CĂRĂBUȘUL DE ARAMĂ
Din belșugul de verdeață
cărăbușul de aramă
vine din turnătoria
verii, să-l luăm în seamă.
Zgomotos ca o reptilă
printre vreascuri se avîntă,
să arate că-i din lumea
celor ce nu prea cuvîntă.
Prinse veste de viață
ce se-ncinge, rug, în umbra,
unde ne-am întins, tu basmul,
eu ardorile și țundra.
Cărăbuș te ia cu iureș.
Te încearcă pe la glezne.
Il alungi, el vine iarăși.
Pe-altă parte e mai lesne.
Ca suveica rîndunica
țese pînzele de vară.
Ah ce cald e ! Va să plouă
ecvatorial pe seară.
Susur mare de lăcuste
și de gîze fără număr.
Cărăbușul de aramă
s-a oprit pe caldu-ți umăr.
Mișcă ? Stă să-nchege gînduri ?
Se destinde ? Se descalță ?
Parcă-ar ști de pe umăr
numai zborul mai înalță.
Și o ia către stăpînul
Iulie, cuptorul - astru,
să ne ducă fericirea
spre uitare în albastru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...