Poezia Viața Mea Fu Ziua de Mihai Eminescu

VIAȚA MEA FU ZIUA


Viața mea fu ziua și ceru-mi un senin,
Speranța, steaua de-aur mie-mi lucea în sîn
Pînă ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut -
                              O, îngere căzut !



Și două stele negre luciră-n negru foc
Pe cerul vieței mele ; - iar geniul-noroc
Mă lasă-n lume singur, dispare în abis
                           De nour și de vis.



O rază din privire-ți viața mi-a-nnegrit,
Din sînul meu speranța divină a fugit ;
Norocul și-a stins steaua... De m-ai iubi măcar -
                            O, înger de amar !


Dar nu !... Din lumea-mi neagră tu zbori în calea ta ;
Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călca
Cînd eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez,
                             Ci vecinic te visez.

Poezia Prin Nopți Tăcute de Mihai Eminescu

PRIN NOPȚI TĂCUTE


Prin nopți tăcute,
Prin lunce mute,
Prin vîntul iute,
Aud un glas ;



Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Văd un obraz.



Lumea senină,
Luna cea plină
Și marea lină
Icoana-i sunt ;
Ochiu-mi o cată
În lumea lată,
Cu mintea beată
Eu plîng și cînt.

Poezia Unda Spumă de Mihai Eminescu

UNDA SPUMĂ


Unda spumă, vîntul trece
            Cu suflarea-i rece
Peste marea ce suspină
            Tristă, dar senină.


Cum nu-s vîntul ce aleargă
            Pe oglinda largă,
Luciul apei de-l încruntă
            Cu undă măruntă ?


Căci aș trece suvenire
             Blîndă de iubire,
Peste-o mare de misteruri
             Ce coprinde ceruri,


Printre visele amare
             A copilei care
O ador, o cînt cum cîntă
             Harfa pe o sîntă.

Poezia Cine-i ? de Mihai Eminescu

            CINE-I   ?
 ( din drama Steaua Mării )


Norul țipă, marea latră,
Plioscăind de stînci în veci,
Și scheletele de piatră,
În natura cea maratră,
Stau bătrîne, slabe, seci.


În castelul trist și mare,
Ce se nalță rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stînci cu poala-n mare
Și cu fruntea-n cer de-azur ;



În castelul izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Ăntr-a mărei lungi ecouri,
Fața-n văl de gînd și nouri -
Al seraphilor monarc.


Un monarc cu fața pală
Și cu păr de-un aur blînd,
Iar în ochiu-i, rătăcind,
Vezi lumina matinală -
Stele-albastre strălucind.




Cine-i îngerul pe maluri,
Ce visează în castel,
Cind al mărei vis rebel
Sfarmă lumile-i de valuri
De pămîntul eternel ?



Cine-i palida minune
Ce privește parcă-n veci,
Printre stînci de pietre seci,
Cum se scutură de spume
Ale mărei unde reci ?