Poezia Cu Mîne Zilele-ți Adaogi... de Mihai Eminescu

   CU MÎNE ZILELE-ȚI ADAOGI...


Cu mîne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.


Cînd unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum cînd soarele apune
El și răsare undeva


Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-același vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleași frunze cad.


Naintea nopții noastre îmblă
Crăiasa dulcii dimineți;
Chiar moartea însă e-o părere
Și un visternic de vieți.


Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înțeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Și-nvîrte universu-ntreg.


De-aceea zboară anu-acesta
Și se cufunde în trecut,
Tu ai ș-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.


Cu mîne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi,
Avînd cu toate astea-n față
De-a purure ziua de azi.


Priveliștile sclipitoare,
Ce-n repezi șiruri se diștern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gîndului etern.

Poezia Cu Mîne Zilele-ți Adaogi... de Mihai Eminescu

   CU MÎNE ZILELE-ȚI ADAOGI...


Cu mîne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.


Cînd unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum cînd soarele apune
El și răsare undeva


Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-același vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleași frunze cad.


Naintea nopții noastre îmblă
Crăiasa dulcii dimineți;
Chiar moartea însă e-o părere
Și un visternic de vieți.


Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înțeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Și-nvîrte universu-ntreg.


De-aceea zboară anu-acesta
Și se cufunde în trecut,
Tu ai ș-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.


Cu mîne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi,
Avînd cu toate astea-n față
De-a purure ziua de azi.


Priveliștile sclipitoare,
Ce-n repezi șiruri se diștern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gîndului etern.

Poezia Veneția de Mihai Eminescu

            VENEȚIA


S-a stins viața falnicei Veneția,
N-auzi cîntări, nu vezi lumini de balauri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreții.


Okeanos se plînge pe canaluri...
El numa-n veci e-n floarea tinereții,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,
Izbește-n ziduri vechi, sunînd din valuri.


Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Marc sinistru miezul nopții bate.


Cu glas adînc, cu graiul de Sibile,
Rotește lin în clipe cadențate:
,,Nu-nvie morții - e-n zadar, copile!”

Poezia Veneția de Mihai Eminescu

            VENEȚIA


S-a stins viața falnicei Veneția,
N-auzi cîntări, nu vezi lumini de balauri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreții.


Okeanos se plînge pe canaluri...
El numa-n veci e-n floarea tinereții,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieții,
Izbește-n ziduri vechi, sunînd din valuri.


Ca-n țintirim tăcere e-n cetate.
Preot rămas din a vechimii zile,
San Marc sinistru miezul nopții bate.


Cu glas adînc, cu graiul de Sibile,
Rotește lin în clipe cadențate:
,,Nu-nvie morții - e-n zadar, copile!”