Poezia Mânioasă de George Coșbuc

MÂNIOASĂ


Am să merg mai înspre seară
Prin dumbrăvi, ca mai demult,
În privighetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai știu eu, ce-aș vrea s-ascult !
Că-n zori Lina sta-n portiță,
Sălta-n vînt a ei altiță,
Vîntul îi sîlta-n cosiță,
Și-i făcea floare-n obraz :
Eu mergem la plug în laz
Și, cînd trec, Lina s-ascunde,
Parcă nici nu m-a văzut.
Îi vorbesc, și nu-mi răspunde,
       Nu-mi răspunde !
Și-o întreb, și nu-mi răspunde !
Și mî mir - ce i-am făcut !


Vreau de-aici să rump o floare !
Ochii unui înger scump
Au albastru de cicoare,
Și cicoare vreu să rump -
Mai știu ce-aș vrea să rump !
Că-n amiazi venind pe vale,
Întîlni pe Lina-n cale :
Fragi i-am dat, ea mi-a zis :
             - ,,N-ale !
Ți-am cerut eu ție fragi ?''

Ochii ei frumoși și dragi
Priveau tot spre poala rochi,
S-a pus Lina pe tăcut,
Și vedeam că-i umblă ochii,
                       Umblă ochii
Ca la șerpi, îi umblă ochii,
Și mă mir - ce i-am făcut !

Să-mi pun capul pentr-o Lină,
Să mă fac un om pribag !
Ieși din neguri, lună plină,
Să mă vezi  la Lina-n prag -
Mai știu eu ce-aștept în prag !
Alte dăți suna zăvorul ;
Lina pe furiș, ca dorul,
Pășea-n degete pridvorul
Și la mine-n prag venea,
Mamă-sa cît ce-adormea.
Azi ard hainele pe mine,
Mi-e greu capul ca de lut,
Stau în prag - și ea nu vine,
               Nu mai vine !
E tîrziu și nu mai vine...
Și mă mir - ce i-am făcut ! ?

Poezia Descîntec de Lucian Blaga

DESCÎNTEC


Despre tine și otravă,
despre slavă și albine,
scriu în rune o poveste,
căci ce este nu se spune.


E mai vie născocirea
cînd iubirea o îmbie.
Scriu în rune ani de fiere
și de miere. Zic din strune.


Să-nflorească noimă, lege !
Să se-nchege, să pornească
spre-mplinire peste fire
vrajă pusă, vorbă spusă.



Crească anul rod de bine,
să ne-aline tot aleanul.
Ne resfețe ale sorții
și-ale filei două fețe.



Ale sorții și-ale filei :
focul zilei, roua nopții,
În tipare de la mume,
scriu în rune dulci - amare


despre tine și otravă,
despre slavă și albine.

Poezia Andante de Lucian Blaga

ANDANTE


Purtăm încă în noi, fără izbîndă, visuri,
cu libertăți imaginare ne-ngînăm.
Mai stau de pază ca în flăcari, stau ca săbii
severe plopi pe lîngă drumul ce-l umblăm.



Să evadăm din cuviință și din pravili -
îndeamnă cîteodat' din inimă un glas,
și din caverna sa, cu grai de-argint, un greer
îndeamnă zi cu zi, și ceas cu ceas.



Pe deal, într-o podgorie stropită vînăt,
te-aș duce uneori, să ne lovim de soare.
Să ne întîmpine o piersică pe creangă
ca un păcat de aur, toamna, pe dogoare.




Se-ntîmplă pentru ochii tăi ( ochi de pădure )
să-nchipui uneori o vînătoare-vis.
Într-un noian de frunze roșii, de odihnă,
gîndesc să-ți pun sub cap un iepure ucis.




Chemări de corn, și goane pe la vaduri,
din ceas de zori și pînă-n ceasurile linii,
ne ispitesc mereu, spre văi, spre culmi, pe unde
asemenea să devenim sălbătăciunii.




Dar totdeauna, iar și iar, ca săbii plopii
se-mpotrivesc, Suntem învinșii fără lupte
în dureroasa urbe, umbre printre umbre, -
de vînători uităm, de soare și de fructe.

Poezia Glas în Paradis de Lucian Blaga

GLAS ÎN PARADIS


Vino să ședem subt pom.
Deasupra-i încă veac cerese.
În vîntul adevărului,
în marea umbră-a mărului,
vreau părul să ți-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pămîntesc.



Ce grai în am închis ?
Vino să ședem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu șarpele se joacă-n doi.
Tu ești om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osînda de a sta-n lumină !