele feare povestice, de pradă,
Ce luna giulgiuieşte cu alba ei zăpadă,
Copacii întind braţe lungi, ameninţătoare,
Nălţând pe toată culmea câte-o spânzurătoare;
Şi stâncile, fantasme pleşuve, mute, oarbe
Deschid largi, negre peşteri menite de a soarbe
În umbra lor adâncă şi de misteruri plină
Pe omu-mpins de soartă a pere din lumină.
În funduri de prăpastii se bat mereu de maluri
Şiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri;
Şi  aburi într-amurgul din ele se ridică
Ce-n rouă sângerândă pe frunzi uscate pică,
Sau merg. de se aşează pe stânci, pe vârf de munte
Ca palide vedenii cu pletele cărunte.




O crânceană orgie de sânge, de cruzime
Îmbată umbra mută ce zace la desime,
Ş-ades în mez de noapte s-aude prin tăcere
O surdă lovitură, un vaiet de durere,
Apoi un zbor de vulturi şi urlete hidoase
De lupi ce vin să-mparte a victemelor oase,
Şi straniu, lung, satanic, un hohot ce răsună
Ca clocotul de codri când cerurile tună.
Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare
Ivindu-se pe munte o naltă aratare
Ce stă în dreptul lunei cu-o bardă groasă-n mână...
Şi până-n ziuă urlă dulăii de la stână.


Amar de cine intră prin ramurile dese
Acodrului de moarte! Sărmanul, dacă iese,
El pare-un strigoi palid zărit ca printr-un vis,
Ce caută cărarea mormântului deschis...
Acolo-i cuibul spaimei şi adăpostul urei.


Grui-Sânger, ucigaşul, e regele pădurei!