Poezia De-oi Adormi... (variantă) de Mihai Eminescu

DE-OI ADORMI
    (variantă)


DE-oi adormi curînd
În noaptea uitării,
Să mă duceți tăcînd
La marginea mării.


Nu voi sicriu  bogat,
Făclie și flamuri,
Ci-mi împletiți un pat
Din tinere ramuri.


Să-mi fie somnul lin
Și codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
Pe-adîncile ape,


Care-n dureri adînci
Se nalță la maluri,
S-ar atîrna de stînci
Cu brațe de valuri,


Se nalță, dar recad
Și murmură-ntr-una,
Cînd pe păduri de brad
Alunecă luna.


Și nime-n urma mea
Nu-mi plîngă la creștet,
Doar moartea glas să dea
Fruzișului veșted.


Să treacă lin prin vînt
Atotștiutoarea,
Deasupră-mi teiul sfînt
Să-și scuture floarea.


Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte,


Ce n-or ști că privesc
O lume de patemi,
Pe cînd liane cresc
Pe singurătate-mi.

Poezia Mai Am Un Singur Dor de Mihai Eminescu

   MAI AM UN SINGUR DOR


Mai am un singur dor:
În liniștea serii
Să mă lăsați  să mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Și codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiți un pat
Din tinere ramuri.


Și nime-nurma mea
Nu-mi plîngă la dreștet ,
Doar toamna glas să dea
Frunzișului veșted.
Pe cînd cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Al serii rece vînt,
Deasupră-mi teiul sfînt
Să-și scuture creanga.


Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi,ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zîmbească iar.
Va geme de patemi
Al mării aspru cînt...
Ci eu voi fi pămînt
În singurătate-mi.

Poezia La Mijloc De Codru... de Mihai Eminescu

LA MIJLOC DE CODRU...


La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniș,
La voiosul luminiș,
Luminiș de lîngă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănîndu-se din unde,
În adîncu-i se pătrunde
Și de lună și de soare
Și de păsări călătoare,
Și de lună și de stele
Și de zbor de rîndurele
Și de chipul dragei mele

Poezia Ce Te Legeni... de Mihai Eminescu

          CE TE LEGENI...


-Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vînt,
Cu crengile la pămînt?
-De ce nu m-aș legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea crește
Și frunzișul mi-l rărește.
Bate vîntul frunza-n dungă -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Și de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vîrf de rămurele
Trec în stoluri rîndurele,
Ducînd gîndurile mele
Și norocul meu cu ele.,
Și se duc pe rînd, pe rînd,
Zarea lumii-ntunecînd,
Și se duc ca clipele,
Scuturînd aripele,
Și mă lasă pustiit,
Vestejit și amorțit
Și cu doru-mi singurei,
De mă-ngîn numai cu el!