Poezia Pustnicul de Mihai Eminescu

PUSTNICUL


Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua,
Cusut cu foi și roze vișinii,
Și ceruită strălucea podeaua
Ca și-aurită sub lumine vii -
Lumini de-o ceară ca zăharu - o steuă,
Diamant topit pe-oricare din făclii,
Argint e-n sală și de raze nins
E aerul pătruns de mari oglinzi.


Copile dulci ca îngerii - virgine -
Prin sală trec purtînd cununi de flori ;
Ah ! vorba înger scapă pe oricine
De lungi descrieri, dulce cititori -
Astfel acum ea mă scapă pe mine
Să zugrăvesc terestrele comori,
Acele dulci, frumoase, june-scule
Cu minți deșerte și cu inimi nule.


La ce-aș descrie gingașa cochetă,
Ce-abia trecută de-optsprezece ani,
Priviri trimite, timide, șirete,
Cînd unui tont, ce o privea avan,
Cînd unui ghiuj, cu mintea căpietă,
Urît ș-avar, sinistru și pleșcan,
Sau unui general cu talia naltă,
Strigău și prost ca și un bou de baltă ?


Să cînt cum samănă de rău, impulsul
În corp de înger, sufletul diform ?
Ironiei lui Byron să-i simt pulsul,
Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme ?
Să descriu nopți romantice ? - Avulsul
Ce apele plîngînd le-aruncă - adorm
Chiar îngerii - și în azur muiete
Curg stele de-aur dulci și-mprăștiete ?


Și să discos dar inima femeii
Suspisă-n nopți albastre, plin` de-amor?
Ah, a ei patimi au firea scînteii :
În clipace le naște ele mor ;
Închideți ochii, căci păzească zeii
L-a lor lucire să te uiți cu dor :
Abisuri sunt în suflat. Pe o clopă
Pasiunea li lumin-a lor risipă.


La ce escursiuni ? - Ce nu sunt oare
Unde v-au dus, în sala cea de bal,
Pe înflorite, dulci și moi covoare,
Unde mii flori mirosul lor esal ;
Sub a perdelei umbră scutitoare
Ce de trădarea mîndrului cristal
Al marilor oglinzi te scapă sigur,
Cînd vrei s-observi cum grupe se configur.


Deci după o perdea !Pe-o moale sofă
Alene șade-un înger de copil.
În păru-i negru-o roșie garoafă,
În ochi albaștri plutitori ș-agil
Și haina de-albă, strălucită stofă
Cuprinde-un mijloc mlădiet-gentil,
Ce lin se-ndoaie parc-ar sta să culce
Sub evantalui-i ce plutește dulce.


Un înger, da ! aripa doar se cade
Pe ai ei umeri albi ca neaua, goi,
Spre-a fi un îngeraș precum se cade.
Ș-apoi ce bine-i ca s-o credeți voi
Cine-ar ghici vodată cum că șade
Un demon crud în suflet de noroi ?
Cu vorba înger însă eu săracul
Mă voi scuti de a descri - pe dracul.