AH, MIEREA BUZEI TALE
Ah, mierea buzei tale am gustat-o,
A buzei tale coapte, amorul meu ;
Zăpada sînului eu am furat-o,
De ea mi-am răcorit suflarea eu ;
Ah, unde ești, demonico, curato,
Ah, unde ești să mor la sînul tău!
Ce sunt eu azi ? - o frunză, o nimică.
Și-mi pare că am fost un împărat ;
Simțirea care sufletu-mi despică
E ca și cînd o lume mi-a furat ;
Ah, mierea buzei tale, păsărică,
A m nebunit de cînd o am gustat !
Ah, cum nu ești, să-ți mistuiesc viața,
Să-ți beau tot sufletul din gura ta,
Să-ți sorb lumina pîn` ce-or fi de gheață
Frumoșii-ți ochi - să-ți devastez așa
Tot ce tu ai frumos... o, mă învață
Să te ucid cu respirarea mea !
Să murim amîndoi... La ce trăiesc eu,
La ce trăiești tu pe a lumii spume ?
Sărmane inimi închegate-n vreme,
Sărmane patimi aruncate-n lume ;
Ah, să murim, nu plînge, nu te teme,
Că undeva s-afla al nostru nume !
Încet, încet... să ne culcăm în raclă,
Încet de pe pămînt ne-om furișa.
O, stinge a privirei tale faclă,
Închide ochii tăi... așa, așa ;
Ce bine e să dormi adînc în raclă,
Să dormi adînc, să nu mai știi ceva.
Iubito, vremea-n loc să steie,
Să stingă universu-ntreg în noi :
O rază încă, încă o scînteie,
Ș-apoi dispare tot... ș-apoi, ș-apoi
Simt încă gîndul tău iubit, femeie,
Ș-apoi nu vom mai fi nimic... noi doi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...