Poezia Mânioasă de George Coșbuc

MÂNIOASĂ


Am să merg mai înspre seară
Prin dumbrăvi, ca mai demult,
În privighetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai știu eu, ce-aș vrea s-ascult !
Că-n zori Lina sta-n portiță,
Sălta-n vînt a ei altiță,
Vîntul îi sîlta-n cosiță,
Și-i făcea floare-n obraz :
Eu mergem la plug în laz
Și, cînd trec, Lina s-ascunde,
Parcă nici nu m-a văzut.
Îi vorbesc, și nu-mi răspunde,
       Nu-mi răspunde !
Și-o întreb, și nu-mi răspunde !
Și mî mir - ce i-am făcut !


Vreau de-aici să rump o floare !
Ochii unui înger scump
Au albastru de cicoare,
Și cicoare vreu să rump -
Mai știu ce-aș vrea să rump !
Că-n amiazi venind pe vale,
Întîlni pe Lina-n cale :
Fragi i-am dat, ea mi-a zis :
             - ,,N-ale !
Ți-am cerut eu ție fragi ?''

Ochii ei frumoși și dragi
Priveau tot spre poala rochi,
S-a pus Lina pe tăcut,
Și vedeam că-i umblă ochii,
                       Umblă ochii
Ca la șerpi, îi umblă ochii,
Și mă mir - ce i-am făcut !

Să-mi pun capul pentr-o Lină,
Să mă fac un om pribag !
Ieși din neguri, lună plină,
Să mă vezi  la Lina-n prag -
Mai știu eu ce-aștept în prag !
Alte dăți suna zăvorul ;
Lina pe furiș, ca dorul,
Pășea-n degete pridvorul
Și la mine-n prag venea,
Mamă-sa cît ce-adormea.
Azi ard hainele pe mine,
Mi-e greu capul ca de lut,
Stau în prag - și ea nu vine,
               Nu mai vine !
E tîrziu și nu mai vine...
Și mă mir - ce i-am făcut ! ?