Poezia Cînd... de Mihai Eminescu

              CÎND...

Cînd luna prin nouri pe lume veghează,
Cînd fiece undă se-mbracă c-o rază,
Cînd cîntă ai somnului ginii nătîngi -
       Tu tremuri și plîngi.


Cînd luna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nșirați în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aștept -
          Visînd de deștept.


Cînd vîntul e-o taină, cînd frunza e mută,
Misterul surîde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visări -
        Pe ochi sărutări.



Amorul își moaie aripile-i stinse,
Tu-nchizi surîzînd lungi genele-ți plînse,
Și fruntea mea pală pe pieptu-ți așezi -
          Surîzi și veghezi.



Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le naște durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc -
          O, cît te iubesc !