Poezia Supțirica Din Vecini de George Coșbuc

SUBȚIRICA   DIN   VECINI


Ea mergea căpșuni s-adune,
Fragi s-adune -
Eu ședeam pe prag la noi.
Ea ca șarpele prin foi
Vine-ncet, pe ochi îmi pune
Mînile ei mici și moi,
În ureche-o vorbă-mi spune,
Rîde lung și fuge-apoi.



Piepul plin cu mîna-l ține,
Strîns îl ține,
Că-i piept tînăr și mereu
Ar sălta, și-n salt e greu.
Stă pe loc și-i pare bine,
Bate-n palme : - ,,Te știu eu :
Nu mai viu ! De viu la tine,
Mă săruți și nu mai vreu!``



Eu o chem și-i spui de toate,
Multe toate,
Multe bune și-n zadar.
 - ,,Nu-mi faci capul călindar !
Nu te cred și nu să poate !``
Eu mă-ntorc : - ,, Ei du-te dar !``
Capul mi-l proptesc pe coate,
Stau pe prag, pe gînduri iar.



Stînd așa, un braț ridică,
Blînd ridică,
Părul meu, pe frunte dat.
Cînd mă-nalț rămîn mirat,
- ,,Te-ai întors ?`` Și, supțirică,
Ea pe piept mi s-a lăsat
Și zîmbea c-un fel de frică
- ,,Răule, te-ai supărat ?``

                                         Balade ;i idile, 1893.